M-am mutat pe JohnCristea.RO

duminică, 29 martie 2009

| Te agiti prea tare |


Vii langa mine si ma privesti in ochi, esti furioasa si te dau de gol, esti o feminitate ce vrei totul. Sari si te rostogolesti, ma vrei si-mi spui povesti. Vorbesti mai mult decat radioul si o teama se instaleaza in tine.

Sau hai sa-i spun frica. Pastrez amintirea de dinainte si surpriza venita imediat dupa. M-ai ametit, dar n-a fost extasy, m-ai prelucrat si mi-ai accentuat starea, te-am crezut si aproape ca m-ai vandut.

Doar pentru ca ti-am adus un repros real, ca ti-am imprastiat niste firimituri, doar pentru atata lucru ai rasculat o lume'ntreaga. Rezultatul tau a fost sters ca praful de pretutindeni.

Ma duc sa-mi cumpar o cola, am sa admir plasticul ce ascunde un lichid, am sa strang un punct de mijloc si am sa frec produsul in contact cu aerul. Mai rau decat ai crede, am sa numar pana la 20 si ma voi incurca de mii de ori.

Acum totul e agitat, ma indrept catre dop si tachinez exteriorul, tu nu incetezi si iti obosesti gura in continuare, tu nu-ti dai seama, dar ai sa explodezi, la fel ca un lichid, ironic iti spun, dar n-am s-apuc sa beau.

Prea mult strica totul, prea perfect nu exista si tocmai asta n-ai inteles, maine sa te-neci urcand in beci, speranta ta ca becul se va aprinde consumand nimic.

sâmbătă, 28 martie 2009

| Nemultumiri de moment |


Acest post este in intregime dedicat frustrarilor mele ce-mi vajaie prin cap cateva secunde intr-o singura viata. 

Mor de frig si nu e vinovat nimeni, ci doar eu cel ce sunt fudul si nu am chef sa ma imbrac asa cum trebuie. Am standarde de care nu ma pot detasa, stiu, am o problema.

Ma doare stomacul si asta pentru ca am mancat ceea ce nu trebuia si pentru ca m-am abtinut si nu am zis nimic, am redus totul la tacere si acum sufar doar eu. Ma plang, nu plang.

Trebuia ca istetul primar Volosevici sa intrerupa si el doi douzeciul prizelor noastre pentru o ora, dar nu cred ca a stiut prea multa engleza si traducerea pentru Earth Hour i-a fost imposibila. Sau poate ca lumea d'aia l-a si votat, pentru prostie si putin fotbal, stuff, Mc Donald's.

Imi e tare greu sa spun ca ma simt bine, desi nu-mi lipseste nimic, probabil trebuie sa mai dau si altora ca sa fiu intr-un fel de "echilibru".

Sa nu mai prind nespalati in mijloacele de transport in comun. Sa nu mai vad nemancati ce atenteaza la buzunarele altora si nici tristi fara motiv.

Sa nu mai planga nimeni decat de fericire si sa respiram un aer fara tutun.

Sa faca toata lumea cunostinta cu apa si sapunul, ba chiar si cu periuta de dinti. Sa nu mai "glojgaie" guma de mestecat, ci sa se duca la un dentist.

Sa ninga afara atunci cand trebuie si sa fie cald la vara. 

Dorinte si nemultumiri de moment, si prea scarbos sa cred ca mai suport. Si greu sa cred ca se schimba totul intr-o clipa.

Si ma oftic ca altii pot, noi nici macar nu incercam.

marți, 24 martie 2009

| Aroma serii de marti |


Stai un pic ! Inca frige, dar imi place. Mai astept o scurta vreme cat sa-ti fac si tie o idee despre senzatia mea. Din cate ma cunosti iti poti da seama ca am o legatura cu lucrurile unice, cu exceptiile si cu ceea ce se numeste dezordine pentru altii.

Unii simt cu ochii, altii cu mintea, altii cu mainile. Eu simt ce-mi place, atunci cand inchid ochii. Adevarul e ca inca am lumina aprinsa. Vreau sa ma crezi, m-am dus spre intrerupator si am interactionat cu el. M-am "batut" cu lumina si rezultatul a fost favorabil mie.

