M-am mutat pe JohnCristea.RO

duminică, 27 decembrie 2009

| Ce mai vibreaza prin viata mea |

Nu vreau sa ajungi pe blogul meu in mod intamplator, nu vreau sa cauti vibratoare si google-ul, regele virtual, sa-ti spuna ca aici e loc si pentru tine. Vreau sa nu te gandesti la nimic inainte de a da enter, sa fii capabil sa-ti umpli mintea cu ceea ce mi se narareste mie a fi si pentru tine.

Am stranutat. Sa-mi fie de bine. Urmeaza o cuvantare insotita de senzatia unui inceput prin simtire. Trebuie sa fii ipocrit ca sa nu intelegi ca ceea ce vibreaza vine in ideea de a te patrunde din toate punctele de vedere.

Ploua si cu greu miroase a sarbatoare, cu greu poti avea vlaga in tine, cu greu renunti la somnul ce vrea sa persiste intreaga zi. Imi misuna idei prin cap, dar nu pot practica nimic. Tot ce mi se parea atractiv, pentru momentul asta zace ca intr-un cavou in care se toarna morcila de-afara.

La noi nu vibreaza, la noi nu se simte, la noi norii nu vor putine grade, la noi totul e pe invers. O sa ne impotmolim in zapada abia din ianuarie, atunci cand farmecul va ingheta de-a binelea. Se va simti c-a mai trecut un an si nu ne-am lasat purtati de muzicalitatea naturii.

Sa faci plaja in baia ta persoana, sa te rasfeti cu ceva muzica, sa lasi luminile sa pice pe tine in timp ce te privesti in oglinda, sa te te pozezi de unu' singur, sa iei in brate bradul artificial, sa-ti miroasa a oras neingrijit, sa nu racesti, dar sa te lase rece.

Nu pentru mult timp se vor mai aprinde luminitele orasului, licuricii ce mai dau pic de farmec. Minunatul se va scurge pe gaurile de canal, va aparea o pata de soare si nu vei stii ce e caldura. Va dainui frigul si vei simti ca inima e singura cu tupeu, o "nesimtita" ce inca vibreaza.

Cand vine noapte eu nu ma sperii, ma cutremur cu totul, ma las atacat de rece si nu ma plang de calorifere aduse din infernul de gheata. Ma distrez si ma agit, transpir si multi nu ma'nghit, nu imi e foame.

Simt ceea ce vibreaza in directia mea si dau atentie doar spre reciproc. Ma pun in genunchi si ma pocaiesc o urma de vreme, nu tin post cand toti infuleca din placere, sunt doar tentat sa dau spaga zapezii. Va vrea din nou posesie!

Ideal ar fi sa pricepi: Vremea e o curva si nu ma simt atras de ea!

sâmbătă, 26 decembrie 2009

| Dimineti |

Am primit o cerere verbala, mi s-a propus sa scriu mai des, sa nu fiu inutil si sa spun ceea ce simt. Sa ma las purtat de val si sa nu-mi pese de vremea de afara. Sa ma acomodez in functie de starea celui de langa mine si sa dainui prin visele oamenilor.

Cererea a venit la pachet cu tot cu titlul. Nimic aranjat, totul intr-o seara ca asta, ca sa pot scrie mai bine. Iar daca acum era dimineata, eram prea adormit, nu ma simteam eu, ci doar un maniac ametit.

In randurile astea va trebui sa fac loc pentru ceva porfund, am conexiune catre fiecare bataie a inimii si da, ma simt. Incep sa-mi amintesc...

Cum sunt diminetile mele? Cam sarace in spontan, uneori aud o voce ce zace de multa vreme in alta camera, ma satur de acelasi rol si de identicul teatru ce-mi dezordoneaza toata ziua. Mai savurez doar mici mesaje primite de nicaieri si ma rog sa am credit pentru a da si eu un raspuns. A, de credit nu am nevoie. In lumea astea nu toatea lucrurile sunt limitate. Oamenii sunt cei ce apeleaza la limitare.

Si sa cred acum ca am la dispozitie suficienti picuri de apa pentru a-mi satisface fata si sa renunt la idee pentru a mai ramane o vreme in pat, sa mai admir viata cu ochii inchisi, s-ascult muzica ce ruleaza pe fundal din noapte pana'n dimineata.

Secretul meu consta in vocea ei, cea pe care o aud in telefon. Ma mint si-mi spun ca e langa mine, nu mai conteaza ca doar cearceaful il "violez" cu patima. Conversatia e scurta, nici nu-mi aduc aminte ce-am vorbit, sunt dimineti in care ma trezesc mahmur, nu's bautor, sunt imbatat de vorbe spuse de meschini.

Viata isi da startul la prima ora, doar luna mai intimiteaza durerea, doar ea aduce reveria, in rest e forfota cat e lumina.

Diminetile mele sunt atat de diferite. Sunt prea multe ca sa le pot pune cate un nume si nu ma pot gandi la foiala pe care am avut-o pana dupa miezul noptii. Trisez in fata insomniei, ma tarasc pe jos, iau plapuma cu mine si frigul ma trage usor. Totusi, nu va fie teama, n-am sa mor.

Diversitatea diminetilor e nesatula. Intr-o dimineata m-am trezit: racit, sau zgariat, ranit, indragostit, folosit, batut, mangaiat, sarutat, partial violat mental, manipulat, iubit, neimplinit, cu dorinta in suflet, cu dor de ea, cu dor de-a dormi ca sa nu-mi inchipui cu cine e ea, inselat, doar eu intr-o lume paralela, doar cu cheia ce inchide lumea mea, putin mai bogat, fericit.

