| Fericirea, cel mai periculos drog |

O visam, sau o avem. Radem si apoi izbucnim in plans. Tremuram si renuntam. Ne informam si nu reusim. Integrarea noastra e irecuperabila, am inaintat prea mult si deja am facut rau.

Negativ in masa pentru o picatura de fericire. Am renuntat la atatea pentru simplul zambet pe care l-am obtinut, doar pentru o noapte. Am reusit sa adun toate stelele intr-un sac si tu nici nu le-ai privit. Am ramas ca un trist sa le-agat pe cer.

Tu ai pitit printr-un buzunar adanc luna, mi-ai interzis s-o privesc. Eu am dat mana cu fericirea, eu cred ca-nnebunesc. Nu e important restu', stiu ca m-ai drogat, sau ne-am drogat impreuna.

Tii minte? Tu cautai, iar eu mereu iti dadeam variante. Tu priveai si eu ma vedeam prin ochii tai. Erau mai clari ca oglinda aceea limpede si ma puteam vedea exact asa cum si tu puteai.

Ma pricep sa instaurez confuzia, trag foarte usor o perdea plina de ceata, tu poti sa pasesti cu mine chiar si pe gheata. Si neg daca vrei sa-mi spui ca e poezie, trebuie instant sa eviti rima, eu vreau doar sa stii ca imi e greu noaptea, e clar ca si ziua.

Iar acum primesc pasiunea, nu vreau in cuvinte, nu vreau formal, nu rataciri, nu cu mine. Si din prea multe calmuri poti alcatui un stres, poti deranja o lume si un vis indraznet, poti retrai sau crea noul, poti ingropa raul. Te droghezi !

Vreau un schimb periculos. Vreau sa risiti, vreau sa crezi, vreau sa fugi cu mine. E simplu, nu? Nici nu ma-ndoiesc.

Ratacesc, sunt strazi multe de parcurs pana la tine, mai ales cand pasesc doar eu. Dar stand doar intr-un punct, te vad cum imi place mie.

Cum, tu nu ma vezi? Aaaa, iertare, tu doar ma auzi, si totusi ai niste indicii, sunt pitite-n amintiri inca prezente.

Si punctul acela se sprijina de Pamant, e inalt si e placut doar noaptea. E greu sa stai prea mult, nu rezisti, nu singura. Banuiesc ca de acolo e plecarea. Drumul e doar un segment ce mai tese ceva nou, e "update-ul" facut atasarii, e un pic de mister, un dor nebun, si un drog.

Nu tragem pe nas decat ce vrem, si eu-ti cunosc mirosul, tu sigur pe-al meu. Tu ma cunosti, repet, eu pe mine nu ! Eu ma oftic, tu te amuzi, eu nu pot, eu nu stiu, tu-mi ceri totul.

Si-am intalnit messenger-isti cu "forme" feminine ce spuneau ca's prea idiot. Se exprimau atat de usor si vroiam sa cred si eu acelasi lucru. Mi-au spus ca vand o marfa mult prea ieftina, ca drogul meu e doar o amagire, ca nu e bine, ca starea mea nu'i fericire.

Fericirea e sustinuta de pericol. Si orice pahar se poate sparge, cioburile sunt pastrate intr-o ordine, vor sa ma taie.

Ma ataca, ma zgarie, uneori am senzatia ca-mi place, iar cand din cer o mana ma alinta ar trebui sa zic stop, e pericol.

Eu incerc, ce naiba sa fac? E drog, si ma injectez si cand visez, pana si perna ma agita, si cearceful e rece prea putin, pot transpira peste noapte, pot, si totul e un chin.

Drogul agita o viata, eu mizez pentru doua.

| Iar imi e dor |

Si starea asta ma cuprinde doar cand e noapte. Doar cand nu e nimeni langa mine, cand imi pot inchipui si cand totusi ea lipseste in nestire. Cand o parte simte, iar cealalata zburda, cand un bebelus se joaca si altu' plange, cand eu ma infior si imi e teama ca stiu de ce...

Si nu-mi place cand se repeta, nu-mi place cand raman in asteptare, cand timpul meu liber nu e o scapare. Si imi e dor, si cladesc doar imagini, si acum ma dor. Ma imbata luna si nu inteleg de ce m-as lua de lumina ei. E atat de slaba si totusi reusesc s-o zaresc printre jaluzele. Si acel loc e privit de un intreg si toti ne legam de ceva unic. Mie-mi place cand tu visezi, eu nu pot, nu vreau, singur nu-mi place. Eu respir si singur prin lume, dar imbratisarea ta m-ar face sa si traiesc.

Si doar stii ca e un joc, si fiecare are un rol, eu rup mii de foi si sunt un escroc. Ma joc doar cand e foc. Ma ard si am rani, imi trec, si-mi fac altele.

Nu am final, nu pun stop, nu fac gauri in Pamant, nu rascolesc amintiri, ci doar ele pe mine, nu primesc, ci doar dau. Nu lacrimez, eu doar plang ca sa scap.

Si cineva are urechi sa asculte, ascunderea i-a fost dupa prima usa, secretul ramane acelasi si inca nu-l stie nimeni. Nimeni suntem noi, e bucuria pe care nu toti o vad, nici noi, dar o simtim.

Si tacerea sau evitarea e cauzata de fiecare milimetru ce ma desparte de tine, e vinovata si muzica si scaunul pe care stau. Caderea mea e brusca, iar ameteala ma ia doar cand inchid ochii. Se invarte cu mine lumea, sau ea in jurul meu.

Nu cedez, nu sar peste, nu ezit, nu's copil. Eu nu ma cunosc, tu sigur ma stii.

| Ne cutremuram cand nu trebuie |

Iar acum cateva zeci de minute am simtit vibratii ce porneau dintr-un singur punct. Era scaunul meu ce se lega de restul lumii si imi dadea semne ce ma faceau sa cred ca ceva nu e in regula. M-am gandit ca am innebunit, ca am vreo boala ce si-a declasat miscari lente ale imaginilor, m-a trezit vitualul si mi-a spus ca nu visez.

Cei ce se iubeau pasional in acele momente au avut parte de experiente izbitor de orgasmice, iar adrenalina i-a facut sa scape de griji inainte de termen.

Otv-ul s-a crezut noul Dumnezeu, un stapan ce deja prevedea inca o "miscare" in urmatoarele cinci minute. Se bazau doar pe niste "replici", pacat ca presupunerile au esuat.

Messenger-ul a urlat in floare, toti au fost informati de ceva resimtit la nivel national. Si Romania s-a trezit un pic. Betivii s-au oprit din "galgaiala", sexul s-a intensificat, criza a mai lasat de la ea, iar noi am reactionat in ultimul hal.

Eu am fugit spre pragul usii, mi-am pus in sa infrunt vibratii mari, ma uitam ca nu cumva sa intalnesc vreo caramida si sa-mi arat lesinul ulterior. Mi-am imaginat multe, si asta doar in cateva clipe.

Comunistii au stat linistiti, stiau ca nu e nimci grav, eu am tremurat si nu stiam sa ma stapanesc. Nu puteam sa ma dovedesc breaz, vroaim doar sa inceteze galagia, si a incetat.

Unii au coborat pe marele Pamant, altii s-au suspendat in ganduri. Eu am preferat sa vad ce zice lumea, stereotipul se manifestase.

Si cand mai vine vreo furnicatura, vreo vibratie, vreun sentiment ce vrea sa ma distruga promit ca am sa fiu mai barbat, deocamdata sunt inca speriat.

Acum raule vreau sa pleci, fugi de aici, cauta-ti loc departe de Universul asta.

| Am ambitia sa nu trec peste |

Si te lupti cu muntii si te cateri pe cele mai inalte varfuri, te impaci cu Diavolul si incepi sa simti fiecare sudoare. Sacrificiul tau devine permanent, depui tot ceea ce ai acumulat. Iti risti fiecare picatura de sange si nu conteaza de vorba ce o auzi in urechi.

Totul tine de moralul tau si increderea e maxima. Esti doar dispus, dar inca nu ai incercat prea multe. Gura ta spune nevrute si crede ca restul e putred. Sfaturile devin cuvinte murdare si cartea prosteste atunci cand e tratata ca atare.

Excesul strica orice, la rand e si viata. Timpanele iti tiuie si e semnalul de renuntare. Teama se instaleaza in simtul tau, inima vrea sa bata mai tare decat in mod regulamentar, esti jupuit de carne si visele postesc spulberand "cererea" ta.

Mirosul mult prea viu devine realitate cruda, ai musca din tine, din timpane. Ai ramane intr-o lume surda. Apoi te-ai bucura, a disparut teama... dar totul trebuia in acele secvente.

Si clepsidra zace sparta in timpul trecut, firele de nisip concep judecata, pedeapsa va incatusa fericirea absurda.

Darul meu, o alta soarta ce o sustin in spate, fac juraminte si cred ca doar eu scriu ce va urma. Nimic nu se prezice, totul e o presupunere, autosugestia intervine si sfarsitul traieste.

Si mie-mi place si cred ca vreau pentru fiecare un final, nu renunt si am ambitia sa nu trec peste.

Iar daca in ultimul moment sclipirea duce spre ispitire, te rog din suflet, te rog, sa sari.

| Moldovencele au pofta de material |

O calatorie spre Moldova te va ajuta pe tine ca si mascul sa-ti imbogatesti imaginatia. Orienteaza-te spre o zona cat mai sus pozitionata pe harta si fa un popas intr-un oras mare.

Te poti opri in Iasi, sau in Bacau, sau poti merge pana unde te tine bugetul. Dar ai grija, ai nevoie de un portofel cat mai plin.