Poate ca ziua de marti nu e una tocmai buna, poate ca-ti poti rupe un picior, te poti taia in zone delicate, o cearta poate interveni, sau te poti "echipa" cu un full, ghinion.

Norocul din tine poate incepe abia cat seara iti pune vederea la incercarea si contorul la mai multe cercuri pe minut. Parca nici n-ar fi noroc, parca totul ar fi un dezastru de proportii mici, toate adunate construind un ceva ce bate la usa mintii tale.

Porcarii inutile la care ne gandim, griji ce ne seaca mintea, si ceaiul meu ce tinde spre racire.

O fizica haotica ce vrea sa-si gaseasca stabilitatea, un gust ce-mi tachineaza limba si buzele mirate mai vor un pic din dulcea acrisoara aroma.

Secretul nu ai sa-l afli. Amestecul e divin si sunt lucruri de care nu trebuie sa stii, ci doar sa le traiesti. Nu conteaza cata truda a suportat restu', conteaza ca bucuria ta sa fie adevarata.

Ma bucur ca si tu gusti, imi place cand iti place si te rog sa nu-ti scape nici macar o litera din vedere. 

Scopul meu incepe sa fie atins, dezvirginarea aromei se apropie de complet si totul seamana cu o poveste, cu siguranta are un sfarsit.

Cum spuneam, pentru mine acum cand scriu e fix si trebuie sa recunosc ca cineva imi bantuie mintea.

Poate ca ea putea face un ceai chiar mult mai bun. Si nici nu se chinuia, nu facea pregatiri, era spontana, vroia sa tina totul fierbinte. Iar ea cu siguranta vroia miere, eu am pus zahar, dar vreau sa ma crezi ca doar o lingurita s-a strecurat in cana.

Si nu-mi e mila ca am sacrificat o jumatate de lamaie, stiu doar ca restu' zace. Si vreau sa nu se termine asa usor, mai mult de-atat, sa savurez, ascuns, cu tine-n dormitor.

Timpul ce vine mai tarziu mi-a propus ceva, sa ma joc pititea, ea se-ascunde si bea, eu o gasesc, ii simt aroma.

luni, 23 martie 2009

| Cel mai fericit post din lume |




E de ajuns sa dai play piesei si sa-ti dai seama ca vocea te acapareaza in intregime. Mintea-ti fuge departe. Esti inofensiv, incepi sa-ti distrezi neuronii, te ametesti din cuvinte si totul e pozitiv.

Heliul nelimitat vandut in visele tale il inspiri in fiecare clipa, aduci cerul aproape de tine si poti zbura fara probleme. Ai scapat si de ultima lacrima, ai dezordonat ordinea nesigurantei si iti topaie sentimentul pozitiv.

Tu, un simplu om ca si mine esti fericit si satisfacut de sunete ce pot face orice din tine. 

Eu expun si-ti daruiesc cel mai de pret lucru pentru cateva sute de secunde. Si parca mi te imaginez cum zambesti, nu te vede nimeni, dar eu stiu. Te cunosc atat cat imi palce mie.

Am cam exagerat cu fericirea si nu-mi pare rau deloc, mi-am creat locuri perfecte in care ma refugiez pentru doze de zambete, totul pe rand, nu las nimic neterminat.

Un zambet cuprinzator cat sa-ti joace si inima, iar daca tipa de pe fundal vrei sa-ti mai cante, ii poti da play la nesfarsit, e Ingrid, e o ea cu voce, iar in momentul asta chiar imi place.

Mai mult decat fericit, impart prin cuvinte limitate, fericire neconditionata, tinuta ceva timp la rece.

vineri, 20 martie 2009

| Prescurtari in viata |


Postul anterior se juca cu mintea ta si iti aducea aminte de caracterele din orizontul mintii ce le poti asterne dupa pofta inimii. Am omis multe lucruri ce mi s-au parut inutile si inca astept reactii din acea directie.

Rusine mie, am stiut ceva, dar nu tot. Valurile marii mi-au grabit inaintarea, spre mal, iar soarele m-a uscat instantaneu. Nici nu am avut timp sa simt toate etapele. Frigul nu m-a doborat, iar efectul de sera s-ar fi aratat. Totul in parti nesemnificative.

