M-am mutat pe JohnCristea.RO

luni, 27 februarie 2012

Cinema Premiera Ploiești nu renunță la gafe

Până astă vară, nici naiba nu vorbea de cinematograful din Ploiești, asta pentru că el nu exista cu adevărat, ci era doar o ruină unde, adolescenții își puteau face niște poze profesionale și le puteau urca pe facebook, ca să vadă tot omul ce șmecherie de oraș avem noi și cat de bine dă tanti fără piept în poze. Comentarii și cuvinte de laudă pentru cei ce n-au procedat așa!

Filmele de la Cinema Premiera se actualizează cu viteza melcului, dar mi se pare o chestiune normală din moment ce tot orașul trebuie să vadă, pe rând, un anumit film, într-o singură sală de cinema. Suntem și noi la început, se înțelege și ne iartă cel de sus.

M-am decis, pe vreme de weekend, să vizionez și eu Ghost Rider: Spirit of Vengeance/Demonul răzbunării, un film care la noi apare ca fiind din 2012, iar IMDb-ul susține sus și tare că e din 2011 - încă o dacă suntem înapoiați. Ajuns în fata cinematografului, am aflat că programul pe care CineMagia îl expune online nu e în relații bune cu ceea ce scrie la intrarea în mica încăpere în care se vând biletele ca țigările prin Obor, aduse de la bulgari. În înghesuiala insuportabilă, a se înțelege că omul se prezintă la film și e nerăbdător, mă îndrept înspre casa de bilete, acolo unde un chip trist de femeie obosită și trecută prin viată îmi vorbește în scârbă, ca să nu adoarmă. Când am auzit că biletul costă 20 RON, am înghițit în sec, ba chiar era să fac atac de panică. Nu mi s-au dat explicații, dar am înțeles că filmul e 3D, mi se dau ochelari colorați - ce să mai, face toți banii. Revenind la personalul cinematografului și expre la casierița trecută de 50 de ani, nu că aș avea ceva împotriva vârstei (din partea mea, mulți ani înainte), mi-aș dori să-și cumpere o doză de bun simț pentru fiecare client în parte, că doar lucrează cu publicul, iar dacă nu reușește să facă față tentației misogine de a se comporta ca la piață, îi sugerez să lase tineretului un loc de muncă în plus.

Depășind momentul culminant și suma exorbitantă pentru un film văzut în Ploiești, am așteptat, împreună cu iubita mea, aproximativ 20 de minute la intrare - dacă ai nevoie în acest timp la toaletă, nu ai acces la ea. Faci pe tine sau urci la Doroftei, să-i spui să-și mai pună un jghiab - o conducta deschisă în partea superioară, ca să nu mai plouă, ca o perdea uniformă, la intrarea în cinema. Nu mă înțelegeți greșit, nu ploua, ci se topea zăpada înghețată și neoperata de Rosal! Unde ești tu Mirela atunci când calc prin mocirlă și jeg cu bocancii pentru care am muncit 2 luni?

Nu vă mai țin în suspans, cu biletele pe jumătate decapitate și fără securizare pe ele ( am prieteni cu imprimantă și stanță) am ajuns în sala de cinema. Nu s-a schimbat nimic la ea de la ultima vizită (slavă cerului că există o camera de supraveghere, că sigur îi trebuia lui Gheorghe un scaun, lui Ion vreo boxă și rămânea cinema-ul fără glas și formă). În schimb, am avut un șoc vizual însoțit de unul termic. Un frig de-ți înghețau oasele și o aerotermă aruncată în drumul cinefililor, ce funcționa doar ca să consume curent. (aeroterma era funcțională, deloc estetică și nu făcea fată nici cat pentru rândul pe care bătea). Am găsit pe Google Imagini o aerotermă care arată aproximativ ca cea din realitate. Cam așa arată aeroterma din Cinema Premiera Ploiești.

Mi-au înțepenit toate oasele și am regretat încă o dată alegerea făcută. Unii ar spune că eu sunt singurul vinovat, dar eu refuz acest verdict. Pentru 20 RON achitați, merit respectul cuvenit și condiții de oraș. Dacă nu le funcționează aerul condiționat pe timp de iarnă, îi rog să-și facă o sobă, pe gaz, pe lemne, se descurcă România Film.

Cât despre film, nu-și merită cele două caractere în plus și ochelarii. Nu există efecte 3D, ci doar impresia că undeva s-a văzut o frunzuliță ce iese din ecran pentru o clipă.

Filmul Ghost Rider 2 mă încântă ca și cadre, iar faptul că România și-a "închiriat" peisajele și câțiva actori buni, mă face să cred că laptele și mierea vor pleca, cat de curând, de pe aceste meleaguri. Apreciez enorm munca profesionistă a cameramanilor, a regizorului și a oamenilor de la grafică. Cat despre Nicolas Cage, a îmbătrânit, dar se ține bine în filme. Joacă, nu se joacă! Mi-ar fi plăcut să nu aibă dublură si să-și tragă singur cascadoriile. Pentru filmul ăsta pot acorda nota 8, cu mari indulgențe și spăgi din partea iubitei. Filmul face mici referiri la politicieni, oameni cu influență, manipulare audio, răutatea omenească, judecata de apoi, țigani, anticrist, exorcizare, România.

P.S. Filmul vizionat are bulină +15, însă eu am zărit și câțiva copilași, sub 10 ani. O poza realizată de mine, ca și dovada, ar putea pune în pericol cinematograful?