Naveta de dimineaţă, Ploieşti - Bucureşti

            Să scriu pe blog direct de pe telefon, face parte din lenea de dimineaţă sau plictiseala acută întâlnită în staţia din Ploieşti Sud. Nu se mai repara nimic în gara asta, chiar dacă suntem în ajun de campanie. Mizerie cât cuprinde şi nespălaţi ce strica imaginea unui oraş cu renume - nu-i aşa? Stâlpii ce susţin acoperişurile peroanelor, sunt mâncaţi de trecerea timpului - sunt ai nimănui. Nu pot să trec cu vederea faianţa sau marmura de proastă calitate, sărită pe alocuri, ca să te împiedici, dacă eşti un căscat ca mine. Îmi plac monitoarele ce-mi afişează informaţii despre viitoarele trenuri, precum şi vocea ce dă spre difuzoare pline de atenţie din partea oamenilor grăbiţi. Am plecat la drum, fără nici pic de întârziere. Urmează aproximativ 40 de minute de suspans abstract. De ce abstract? Am un gol în stomac, doar că nu e provocat de vreo emoţie, ci de foametea închipuită sau de micile detalii pe care le iau în calcul şi le valorizez în mod diferit, ca timpul să treacă pe nesimţite - şi cu toate astea, tot îl simt, mai ales acum când tastez şi nu privesc în jurul meu. Mirosuri străine îmi trezesc interesul şi mă tentează să ridic privirea, doar o impresie de tutun mă alunga din ispită. Exact! Fără tutun!

            Alţii vin de la celălalt colţ al ţării, iar transpiraţia lor mă face să cred că nu au auzit de apă şi de săpun - n-au nicio vină, am înţeles pe pielea mea ce înseamnă să călătoreşti pe timp de noapte cu trenul - ba e prea cald, ba e frig de îngheaţă apa. Cum arată trenul pe interior!? Impecabil, la o primă vedere. Sunt la clasa a doua, dar la toaletă nu am curajul să intru! Ce fac dacă totuşi explodez? Mă plimb prin tot trenul până ajung la o situaţie decentă, iar în cel mai rău caz, număr minutele rămase până la sosirea trenului în Bucureşti Nord.

             Sunt fascinat de ceea ce văd pe ruta Ploieşti - Bucureşti. Atât de mult verde şi totuşi atât de gol. Nu se investeşte nimic în ţara asta, iar dacă prin excepţie aterizează ceva finanţări prin păşunea asta, majoritatea profitului revine unei ţări străine. Tot în tren sunt şi scriu atât cât îmi permit spaţiu şi timpul.

             În tren am impresia că toate gândurile rămân într-un singur loc şi cu fiecare kilometru în plus, mă îndepărtez de ele. În altă ordine de idei, nu doar drumul e gol, ci şi mintea mea, pe care o umplu cu măruntaie provenite parcă dintr-o pâine uscată - las ploaia să-mi înmoaie imaginaţia. Ştiţi pe unde umblu momentan? Prin spaţii înguste ce dau către picioare şi IAR picioare. Sunt pe muchie de cuţit, e aglomeraţie, e sufocant şi nu mă pot linişti într-un somn adânc. Lângă mine două pocăite, la vreo 60 ani vorbesc despre porţile raiului, faţă în faţă cu mine, tatăl şi fiul păstrează vorbele pentru mai târziu, lângă mine o mămică se relaxează după ce a păzit toaleta şi a atacat-o din direcţii bine indicate. E o adevărată bătaie pe toaletă, nici la mare nu ajunge o toaletă publică asaltată în maniera asta - nu acolo unde mă duc eu. Fiecare călător are cel puţin un telefon - stop -  mi-a sărit inima din loc, un tren din direcţie opusă mi-a stricat concentrarea şi m-a luat prin surprindere. Ahh, ce drum lung pare că străbat.

            Atunci când scriu sau citesc, pare că timpul îşi sacrifica secundele şi le bate în cuie, în speranţa că eu să profit din plin. Peisajul pictat cu ziduri desenate în stil graffti, îmi dă de înţeles cam câte minute mai am de savurat din această scriere uniformă, din scaunul unui tren. Poate data viitoare voi scrie din propria-mi buda, cu intenţia de a vorbi despre apa de la robinet, ce picură ca o muzică şi despre inundaţia vecinilor. Sunt la final de drum cu trenul. Deşi e Capitala, după atâtea ploi, simt aer proaspăt în comparaţie cu suferinţa din trenul Inter Regio.