Imprumut o bucatica din aberatie ca sa am pot extinde cu gandurile. Totul s-a derulat prea repede si nu am avut timp sa ma opresc in fata etapelor placute. Si cand ploua nu ai voie sa dormi, ci doar sa inchizi ochii pentru a visa.

Trebuie sa simti si sa te intalnesti cu o ea exact asa cum iti imaginezi tu. Nu ai voie sa permiti cuiva violarea viselor tale.

Ce vor cei din jurul tau? Prescurtari! Vor calea cea mai usoara, uita minoritatile, uita micile placeri si se axeaza pe scopul cel legat de stele, unele ce se sting cand le privesti.

Ma agat de o reverie si incerc sa-mi dau seama de ce ar trebui sa topai printr-o lume ce nu-mi apartine. Sunt ca o papusa fara viata ce ma hranesc cu energia simplelor baterii.

Sterg praful ca sa vad urma, curand descopar pluralul si-mi dau seama ca nimic nu se face de unu' singur. 

Repetitia constanta e ultima speranta pe care o mai ai, calaresti prostia si te recunosti prin ea. Ai sarit prea repede, te-ai inaltat si ai uitat de fiecare detaliu.

Cand a fost vorba sa cobori te-ai impotmolit intr-un strat subtire de noroi, te-ai curatat, dar n-ai scapat. Te-ai indragostit de pamant si ti-ai dat seama ca el iti daruieste orice, mai putin ceea ce-ti doresti tu.

Ai prescurtat viata si ma gandesc ca planul tau era plin de alcool. Venele tale au iesit in evidenta, iar glasul orcui nu l-ai auzit. Ai surzit si poti doar sa vezi.

Poti mima iubirea si acum pui punct inainte de vreme.

O retragere a focului ce te-a ars si stingerea ta provocata de apa, de ploaie. Un gust amar si apoi sarat, consecinte si doar...

Si doar ti-am creat starea de dinainte de lesin si poti face ce-ti trece prin minte. Un cactus iti va intepa spatele in cazul in care gandul tau nu'i cuminte.

Si plante si viata si oameni si tu.

Si eu? Probabil altfel decat ma stiu. Si nu gasesc o foaie,  stiu sigur c-am pus-o p-aici, e... prea mult praf, dar ma descurc.

Iar am cladit un vis, o urma, o umbra, un TU.

miercuri, 18 martie 2009

| Cateodata imi da cu virgula |


Asta se intampla atunci cand punctul e inexistent, sau cand intarzie sa apara. Cand cerneala vrea sa scrie mai mult, "doneaza mai mult de o urma" si dispare dorinta incheierii, se vrea o continuare ce nu'si are un final.

Si ma intreb oare ce urmeaza imediat dupa virgula. Am fost pregatit pentru ceva, iar spontanul mi-a adus in casa resturile de care nu mi-a pasat. Totul a avut efect, iar pentru acest moment ar trebui sa dedic semne de exclamare.

Caracterele imi joaca feste, fac ce vor din mine si imi distrag atentia de la realitate. Sunt un buton on-off ce m-am blocat la mijloc, un scurtcircuit ce creeaza panica, consecinte, lacrimi venite din senin ce arata ca intreruperea nu va tine mult. 

Oscilararea intre doua trairi , o trezire instanta, o mana rece peste un corp fierbinte, o soapta intr-o tacere visatoare. 

Sa pasesc pe drumul meu incurcat si sa las in urma mea o dara de fericire, un strop din "ceva-ul" meu si mai tarziu fiecare virgula sa-si aiba rostul.

Linia de dialog imi tine un monolog cam lung. Ma cearta si vrea sa spun ceva despre ea. Invidia o cuprinde in momentul in care este aproape de negasit in cuvintele mele. Am sters-o si am transpus-o asa cum m-am priceput. Apararea mea vine din partea parantezelor, iar ghilimelele au avut si ele un scop patat cu vopsea invizibila.

Pragul critic se dezvolta cu fiecare punct. Totul devine mai clar si oricine'si da seama de inceputul unui sfarsit.

Fiecare si-l imagineaza dupa dictarea sufletului, iar mintea lenesa impinge din cand in cand imaginatia, o inspira si ii presara sudoarea concentrarii sub forme anormale. Simt respiratia genialului in cateva exprimari si imi dau seama ca nu e doar mana mea.