Diminetile mele au inceput: din cauza sunetului insistent al telefonului, la strigatul nervos de comunist, din prima soptire a ei, din instinct, datorita ceasului biologic, cu o dimineata in urma, dupa primul sarut si niciodata cum altii au crezut.

Vreau cat mai curand sa-mi schimb obiceiurile. Vreau sa renunt la a mai dormi singur, vreau ca patul meu sa mai faca loc pentru inca o persoana, iar camera mea sa se afle langa o alta camera tot a mea, a noastra.

Desi nu mi-am testat prea mult "talentul" de bucatar in perioada sarbatorilor, am pofta de gatit, doar ca mai lipsesc cateva detalii ce in 2010 mosu' mi-a spus ca mi le rezolva. Speranta moare ultima, dar eu insist, diminetile mele au nevoie de mai mult, vreau sa continui sa visez si sa fac ca realitatea sa ma placa atat de mult incat sa ma deoache.

Nu sunt multe diminetile pe care le-am trait cum imi place, sunt mai putin de 30 la numar, dar promit sa largesc numaratoarea si sa-ncep sa ma laud cat mai serios.

Din sincera profunzime va spun ca m-a luat somnul, voi bantuiti pe aici cand aveti timp si chef, rabadare si dorinta.

Clipe faine? Sarbatori la maxim!

| N-am mai fost in 2010 |

N-as trai de mi-as vedea viitorul. Imi zic ca toate vor veni la timpul lor. Imi fac deja planuri si le strang intr-un saculet cam maricel. Nu imi e teama, dar tremur ca sa ma antrenez. Stiu cat de cruda e mintea omului nascut de multa vreme, stiu ce spun gurile rele, aud ce nu imi place, iar barfa dupa usa toarce.

Se da petrecere in mintea mea si recunosc ca mi-am surprins lumea. Acum trebuie sa fiu atent la detalii si sa spun exact ce am pe suflet. Nu-mi doresc mai putin decat pot sa am. Sa fiu cinstit, sa-mi beau cupa plina de fericire, toata, pana la fund.

Prevad o scena de plutire sub clar de luna, o declaratie si o dorinta reciproca, o diferenta de care doar cine nu trebuie stie, un glas de prin zapezile de sus venind in diferite ecouri. Eu m-am intins sa fac un inger, dar nu am priceput nimic, am fost prea jos.

2010 e anul pe care nu l-am cunoscut si nu am planuri idioate, ci doar vise modeste plusate si trase de par la maxim. Imi place generalul, vreau sa nu apuc doar cu doua degete, ci cu ambele maini, poate si cu gura.

Ma scarpin, am mancarimi de la atatea vise, nici nu mai stiu sa numar, nu vreau sa dau in lacrimi dureroase, nu cred in masini si case, nu scotocesc sa sifonez iubirea, ma tratez doar cu magic.

Prin scurtul meu postulet sper ca nu m-ati inteles. Interpretarea voastra e geniala!

joi, 17 decembrie 2009

| Si tu conlucrezi la distrugerea Pamantului? |

Ai negat din prima si nici nu te-ai gandit sa existe o intrebare mai stupida ca asta. Afla ca involutar facem multe in lumea asta. Obligati fiind de bunul simt, vom spune ca noi stim sa facem doar fapte bune si ca nu avem tente criminale, sau ca sa fim mai soft, sa le spunem scapari violente de moment.

Poti omori un om dintr-o prostie, dintr-o greseala, cu sau voia ta. Cand vine vorba de maretul Pamant, incepi sa ai un fix si sa faci pe salvatorul, te minti pe tine si nu iti permiti putina sinceritate. Ti-ai pierdut harul acela de a spune lucrurilor pe nume, nu te poti afirma, ramai legat la maini. Abia acum ai intrat in temnita mizerabila pe care toti o modelam dupa cum ne taie capul.

Sfaturile ar trebui sa ni se repete in stil "slow motion" si cam orice moment important ar necesita o mai mare atentie. Ce sa mai zicem de cei ce polueaza si cica salveaza, de cei ce arunca si se dau mari reciclatori, de cei ce scriu, dar sunt putrezi de bani produsi din aruncare de sentimente.

Sa stiti ca Pamantul asta are si el o inima, iar daca vreti detalii, atunci uitati-va la cei din jurul nostru, impreuna oscilam intre cateva puncte facand o miscare de dute vino. Daca poporul are tensiune, Pamantul se supara si face tornade, rupe tot in calea lui si ne arata cum apa ne ineaca inainte de a respira pentru ultima data.

Sansa noastra de supravietuire e nu cu mult peste zero. Din categoria, ce nu te omoara, te face mai puternic, regasim viata. Din pacate suntem doar in trecere.

Conlucram la orice, chiar si la distrugere. Suntem ca niste roboti atunci cand ne vin niste banuti pe tava. Am ajuns sa ne blestemam copii din motivul financiar, sa patam si sa nu folosim dero. Ma simt in viata chiar si pe frigul asta, sunt inghetat doar pe dinafara.

Culorile distrugerii zac in gura celor ce opereaza "proiectul". E greu sa construiesti ceva, de orice natura, e mai usor sa cronometrezi implozia!

Sper sa nu vina ziua in care oamenii vor face doar ce e mai usor. Nu vreau simplificare, vreau mancarimi de fericire.

miercuri, 16 decembrie 2009

| De Craciun fiti mai putin criminali |

Ce? Ati uitat? Mancam mai mult decat trebuie, tinem post ca sa ne caim, dar excesul ne baga'n pamantul ud fleasca de zapada, parca bagata la microunde.