Dozatoarele cu fericire nu se regasesc, dar frumusetile divine te "calaresc". Ai simtit cum te atrag toate din momentul in care ai atins pamantul lor, iti zambesc bland si te vor. Acum urmeaza "confirmarea".

Un "soft" din nastere instalat si mereu "updatat" le ajuta sa clasifice barbatii dupa marimea buzunarului. Trec de formele tale faimoase, sterg toate patratelele de pe abdomen, iti alunga chipul angelic si iti dau un pronostic. Ideea e ca au oferte si mai bune, iar tu trebuie sa le dai ceva in plus.

Tu ai minte, dar ele nu sesizeaza, tu ai spontaneitate, dar ele nu se prind, tu ai ceva in plus, ai pofta de viata.

Moldovencele, gen Mihaela Radulescu, capata o inteligenta aparte in decursul a multor ani. Ele pot spune multe, dar mereu generalizand. Nu ataca la inceput, ci doar misuna cu tatonari si "pupincuriseli".

Adopta metoda de "inghetare" atunci cand cineva le loveste. Un print le ajuta si durerea le-o topeste.

Si-mi plac atat de mult femeile astea incat imi e tare greu sa inteleg de ce prin zona mea nu se afla. Aici nu sunt atat de pure la ten, nu au dintii atat de albi, nu au parul atat de negru si nici un accent care sa-mi bata in vise prin geam.

Ti-am zis, exceptii sunt peste tot, dar nu contin totalul meu cautat. Iar daca materialismul le-ar lipsi, moldovencele s-ar apropia de perfectiune, ar deveni banale.

Detinand imaginea, acum se dau mari doamne. Si nu le port pica din cauza asta, le respect inteligenta si tactica si ma rog sa nu ma afecteze si pe mine intr-o zi.

Iubirea e o copila pe langa "infectia" ce in minte ti-o poate baga o moldoveanca. Starea lor e naturala .Privirea lor de inger acopera o maturitate regasita in sange.

Si am invatat sa nu ma inec in durere atunci cand o "ea" de genu' ei plange, e o actrita ce'si cauta doar spectatorii.

Intrarea se plateste, nu e vreun "show", e doar o viata "dulce".

| Era vorba ca ne vedem azi, nu ? |

Cu totii stim ca vorba asta ne mananca pe la spate. Are pofta de a ne juca feste si gluma parca strica totul. Chiar si cand imposibilul intervine, chiar si atunci exista un semn de intrebare.

Prostia nu rezulta din randurile astea, dar nici dintr-un eventual raspuns la intrebarea din titlu meu. M-as da de gol si ti-as spune ca totul e retoric. Eu zic si nimeni nu aude.

Un monolog intr-o incapere imensa. Nu vad capatul definit in culori, intunericul ma ajuta la creatie si la pierderea de sine. Pe cat de mult spatiu, pe atat de putin populat. Am nevoie de ajutor si doar eu sunt capabil sa ma ridic dupa ce m-am impiedicat.

Monologul meu a fost scurt, nu a continut prea multe cuvinte. Lacrimile au vrut sa para false, dar au iesit nemapomenit de reale. Nimeni nu stie lucrul asta. N-am mimat!

Ma bucur ca dupa mine mai urmeaza si altii.

Sunt trist cand nu se invata nimic din "greseala" asta.

Renunt la cateva simturi ca sa ma concetrez mai bine. Pun stop la miscare si mesteresc o iluzie. Mi se destrama starea cand din spate ceva ma trage.

Si azi ne-am vazut, mai tarziu cu o clipa.

| Ce-i comercial lui Dumnezeu nu-i place |

Acest rezumat nu este disponibil. Dați clic aici pentru a vedea postarea.

| Castron cu mancare |

Mananci tot chiar daca nu ai pofta. Inghiti orice ti se da stiind ca altceva nu mai primesti. Stomacul tau cere, vei primi orice ti se va da. Pe contractul tau scrie "inghite si taci", subordonarea o ai in sange si nu poti scapa cuvinte decat in gandul tau.

E stupid sa crezi ca singur poti face dreptate. Totul poate fi folosit pentru directionarea ta spre usa. La inceput ti-a palcut si nici nu trebuia sa mananci, te-a tentat "regescul" si inghitind in sec ai facut cum ti s-a spus, sacrificiul tau suprem a pus bazele unui milog controlat de sus.

Cand tintesti spre varf ai sansa sa obtii ceva, cand ai un punct slab poti face cunostinta cu nimicul. Mirosul tau e prea comun si de la departare imi dau seama pe cine "pupi". Puti a mancare si periuta ta e jicnita de dintii ce trebuie sa-i "mangaie".

Te gandesti ca foarte curand ai sa infuleci mai mult decat poti duce, cantarul va bloca cifrele, te vei speria si tot nu-ti vei da seama. Esti un prototip Mc Donald's.

Si te sperii si pe tine, ai o pielea fara fulgi, dar ca de gaina. Iti e teama cand "urlatorul" iti dicteaza, mananci din castronul tau si-ti vezi de viata.

Excluzi initiatii de teama sa nu te "doboare", tragi aer in piept si iar cresti in kilograme.

Sunt plictisit sa-ti astept schimbarea, nici nu m-ar avantaja vreun pic.

Si nu ma leg de volumul tau "dat" la maximum si nici de urechile ce-ti aud doar laudele venite in plicuri si adresate tie, ma leg de ipocritul ce vrea sa ruineze vieti si uneori ii reuseste.

Si o sa ramai un platitor al femeilor ce vor sa te lege de pat, un viitor mosulet ce are nevoie de pastile Viagra, un ceva ce pute a castron de mancare digerat.

P.S. Te rog sa nu uiti de mail-ul meu "retardat", e o dieta numai buna de "pupat".

| Alandala |

Cum naiba sa bei cafea in miezul noptii gandindu-te ca te va lua mai repede somnul, cum sa crezi ca noaptea alba se poate face de unu' singur si oare de ce sa privesti unde nu trebuie... ?

Rascolind zeci de mesaje pot face diferenta intre ceea ce astept si ceea ce regasesc. E simplu, "empty" pentru clipa asta, sau nu are credit.

Si astia de la Orange imi streseaza bateria, promotionalele imi dau sperante si cred ca telefonul imi suna din alte motive, mai ales cand da impresia de mesaj "important".

Ca sa fie nimicul la locul lui voi renunta la gravitatie, dar imi va fi greu sa-mi mai misc mainile pe tastatura, greu sa-mi reglez directia, cred c-am sa adorm in aer.

Lucruri lasate vraiste doar in camera mea, o dezordine placuta ochiului, placuta mie, restu' e pentru lumea prea simandicoasa.

Si as adormi pe jos la cat de cald e, afara o sa dorm la vara, dar nu aici, ci mai departe. Iar singurul motiv pentru care scriu e ca destresarea mea sa fie completa pana la "terminare".

Mi s-au violat visele, cineva mi le-a dezvirginat, a calarit peste ele si a crezut ca e "un" brut ce doar astepta. Eu am specificat, ma grabesc, idiotii n-au inteles. Clar, nu ma dau batut si ma bucur cand am efect, ma ingrozesc cand nici eu nu mai inteles, ma amestec, ma complic si uite asa uit eu de "simplul" ce zace in mine.

A adormit o lume'ntreaga, iar jumatate din mine tide spre ea. Nu sforai, sunt pe silentios, vibratii primesc din cosmos. Ajung direct la mine si nici muzica nu e intr-o forma atat de buna. Ar trebui un sistem nou dotat cu mai multi "vati". Urechi ciulite pentru dependenti si obsedati.

Imi tremura timpanele cand dau de liniste, creierul spune ca niciodata nu se tace. Radioul functioneaza si toti imi dau pace. Camasa inca ma mai "poarta", e cu patratele si doar mirosul ei ma'mbata.

Chiar, nici nu mai stiu, oare ce miros mai are "ea". Ma prostesc, il stiu, dar nu l-am mai simtit luna asta. Am sa-mi cumpar un parfum intreg, am sa ma multumesc cu putin, pe pielea ei totul ar mirosi sublim.

Si ce ma fac cand vine? Cand vine schimb tot, nu vreau sa stie ca mi-a fost dor, nici sa banuiasca ca zeci ca ea pline de miros mi-au fost in casa. Nici nu au fost, era doar "achizitia".

Nu exista politie in vise, nu le aresteaza nimeni, imaginatia poate face orice deplasare, dementa e absurda, eu inca nu am gravitatie.

"Pe bune", mai tii minte? Era un geam si tu l-ai spart. Acum ce facem te tai in cioburi.

Urmez un ritual, vorbesc "aiurea in tramvai", mai comenteaza cate una prin metro, taximetristului ii dau mai mult decat ar merita si mai ieftina'i limuzina, e pe moca.

Un post pe dos, la intamplare si alandala cand nu cere de "mancare".

Ti'e foame ?

| Efect de termopan |

Parca ar da sa ploua. De nins nu mai sunt sanse, iar vestea e in starea de raspandire. Nu orice e posibil, ci doar imposibilul are sanse de supravietuire.

Magnetul mintii noastre atrage doar surse sigure. Noi nu putem observa orice, noi doar ne limitam. Muntii sunt prea mari ca sa-i mutam din loc, destinatia noastra e dincolo de ei. Si sa ajungi nu'i prea usor, ai variante o mie. Si tot drumul astepti o minune si tot ce e in jur se leaga de tine.

O ploaie ce speri sa-ti spele pacatele. Acel ceva ce pe el scrie "puritate". Astea's doar vise, tu esti un "junior". Ai nevoie de timp, regulat va trebui sa respiri adanc, ai sa te obisnuiesti cu noul, iar vechiul iti va face cu mana dintr-un dulap.