P.S. Şi în Bucureşti e campanie murdară ... 

| Prea distanta si cu buline |

Imagini ce se deruleaza intr-un geam, iar eu sunt pitit, asezat, intr-un compartiment. Un tren ce merge repede spre destinatie, iar eu un ignorant ce nu vrea altceva in cale. Nu-mi place sa gandesc prea mult atunci cand scriu, nu suport sa zic aceeasi chestie de prea mult ori, iar atunci cand o zic doar o data, am impresia ca nimeni nu m-a auzit.

Nimeni, un general, dar stii ca eu ma raportez mereu la o singura persoana. Poate mereu alta, dar niciodata la un grup, decat daca-mi place ghiveciul si am pofta. Acum sunt agitat, ma grabesc sa-mi fie bine.

Cu ea in pat, spate'n spate. O mica ploaie de vara amagitoare, totul s-a racorit atat de bruc. E cam rece, dar nu-mi e frig, ea transpira, iar daca mai stau prea mult, am s-adorm in bratele ei. Si nu c-ar fi ceva rau, dar prea multi de "nu" primiti inainte mi-au stimulat cateva lacrimi. Am stat cu ochii'nchisi, shhh, ea nu stie nimic.

Acum foloseste distanta, buze ce doar se ating, dar nu se saruta, apa ce e doar rece, dar nu-mi satisface setea, imbratisari ce ar vrea sa existe, dar sunt doar la plecare. Acum vreau sa merg la Paris, acolo totul e mai usor, am multa iubire si asa nu prea mai rezist. Am transpirat si eu.

Iar bulinele sunt de la o rochita, si sa stiti ca nimic nu e in perfecta stare. Rochita e mai mult decat transparenta si are doua gauri, s-a agatat in ceva. La cum traim noi, avem un suflet mai gaurit decat o sita. Filtrele nu le folosesc decat in stare de depresie, in rest primesc orice suflet ratacit. Nu te mai vreau distanta, nu-mi place cand nu-mi oferi niciun semn concret, nici confuzia n-o diger prea bine si nici nu accept frica de fericire.

Ma' oameni buni, ia sa nu mai puneti suflet, decat daca se merita. Ia sa cumparati si ceva indiferenta si sa va hraniti doar cu daruire, sa nu mai "cersiti" nimic. Cand veti vedea ca vi se ofera mai mult decat totul, la fel sa fiti, nu de alta, dar nu vreau sa va raniti. Eu sangerez constant, multumesc pansamentelor zilnice, nici nu mai stiu cine mi le aplica.

Suflete ce au promis si totusi nu-mi tin de cald. Ma uit la piese de teatru in fiecare zi, sunt mai mult decat reale, au efecte speciale, nu pot sa plang mereu. Nu's pesimist, dar mi-e dor de buline, sau de pielea aia fina, sau de avalansa de mesaje, de atentia aceea dezordonata, dar constanta,de ochii mari si caprui, de o bruneta, de cateva guri de aer, de o fuga departe de orasul asta, de noi si de'ale noastre...

Senzatia persista, m-as bucura ca soarele din vara asta sa n-o topeasca.

| Moldovencele au pofta de material |

O calatorie spre Moldova te va ajuta pe tine ca si mascul sa-ti imbogatesti imaginatia. Orienteaza-te spre o zona cat mai sus pozitionata pe harta si fa un popas intr-un oras mare.

Te poti opri in Iasi, sau in Bacau, sau poti merge pana unde te tine bugetul. Dar ai grija, ai nevoie de un portofel cat mai plin.

Dozatoarele cu fericire nu se regasesc, dar frumusetile divine te "calaresc". Ai simtit cum te atrag toate din momentul in care ai atins pamantul lor, iti zambesc bland si te vor. Acum urmeaza "confirmarea".

Un "soft" din nastere instalat si mereu "updatat" le ajuta sa clasifice barbatii dupa marimea buzunarului. Trec de formele tale faimoase, sterg toate patratelele de pe abdomen, iti alunga chipul angelic si iti dau un pronostic. Ideea e ca au oferte si mai bune, iar tu trebuie sa le dai ceva in plus.