Porcii sunt la mare cautare, stapanii vor un ban rapid, iar ca sa fie promovare in floare, ii baga pe net. Vom descoperi astfel cum misuna sunca in format jpg (jpeg) si vom avea grija sa dam si un mass cu noua noastra industrie "netoporcina".

Ma irita un lucru, muschii in forma de colacei si surplusul de mancare ce-l adaugam mereu in noi fara a ne fi necesar. Sa speram ca facem suficienta miscare cat sa nu ne apuce vreo apasare dureroasa pe cantarul primit in dar de cine stie ce partid. De... nu putem renunta la afisajul digital, dar ne stricam ochii aruncandu-ne ochii in monitor prea multe ore. Inteleg, cautati cel mai bun porc, gras si deloc paros.

Si daca ne punem pe mancat prea multa carne "sanatoasa" sa stiti ca tot criminali ne numim, doar ca nu suntem ilegali. Tuica la purtator si sarmalute ca pentru intreg anu'. Sa te fereasca al' de jos, nu de alta, dar altfel ai directie autorizata spre cer privit stand cu burta la soarele cu dintii proaspat ascutiti.

Nu va dau restrictie la "buseala", dar nici nu va vreau in limba dupa trupuri abia ajunse la 20 de ierni si ceva.Daca va e sete, va serversc eu cateva pahare pline de vorbe, lipsite de duh, dar scoase din capsor cu ceva intentii. Nu, nu meschine!

Vrei s-o lungim, dar sa nu tragem de ea? E aprope imposibil, cuvintele sunt insiruite cu un scop, unele costa mai mult, alte umplu ceea ce se numeste gol sau nesemnificativ.

Vraja sa inceapa, kilogramele sa nu se depuna. Nu uitam sa nu ne abtinem, dar respectam regula de sine. Sa fim noi ca sa ne regasim!

Pe final salutam porcii din tara, adevarate condoleante, promisiuni de "neimbucare" si magicul "sarbatori fericite".

Orasul asta imi da batai de cap, dar nu-l iau la bataie, astept sa depuna ca sa am ce lua si critica. Sunt prea bun doar cand nu sunt si nu ma pot opri sa nu exist!

Realizez ca ma simt! In special pe tine, ma!

joi, 3 decembrie 2009

| Stirea zilei |

Aici furnizez senzationalul, aici vorbesc despre exclusiv si am grija sa fie totul cat mai fluent si constant. Nu duc lipsa de idei, dar daca nu sufar de nicio afectiune, atunci inventez, asta pe sistemul sunt stirist pe national si tre' sa ma vand bine.

Viata asta a ajuns sa fie punctuala cu cei ce vor sa scoata bani din baliverne, suntem vinovati cu totii, ne holbam si credem orice zvon, nu suportam fara barfa si ne intrecem in a scalda o viata in minciuna. Reusim sa stricam imagini chiar daca nu le-am construit noi. Am uitat sa luptam pentru adevar, nu stim sa privim panoramic, nu mai suntem atenti la margini, nu fotografiem nimicul decat daca e in straie de sarbatoare.

Imprevizibilul apare acolo unde e liniste, evenimentele dureroase sunt parca premeditate si cineva ai senzatia ca ucide pentru o stire.

Noaptea se gadila asfaltul, poate mai se rataceste cineva, se mai lovesc doua metale, se mai moare, se mai violeaza, se mai umbla la buzunare si conturi bancare, varsarea de stiri urmeaza imediat dupa ora 5 cu soare. Ca sa ne impiedicam de mister se precizeaza si aparenta sau fictivul din informatie.

Sangele nu apare din bulion, nu pe starzile din Romania, ma tem ca suntem controlati la milimetru si ca ceea ce facem ne este dictat cu precautie. Multi se roaga sa devenim subiect de stire, noi devenim vedete moarte, iar ei isi incaseaza banii pe rating si publicitate.

Sunt iritat de sunetele ce multi nu le percep ca fiind zgomote, ma impotmolesc in politica, iar ea imi urla pe toate gaurile auditive si vizuale. Pana trece idiotenia ma ascund, stau intr-un borcan izolat fonic, dau play la ce gasesc bun de moment si ma invart in ganduri.
Nu mai stau prea mult si am sa zgarii,am sa fac dungi pe gheata, am sa simt miros de zapada si voi vedea ca prima ninsoare va deveni stirea zilei. Suntem ipocriti cand cautam doar la suprafata. Uitam ca in afara de creier mai avem si suflet, suferim de reverie si iluzia ne itoxica, n-as vota nici macar daca ar candica " mamuca mea".

Nu frate, nu se merita, romanu' e invatat sa fure, tre' doar sa aiba ocazia si se manifesta.

O sa va dau zaharina de trei ori pe zi, ca sa va sugerez magicul. Fara zahar ca faceti diabet. Si asa sunteti imputiti, nu dulci. Vreti parfum? Spalarea!

Asta vreau sa apara la ziar, nu de alta, dar poate va simtiti si voi...

marți, 1 decembrie 2009

| Mare cascaval ! |

Din categoria, branza nu'i pe timp de post, oamenii s-au gandit sa petreaca, cu mai putin, sau chiar cu nimic. Se intampla ca o data pe an, romanul sa chefuiasca si sa-si aduca aminte ca traieste in mizeria asta, se intampla ca mass media sa faca tam-tam, politica sa se "jegareasca" pana in panzele afectate de curcubeu, iar eu sa lucesc de fericire, imediat dupa ce totul e in tacere.