Nimic trist de spus, nimic despre o ea pe care tu sa o cunosti, nimic comun si obisnuit, nimic din ceea ce ar semana c'un "copy - paste".

luni, 16 martie 2009

| Invizibil si fara umbra |


Se spune ca unde e mult intuneric ochii tai nu pot vedea nimic, e mai mult decat ceata si decat izolare, e pierdere a unei lumi pe care nu ai apreciat-o, niciodata.

Vreau ca pentru cateva batai de inima sa te opresti in loc, sa te uiti spre soare si sa-ti dai seama ca-ti lumineaza urmatorul pas. Vreau sa-ti observi si urmele lasate si chiar umbra pe care-o porti in orice loc.

Incatusat de vise nu reusesc sa-mi lepad perdeau ce ma acopera si ma ascund pana si de mine. Si toti se impedica de ceva, contactul nu-l poate sesiza nimeni. Acum sunt un nimeni, deci sesizez. Si pana si "deci-ul" asta ma omoara si-mi face vorbirea mai taiata, dar stiu sigur ca am devenit invizibil.

Nu am o forta supranaturala, nu detin niciun secret, dar observ ca pasta cuvintelor mele trebuie arsa. Destinatia? Sufletul tau.

Si ma doare atunci cand din cer pica ceva si toti tac si eu observ si trebuie sa ma bucur singur. Sau te mint, defapt ma retrag, nu am cu cine sa-mpartasesc si astfel e totul fara gust.

Parca as detine albul si negru, iar tu ai fi picatura de energie ce ar combina totul in forme de fericire.

Pot sa te invinovatesc si sa pun destinu' sa te judece. Motivu' ? Tu imi furi totul...

Ca o lumina ce arde in tacere, ce se-nchide intr-o sfera si nu interactioneaza cu restu'. Asa sunt eu. Si-mi e teama sa ies. Fuga spre exterior ma face sa ma sting.

Cand ai timp indrazneste sa ma atingi, poate ai sa ma recunosti, apoi obliga-ti ochii sa priveasca de unde vine lumina si gaseste-mi umbra...

Si invizibil cum sunt, in intuneric ma poti simti altfel, defapt asa cum sunt... 

 ... atunci cand inchizi ochii.

sâmbătă, 14 martie 2009

| D'alea nefacute |


Ma otravesc constant cu tot felul de ganduri, stau langa o calimara plina cu cerneala si stiu ca stiloul nu m-a avantajat niciodata. Apas tasta dupa tasta si observ ca doar stilul literelor poate fi comun, ideea mea va ramane ametita pana cand dintr-o imprastiere voi alcatui disparitia mea.

Bat la usi exagerat de inalte si mereu imi deschide cate un pitic, e chel si paseste fara orientare. Vorbeste o limba pe care n-o-nteleg si ma retrag. Mi se inchid usile si incep sa accept sunetul soneriei, e strident si mereu suna la fel.

Alarma telefonului e inca stresanta, niciun ton nu e mai bland, toate se inraiesc si nu mai am variante. Vibratia nu ma va trezi ci-mi va continua visul, vopsind un spatiu voi alege culori tremurate, un efect de iris si voi face primul lucru original.

Nefacutul e mai mult decat facut. Doar cerul plin de stele, plin de istorie, aduce un pic de originalitate si din ceva ce nu o sa prindem niciodata in timp real. Un delay enorm ne face sa murim in timpi diferiti, si inca mai lumineaza, dar nu ai tu habar de cat timp s-a stins.

Vino, asaza-te, asteapta, inchide ochii si nu te lasa speriata de manifestul din jurul tau. Un prizonier intr-o lume agitata, unde lumina bate imprejur, dar nu si in cetru. O colivie a planetei ce detine controlul, corpul tau la fel de fin si de cald, doua batai ce se sincronizeaza si un sarut ce nu se vrea terminat.

Gustul marului acrisor pe care-l suporti si pe care gura ta il savureaza, picuri de ploaie deloc sarati, dar spre seara totul se schimba.

Acum e chiar liniste si nimic nu-mi intretine gandu', poate doar cate o lumina ce intervine, ma anunta sa ma uit la ceva anume, asteptand si mai mult, adorm si ma trezesc.

Ma desfasor pe toate partile, nu-mi gasesc lumea si nici visul in care sa raman, nici cearceaful nu e rece, nimic la fel.