Tu ai minte, dar ele nu sesizeaza, tu ai spontaneitate, dar ele nu se prind, tu ai ceva in plus, ai pofta de viata.

Moldovencele, gen Mihaela Radulescu, capata o inteligenta aparte in decursul a multor ani. Ele pot spune multe, dar mereu generalizand. Nu ataca la inceput, ci doar misuna cu tatonari si "pupincuriseli".

Adopta metoda de "inghetare" atunci cand cineva le loveste. Un print le ajuta si durerea le-o topeste.

Si-mi plac atat de mult femeile astea incat imi e tare greu sa inteleg de ce prin zona mea nu se afla. Aici nu sunt atat de pure la ten, nu au dintii atat de albi, nu au parul atat de negru si nici un accent care sa-mi bata in vise prin geam.

Ti-am zis, exceptii sunt peste tot, dar nu contin totalul meu cautat. Iar daca materialismul le-ar lipsi, moldovencele s-ar apropia de perfectiune, ar deveni banale.

Detinand imaginea, acum se dau mari doamne. Si nu le port pica din cauza asta, le respect inteligenta si tactica si ma rog sa nu ma afecteze si pe mine intr-o zi.

Iubirea e o copila pe langa "infectia" ce in minte ti-o poate baga o moldoveanca. Starea lor e naturala .Privirea lor de inger acopera o maturitate regasita in sange.

Si am invatat sa nu ma inec in durere atunci cand o "ea" de genu' ei plange, e o actrita ce'si cauta doar spectatorii.

Intrarea se plateste, nu e vreun "show", e doar o viata "dulce".

| Era vorba ca ne vedem azi, nu ? |

Cu totii stim ca vorba asta ne mananca pe la spate. Are pofta de a ne juca feste si gluma parca strica totul. Chiar si cand imposibilul intervine, chiar si atunci exista un semn de intrebare.

Prostia nu rezulta din randurile astea, dar nici dintr-un eventual raspuns la intrebarea din titlu meu. M-as da de gol si ti-as spune ca totul e retoric. Eu zic si nimeni nu aude.

Un monolog intr-o incapere imensa. Nu vad capatul definit in culori, intunericul ma ajuta la creatie si la pierderea de sine. Pe cat de mult spatiu, pe atat de putin populat. Am nevoie de ajutor si doar eu sunt capabil sa ma ridic dupa ce m-am impiedicat.

Monologul meu a fost scurt, nu a continut prea multe cuvinte. Lacrimile au vrut sa para false, dar au iesit nemapomenit de reale. Nimeni nu stie lucrul asta. N-am mimat!

Ma bucur ca dupa mine mai urmeaza si altii.

Sunt trist cand nu se invata nimic din "greseala" asta.

Renunt la cateva simturi ca sa ma concetrez mai bine. Pun stop la miscare si mesteresc o iluzie. Mi se destrama starea cand din spate ceva ma trage.

Si azi ne-am vazut, mai tarziu cu o clipa.

| Papusi da, copilarie nu |

Am ales linistea de aceasta data si sper sa ma ajute. Vreau sa ma introduc intr-o lume ce mi-a fost prezenta acum multa vreme. Amintirea mi se prezinta cam stearsa pentru acea perioada. Simpla lipsa devine complexa prin  multitudinea de goluri  ce ma face sa cred ca undeva e o problema.

Capul imi e bine asezat pe umeri si stiu ca sunt normal. Creierul meu nu e bolnav si de aici incep a-mi permite noi perspective afective. Rog pleoapele sa ma scape de imagini reale si incep.

Eram, nu singur si nici simplu, eram mai mic si mergeam dabusilea. Ma tin minte din putinele pozele pe care le mai regasesc si in ziua de azi prin casa, eram cam trist si nu-mi placea blitul. Plangeam cand se intampla ceva nou, radeam cand incepeam sa ma obisnuiesc. 

Desi plangeam la aratarea lui, iubeam noul si ma atasam repejor de el. Nu mi-au placut masinutele si parca papusile ma atrageau subit, intreceam fetele aveam abilitati miraculoase. Dezmembram orice si nu faceam nimic la loc, imi placea, ca si acum, dezordinea.