Totul inchis si tinut sub cheie, iar cheia tinuta sub cod. Un plastic ce inconjoara in stil de sarpe un intreg univers. Urmatoarea creatia e departe de-atingere. Respira, e vid.

S-a inchis. Nimic nu mai intra, nimic nu mai iese. Sansa ta e sa privesti din cand in cand. Timpul le rezolva pe toate acoperind transparenta cu fum. Si nu te amestec la nesfarsit, temopanul asta graieste in vid.

Efectul tau e continuat de indiferenta. E semnul de stop chiar si pentru un grabit, un rest inventiv.

Prevad ca n-ai sa astepti la semafor, ai sa alegi alta cale, o sa te manance pielea si frigul te va da gata. Or sa te salute gurile, or sa te sarute cateva, raspunsul tau atat de simplu, cum ar fi... "hai pa".

Nu stiu de ce-ti place, te stiu altfel, e un efect imprumutat. E de la straini si bine nu-ti face, si te-ai obisnuit sa nu mai ai pace. Eu zic ca se poate si mai rau, te contrazici si sapi la greu. Esti profunda si te infunzi spre centru fara sa stii ca acolo e din ce in ce mai cald.

Si cand o sa fie totul la extrem n-ai sa mai suporti. O sa intervina si durerea si cu siguranta n-ai sa plutesti.

Indiferenta, efectul de termopan, cand cineva striga si nu "vrei" s-auzi, cand cineva sopteste ca pentru "surzi".

Chimia atrage sau respinge, esti rece, de gheata si totusi te frige...

| Divort intre neuroni |

Nu mai laud, nu sunt multi la numar, dar si cateva milioane tot nu s-ar afirma cum fac doi din mintea mea. Nu se mai simt atat de legati, nu mai au niciun lucru in comun. Vor sa "lucreze" in particular si intr-o minte mai sanatoasa.

Tin minte ca cei doi se iubeau acum ceva vreme. Probabil ca ei imi picurau si mie cate un pic de dragoste si se exprimau trimitand semnale catre degetele mele. Nu mai vedeau nimic in jur si exista un special ce ii unea. Au avut si momente intime si nimeni nu credea ca asa ceva e posibil.

Am fost intelegator cu neuronii mei, le-am dat voie sa faca si prostioare, conditia era sa faca ziua, noaptea vroiam sa dorm si eu linistit. Recunosc ca-mi placea efectul si imi purifica fiecare canal ce se vroia a fi negativ. Nu mai prindeam imagini cu purici si profitarea mea era maxima.

Acum vad ca s-au cam certat. Mi-au provocat un gol ce nici visele nu-l pot umple.

Dezordine pe aici, femeia care face curatenie se plange la urechea mea. Am fost in sincron cu ea si mi-au dat lacrimile. Nu am cedat, dar nici nu am reactionat. Cei doi se cearta si in momentul asta si simt cum fiecare fir de par se dezordoneaza constant.

Uitam sa spun ca "astia" doi nu au un sex stabil, variaza si devin ceea ce vor. Sunt ca o plastilina ce nu are mirosul specific si se muleaza dupa dorinte. Acum vad ca visul lor nu mai e pe aceiasi linie, ma tot tenteaza sa ma rastesc un pic la ei.

Uita sa-si indeplineasca functiile si ii indeparteaza si pe cei din jur. Am sa raman cu mintea plina de vid, o sa ma trezesc ca nu mai am raspunsuri la intrebari, dar nici curiozitati obisnuite varstei mele. O sa-mi lipseasca pofta de viata si de ciocolata, nu o sa mai beau nici ceai si nici cafea, o sa uit stranutul deloc deformat exact ca de copil in fasa, o sa mi se tulbure fiecare vis, iar locul meu secret va fi devorat.

Tu stai si citesti, tu nu simti cum imi bajbaie astia doi.

Pastrez senzatia ca de neuron haotic. As vrea sa spun ca are nasu' rosu si trage la bautura, dar eu doar il simt. Nici noaptea nu mai e placuta. Si-au creeat un zid si isi "scuipa" vorbe dure.

Mie cine-mi mai proceseaza viata? Eu raman nemiscat, mi s-a rupt ceva. Am simtit, vor divort. Penibil pentru mine, nu stiam ca s-au luat cu acte-n regula.

Doi neuroni, unu' plange, altu' vrea sa scape. Amandoi si-au gasit ceva in comun. Amandoi nu mai vor.

Si mintea mea se va normaliza, firele vor avea contact cu arcuirea specifica, ma voi bucura de neuronul mic rezultat din cei doi, el va ramane.

Am sa-i dau o oglinda sa vada cat de frumos e, am sa-l fac narcisist si egoist. El nu o sa asculte de mine, peretii il vom influenta, isi va construi soarta dupa cum mirosul il va calauzi. Va pica in groapa si se va lovi. Nu va spune "auu", ci va muri.

Mai am milioane spre acelasi drum ...

| Barbatul, doar un instrument |

Lectia de azi nu ne invata sa cantam la vreo chitara, sau sa avem o voce cat mai calda pentru fiecare silaba. Ne aduce aminte de existenta un un manifest al gandirii feminine ce are in vedere doar punctul sexual, ezitand implicarea setimentala.

Fenomenul se imprastie mai ceva decat o epidemie si se instaleaza in mintea unei femei exact dupa un numar fix in esecuri. Mintea le dicteaza ca succesul vine prin indiferenta, prin lipsa dialogului si prin sarirea anumitor etape, ajungandu-se direct la "fericire".

Miliarde de spoturi lumineaza acelasi subiect si nimeni nu-si explica de ce s-a ajuns la decizia asta. Barbatul practic nu mai merita nimic. Se exclude din iubire si din afectivitate. Se elimina toata "vrajeala", iar farmecul lui este aruncat la gunoi imediat dupa terminarea partidei.

Manifestul femeii are o perspectiva foarte dura asupra barbatului. Se spune ca masculul fara instrument e ca si "winamp-ul fara muzica", sau ca "internautul fara biti".

Stropi de ipocrizie si tandrete de sine. Narcisism extrem si sexualitate fara efecte secundare.

O ea care alege mereu altceva, un el care trebuie sa renunte obisnuindu-se cu ideea.

Consuma-ti fiecare banut pentru interesul propriu, uita de flori si lasa caderea sa fie din partea ta. Asta vor ele, doar ca s-ar putea sa te jeneze cand singul lor scop e instrumentul tau.

Au dreptate. E reactia lor impotriva formelor pe care noi le vrem cat mai apetisante. Funduletului mereu bombat si buzelor mereu bune de sarutat. Cand vine vorba de sani avem pretentii, iar inaltimea e si ea esentiala. Revine culoarea parului si a ochilor si cat de implicati sunt si "cracii" peste tine. Uiti un detaliu, uiti ce e in mintea lor si e primul minus pe care ele ti-l acorda.

Barbatul generalizat si sustinut de exceptii are tendinta de a vedea femeia ca pe o "carne" pe care o "ataca".

N-ai sa intelegi femeia, ea te-a inteles cand alcoolul a inceput sa-ti mormaie prin vene, atunci instrumentul s-a prabusit la pamant.

| Tu si divinitatea |

Vei crede ca aparitia unui burete va sterge absolut tot ceea ce se leaga de mine, dar cum tu ai uitat sa-l uzi cum trebuie vei intelege doar o parte. O sa te las sa zburzi cu imaginatia pe cele mai largi campii, eu te voi astepta in varf de munte.

Si pana la mine e cale lunga si pun pariu cu tastele ca nu traiesti doar in lumina, ci mai dai si de intuneric. Simt ceva teama ce pleaca din picioarele tale, au inceput sa tremure si parul se ridica, fir cu fir, chipul tau e infricosat, dar mie imi pare totul normal.

S-a lasat un pic racoare, vantul imi ciufuleste firele de par si le ameteste, le strange pe toate intr-o directie si la primul gol imi intra totul in ochi. Oare de aici sa inceapa teama? Oare sa ma sigilez si traiesc in cutii transparente? Sa ma impac cu limitare si sa-mi declar dragoste eterna propriei mele persoane?

Oare da, sau nu? Mai bine tai acel "oare", nu-mi plac ideile ce vor sa intervina si sunt obisnuit cu acel ceva din aer. E un "microb" ce pluteste si il inspiram cu totii, ramane in plamani si in suflete, iar expiratia e zero. Pieptul se umfla, dar nu plesneste. Apare mandria si siguranta, planul acului poate fi pus in aplicare in orice moment, prima intepatura aduce cedarea, renuntarea, neincrederea, ispitirea si cladirea unor ganduri negative.

Trage primul tau fum de tigare, primu' pentru aceasta clipa, primu' stand langa mine si uita sa mai clipesti, sper ca dupa un timp sa realizezi ca nu mai traiesti.

Nu, nu ai murit, dar zace in tine o dependenta de indiferenta, o renuntare la tot, o capacitate de izolare si de prostie ce se agraveaza prin excludere.

Eu ma indrept spre cer, cu privirea, imi place noaptea cand e fiecare stea cu ochii pe mine, imi place cand ploua, imi place cand e pe langa mine. Traiesc, nu ma limitez si graiesc.

Nu ce face, doar ce zice, asta e important. Cuvantul fiind trimis din norii grei si inspirati, din vrajitori si creatori inapoiati, din finetea lucrurilor greu de atins si din stropul pur amestecat cu nisip.

Betonul e cel mai dur, ai putea muri intins pe el, o viteza ti-ar putea decide soarta, mai presus de atat... divinitatea.