Muzica parca as da-o la maximum, as fi multumit pentru mica scapare si as reveni cand mi-ai spune tu.

Despre ceva facut in trecut, revenit in prezent, diferit pentru ceea ce urmeaza. 

Simt ceva unic, nu definesc, nu reusesc, nu acum...

miercuri, 11 martie 2009

| Articol despre un gelos |


Mascul gelos, lipeste vise si iubiri cu "superglue". Isi pateaza gandurile cu probleme inexistente si stie sa strice totul exact atunci cand nu trebuie.

Aratos de fel, atragator pentru o intreaga natiune, dar dotat cu o prostie ce-o raspandeste atunci cand se afirma. 

Discutii despre un necunoscut ce-si arata chipul prin alte persoane, ce lasa semne ce devin cicatrici si ce miroase a parfum de mantuaiala. Nu gresesc sa spun ca poate intr-o zi a fost si el special, a folosit delicatul si l-a pus in practica, s-a jucat cu picaturile de ploaie si nu a ezitat picurii. Afirm cu putere ca posibil iubirea lui a fost mare si a putut s-o exprime asa cum vroia, mai tarziu a stiut sa rupa...

A rupt tot farmecul si s-a inghesuit in vorbe, a cladit un sir de afirmatii si a ranit o ea. O doare, ii doare si totul pentru ca exista un ceva ce si-a bagat nasu', sau o manifestare ce nu-si avea rostu'.

Gelozia e departe de iubire. E neincrederea in persoana. E ca o femeie ce pe dinautru e chiar goala, e felia de tort fara gust, e lacrima falsa ce un actor o fabrica.

El, reuseste sa sparga usa. Sa intre fortat, sa urmareasca si sa descopere lumea de dupa... si surpriza nu apare. E prea simplu totul, iar asta il roade. Vrea actiune si tot verifica, dramatizeaza si accentueaza, vrea sa nu-i scape nimic, vrea sa nu doarma decat legat cu ea de maini...

E dependent si mai mult de atat e si obsedat. Are probleme, are obisnuinte, sufera de gelozie si totul se'mpute. Groaznica boala face ca reciprocul sa dispara. Balanta se inclina doar spre el, e doborat si vrea un lucru imposibil.

Ameninta cu moartea libertatii, distruge pana si ultimu' zambet, trage apa dupa orice conversatie si izoleaza specialul doar pentru el.

Zeita se duce... si plange, e doar o exprimare pentru a-i ascunde numele, iar renumitul rege cu pompa se umfla in piept. Si cea mai mica miscare provoaca in el o explozie si nimeni nu vede.

E tonul calm pe care il crezi divin, sunt ochii blanzi pe care magia'i cuprinde, scotocind in sertarul iubirii, bataia de joc intervine...

Si prostu' se risca, in momentul urmator e pus pe val, furtuna incepe si imi pare ca se-neaca.

Pierde...

vineri, 6 martie 2009

| Ce poti face intr-o clipa |


Iar retoricul intervine. Se apropie de mine, se grabeste, insista, transpira, se toceste mai rau ca o pila, se rupe, se dezleaga, tuna si fulgera, apoi vezi totul ratacind in noroaie, doar intr-o clipa.

Verdele la semafor, sarutul sub clar de luna, mintea fugindu-ti fara sa oboseasca, rasul ce-ncepe si nu sti cand se termina, prima gura de apa ce-ti potoleste setea, prima ninsoare, sau primul ghiocel rasarit imediat dupa... Totul e potrivit intr-o lume perversa, totul sincronizat la secunda.

Si imi pare ideal ca mana ta sa fie mai libera, ceasulului sa-i rapesti timpu’ ,ciocanele sa-l zdrobeasca, sa sari in jos spre imposibil, sa crezi, iar trambulina sa te salveze, sa rostesti cu mintea si sufletu’ sa presara incredere, sa comunici fara cuvinte.

Si parca un poet are mai mult farmec atunci cand ii intalnesti rima. Viata ta pe o panza intinsa pe toti peretii, rupta in colturi, jignita de timp, culoarea palita de-un soare crud si inca respira si inca se-admira, si nu e singura, e ca in povesti.

