M-am mutat pe JohnCristea.RO

Se afișează postările cu eticheta clipa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta clipa. Afișați toate postările

miercuri, 19 august 2009

| Transcrise de prin minte |

Cu greu am gasit un ceva cu care sa ma extind pe taramul dominat de cuvinte. M-am asezat, e loc doar de doi, de noi, dar ma tine ocupat recele, iar daca imi doresc sa amputez distanta, e clar ca asa se va intampla, sunt in asteptare, vreau s-aleg cel mai bun moment.

E caraghios stresul in care ma prezint, dar ma laud, fac fata la orice-mi iese in cale, zambesc. Maine nu exista pentru nimeni, sunt doar presupuneri si pariuri cu viata, clipa trecuta e polita de asigurare, e suflarea ta ce stinge raul, e pacatul meritat pentru ca ai simtit candva ceva.

Ce fac? Ma indepartez de prapastie, ma arde fiecare razna ce porneste de prea sus si ma ascund dupa luna, transpirat incep sa calatoresc, violez universul si nu vreau sa las nimic neexplorat, mi-e sete, mai vreau o gura din gura ta, mai vreau si-mi doresc sa tina pana ma intorc.

Pozitionarea mea e ametita de sunete, ochii imi sunt inchisi, iar un GPS imi asigura dezordinea. Pamantul a baut alcool, se clatina, nu-mi ofera garantii, ma inunda printre mormane de vise nagandite si avortate inainte de concepere. Mai sunt capabile doar fetele triste, doar ele imi mai aduc zambetul pe buze, e singurul motiv pentru care am senzatia ca sunt singurul norocos ce mai rataceste fara teama de influenta altor caposi cu masti portabile.

Patez albul, negrul e un urias in forme predefinite, ucid monotonia si masturbez imaginatia, simt cum ma simti si ma feresc sa-ti spun asta, si mai presus de toate, constinetizez ca stii totul despre simtirea mea, m-ai putea penetra telepatic si te-ai conecta incognito, nu vreau inexistenta, flutur un cearceaf in bataia vantului, e scris pe el ceva de NOI.

Ahh, si tot continui patarea, sunt un meschin caruia nu-i dau lacrimile, sunt o floare ce are miros inainte de inflorire, sunt un grabit ce prinde trenul catre Sighisoara in ultimele 40 de secunde, sunt un EU ce nu te lasa pe peron, te ia cu el, sunt un intuneric orbitor ce-ti invaluie lumina, sunt un simplu ce le permite multora sa-l vada complicat, sunt un concediat ce-si vrea viata pe cont propriu. Respir.

De acum incepe greul, a aparut cam mult negru ce se prelinge pe unde apuca incercand acoperirea in intregime, o unitate omogena, iar intelesul poate disparea la primul zgomot, atunci cand nenorocirea actioneaza fara pic de intuitie si motiv, doar din tentatie de prea multa prostie.

Mi-au amortit talpile si iti cersesc o intalnire, ti-ai schimbat locatia, ai venit, si-am venit mai in tine. Apa imi tine de urat, iese si intra, incearca sa-mi vorbeasca, dar creierul meu e diminuat la lumea asta expirata, nu vreau, nu mai am chef, incep s-am pofta doar e EA.

Oftez, un pic mai apasat decat in dimineata in care m-ai lasat sa merg de nebun spre "casa", taxiul iti spune aca te ajuta, dar te ranea, te distanta de mine. Mi-ai facut cu mana, mi-ai reinceput trezirea, normalizarea si trairea fara cuvinte.

Sunt cuminte, dar pastrez urmele de nebunie intr-un sertar cu multe bilete ce contin rataciri, o fuga pentru fiecare "data".Stii ce astept? Sa reusim, sa nu ne mai intoarcem, sa prindem doar noi fiecare asfintit. Imi apun ploapele si-mi rasare imaginea ta.

Iar daca sunt un egoist, asta inseamna ca te vreau doar pentru mine, banalul e castrat si n-are graire, istericul e prin spitale, un gigolo isi acumuleaza valuta in speranta ca va juca la bursa, iar eu joc la ruleta, mizez si pierd maruntul, nu-mi pasa, vreau doar imbatisari neintrerupte, vreau cazarea fericirii in NOI, pe termen necontrolat.

Nu uita de gradina...

marți, 21 aprilie 2009

| Era vorba ca ne vedem azi, nu ? |


Cu totii stim ca vorba asta ne mananca pe la spate. Are pofta de a ne juca feste si gluma parca strica totul. Chiar si cand imposibilul intervine, chiar si atunci exista un semn de intrebare.

Prostia nu rezulta din randurile astea, dar nici dintr-un eventual raspuns la intrebarea din titlu meu. M-as da de gol si ti-as spune ca totul e retoric. Eu zic si nimeni nu aude.

Un monolog intr-o incapere imensa. Nu vad capatul definit in culori, intunericul ma ajuta la creatie si la pierderea de sine. Pe cat de mult spatiu, pe atat de putin populat. Am nevoie de ajutor si doar eu sunt capabil sa ma ridic dupa ce m-am impiedicat.

Monologul meu a fost scurt, nu a continut prea multe cuvinte. Lacrimile au vrut sa para false, dar au iesit nemapomenit de reale. Nimeni nu stie lucrul asta. N-am mimat!

Ma bucur ca dupa mine mai urmeaza si altii.

Sunt trist cand nu se invata nimic din "greseala" asta.

Renunt la cateva simturi ca sa ma concetrez mai bine. Pun stop la miscare si mesteresc o iluzie. Mi se destrama starea cand din spate ceva ma trage.

Si azi ne-am vazut, mai tarziu cu o clipa.