Si nu esti doar tu pe lumea asta, sunt si eu. Si nu suntem singuri de nebuni. Nu ratacim fara ca cineva sa ne "monitorizeze" miscarile, noi nu vrem sa-ntelegem, noi ne virusam mintea, noi nu credem, noi uitam de noi.

Si cand totul se prabuseste parca nu ne vine a crede. Si abia apoi apelam la treapta de dupa 112 si parca ea ne intelege, ne vrea-napoi, ea, divinitatea.

| Memorie de crocodil |

Inspiratia imi vine exact atunci cand interactionez cu cei din jurul meu, cand se produce un efect si restul decurge de la sine. Comunicarea nu e deloc "castrata" de amintiri si poate exprima orice. Detaliile exagerate isi fac aparitia si le gasesesc rostul.

Poate ca anumite nume le uit si nici pe tine nu mai stiu cum te cheama. Posibil te-am vazut de cateva ori si nu-ti mai retin imaginea, dar gesturile, mimica, precum si vocea sunt mereu stocate in hard-ul meu lipsit de virtual.

Un sms ce a zacut ceva timp prin telefonul meu ti-l pot dicta cu voce tare si cu ochii inchisi, detalii despre cum zambeai sau cat de mult ai plans in ziua aceea iti pot da, poate ca am observat si unghia ta rupta, dar si felul in care tremurai din diferite motive. Nu era deloc frig afara. Si chiar si noapte fiind, mintea mea nu s-a dus la culcare, memoria si-a strans doar o parte din ustensile, iar cateva mereu au fost la datorie.

Pot ghici la ce te gandesti, dar presupunerea e partea mai placuta. Pot zace intr-o balta de lacrimi si la o clipa sa ma bufneasca rasu'. Starea mea e excelenta pentru a stoca date. Memoria e imposibil de a ajunge in stadiu de "full", si asta e un motiv bun pentru a-mi trai viata.

Nu m-am interesat daca un crocodil e capabil de mai multe amintiri decat mine, stiu doar ca si dupa zece ani e capabil sa-si cunoasca presupusa "victima".

Am amintiri ce trec de numarul stelelor, traiesc cu gandu' la clipa urmatoare, iar prezentul e in stare de noi amintiri. Cel mai placut moment al meu a fost situat nu acum multa vreme, dar cum timpul e la fel de pretios ca si viata ma contrazic, a fost de muuuuult, aproape am uitat.

Tu esti ca si mine, un trecator prin multe primaveri, sa nu visezi la urmatorul stadiu, va fi canicula, iar dupa nebunie vei ramane doar cu amintirea.

| Scriu despre cei dezamagiti |

Virtualul  e razna, ma bate la cap sa-mi traiesc viata si sa nu ma mai zbat printre conexiuni nebanuite ce nu-mi ofera decat o banala comunicare. Asa imi spune, numeste totul banal si nu accepta nimic in plus.

M-ar trimite la tara sa dorm in fan si o vara'ntreaga sa nu am semnal la telefon, mi-ar pune mirosul naturii fix langa nas si m-ar lasa sa ma indragostesc de o tarancuta frumoasa cu un accent dulce si pe care nu-l pot imita.

Bantuie un ceas fara limbi si fara cifre, totul e in mintea mea, iar ticaitul isi are esenta, dezamagirea e ascutita de apropierea sunetului. Dezamagit sunt cand nu mai aud nimic. Nu am surzit, ceasul a extenuat bateria.

Viata e sursa de viata, bateria se intinde pe o intreaga lume si un "matrix" bate continuu in usa. Nu'i deschid,foarteaza, dar eu am rupt conexiunea, acum am nevoie de libertate, vreau ca fiecare gand sa se aseze dupa cum vrea recele si agitatia sa dispara.

Oglinda te arata in reluare, vocile iti ataca fiecare neuron si te prajesti, te incarci cu nefericire. Inca mai esti conectat si nu accepti deloc realitatea.

Domina o vorba de ceva vreme, cica o ea nu aduce decat putina dragoste si multa suferinta. Poate cu atat ne-am obisnuit si ne inspiram din realitati paralele. Nu stim decat online, ne depaseste offline-ul si presupunem ca foarte curand sexul virtual o sa ne ofere si schimbul de substanta.

Ne pricepem sa dam papucii cuiva printr-un sms, ne aratam lasitatea si bucurosi lasam si un mail de confirmare, urmeaza abonarea la o noua viata.

Impiedicati-va cu stangu' si pasiti cu dreptu', recunoasteti dezamagirea si zariti fericirea, sinucideti ghinionul si bagati-va in sfera protectoare. Asigurati-va ca puteti respira si cand va zariti reflexia incercati sa zambiti.

Stati in tacere si ganditi-va ca a meritat. Pasirea in voie duce la alergare gandurilor, tentatia duce la conectare.

Dezamagire? Transfer nelimitat de fericire.

| Bucuresti, bufet suedez |

Cam tarzie trezirea mea, nici nu ma pot justifica, iar inventiile mele sunt reduse, imaginatia nu-mi graieste si nu cred ca as putea sa exprim si sa dezvalui mai mult din starea mea.

Bucuresti, mica noastra tinta, dorinta multor nebuni si credinta ca acolo se va gasi un viitor mai bun, un viitor ce rasuna de ceva vreme si care te poate lansa spre tinta ta. Aparentele spun ca niciodata nu ai sa stagnezi, ci evolutia ta va fi treptata, dar buna.

Mie-mi place Bucurestiul, e bufetul meu suedez. Locul in care se aduna toata ingredientele si de unde pot alege fara prea multe calori.

Mancarurile sunt diversificate, unele ascund surprize, altele dauneaza in mod constant. Cea mai noua achizitie provoaca efect laxativ si se expune in realitate printr-o lupta continua cu imposibilul.

Totusi recunosc, acolo poti gasi un pic de ratacire, te poti ameti si nimeni sa nu te cunoasca. Poti avea 5 amante si chiar si o nunta fastuoasa cu o a 6-a. E simpatica lumea, dar trista la prima vedere. 

Bufetul suedez e intins pana la regasirea ta. Imediat cum scapi e nevoie sa te indrepti spre casa, mintea ta spune ca directia e alta, te contrazici si nu mai vrei. Ai mancat deja prea mult, nu vrei sa-ti ingrasi mintea, te retragi sa dormi.

Dar te-ai indragostit, si aici vorbesc despre mine. E poluat intreg bufetul, dar e populat de ochisori ce-mi plac. Sursele lor sunt nelimitate, iar cand privirea ta e solicitata in masa, ai sansa sa alegi ceea ce-ti place. Vei avea parte de tachinare fara limite, mintea ta va fi martora la "executie".

Iar bufetul suedez il poti compara cu un bordel intr-un hotel de lux, ai voie doar cu una si toate-ti plac. "La naiba", unde e speciala?

Ma duc, ma retrag, revin atunci cand imi iese in cale.

| Remixez vise |

Sunt ca o stana de piatra ce iau in brate reveria, sunt blocat, cartofi exagerat de prajiti, ii mananc arsi.

 Sunt clipe ce apartin de alta lume, iar ochii mei devin pasivi. Cand ma vezi ca zambesc de nebun iar privirea mea nu se mai misca, vreau sa ma lasi, sa nu insisti, nu am chef decat de mine, iar tu stiu ca nu vrei sa ma ucizi.

Tic uman pe care cu totii il dobandim in timp, visarea, trairea doar din auzite si satisfactia ce apare doar ca un miros de mancare. Te poti satura din agitatia celorlalti, iar tu poti lua un loc pe scaun, ai nevoie de inspiratie si de putina racoare.

Muzici ascult si remixez vise. Ma inspir din respiratia vecinei de la 6 ce doar mi-o inchipui, sarut ploaia stand in casa cu capu' pe perna, o visez pe ea conectata la mintea mea, piticii devin mari, iar tristii gasesc un motiv de a rade in hohote.

Visul tau poate nu e maret, dar filtrul meu iti poate zapaci viata, cuvintele mele te pot intoarce pe dos, iar istoria e doar un fost. Viitorul paseste prin cuvinte, prin voci de trupuri lipsite, prin bucurii inchipuite, prin relatii prea scurte si prietenii cu scop galant.

Tu imi pasezi brutul, eu il primesc cu placere, apoi plang si rad si nimeni nu vede, in cele din urma rup un colt de foaie, incep sa scriu, produsul sade in bratele tale.

Atacat de necunoscut ma comport ca un prieten si ascult fara ezitare, umila urmare e tintita-n tacere. Si prea josnic sa crezi doar realitatea si prea tampit sa nu visezi. Te stiu, am citit de tine prin povesti.

Iar acul tau imi penetreaza pielea, dar trei cuvinte imi pot rupe inima. Iar pozitivul e cautat pe google, tu stii sa faci doar rau, doar ce e simplu.

Infinite parti patate de cuvinte publicate, o mocirla de negru, un rau omogen ce-si are efectul. Si atunci sa zbieri din rasputeri chiar si cu gura-acoperita, sa plangi in intuneric. 

Speranta a murit in sincron cu tine. [remix negativ]

| Papusi da, copilarie nu |

Am ales linistea de aceasta data si sper sa ma ajute. Vreau sa ma introduc intr-o lume ce mi-a fost prezenta acum multa vreme. Amintirea mi se prezinta cam stearsa pentru acea perioada. Simpla lipsa devine complexa prin  multitudinea de goluri  ce ma face sa cred ca undeva e o problema.

Capul imi e bine asezat pe umeri si stiu ca sunt normal. Creierul meu nu e bolnav si de aici incep a-mi permite noi perspective afective. Rog pleoapele sa ma scape de imagini reale si incep.

