M-am mutat pe JohnCristea.RO

Se afișează postările cu eticheta o bucatarie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta o bucatarie. Afișați toate postările

joi, 28 mai 2009

| Trebuia sa speli vasele |


Nici nu e nevoie sa mananci, poti avea chiar pofte, trupesti daca ai ocazia, tu ai responsabilitatea de a duce totul pana la capat. Programul listat pe usa ce da spre dormitor, iti arata ca regulile sunt pentru a le face praf. Pulberea e raspandita in aer si ploaia nu permite zborul. Si cine sa vrea aripi, cand vasele zac de cateva ore in chiuveta? Cine sa doarma cand cuvantul "trebuie" nu a fost respectat? Cine sa si-o traga, cand doar trebuie?

Hai sa fim seriosi, crezi ca eu iti spun de vasele alea in care tu savurezi clasicele mancaruri? Nu am timp de asa ceva, pentru ca mi-l irosesc acolo unde nu trebuie. Am multe litere si cifre de parcurs, am combinari si aranjamente de studiat, am fixuri si nebuni de tratat, si eu pe mine de schimbat. Nu ma feresc de valuri, nu am marea langa mine, dar scoica imi plange cand o strang singur in mana. Tin minte ca nu stiam, realizez ca acum simt, stiu ca TREBUIA.

Si sa nu dai vina pe Dumnezeu, el n-are nicio vina, noi suntem cei care ne ardem si fara foc. Apa ne ajuta tenul, cutitul ne taie minunea. Iar grasimea n-are detergent, se va intoxica si ultimul cuvant.

Vor muri cei ce nici nu s-au nascut, si vor trai altii ce trebuiau de ieri sa moara. Vor cadea stele  in forma de cascada, vor forma o luna impamantata. Ma mandresc cu nestiinta, ma asigur ca asa nu o sa-mi fie teama. Plecarea ei e mereu subita, uneori neinteresanta. Acelasi loc, acelasi drum, aceleasi replici, aceleasi povesti, gesturi, intamplari si puncte unite, mereu in alta ordine. Niste tampite-mi tipa-n urechi, sunt doua difuzoare-n miniatura, sunt chestiile carora le dictez muzica si cum vreau sa sune. Azi nu mai asculta nimeni de mine, eu doar de pat, uneori de podea.

Salvati daca aveti ce, donati tot, mai putin sufletul, visati fara sa va treziti brusc, iubiti fara speranta ca o sa primiti reciprocul, gasiti inexistentul si puneti-l la loc de cinste, dati noroc cu moartea si sarutati viata. Pe scaun se asaza un TREBUIE, ii simt scopul mincinos, ma trezesc din betie si ma asez langa noroc.

Ma insala mintea, ma duc la bucatarie, si nu-mi e foame, ci doar TREBUIE.

vineri, 6 martie 2009

| Bucataria mintii mele |


Tu citesti in aceeasi pagina, iar eu scriu pe unde apuc. Transcriu randuri si uneori le las doar pentru mine. Si nu ca egosimul meu ar fi prea mare, ci pentru ca am clipe cand ma deschid prea mult.

 Acum e un alt moment la fel de vulnerabil si probabil ce scriu am sa public, defapt e deja publicat din moment ce si tu citesti. E un joc intre prezent si viitor, nu pot prezice decat intamplarea fericita, in cazul unui esec totul e sters, e rupt sau mototolit si aruncat spre gunoi.

 Acum nu amestesc decat zgomotul pe care-l produce unitatea cu ploaia. Muzica stationeaza de ceva vreme, nu am o explicatie si nici nu adaug comentarii.

 Succesul pentru clipa urmatoare mi-l aduce o reteta gasita intr-o carte. Nu ai de citit cu adevarat, caci nu exista pagini sau cuvinte scrise. E o revenire de la un moment la altu', sunt capitole formate din grupuri de oameni, din dominatiile lor, din iubirea pe care-o poarta si chiar si prin negativu’ ce-l emana atunci cand furia’i  doboara.

 Pe langa toate astea tu esti un punct ce poti atinge “cartea”, sau te poti pune pe lenevit, in pat, in picaturile de ploaie ce nu tin o viata, sub dus timp de ore intregi, sau cititind in adevaratul sens.

Inveti din orice, dar mai presus de toate, din viata.

 Am o dictie a mintii ce-mi dicteaza fiecare cuvant si cred ca nu s-ar opri ceva vreme, eu o cam grabesc, ii sugerez ca vreau doar esentialul... si apoi fac greseala... ma pierd in detalii.

 Urmeaza o alta mica perioada in care nu voi face nimic, nimic interesant, ceva ce are legatura cu odihna si ceva legat de mine.

 Masor timpul si vad ca trece dupa capu’ lui, am un vartej in imaginatie si trebuie sa pun stop, schimb “placa” si vad ca cineva tot pune “hold”.

 Si ca sa folosesc si eu expresia “dragii mei”, va spun ca incetez pentru o clipa si revin cand sunt sub o forma mai usor de rezolvat. Acum atarn ca o fractie, ascund in mine o reteta si cred ca totul va da roade...

 Si stii de ce ? Pentru ca voi incepe cu tine...