Lumea asta nu respecta niste reguli, haosul trebuia sa fie dupa liniste, la noi totul e prea grabit, noi nu avem un preludiu atunci cand vine vorba de durere, noi ne infructam din ea, crezand ca gustul n-o sa dispara.
Inca mai tind sa cred ca suntem niste masochisti care constientizam si ne-am obisnuit.
Iar diferenta dintre cascaval si branza e mare, daca nu pricepi, mai viziteaza magazinele.Super oferta zilei e o cascada plina de lacrimi, balaceste-te crezand ca-i un ocean la discretie . Sa stii ca si lacrimile's sarate.

Multumesc pe aceasta cale celor care sunt, se cred, sau se simt a fi romani. La multi ani voua... oricum v-ati obisnuit!

marți, 24 noiembrie 2009

| Oare timpul n-ar putea fi o curva? |

Joc de imaginatie! Ganditi-va cate pozitii stie batranul timp, cat de multe roluri are injectate in sangele invizibil si permanent existent doar in vise. Masati-va tamplele si veti simti cum jucariile lui suntem noi, cum conlucreaza cu omuletul divin ca sa respecte scenariul, un film ce nimeni nu-l va viziona.

Cerul albatru se poarta ca si verde, mai ales atunci cand iarba se uita-n oglinda. La fel si fericirea se poate transpune in imagini, cand stim in ochii cui sa privim.

O curva intotdeauna se va plimba pe toate holurile, va incasa manipulare la greu si va stii sa ia grosu', va suporta averi si nu va sta locului o clipa, va fugi spre si mai mult, va cadea in prapastie.

Curva mea, timpul tuturor. Mi-ar surade ideea ca de maine sa ma fac baiat cuminte, timpul ar impune taxa si pe simpla respiratie. Ma voi intretine in lumea mea. Imi voi muta locul acolo unde timpul e la cheremul meu, nu ma voi agita, voi avea greseli imperfecte si va exista speranta ca becul nu s-a ars, ci a picat curentul... voi stii ca netul supravietuieste, dar nu in cautarile mele.

Ce vreau de la timp? O telecomanda, niste baterii si accesul asupra lui! Stiu, imposibil! Atunci, macar un soft prin care eu spun cat sa dureze clipa.

Timpul e atat de mare, incat isi permite investitie pe termen nelimitat! Apetitul sexual e masurat in timpi lenesi si timpi fugitivi, gen trenurile din Romania, personal versus intercity.

Poporul tre' sa se mandreasca cu aceasta achizitie fara gauri si adancituri sufocante!

Si daca sunt un nemernic, macar sa fiu unul sincer. Timpul nu e o curva, dar mintea mea e perversa, gandeste ca intr-o zi va face lucruri dubioase cu secundele, va amesteca decorul si va ameti ticaitul ceasului. Anticul cuc, va canta o data in viata, iar clipa va insira magicul pe o intreaga suprafata.

Iar daca am spus chiar si o farama de adevar, daca vi se pare ca timpul are tente de curvasarie, atunci strangeti olecuta de banet si profitati cand vine senzatie. Sa n-asteptati prea mult, nu cumva sa uitati sa va dati drumul... la fericirea ce zace inactiva in voi!

Si pe final, la singular, te intreb: Te mananca? Scarpina-te pe timpul tau!

miercuri, 18 noiembrie 2009

| Conversatie profunda |

Am un joc de imagini ce mi se perinda prin fata ochilor, mi se amaneteaza si unica speranta, nu voi filma nimic, nu voi prinde niciun cadru indecent, voi fi stana de piatra in fata unei oglinzi, lumina imi va bate de sus si se va rasfrange, distruge... inainte de a-mi vedea chipul.

Tipul din oglinda sunt eu si tipul ce face posibila reflexia sunt tot eu, dar e prea intuneric, nu se poate, bezna curand imi va cuprinde si mintea, voi ajuta la nimicirea nimicului, ma voi adormi.

Am inchis ochii si nu-mi e somn, obloanele ar vrea sa se deschida, iar prietenul meu imaginar, constiinta, isi cere drepturile, vrea o conversatie in doi.

Sunt atacat, ma persecuta un monolog infiorator, sau cel putin asta e prima impresie, si incepe sa nu mai conteze decat finalul.

Gesturile mele, nebunia mea, mimica, preludiul viselor, postludiu luminii si vraja mobilului ce se misca'n vibratii.

Ce-am vorbit? Cam nimic din toate, foarte putin despre palpabil. Mi-a spus ca vrea sa ma fac mare si ca imi acorda dreptul de a visa, nu am voie sa calc stramb, iar becul trebuie sa-mi lumineze calea pana la epuizare.

Mi-a placut, nici nu mai era nevoie sa spun, sa completez, sa comentez. Era pentru prima data cand doua lucruri erau pe aceeasi linie si nu se gresea trasarea pana la limita. Ajung sa cred ca legea atractie e noua biblie dupa care tre' sa ne orientam.

Suna telefonul, nu ma lasa, nici nu vreau. Si daca ma refugiez cu ea (nu cu mintea), undeva departe de lume, nu-mi va parea rau,voi simti un singular rezultat din contopirea pluralului.

Si acum stii, defapt... conversez cu tine!