Eram, nu singur si nici simplu, eram mai mic si mergeam dabusilea. Ma tin minte din putinele pozele pe care le mai regasesc si in ziua de azi prin casa, eram cam trist si nu-mi placea blitul. Plangeam cand se intampla ceva nou, radeam cand incepeam sa ma obisnuiesc. 

Desi plangeam la aratarea lui, iubeam noul si ma atasam repejor de el. Nu mi-au placut masinutele si parca papusile ma atrageau subit, intreceam fetele aveam abilitati miraculoase. Dezmembram orice si nu faceam nimic la loc, imi placea, ca si acum, dezordinea.

Putine aspecte pe care le tin minte din vremea aceea. Putin din copilaria mea prin care nu am sa mai pot trece niciodata, putin dar trebuie sa ma bucur.

Orice auzeam cu "nu", pentru mine era un "da" serios. Ma tenta orice, pana si fuga de acasa, si regasirea mea de necunoscuti, plimbarile aproape de semafoare, asezarea mea pe bancile prospat udate de cer si sosele pline de roti in miscare. Adoram sa ma joc in apa rece si imi doream sa dorm mereu pe rece.

Ma priveam in oglinda, dar cred ca ma uitam la altceva, nu ma tin minte ca si infatisare, nu din mintea mea. 

M-am trezit maricel si amestecat intr-o lume fugind de mine, iar mai tarziu mi-am dat seama ce inseamna obsesie si naivitate. In final am copiat zambetul copilariei mele.

Totul prea scurt, ceva vag, si acum nu-mi pot permite o noua copilarie, nu mai pot atrage atentia prin cat de mic si de dragut sunt, sau prin felul cum ochii mei lucesc dupa ce incetez a plange. Acum imi pot cumpara doar papusi si n-am sa fac nimic cu ele, totul e in trecut si nimic nu revine.

De am sa ma resetez cu o dorinta presetata ma voi trezi printre oglinzi si multe lacrimi, asta pentru ca am sa-mi dau seama ca nimic nu sta in loc, iar timpul trece, e frumos ca a fost, mai frumos e ce va fi.

Si stii ce ma va bucura? Ideea ca voi conlucra la copilaria "ta".

| Realitate cu delay |

Romana si engleza, desi pun pariu ca si cel de-al treilea cuvant l-am imprumutat. Suntem prea ipocriti ca sa iubim Romania si limba asta si deja englezismele ne atrag, ne cam drogam si asta e un fel de civilizare a prostie, nu ma insel.

Nu tin morala pentru ora asta, ci doar tin mana pe secundar si ma pot lauda ca tin timpul in loc. Restul merge, eu raman in urma. Nu simt decat o penibila reactie si renunt la idee, incerc sa restaurez starea, dar parca nu mai pot egala idealul.

Ca un motor ce ruleaza mai incet, sau mai repede, dar nu poate fi stabil. Ca ploaia ce parca ar canta uneori pe tabla lipita de balcon, mereu pe alte note.

Am probleme cu mine, corpul mi s-a dereglat, iar stomacul a luat-o razna, insomnia m-a parasit, iar eu vreau sa am grija de mine. Virgule apar la tot pasul si credinta mea e puternica, totusi nesimtirea nu ma lasa sa dau semne de viata.

Si daca ma asez pe burta ma doare, si stand sa privesc tavanu' e si mai groaznic, secret iti spun, dar intr-o parte incep sa ma linistesc. E dureros, as vrea sa'ncetez cu asta.

Aici e totul virtual, dar aplicat in viata se poate numi real. Creierul tau are nevoie de ceva timp pentru a percepe ceva-ul meu. Acum s-a acomodat, e tentat sa i se faca pofta tot mai des, nici nu i se apleaca si nici nu se satura.

Mai greu, dar ajunge, se hraneste din informatii ce sunt deja expirate, stie doar ca sunt de prin lumea asta.

Pentru o satisfactie in ritm cu a mea, ar trebui sa ne sincronizam inima si sa atingem realitatea.

| Ce planuri am cu tastele |

Te asigur ca vorbesc la sensul propriu. Nu ma joc cu tine si iti spun totul in fata. Nu am de gand sa te initiez in nicio poveste pana nu te prinzi cu adevarat, dar nu-ti promit ca nu voi mai folosi negatia pana la sfarsit.

Degetele mele tasteaza pentru a realiza un context si mintea mea conspira la realizarea visului meu. Totul e compus din multe bucati si cum spuneam aici e doar o particica.

Pana acum nu am mai creat nimic, cel putin nu din cuvinte. Gandul imi zboara spre o realizare exterioara ce are ca si cuprins lumea mea inconjurata de o ea. O idee pusa in aplicare in mii de randuri, ceva ce se intinde pe multe foi si necesita o prealabila relaxare a mintii tale.

Secretul meu e sculptat de idei, curand va prinde o forma si voi lasa totul sa curga exact asa cum mintea mea va dicta.

Chiar si atunci cand ma voi incurca imi va sopti cineva. Muza e si in trecut, dar si in prezent. Pot reactiona cu oricine si cu orice, dar intactul nu va fi zgariat. Sugestiile vor fi primite, reclamatiile poate vor fi un mijloc de inspiratie.

Ma voi juca cu orice ca sa iasa un "produs" pentru sufletul tau. Ma vei regasi ca si cum ti-as spune totul fata in fata, voi vorbi in soapta, ma voi rasti, voi folosi un ton somnolent, voi plange si apoi voi trece in stare de bine, vei citi un zambet pe buzele mele si-mi voi incercui toate trairile, le voi aduna si voi experimenta altele noi.

Ce te rog? Sa ai ceva rabdare, nu multa, nu te voi fierbe, va trece usor timpul, poate va fugi, iar noi o sa-l prindem din urma....

Fug, revin dupa ce termin.

| Te agiti prea tare |

Vii langa mine si ma privesti in ochi, esti furioasa si te dau de gol, esti o feminitate ce vrei totul. Sari si te rostogolesti, ma vrei si-mi spui povesti. Vorbesti mai mult decat radioul si o teama se instaleaza in tine.

Sau hai sa-i spun frica. Pastrez amintirea de dinainte si surpriza venita imediat dupa. M-ai ametit, dar n-a fost extasy, m-ai prelucrat si mi-ai accentuat starea, te-am crezut si aproape ca m-ai vandut.

Doar pentru ca ti-am adus un repros real, ca ti-am imprastiat niste firimituri, doar pentru atata lucru ai rasculat o lume'ntreaga. Rezultatul tau a fost sters ca praful de pretutindeni.

Ma duc sa-mi cumpar o cola, am sa admir plasticul ce ascunde un lichid, am sa strang un punct de mijloc si am sa frec produsul in contact cu aerul. Mai rau decat ai crede, am sa numar pana la 20 si ma voi incurca de mii de ori.

Acum totul e agitat, ma indrept catre dop si tachinez exteriorul, tu nu incetezi si iti obosesti gura in continuare, tu nu-ti dai seama, dar ai sa explodezi, la fel ca un lichid, ironic iti spun, dar n-am s-apuc sa beau.

Prea mult strica totul, prea perfect nu exista si tocmai asta n-ai inteles, maine sa te-neci urcand in beci, speranta ta ca becul se va aprinde consumand nimic.

| Nemultumiri de moment |

Acest post este in intregime dedicat frustrarilor mele ce-mi vajaie prin cap cateva secunde intr-o singura viata. 

Mor de frig si nu e vinovat nimeni, ci doar eu cel ce sunt fudul si nu am chef sa ma imbrac asa cum trebuie. Am standarde de care nu ma pot detasa, stiu, am o problema.

Ma doare stomacul si asta pentru ca am mancat ceea ce nu trebuia si pentru ca m-am abtinut si nu am zis nimic, am redus totul la tacere si acum sufar doar eu. Ma plang, nu plang.

Trebuia ca istetul primar Volosevici sa intrerupa si el doi douzeciul prizelor noastre pentru o ora, dar nu cred ca a stiut prea multa engleza si traducerea pentru Earth Hour i-a fost imposibila. Sau poate ca lumea d'aia l-a si votat, pentru prostie si putin fotbal, stuff, Mc Donald's.

Imi e tare greu sa spun ca ma simt bine, desi nu-mi lipseste nimic, probabil trebuie sa mai dau si altora ca sa fiu intr-un fel de "echilibru".

Sa nu mai prind nespalati in mijloacele de transport in comun. Sa nu mai vad nemancati ce atenteaza la buzunarele altora si nici tristi fara motiv.

Sa nu mai planga nimeni decat de fericire si sa respiram un aer fara tutun.

Sa faca toata lumea cunostinta cu apa si sapunul, ba chiar si cu periuta de dinti. Sa nu mai "glojgaie" guma de mestecat, ci sa se duca la un dentist.

Sa ninga afara atunci cand trebuie si sa fie cald la vara. 

Dorinte si nemultumiri de moment, si prea scarbos sa cred ca mai suport. Si greu sa cred ca se schimba totul intr-o clipa.

Si ma oftic ca altii pot, noi nici macar nu incercam.

| Aroma serii de marti |

Stai un pic ! Inca frige, dar imi place. Mai astept o scurta vreme cat sa-ti fac si tie o idee despre senzatia mea. Din cate ma cunosti iti poti da seama ca am o legatura cu lucrurile unice, cu exceptiile si cu ceea ce se numeste dezordine pentru altii.

Unii simt cu ochii, altii cu mintea, altii cu mainile. Eu simt ce-mi place, atunci cand inchid ochii. Adevarul e ca inca am lumina aprinsa. Vreau sa ma crezi, m-am dus spre intrerupator si am interactionat cu el. M-am "batut" cu lumina si rezultatul a fost favorabil mie.