Putine aspecte pe care le tin minte din vremea aceea. Putin din copilaria mea prin care nu am sa mai pot trece niciodata, putin dar trebuie sa ma bucur.

Orice auzeam cu "nu", pentru mine era un "da" serios. Ma tenta orice, pana si fuga de acasa, si regasirea mea de necunoscuti, plimbarile aproape de semafoare, asezarea mea pe bancile prospat udate de cer si sosele pline de roti in miscare. Adoram sa ma joc in apa rece si imi doream sa dorm mereu pe rece.

Ma priveam in oglinda, dar cred ca ma uitam la altceva, nu ma tin minte ca si infatisare, nu din mintea mea. 

M-am trezit maricel si amestecat intr-o lume fugind de mine, iar mai tarziu mi-am dat seama ce inseamna obsesie si naivitate. In final am copiat zambetul copilariei mele.

Totul prea scurt, ceva vag, si acum nu-mi pot permite o noua copilarie, nu mai pot atrage atentia prin cat de mic si de dragut sunt, sau prin felul cum ochii mei lucesc dupa ce incetez a plange. Acum imi pot cumpara doar papusi si n-am sa fac nimic cu ele, totul e in trecut si nimic nu revine.

De am sa ma resetez cu o dorinta presetata ma voi trezi printre oglinzi si multe lacrimi, asta pentru ca am sa-mi dau seama ca nimic nu sta in loc, iar timpul trece, e frumos ca a fost, mai frumos e ce va fi.

Si stii ce ma va bucura? Ideea ca voi conlucra la copilaria "ta".

| Articol despre un gelos |

Mascul gelos, lipeste vise si iubiri cu "superglue". Isi pateaza gandurile cu probleme inexistente si stie sa strice totul exact atunci cand nu trebuie.

Aratos de fel, atragator pentru o intreaga natiune, dar dotat cu o prostie ce-o raspandeste atunci cand se afirma. 

Discutii despre un necunoscut ce-si arata chipul prin alte persoane, ce lasa semne ce devin cicatrici si ce miroase a parfum de mantuaiala. Nu gresesc sa spun ca poate intr-o zi a fost si el special, a folosit delicatul si l-a pus in practica, s-a jucat cu picaturile de ploaie si nu a ezitat picurii. Afirm cu putere ca posibil iubirea lui a fost mare si a putut s-o exprime asa cum vroia, mai tarziu a stiut sa rupa...

A rupt tot farmecul si s-a inghesuit in vorbe, a cladit un sir de afirmatii si a ranit o ea. O doare, ii doare si totul pentru ca exista un ceva ce si-a bagat nasu', sau o manifestare ce nu-si avea rostu'.

Gelozia e departe de iubire. E neincrederea in persoana. E ca o femeie ce pe dinautru e chiar goala, e felia de tort fara gust, e lacrima falsa ce un actor o fabrica.

El, reuseste sa sparga usa. Sa intre fortat, sa urmareasca si sa descopere lumea de dupa... si surpriza nu apare. E prea simplu totul, iar asta il roade. Vrea actiune si tot verifica, dramatizeaza si accentueaza, vrea sa nu-i scape nimic, vrea sa nu doarma decat legat cu ea de maini...

E dependent si mai mult de atat e si obsedat. Are probleme, are obisnuinte, sufera de gelozie si totul se'mpute. Groaznica boala face ca reciprocul sa dispara. Balanta se inclina doar spre el, e doborat si vrea un lucru imposibil.

Ameninta cu moartea libertatii, distruge pana si ultimu' zambet, trage apa dupa orice conversatie si izoleaza specialul doar pentru el.

Zeita se duce... si plange, e doar o exprimare pentru a-i ascunde numele, iar renumitul rege cu pompa se umfla in piept. Si cea mai mica miscare provoaca in el o explozie si nimeni nu vede.

E tonul calm pe care il crezi divin, sunt ochii blanzi pe care magia'i cuprinde, scotocind in sertarul iubirii, bataia de joc intervine...

Si prostu' se risca, in momentul urmator e pus pe val, furtuna incepe si imi pare ca se-neaca.

Pierde...