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

| Nimeni? |

Serios? Chiar nu m-aude nimeni? Poate c-are trebui sa sforai, sa transmit in fiecare bit al internetului un virus de avertisment, sa rup tacerea cu desenele deloc animate, sa aflu ca nimeni nu e implicat in viata.
Sunt infractori pe toate drumurile, ei cauta noi suflete, vor vanzare rapida si cu spaga cat mai "grasa". Se spune ca la mijloc exista intotdeauna un nimeni cu valoare in ochii majoritatii, se spune ca povestea orcui e trista in spate, se spune ca orice raul ar face, undeva in piept, in trecut, ceva a batut in ritm alert. Cineva a avut grija sa omoare orice vibratie de fericire.

Nimeni este personajul despre care mi-a venit sa scriu acum. Aud muzici in voie de la vecini si nimic nu m-opreste sa zac in camera asta. Nu m-a rugat nimeni sa... nimic si nimeni nu mi-a propus ceva. Totul dormiteaza, totul e pe "silent", si nimicul e in continuare un ceva.

Camera mea, cresa plusurilor de alta data, intunericul bantuit de lumina monitorului, nerabdarea din venele mele, somnul prelungit pana peste jalnica alarma, un mesaj ce se lasa asteptat, cam de 24 de ore numarate.

Gripa porcina i-a inundat, prostia i-a scuzat, si nimeni nu m-ascultat, asta pentru ca sunt insistent de plictisit, totul pana maine.

O coaja de patura si un vals violent al miscarilor mele prin pat. Am sa ma foiesc pana la epuizare, am sa ma frec in somn cu mintea, am sa ucid perna, am sa-mi iau alta, desi stocul e aproape epuizat.

Vand vise, vand zambete, vand imbratisari, un sarut ce traieste pana in dimineata, vand cuvinte si placeri exagerat de dorite. Oferta valabila pana tarziu in dimineata!

P.S. Am sa adorm curand, sper sa intelegi ca doar viselor ma vand cu totul. In rest, noi stim!

luni, 2 noiembrie 2009

| Eu, John, declar.. |

Declar, sunt visator, vreau ca testamentul meu sa fie tastat de insumi "je", sa stau asezat pe un norisor pufos, iar o multime sa-mi dicteze dorintele. Nu ma voi lasa "ranit" de influentele celor ce sunt capabili de daruire conditionata.
Ideea e ca declar nepasare in fata celor ce vor sa ma scarpine pana imi da sangele. Sa nu va suparati pe mine, dar sunt si eu un om. Nu-mi doresc decat lucruri "minore", promit ca banii mei sa vi-i dau voua, da, pe toti. Sper sa fiti fericiti si sa nu fiti nevoiti sa dati si alte spargeri.

Sunteti prea sus, eu nu va privesc, voi vreti sa ma dominati. Ma declar dominat de luna si de soare. Sa ma prinda intunericul exact atunci cand ma lupt cu lumina.

Declar, voi da vina pe voi, nu's capabil de rautatile pe care mi le impingeti pe tava. V-am zis, nu vreau sa dati nici macar un leu pe vorbele mele, duceti-va si mituiti la mese straine. Nu pot inghiti, nu vreau, nu!

Declar, sufar iritatii groaznice cand vine vorba de razboiul prostiei. Eu sunt un luptator fara arme, am cuvinte si fapte amestecate. M-am ratacit in lumea mea, ma imbat cu bucurie si nu duc lipsa de fericire...

Daca-ai stii tu...

Declar, nu te pot ajuta, esti in alb si'n negru, am inceput sa combin si verdele...

Mi se sugereaza schimbarea, eu ma suport asa cum sunt. Mi se spune ca nu's capabil decat de nimic. Nimicul meu e luxul, va lipseste, stiti mai bine...

Daca n-as iubi, declar, de maine m-as manji... Doar asta vreti!

marți, 27 octombrie 2009

| Vine o vreme cand parintii o iau razna |

Toti suntem sortiti aceluiasi tratament, asta pentru ca avem in sange ceva dat de la inceputuri. Nu e nevoie sa ma refer la comunism, la clasicism, sau la limitari ce se ambaleaza in constientizari.

Parintii nu realizeaza, ei dramatizeaza, ei se crizeaza... mai ales cand sunt pusi pe locul doi. Parinte sa fii, iar copilul nu va mai da maine, poimaine, doi lei pe tine. Ahh, sunt darnic, nici macar un leu. Viata e atat de omogena, incat mereu exista un element surpriza, per ansmablu, un haos ce inlocuieste linistea prea iubita.

Vrajeala mea e esentiala, mai ales atunci cand sunt pe moarte. M-am indragostit de ea (de moarte), iar ea a pus botul, sunt fals, sunt necunoscut, sunt doar pentru mine, si nu incetez sa ma tratez, da, viata imi da pastile compensate si plus de asta am amortit vorbind in cuvinte.

Cineva sta dupa gratii invizibile, ma priveste si ma ajuta, nu, nu-mi sufla vorbe, ma inspira de la sine. Iar toti cei ce va laudati, sunteti ca si nuli pentru mine. Sunt laudatori pe toate drumurile, luati-va cel putin unu'.

Revin la parinti, la cei porecliti in toate feluri. Astia deja sunt dementi, au prins galagia comunista, iar acum pe timp de pace, o vor experimenta pe odraslele lor.

Am o scarba cand vine vorba de violenta, domne, mi-e teama c-am sa vomit niste vorbe grele. Regret ca iubirea neconditionata se cam arde in timp, se duce si isi gaseste ramasite in siguratate.

Vine o vreme cand viata e pe punctul de-ati scufunda ideile, asa e si cu parintii, atunci cand copiii lor dipar in totalitate. A cui e vina? A mea, ca recunosc dementa lor.