Poate ca ziua de marti nu e una tocmai buna, poate ca-ti poti rupe un picior, te poti taia in zone delicate, o cearta poate interveni, sau te poti "echipa" cu un full, ghinion.

Norocul din tine poate incepe abia cat seara iti pune vederea la incercarea si contorul la mai multe cercuri pe minut. Parca nici n-ar fi noroc, parca totul ar fi un dezastru de proportii mici, toate adunate construind un ceva ce bate la usa mintii tale.

Porcarii inutile la care ne gandim, griji ce ne seaca mintea, si ceaiul meu ce tinde spre racire.

O fizica haotica ce vrea sa-si gaseasca stabilitatea, un gust ce-mi tachineaza limba si buzele mirate mai vor un pic din dulcea acrisoara aroma.

Secretul nu ai sa-l afli. Amestecul e divin si sunt lucruri de care nu trebuie sa stii, ci doar sa le traiesti. Nu conteaza cata truda a suportat restu', conteaza ca bucuria ta sa fie adevarata.

Ma bucur ca si tu gusti, imi place cand iti place si te rog sa nu-ti scape nici macar o litera din vedere. 

Scopul meu incepe sa fie atins, dezvirginarea aromei se apropie de complet si totul seamana cu o poveste, cu siguranta are un sfarsit.

Cum spuneam, pentru mine acum cand scriu e fix si trebuie sa recunosc ca cineva imi bantuie mintea.

Poate ca ea putea face un ceai chiar mult mai bun. Si nici nu se chinuia, nu facea pregatiri, era spontana, vroia sa tina totul fierbinte. Iar ea cu siguranta vroia miere, eu am pus zahar, dar vreau sa ma crezi ca doar o lingurita s-a strecurat in cana.

Si nu-mi e mila ca am sacrificat o jumatate de lamaie, stiu doar ca restu' zace. Si vreau sa nu se termine asa usor, mai mult de-atat, sa savurez, ascuns, cu tine-n dormitor.

Timpul ce vine mai tarziu mi-a propus ceva, sa ma joc pititea, ea se-ascunde si bea, eu o gasesc, ii simt aroma.

| Cel mai fericit post din lume |

E de ajuns sa dai play piesei si sa-ti dai seama ca vocea te acapareaza in intregime. Mintea-ti fuge departe. Esti inofensiv, incepi sa-ti distrezi neuronii, te ametesti din cuvinte si totul e pozitiv.

Heliul nelimitat vandut in visele tale il inspiri in fiecare clipa, aduci cerul aproape de tine si poti zbura fara probleme. Ai scapat si de ultima lacrima, ai dezordonat ordinea nesigurantei si iti topaie sentimentul pozitiv.

Tu, un simplu om ca si mine esti fericit si satisfacut de sunete ce pot face orice din tine. 

Eu expun si-ti daruiesc cel mai de pret lucru pentru cateva sute de secunde. Si parca mi te imaginez cum zambesti, nu te vede nimeni, dar eu stiu. Te cunosc atat cat imi palce mie.

Am cam exagerat cu fericirea si nu-mi pare rau deloc, mi-am creat locuri perfecte in care ma refugiez pentru doze de zambete, totul pe rand, nu las nimic neterminat.

Un zambet cuprinzator cat sa-ti joace si inima, iar daca tipa de pe fundal vrei sa-ti mai cante, ii poti da play la nesfarsit, e Ingrid, e o ea cu voce, iar in momentul asta chiar imi place.

Mai mult decat fericit, impart prin cuvinte limitate, fericire neconditionata, tinuta ceva timp la rece.

| Prescurtari in viata |

Postul anterior se juca cu mintea ta si iti aducea aminte de caracterele din orizontul mintii ce le poti asterne dupa pofta inimii. Am omis multe lucruri ce mi s-au parut inutile si inca astept reactii din acea directie.

Rusine mie, am stiut ceva, dar nu tot. Valurile marii mi-au grabit inaintarea, spre mal, iar soarele m-a uscat instantaneu. Nici nu am avut timp sa simt toate etapele. Frigul nu m-a doborat, iar efectul de sera s-ar fi aratat. Totul in parti nesemnificative.

Imprumut o bucatica din aberatie ca sa am pot extinde cu gandurile. Totul s-a derulat prea repede si nu am avut timp sa ma opresc in fata etapelor placute. Si cand ploua nu ai voie sa dormi, ci doar sa inchizi ochii pentru a visa.

Trebuie sa simti si sa te intalnesti cu o ea exact asa cum iti imaginezi tu. Nu ai voie sa permiti cuiva violarea viselor tale.

Ce vor cei din jurul tau? Prescurtari! Vor calea cea mai usoara, uita minoritatile, uita micile placeri si se axeaza pe scopul cel legat de stele, unele ce se sting cand le privesti.

Ma agat de o reverie si incerc sa-mi dau seama de ce ar trebui sa topai printr-o lume ce nu-mi apartine. Sunt ca o papusa fara viata ce ma hranesc cu energia simplelor baterii.

Sterg praful ca sa vad urma, curand descopar pluralul si-mi dau seama ca nimic nu se face de unu' singur. 

Repetitia constanta e ultima speranta pe care o mai ai, calaresti prostia si te recunosti prin ea. Ai sarit prea repede, te-ai inaltat si ai uitat de fiecare detaliu.

Cand a fost vorba sa cobori te-ai impotmolit intr-un strat subtire de noroi, te-ai curatat, dar n-ai scapat. Te-ai indragostit de pamant si ti-ai dat seama ca el iti daruieste orice, mai putin ceea ce-ti doresti tu.

Ai prescurtat viata si ma gandesc ca planul tau era plin de alcool. Venele tale au iesit in evidenta, iar glasul orcui nu l-ai auzit. Ai surzit si poti doar sa vezi.

Poti mima iubirea si acum pui punct inainte de vreme.

O retragere a focului ce te-a ars si stingerea ta provocata de apa, de ploaie. Un gust amar si apoi sarat, consecinte si doar...

Si doar ti-am creat starea de dinainte de lesin si poti face ce-ti trece prin minte. Un cactus iti va intepa spatele in cazul in care gandul tau nu'i cuminte.

Si plante si viata si oameni si tu.

Si eu? Probabil altfel decat ma stiu. Si nu gasesc o foaie,  stiu sigur c-am pus-o p-aici, e... prea mult praf, dar ma descurc.

Iar am cladit un vis, o urma, o umbra, un TU.

| Cateodata imi da cu virgula |

Asta se intampla atunci cand punctul e inexistent, sau cand intarzie sa apara. Cand cerneala vrea sa scrie mai mult, "doneaza mai mult de o urma" si dispare dorinta incheierii, se vrea o continuare ce nu'si are un final.

Si ma intreb oare ce urmeaza imediat dupa virgula. Am fost pregatit pentru ceva, iar spontanul mi-a adus in casa resturile de care nu mi-a pasat. Totul a avut efect, iar pentru acest moment ar trebui sa dedic semne de exclamare.

Caracterele imi joaca feste, fac ce vor din mine si imi distrag atentia de la realitate. Sunt un buton on-off ce m-am blocat la mijloc, un scurtcircuit ce creeaza panica, consecinte, lacrimi venite din senin ce arata ca intreruperea nu va tine mult. 

Oscilararea intre doua trairi , o trezire instanta, o mana rece peste un corp fierbinte, o soapta intr-o tacere visatoare. 

Sa pasesc pe drumul meu incurcat si sa las in urma mea o dara de fericire, un strop din "ceva-ul" meu si mai tarziu fiecare virgula sa-si aiba rostul.

Linia de dialog imi tine un monolog cam lung. Ma cearta si vrea sa spun ceva despre ea. Invidia o cuprinde in momentul in care este aproape de negasit in cuvintele mele. Am sters-o si am transpus-o asa cum m-am priceput. Apararea mea vine din partea parantezelor, iar ghilimelele au avut si ele un scop patat cu vopsea invizibila.

Pragul critic se dezvolta cu fiecare punct. Totul devine mai clar si oricine'si da seama de inceputul unui sfarsit.

Fiecare si-l imagineaza dupa dictarea sufletului, iar mintea lenesa impinge din cand in cand imaginatia, o inspira si ii presara sudoarea concentrarii sub forme anormale. Simt respiratia genialului in cateva exprimari si imi dau seama ca nu e doar mana mea.

Nimic trist de spus, nimic despre o ea pe care tu sa o cunosti, nimic comun si obisnuit, nimic din ceea ce ar semana c'un "copy - paste".

| Invizibil si fara umbra |

Se spune ca unde e mult intuneric ochii tai nu pot vedea nimic, e mai mult decat ceata si decat izolare, e pierdere a unei lumi pe care nu ai apreciat-o, niciodata.

Vreau ca pentru cateva batai de inima sa te opresti in loc, sa te uiti spre soare si sa-ti dai seama ca-ti lumineaza urmatorul pas. Vreau sa-ti observi si urmele lasate si chiar umbra pe care-o porti in orice loc.

Incatusat de vise nu reusesc sa-mi lepad perdeau ce ma acopera si ma ascund pana si de mine. Si toti se impedica de ceva, contactul nu-l poate sesiza nimeni. Acum sunt un nimeni, deci sesizez. Si pana si "deci-ul" asta ma omoara si-mi face vorbirea mai taiata, dar stiu sigur ca am devenit invizibil.

Nu am o forta supranaturala, nu detin niciun secret, dar observ ca pasta cuvintelor mele trebuie arsa. Destinatia? Sufletul tau.