Ai lacrimat si ai fugit spre oglinda, ai vrut sa nu pierzi nimic, ai castigat incredere si totu’ a durat o clipa, ai clipit. Si parca-mi aduc aminte cand ai fugit...

In camera ta zace un pat dezvelit, e rece si nimeni nu sta in el,asteapta momentul cand se va cladi un reciproc. Se va simti...

Si tu vei spune intre doua batai de inima, intre caderea unei nopti si revenirea zilei, intre vidul din mintea ta si umezirea buzelor, vei spune totul, vei spune... Te iubesc.

Urmeaza imagini scrise, urmeaza pete de culoare, urmeaza ceea ce e inainte de sfarsit, urmeaza inceputul unei noi clipe si n-ai sa mai astepti nimic.

Astfel ploaia continua si fiecare o vede cum suporta si geamu’ e in dublura si eu numar trei, am doua bucati ce se elimina si una ce-mi bruiaza ideea.

Dincolo e imaginea a ceva facut intr-o clipa uitata, dincolo e ceea ce ai lasat inainte sa vii aici, dincolo e dormitoru’ de veci, dincolo nimic nu mai e...

Acum... la ce nu-ti place... da NEXT...

FINISH

| Beat-ul omenesc |


Gresesc daca spun ca toti traim pe beat si folosesc cuvantul asta pentru a ignora alte expresii mult prea dificile.

 Inainte de beat avem si ceva “drog” , asta ca sa nu credem ca rozul ne inconjoara. Si sunt oamenii ce exista, dar care au expirat inainte de termen, posomorati in haine vechi ce nu stiu sa mai zambeasca, vinovati asternuti pe banci populate, aerieni ce nu-si gasesc un port, invidiosi ce nu lasa nimic de la ei.

 Ca sa poti trai trebuie sa stii mai intai ce-ti place. E obligatoriu sa vrei si sa crezi. La “intrare” se percepe o taxa pe care tu o achiti, iar apoi drumu’ tau e partial asigurat. Mergi unde vrei tu, dar in perimetrul permis. Inceteaza cu ignoranta, nu te intepeni batut in niste scanduri impodobite cu ceva moale, nu te lasa cu prea mult alcool in sange si nu face din tine un surd fara gura.

 Ilogic vorbind, dar chiar nu mai esti pe beat.

 “Omenescu' beat”, e ca vitamina careia trebuie sa-i dai “add” si daca vrei si ceva calm , cum apare un spam poti da “ignore”.

 Marea prostie e ca afirmarea are replici dureroase, ai nevoie de ochelari de cal si pe desupra si o protectie de rezerva. Ai nevoie de un vis adevarat, sa-ti tina venele incinse de circulatie, sa nu lase ignorantii sa afecteze ceva.

 Orice se strica se poate repara. Urmele exista, dar satisfactia continua. Sugestia ta e simpla, inca pot, dar trebuie sa am grija. Totusi afundarea in vise trebuie mereu pusa in balanta cu realitatea, nu de alta, dar visele mereu trag la cantar...

 Cand te mananca te scarpini si cand iti e pofta mananci.

 Si mai tarziu... te duci, te rezemi de primu’ stalp, iar ameteala din viata ta revine mai tarziu ca o pofta repetata.

 Beat-ul asta nu-i prostesc, e ca o alarma la ceva ce trebuie facut si trait.

 Schimba ceva doar atunci cand e nevoie si cand se merita, altfel vei avea sansa sa nu te mai opresti, sa nu faci “norma” si sa parasesti interesul.

| Bucataria mintii mele |


Tu citesti in aceeasi pagina, iar eu scriu pe unde apuc. Transcriu randuri si uneori le las doar pentru mine. Si nu ca egosimul meu ar fi prea mare, ci pentru ca am clipe cand ma deschid prea mult.

 Acum e un alt moment la fel de vulnerabil si probabil ce scriu am sa public, defapt e deja publicat din moment ce si tu citesti. E un joc intre prezent si viitor, nu pot prezice decat intamplarea fericita, in cazul unui esec totul e sters, e rupt sau mototolit si aruncat spre gunoi.

 Acum nu amestesc decat zgomotul pe care-l produce unitatea cu ploaia. Muzica stationeaza de ceva vreme, nu am o explicatie si nici nu adaug comentarii.