Joc teatru de cand ma stiu, ma urc pe scena si renunt la coborare, cine ma aplauda e un idiot, eu vreau blamare, vreau sa vad ca prostia din gura mea nu e promovata de voi. Asa ca nu va mai lasati ispiti de nimic, faceti cum va cere sufletul, iar trupul nu-l imbatraniti prematur.
In ultima instanta, parintii, vor ramane intre patru pereti, vor avea in inima un azil de nevazatori. Isi vor inchide pleoapele si nu vor mai gasi visele de altadata.

Sa ma vand si sa n-ajung ca ei. Sa ma amanetez pentru ceva special, sa n-o iau razna, nu inca, nu in viata asta.

luni, 26 octombrie 2009

| Serviti dragostea la gratar |

Inca de cand ne nastem invatam sa nu mai fim noi, alternativa la... asta ne da pe tava prostia. Noi suntem cruzi fratilor, noi am fost candva, sau inca suntem, usor de manipulat, noi prindem ce pica din cer, nu regretam decesul bunatatii si ne amuzam cand altii isi scot dintii prin preajma naturii dezlantuite.
Am ajuns niste animale feroce, tauri fara mila, vampiri ce vor sange, dar nu stiu sa suga.

Si... si unde mai incape atata dragoste? Unde o mai indesam si pe ea? Rucsacul e atat de stramt si ocupat, iar inima da semne de incetinire, totul se naste in monotonie, iar speranta... ea nu se naste, e avortata de banale cuvinte.

Voi astia care credeti inteligenti si jucati banii ca pe cuvintele din gura, de maine, vreau sa va achizitionati un suflet. Nu stiu cum faceti, dar nici nu ma intereseaza, eu doar va oblig, pe bune. Altfel sa nu mai faceti umbra pamantului, sa nu va mai prind ca ma intoxicati pe strada si prin inghesuiala comerciala, e clar, sa nu va mai prind.
Si de ce sa plec sau sa fug eu? Eeee na! Hai nu serios? Nu, nu va declar razboi, va sugerez sa luptati ca prostii.

Gratarul nu e bun, nu in compozitia asta, dragostea n-are de-aface cu porcariile pe care le scoateti pe gura, si cand vine vorba sa va indopati, nu va mai opriti... mental vorbind, suferiti de rahitism.

Pace celor ce nu tac din gura, fericire celor ce nu vorbesc peste mine, multumiri criticilor dementi din fire si fericire celor ce nu recunosc faptele bune.

Asta ca sa nu va spuna cand de cruzi sunteti cu cruditatea si puritatea! A cui? A voastra!

joi, 22 octombrie 2009

| Vreau sa-mi cumpar un strop de liniste |

Nu, nu difuzoarele zgomotoase sunt cele ce-mi strica si cutremura imaginea placuta din privirea mea. E noapte, si doar stelele sunt capabile sa-mi satisfaca picul de lumina necesar, ma oglindesc in nevazut si ma crizez cand observ neputinta mea, neputinta in fata negativei dorinte.

Sa nu-mi ceara mie "comunismul" sa repet istorie si nici sa nu-mi indoape urechile cu vorbe formale pline de succes, vreau ceva original si dezbracat de ambalaj, vreau sa fur culoarea celor geniali, sa nu suflu o vorba pana la final.

La colt de strada gasesc fericire, dar linistea nu-i nicaieri. Inca de cand pasii mi se duc spre destinatii dorite, inca de-atunci, cainii ma latra, iar pisicile figurante sunt cele ce-mi taie calea. Sunt plictisit de repetitie, nu vreau bisul din concerte, sunt plin de nimic, iar totul e apreciat intr-un mare fel. Mai e ceva si din tacere?
Guralivilor le-as dona cate-o mutenie, iar barfitorilor o suzeta universala procurata de la sex shop. Mi-as cladi nervii in spatele meu si as tinti doar inainte!

Imi lustruiesc visele, am pastrat buretei de la hotel, totul e fara zicala, e realitate improscata din scoala. M-am ratacit. Ma acuza ca's vinovat, ma pun la perete, ma leaga si ma inunda'n blesteme, se toarna o scena dintr-un film, e fantezia pustoaicei de langa mine, o minora ce priveste spre stele, un glumet ce-mi exagereaza timpul, un zburator ce ramane fara aripi.

N-am bani oameni bun, sunt un falit ce-si cauta banca, vreau s-o sparg si sa mi-o insusesc. Linistea e vanduta ca traficul de fiinte umane, am ajuns niste canibali ce sugem in zgomot, ne-o tragem in liniste, gafaim in rafale, smulgem si nu recunoastem.

Incearca sa ma potolesti si sa-mi scoti comunismul din cap, alunga-mi depresia scurta ce se da in vant in enervante repetitii, ghiceste-mi ceea ce nu-mi doresc.
Hai, las-o balta, linistea nu-i de cumparat, nu inca. E aglomeratie.

miercuri, 21 octombrie 2009

| Femeile si batalia pe succes |

Adu-mi aminte sa te scanez din cap pana'n picioare si abia apoi sa-ti fac loc sa intri in lumea mea. Nu am pretentii, ci obligatii morale, nu vreau sa vad lupta feminina din care rezulta o pata de canibalism si una de materialism.
Petele se scot foarte greu, mai ales cand le lasi sa zaca o vreme indelungata. Femeile vor ceea ce nu au, si obtin totul in urma prestatie mincinoase. Totul in sufletul lor, putinul in ochii celor ce au reusit sa simta specialul in cele mai banale ramasite ale lumii.