Si ma doare atunci cand din cer pica ceva si toti tac si eu observ si trebuie sa ma bucur singur. Sau te mint, defapt ma retrag, nu am cu cine sa-mpartasesc si astfel e totul fara gust.

Parca as detine albul si negru, iar tu ai fi picatura de energie ce ar combina totul in forme de fericire.

Pot sa te invinovatesc si sa pun destinu' sa te judece. Motivu' ? Tu imi furi totul...

Ca o lumina ce arde in tacere, ce se-nchide intr-o sfera si nu interactioneaza cu restu'. Asa sunt eu. Si-mi e teama sa ies. Fuga spre exterior ma face sa ma sting.

Cand ai timp indrazneste sa ma atingi, poate ai sa ma recunosti, apoi obliga-ti ochii sa priveasca de unde vine lumina si gaseste-mi umbra...

Si invizibil cum sunt, in intuneric ma poti simti altfel, defapt asa cum sunt... 

 ... atunci cand inchizi ochii.

| D'alea nefacute |

Ma otravesc constant cu tot felul de ganduri, stau langa o calimara plina cu cerneala si stiu ca stiloul nu m-a avantajat niciodata. Apas tasta dupa tasta si observ ca doar stilul literelor poate fi comun, ideea mea va ramane ametita pana cand dintr-o imprastiere voi alcatui disparitia mea.

Bat la usi exagerat de inalte si mereu imi deschide cate un pitic, e chel si paseste fara orientare. Vorbeste o limba pe care n-o-nteleg si ma retrag. Mi se inchid usile si incep sa accept sunetul soneriei, e strident si mereu suna la fel.

Alarma telefonului e inca stresanta, niciun ton nu e mai bland, toate se inraiesc si nu mai am variante. Vibratia nu ma va trezi ci-mi va continua visul, vopsind un spatiu voi alege culori tremurate, un efect de iris si voi face primul lucru original.

Nefacutul e mai mult decat facut. Doar cerul plin de stele, plin de istorie, aduce un pic de originalitate si din ceva ce nu o sa prindem niciodata in timp real. Un delay enorm ne face sa murim in timpi diferiti, si inca mai lumineaza, dar nu ai tu habar de cat timp s-a stins.

Vino, asaza-te, asteapta, inchide ochii si nu te lasa speriata de manifestul din jurul tau. Un prizonier intr-o lume agitata, unde lumina bate imprejur, dar nu si in cetru. O colivie a planetei ce detine controlul, corpul tau la fel de fin si de cald, doua batai ce se sincronizeaza si un sarut ce nu se vrea terminat.

Gustul marului acrisor pe care-l suporti si pe care gura ta il savureaza, picuri de ploaie deloc sarati, dar spre seara totul se schimba.

Acum e chiar liniste si nimic nu-mi intretine gandu', poate doar cate o lumina ce intervine, ma anunta sa ma uit la ceva anume, asteptand si mai mult, adorm si ma trezesc.

Ma desfasor pe toate partile, nu-mi gasesc lumea si nici visul in care sa raman, nici cearceaful nu e rece, nimic la fel.

Muzica parca as da-o la maximum, as fi multumit pentru mica scapare si as reveni cand mi-ai spune tu.

Despre ceva facut in trecut, revenit in prezent, diferit pentru ceea ce urmeaza. 

Simt ceva unic, nu definesc, nu reusesc, nu acum...

| Articol despre un gelos |

Mascul gelos, lipeste vise si iubiri cu "superglue". Isi pateaza gandurile cu probleme inexistente si stie sa strice totul exact atunci cand nu trebuie.

Aratos de fel, atragator pentru o intreaga natiune, dar dotat cu o prostie ce-o raspandeste atunci cand se afirma. 

Discutii despre un necunoscut ce-si arata chipul prin alte persoane, ce lasa semne ce devin cicatrici si ce miroase a parfum de mantuaiala. Nu gresesc sa spun ca poate intr-o zi a fost si el special, a folosit delicatul si l-a pus in practica, s-a jucat cu picaturile de ploaie si nu a ezitat picurii. Afirm cu putere ca posibil iubirea lui a fost mare si a putut s-o exprime asa cum vroia, mai tarziu a stiut sa rupa...

A rupt tot farmecul si s-a inghesuit in vorbe, a cladit un sir de afirmatii si a ranit o ea. O doare, ii doare si totul pentru ca exista un ceva ce si-a bagat nasu', sau o manifestare ce nu-si avea rostu'.

Gelozia e departe de iubire. E neincrederea in persoana. E ca o femeie ce pe dinautru e chiar goala, e felia de tort fara gust, e lacrima falsa ce un actor o fabrica.

El, reuseste sa sparga usa. Sa intre fortat, sa urmareasca si sa descopere lumea de dupa... si surpriza nu apare. E prea simplu totul, iar asta il roade. Vrea actiune si tot verifica, dramatizeaza si accentueaza, vrea sa nu-i scape nimic, vrea sa nu doarma decat legat cu ea de maini...

E dependent si mai mult de atat e si obsedat. Are probleme, are obisnuinte, sufera de gelozie si totul se'mpute. Groaznica boala face ca reciprocul sa dispara. Balanta se inclina doar spre el, e doborat si vrea un lucru imposibil.

Ameninta cu moartea libertatii, distruge pana si ultimu' zambet, trage apa dupa orice conversatie si izoleaza specialul doar pentru el.

Zeita se duce... si plange, e doar o exprimare pentru a-i ascunde numele, iar renumitul rege cu pompa se umfla in piept. Si cea mai mica miscare provoaca in el o explozie si nimeni nu vede.

E tonul calm pe care il crezi divin, sunt ochii blanzi pe care magia'i cuprinde, scotocind in sertarul iubirii, bataia de joc intervine...

Si prostu' se risca, in momentul urmator e pus pe val, furtuna incepe si imi pare ca se-neaca.

Pierde...

| Ce poti face intr-o clipa |

Iar retoricul intervine. Se apropie de mine, se grabeste, insista, transpira, se toceste mai rau ca o pila, se rupe, se dezleaga, tuna si fulgera, apoi vezi totul ratacind in noroaie, doar intr-o clipa.

Verdele la semafor, sarutul sub clar de luna, mintea fugindu-ti fara sa oboseasca, rasul ce-ncepe si nu sti cand se termina, prima gura de apa ce-ti potoleste setea, prima ninsoare, sau primul ghiocel rasarit imediat dupa... Totul e potrivit intr-o lume perversa, totul sincronizat la secunda.

Si imi pare ideal ca mana ta sa fie mai libera, ceasulului sa-i rapesti timpu’ ,ciocanele sa-l zdrobeasca, sa sari in jos spre imposibil, sa crezi, iar trambulina sa te salveze, sa rostesti cu mintea si sufletu’ sa presara incredere, sa comunici fara cuvinte.

Si parca un poet are mai mult farmec atunci cand ii intalnesti rima. Viata ta pe o panza intinsa pe toti peretii, rupta in colturi, jignita de timp, culoarea palita de-un soare crud si inca respira si inca se-admira, si nu e singura, e ca in povesti.

Ai lacrimat si ai fugit spre oglinda, ai vrut sa nu pierzi nimic, ai castigat incredere si totu’ a durat o clipa, ai clipit. Si parca-mi aduc aminte cand ai fugit...

In camera ta zace un pat dezvelit, e rece si nimeni nu sta in el,asteapta momentul cand se va cladi un reciproc. Se va simti...

Si tu vei spune intre doua batai de inima, intre caderea unei nopti si revenirea zilei, intre vidul din mintea ta si umezirea buzelor, vei spune totul, vei spune... Te iubesc.

Urmeaza imagini scrise, urmeaza pete de culoare, urmeaza ceea ce e inainte de sfarsit, urmeaza inceputul unei noi clipe si n-ai sa mai astepti nimic.

Astfel ploaia continua si fiecare o vede cum suporta si geamu’ e in dublura si eu numar trei, am doua bucati ce se elimina si una ce-mi bruiaza ideea.

Dincolo e imaginea a ceva facut intr-o clipa uitata, dincolo e ceea ce ai lasat inainte sa vii aici, dincolo e dormitoru’ de veci, dincolo nimic nu mai e...

Acum... la ce nu-ti place... da NEXT...

FINISH

| Beat-ul omenesc |

Gresesc daca spun ca toti traim pe beat si folosesc cuvantul asta pentru a ignora alte expresii mult prea dificile.

 Inainte de beat avem si ceva “drog” , asta ca sa nu credem ca rozul ne inconjoara. Si sunt oamenii ce exista, dar care au expirat inainte de termen, posomorati in haine vechi ce nu stiu sa mai zambeasca, vinovati asternuti pe banci populate, aerieni ce nu-si gasesc un port, invidiosi ce nu lasa nimic de la ei.

 Ca sa poti trai trebuie sa stii mai intai ce-ti place. E obligatoriu sa vrei si sa crezi. La “intrare” se percepe o taxa pe care tu o achiti, iar apoi drumu’ tau e partial asigurat. Mergi unde vrei tu, dar in perimetrul permis. Inceteaza cu ignoranta, nu te intepeni batut in niste scanduri impodobite cu ceva moale, nu te lasa cu prea mult alcool in sange si nu face din tine un surd fara gura.

 Ilogic vorbind, dar chiar nu mai esti pe beat.

 “Omenescu' beat”, e ca vitamina careia trebuie sa-i dai “add” si daca vrei si ceva calm , cum apare un spam poti da “ignore”.

 Marea prostie e ca afirmarea are replici dureroase, ai nevoie de ochelari de cal si pe desupra si o protectie de rezerva. Ai nevoie de un vis adevarat, sa-ti tina venele incinse de circulatie, sa nu lase ignorantii sa afecteze ceva.