 Succesul pentru clipa urmatoare mi-l aduce o reteta gasita intr-o carte. Nu ai de citit cu adevarat, caci nu exista pagini sau cuvinte scrise. E o revenire de la un moment la altu', sunt capitole formate din grupuri de oameni, din dominatiile lor, din iubirea pe care-o poarta si chiar si prin negativu’ ce-l emana atunci cand furia’i  doboara.

 Pe langa toate astea tu esti un punct ce poti atinge “cartea”, sau te poti pune pe lenevit, in pat, in picaturile de ploaie ce nu tin o viata, sub dus timp de ore intregi, sau cititind in adevaratul sens.

Inveti din orice, dar mai presus de toate, din viata.

 Am o dictie a mintii ce-mi dicteaza fiecare cuvant si cred ca nu s-ar opri ceva vreme, eu o cam grabesc, ii sugerez ca vreau doar esentialul... si apoi fac greseala... ma pierd in detalii.

 Urmeaza o alta mica perioada in care nu voi face nimic, nimic interesant, ceva ce are legatura cu odihna si ceva legat de mine.

 Masor timpul si vad ca trece dupa capu’ lui, am un vartej in imaginatie si trebuie sa pun stop, schimb “placa” si vad ca cineva tot pune “hold”.

 Si ca sa folosesc si eu expresia “dragii mei”, va spun ca incetez pentru o clipa si revin cand sunt sub o forma mai usor de rezolvat. Acum atarn ca o fractie, ascund in mine o reteta si cred ca totul va da roade...

 Si stii de ce ? Pentru ca voi incepe cu tine...

duminică, 1 martie 2009

| Despre idioti, prosti si tarani |


Imi e un pic jena sa scriu despre asa ceva. Parca nu pot inghiti mental ceea ce voi scrie si parca nu as vrea sa-ti provoc si tie starea mocirla nenorocita.

Zvonuri ce le prind din zbor si verificand imi dau seama ca sunt realitati nespuse. As taia o bucata din viata s-o bat in cuie, s-o vada oricine. Mai tarziu un bocanc ce-mi loveste trupul, un pumn ce imi da senzatia gustului de menta combinat cu durere. O ameteala ce proneste de la prea multa idiotenie si un calmant ce ma pune in balanta.

Trantit in mijloc nu pot nici sa urc, nici sa cobor. Zgmote din toate partile si cuvinte vulgare ce se aud prin pereti. O creatie demonica ce se apropie de mine, un termopan ce ma face sa fiu departe de tot si o perna rece ce imi spune ca eu doar visez.

Un taran ce are castile in urechile pline de clei, o mutra mult prea sifonata ce nu pupa niciodata o masina de calcat, un zgomot provocat de ritmul unei tampite manele, totul o mare prostie.

Un idiot ce scuipa in disperare si la doi pasi mai trage si o tigare. Un miros ce il gasesti pe scaunul din autobuz si-n spate si-n fata. Fete palide si triste ce nu cred in nimic si nici nu merita. Copii rupti de realitate ce isi bat parintii, sau mai bine spus, animale ce nu si-au gasit cusca.

Minti "tratate" cu sange si umplute de idei lichide. Un prost ce se face ca citeste, o mireasa mult prea tavnoasa, un calugar ce are pagini cu femei goale, un tigan ce vrea sa se dea roman in tari straine, un Marius Moga ceva mai "copiator", o pitipoanca un pic cam stirba, o injuratura fara rost, totul despre idioti.

Ratati ce se enerveaza si le tremura carnea, obsedati ce stiu doar sa faca rau, ofticati ce isi incurca viata, ambitiosi ce au ambitii prea mari, mos craciun in varianta iepureasca, un gay dandu-se la o femeie, o masina "tunata" intr-un parc, o lumina tipatoare intr-un loc minunat, barfitori ce au uitat de periuta de dinti...

Mucosi ce nu-si sterg nasu' si ce au "pofta" de mai mult. Nespalati ce poarta o pereche de ciorapi timp indelungat. 

Iubiri ce au scop general banii, si cheliosi ce sustin "monicutze". Un fustangiu ce spune mereu "te iubesc". Dependenti de nimic ce vor sa se afirme cu... nimic.

Totul e in lumea asta, undeva, oriunde. Eu, pe o banca si restu' imagini in cuvinte...