Pana sa ajunga in varful muntelui, femeile sunt prietene, rezolva totul impreuna si se cocoata intr-o falsa prietenie. E frumos sa vezi cum una e credula, iar cealalata e regina in misculatii meschine. Da, femeia e meschina, e ambalata ca o bomboana dulce, iar cand vrei s-o iei in "gura", e in stare sa-ti daruiasca toata otrava, veninul ce se administreaza in fiecare particica a corpului.

Femeia vrea sa fie unica, sa n-o inlocuiasca nimeni, si in acelasi timp ar vrea sa cucereasca cat mai multi "feti frumosi".

Cel mai nou "sediu" unde se regasesc bucatile de ultima ora, este sala de "muschi", acolo se agata ceea ce e mai bun, nu exista nimic de ascuns, totul se etaleaza, iar orice femeie e ahtiata dupa aspectul ei, vrea ca in urma competitiei, ea, sa atraga toate privirile.

Daca esti femeie, e de recomandat sa ai cat mai putini prieteni de sex feminin. Masculinul e la putere pentru voi, si mult mai sigur. Adica "fumezi", dar macar stii ce...

Pe scurt, femeile sunt ambitioasa, vor totul pentru ele, asa ca, sub zambetul lor expus chiar si in oglinda, se naste mereu o ura pentru celelalte si un narcisim absolut...

Fetelor, asa'i ca toate vreti ceva mare?

luni, 19 octombrie 2009

| Mintilor manipulatoare |

Incep cu a mea. Tremura atunci cand trebuie sa recunoasca adevarul, nu lasa nimic sa se miste in voie si e constienta ca doar asa poti castiga o paine in ziua de azi.

Cinstit iti spun, mintea mea e betiva, se manipuleaza singura in oglinda, imi da argumente dure si de nepenetrat, la final eu am doar o decizie sifonata prin buzunarele mult prea intunecate.

Cum buzunarele mele sunt exagerat de ocupate cu nimic, asteapta oferte cat mai bune, mici si valoroase. O sticliuta plina de magie nu mi-ar strica. Manipularea spune clar, exista magie, eu spun ca pe la spate se pot practica si alte nazbatii dumnezeiesti.

Nu te uita fix la mine, nu de alta, dar ai sa pari un papagal. Eu fac asta de o viata, si nu ca sa ma loghez in mintea celui ce tipa in tacere, ci ca sa-mi dau seama cat de adevarata e pledoaria. Sunt extras de prin norii plin de ploaie, dar nu ezit sa ma rasfat dormind in primul nor pufos ce-l intalnesc cam rar de la un timp.

Am dat in gat neoamenii si am stricat ceea ce era legat gresit, am pus o baza si nimeni nu a observat, nu s-a miscat un pai, totul in zadar, totul pentru ochi deja hipnotizati.

Escapada in desert, sa mai simt si caldura, racoare in beciul dormitoresc si vibratie in inima muntilor ce duc un continuu preludiu cu ceata.

Noaptea poti zari pe cer cea mai haotica orgie, nu e loc pentru timiditate, doar manipulare si autosugestie. Din partea casei, mintea ofera o stea fiecarui suflet ce inca stie sa respire.

Hai sa dansam si sa ne suim pe mese, hai sa consumam legal si sa zburam de neinterceptat, sa stim ca gura raului nu se aude in tot universul, sa ne alegem o insula bizara si sa dam startul la o noua ardere a nefericirii.

Mintilor manipulatoare, sedative in culoare, masti si vorbe dulci, miscari liniare si bruscate de competitie. Du-ma unde n-a dus mintea orgia, du-ma unde si soarele si luna petrec timpul impreuna.
Si inca nu v-am dat de gol!

miercuri, 14 octombrie 2009

| Azi scriu despre alaltaieri, marti 13 |

Nu am poposit ca un intarziat, ci doar ca un sceptic ce nu cerseste trafic. Punga mea plina de aer nu lasa sufocantul sa patrunda, iar autosugestia are leac pentru cei ce o constientizeaza.
Daca esti constipat iti bati nevasta si copii, daca esti credul ai toate sansele sa-ti iei viata. Alaltaieri s-a trait sentimentul de prostie, promovare a semnelor patate ce unite au si mai multa putere. Cifra 13 este una cu semnificatii si afirmatii, dar nu cu intentii de-ati strica tie escapada creionata'n urme de fericire.

S-o lasi balta, sa nu te lauzi ca m-ai visat mort, sau tuns scurt, sau cu capu'n nori, asta pentru ca sunt prea loial spontaneitatii, stiu ca nimic nu se intampla fara rost. Gasesc totul ca fiind fara motiv, mai ramane nimicul.

Si sa nu-mi spuna mie nimeni ce-i bine si ce nu-i. Eu cred doar ceea ce simt dupa ce privesc. Ce e al meu e secret de stat pastrat intre cel mult doua persoane. Exclusivul e pe prima pagina si nu sfarste pana la ultima.

Adevarul e ca mi-a mers bine ..., am zambit si n-am tremurat, m-am auzit bine in microfon, iar cosurile nu s-au zarit, cel putin nu la mine. Un domn amabil m-a evitat, dar ieri si-a luat revansa, mi-ai dat din putinul lui, la mancare ma refer, racituri savurabile.