 Orice se strica se poate repara. Urmele exista, dar satisfactia continua. Sugestia ta e simpla, inca pot, dar trebuie sa am grija. Totusi afundarea in vise trebuie mereu pusa in balanta cu realitatea, nu de alta, dar visele mereu trag la cantar...

 Cand te mananca te scarpini si cand iti e pofta mananci.

 Si mai tarziu... te duci, te rezemi de primu’ stalp, iar ameteala din viata ta revine mai tarziu ca o pofta repetata.

 Beat-ul asta nu-i prostesc, e ca o alarma la ceva ce trebuie facut si trait.

 Schimba ceva doar atunci cand e nevoie si cand se merita, altfel vei avea sansa sa nu te mai opresti, sa nu faci “norma” si sa parasesti interesul.

| Bucataria mintii mele |

Tu citesti in aceeasi pagina, iar eu scriu pe unde apuc. Transcriu randuri si uneori le las doar pentru mine. Si nu ca egosimul meu ar fi prea mare, ci pentru ca am clipe cand ma deschid prea mult.

 Acum e un alt moment la fel de vulnerabil si probabil ce scriu am sa public, defapt e deja publicat din moment ce si tu citesti. E un joc intre prezent si viitor, nu pot prezice decat intamplarea fericita, in cazul unui esec totul e sters, e rupt sau mototolit si aruncat spre gunoi.

 Acum nu amestesc decat zgomotul pe care-l produce unitatea cu ploaia. Muzica stationeaza de ceva vreme, nu am o explicatie si nici nu adaug comentarii.

 Succesul pentru clipa urmatoare mi-l aduce o reteta gasita intr-o carte. Nu ai de citit cu adevarat, caci nu exista pagini sau cuvinte scrise. E o revenire de la un moment la altu', sunt capitole formate din grupuri de oameni, din dominatiile lor, din iubirea pe care-o poarta si chiar si prin negativu’ ce-l emana atunci cand furia’i  doboara.

 Pe langa toate astea tu esti un punct ce poti atinge “cartea”, sau te poti pune pe lenevit, in pat, in picaturile de ploaie ce nu tin o viata, sub dus timp de ore intregi, sau cititind in adevaratul sens.

Inveti din orice, dar mai presus de toate, din viata.

 Am o dictie a mintii ce-mi dicteaza fiecare cuvant si cred ca nu s-ar opri ceva vreme, eu o cam grabesc, ii sugerez ca vreau doar esentialul... si apoi fac greseala... ma pierd in detalii.

 Urmeaza o alta mica perioada in care nu voi face nimic, nimic interesant, ceva ce are legatura cu odihna si ceva legat de mine.

 Masor timpul si vad ca trece dupa capu’ lui, am un vartej in imaginatie si trebuie sa pun stop, schimb “placa” si vad ca cineva tot pune “hold”.

 Si ca sa folosesc si eu expresia “dragii mei”, va spun ca incetez pentru o clipa si revin cand sunt sub o forma mai usor de rezolvat. Acum atarn ca o fractie, ascund in mine o reteta si cred ca totul va da roade...

 Si stii de ce ? Pentru ca voi incepe cu tine...

| Despre idioti, prosti si tarani |

Imi e un pic jena sa scriu despre asa ceva. Parca nu pot inghiti mental ceea ce voi scrie si parca nu as vrea sa-ti provoc si tie starea mocirla nenorocita.

Zvonuri ce le prind din zbor si verificand imi dau seama ca sunt realitati nespuse. As taia o bucata din viata s-o bat in cuie, s-o vada oricine. Mai tarziu un bocanc ce-mi loveste trupul, un pumn ce imi da senzatia gustului de menta combinat cu durere. O ameteala ce proneste de la prea multa idiotenie si un calmant ce ma pune in balanta.

Trantit in mijloc nu pot nici sa urc, nici sa cobor. Zgmote din toate partile si cuvinte vulgare ce se aud prin pereti. O creatie demonica ce se apropie de mine, un termopan ce ma face sa fiu departe de tot si o perna rece ce imi spune ca eu doar visez.

Un taran ce are castile in urechile pline de clei, o mutra mult prea sifonata ce nu pupa niciodata o masina de calcat, un zgomot provocat de ritmul unei tampite manele, totul o mare prostie.

Un idiot ce scuipa in disperare si la doi pasi mai trage si o tigare. Un miros ce il gasesti pe scaunul din autobuz si-n spate si-n fata. Fete palide si triste ce nu cred in nimic si nici nu merita. Copii rupti de realitate ce isi bat parintii, sau mai bine spus, animale ce nu si-au gasit cusca.

Minti "tratate" cu sange si umplute de idei lichide. Un prost ce se face ca citeste, o mireasa mult prea tavnoasa, un calugar ce are pagini cu femei goale, un tigan ce vrea sa se dea roman in tari straine, un Marius Moga ceva mai "copiator", o pitipoanca un pic cam stirba, o injuratura fara rost, totul despre idioti.

Ratati ce se enerveaza si le tremura carnea, obsedati ce stiu doar sa faca rau, ofticati ce isi incurca viata, ambitiosi ce au ambitii prea mari, mos craciun in varianta iepureasca, un gay dandu-se la o femeie, o masina "tunata" intr-un parc, o lumina tipatoare intr-un loc minunat, barfitori ce au uitat de periuta de dinti...

Mucosi ce nu-si sterg nasu' si ce au "pofta" de mai mult. Nespalati ce poarta o pereche de ciorapi timp indelungat. 

Iubiri ce au scop general banii, si cheliosi ce sustin "monicutze". Un fustangiu ce spune mereu "te iubesc". Dependenti de nimic ce vor sa se afirme cu... nimic.

Totul e in lumea asta, undeva, oriunde. Eu, pe o banca si restu' imagini in cuvinte...

| Apocalipsa ne intra in vene |

Si cerul din albastru se va face negru si ochii tai nimic nu vor mai vedea. Si doar lacrimi pe chipul tau vei simti si durerea iti va tipa in timpane. Si cladirile se vor face mici, farama din tine nu va mai exista. Vei avea gura inchisa, ti se va opri respiratia, ochii iti vor luci si in continuare vei ingenunchia. Vei observa ca nu e decat efectul unor oameni impotriva altora, nu e decat un pic de diavol in fecare. Atunci va incepe intregul sfarsit.

Si asta e decat o simpla scena. Noi inca suntem pe Pamant. Inca suntem intregi si putem spune ca cineva acolo sus asteapta un semn de la noi. Un semn prin care raul sa fuga, sa se amane, sa intarzie si sa se evapore. Putem fierbe ganduri, le putem gati cum trebuie si servi in forme gustoase, dar tot pacate se vor numi. Putem sa zambim atunci cand mintim si sa nu stie nimeni ce haina falsa ne-am tras, dar o divinitate ne vede dezveliti, lipsiti de trup, rupti de iubire, pierduti si in curand fara suflet.

Maine sa cauti noua ta schimbare, si sa crezi ca totul va incepe din clipa-n care vei citi ceea ce eu ma zbat sa scriu. Nu am sanse sa conving o lume-ntreaga, dar ma pot multumi daca vei duce vorba.

Ceva in noi cica ar vrea sa se bage, iar tu ai fost informat asa cum trebuie. Deci intra si nu mai iese, ii e mai bine acolo.

Multumim Motorola pentru noua "achizitie", pentru aceasta idee, pentru sacrificiu suprem de care omenirea se va bucura. Dar eu zic totusi sa ramanem cum suntem, parca roboti nu ne-ar sta bine, parca aceasta "pecete" e undeva in carti, dar aplicata pe noi nu ar trebui sa fie.

Si poate ca va trebui sa ne refugiem in munti, poate ca vom avea copii analfabeti si ce nu vor vedea lumea cum trebuie, dar ii vom putea invata ce stim noi.

Ma sperie doar gandu', m-as obisnui sa fie doar ceva de publicitate, din care se catiga ceva bani, iar restul o teroarea a vorbei duse din colt in colt. Eu ma cam cert cu gandu' asta si imi pare ca nu e de acord cu mine, cica totusi nimic nu e la intamplare si ca ceva din cer tot cade si ca din pamant se ridica mult noroi.

Iar ar trebui sa-mi fie frica, dar acum sunt linistit, nu-mi iau pulsul, inima-mi bate cum trebuie, dar urmatorul moment m-ar putea schimba.

Noi suntem niste furnici, sau niste fire de nisip pentru lumea asta, iar pentru Univers suntem energii ce sustinem un strop din restul "apei".

Inchid televizorul, nu mai vreau, e prea multa vorbarie pe aceiasi tema si acelasi lucru il fac si eu aici, dorind cumva sa vad ce face aceasta "sfarsire".

Apocalipsa e mai mult decat o stare sau un eveniment despre care sa se discute, se asociaza cu un sfarsit, al lumii, al Universului, desi tot ce facem e sa ne jucam cu noi, apoi " game over".

Terra e o sfera plina de colturi, ne izbim si ne doare, adevarul e ascunsa in fiecare cicatrice ramasa, e vina noastra.

Robotei va face din noi un banal microcip, un asa zis "d-zeu" ne va controla si parca pentru cineva viata totusi va avea gust.

Si totul se regaseste  intr-o normalitate absoluta, unde toti se supun pamantescului, unde Motorola n-are vina, dar prostia se leaga de brand, unde noi oamenii am putea fi atat de idioti incat sa spunem "da".

Si cand totul se prezinta frumos, sa-ti dai seama ca in cuptor se arde mancarea.