Mai vorbim...

luni, 5 octombrie 2009

| Alege cand n-ai de ales |

Esti obligat sa traiesti printre patratele gazduite de peretii altora. Esti zdruncinat de ceea ce nu ti-ar prinde bine pe timp nelimitat, dai din picioare si incepi sa semeni cu un copil pana in trei ani marunti, esti prea sincer cu tine.
Cum alegi daca nu ai de unde? Ca prin minune, inchizi ochii si iti astupi urechile, refaci conexiunea cu lumea ta si rupi ramasitele virusate, iti instalezi un plug in de succes si uiti ce-ai lasat in urma. Sa nu plangi cand ceilalti asta vor, ascunde-te la timp si varsa totul in cearceafurile obisnuite cu tine. Lichidul proaspat nu va lasa urme,ochii tai au grija ca puritatea sa existe. Astupa-ti mintea, vezi ce vrei tu cu adevarat, vezi daca poti gandi la faptul ca iubirea nu are motive ci e spontana.

Pas cu pas... eu stau in loc, sunt obisnuit sa accept tacerea si sa studiez ramasitele de vorbe ce oamenii le vor a fi accentuate, imi plac miscarile lor atat de false, imi place de " Sofia" din vechea melodie, imi place femeia goala, imi place cand nu ma alege cu ochii inchisi. Iar de nu crezi, hormonii au ultimu' cuvant. Cine striga dupa - in executarea durerii - i se ofera inca o portie de "viata". Toti privim un lucru si nimeni nu recunoste orbirea de care da dovada. Perspectiva noastra e gresita, ne urcam prea jos si coboram exact inainte sa ajungem sus.

Valsul in care traim, alegerile de care nu profitam, miscarile in ritm schiopatat si magia celor ce sunt dispusi sa nu recunoasca priceperea, asta pentru o revenire imediata in topul laudelor. Vaaaaai, l-ati vazut pe cutarica ce repede a inteles tactica?

Sunt de parere ca ma exprim prea incurcat pentru cei dezordonati cu viata, sunt de parere ca ar trebui sa-mi cos gura si sa va las pe voi sa vorbiti, si mi-ar placea mai tarziu sa aleg eu in locul vostru...

Nu de alta, dar asta faceti voi acum cu vietile altora!

luni, 28 septembrie 2009

| Cum vorbesc eu despre tigani |

Tiganii, rromii, oamenii de culoare, cei ce au o limba mai putin comerciala, cei ce au neveste ce poarta fuste inflorate, cei care scuipa mai mult decat manaca, cei ce folosesc limbajul colorat pentru a crea impresie autoritara, despre ei vorbesc eu, asa cum gandesc, totul in ceea ce urmeaza...
Ii discriminam de cand ne stim, asta pentru ca au un comportament ce lasa de dorit, sunt exact inversul dorintei societatii, sunt pacostea ce strica bunul facut cu ceva vreme in urma. Nu doar tiganii, ci chiar si romanii put, dar cei de culoare se evidentiaza in mod constant si nu prea se simt. Se irita cand le spui in fata si au chef sa-ti sape prin buzunare, in speranta ca maruntul nu-l iei cu tine.

Ei adora hartiile, si nu ca sa se sterga dupa "punctare", ci ca sa arate ca vor sa fie tratati in valuta, euro le da vitalitate.

Sa ai masina bengoasa, sa fii de culoare, sa fii grasut si sa-ti bagi p*la in tot ce iti vine, mai departe am eu grija sa nu te bag in seama. Tiganul nu ma afecteaza, dar ma pune pe ganduri, mi se face scarba cand il vad cat de misogin e, imi e mila cand vad in ce conditii traieste, dar nu-mi e "rusine" nici cu cei care au palate ca in basme, le mai lipseste un povestitor care sa le poata da indicatii.

Tiganii, parca mi-ar placea sa-mi impart viata cu o negricioasa iubitoare, dar nu cu una ce traieste in Romania, noi suntem fumati demulta vreme, noi stim sa ne prostim ca sa ne auzimpe la stiri, noi facem audiente doar cu morti, raniti, politicieni corupti, femei goale si blowjob-uri in prostie.

Noi facem din tantar... un amarat de armasar, si p-ala la randul lui il bazaie mustele. Am ajuns sa ne placa durerea si e posibil ca Romania sa fie o cantitate de orgie, un masochism ce e completat de tiganii cersetori si stricatori de imagine.

Nici n-ar trebui sa-mi pese, ca doar nu traiesc eu cu ei, nu vreau eliminarea lor, doresc "infratirea". Nu, nu le-as da "mui bien", doar ca i-as castra ca sa nu se mai inmulteasca. Acum cu tehnologia asta ne permitem prea multe, daca dispar tiganii, o sa ramanem noi romanii, cei ce ne afisam pe hi5 cu poze de c*cat, aratam cocalarul din noi, pitipoanca de langa noi... si neaparat r-ul dublat pentru...

Sa nu dam vina pe altii pana ce noi nu suntem normali. Sa iubim Piranda, Bulibasa si toate speciile ce se produc din ele, dar sa nu incercam copierea fenomenului... Sa nu uitam specialul din noi, fiecare e unic in "prostia" lui.

Daca tiganul te fura doar daca nu te cunoaste, romanul ti se face prieten ca sa te manance cu totul pe la spate.

Romania, tara in care CRED ca m-am nascut. Romania, depozit de tigani. Romania, fabrica de rusine si de hotie.

Tiganosii de politicieni sa respire in continuare, doar am spus parerea mea despre tigani. Noi nu suntem legali, am fost candva...

Inchei nimicul meu deloc inferior si pana la urmatoare scriere, va doresesc tiganeala in vid.

joi, 24 septembrie 2009

| Teatrul din casa mea |

Ai patrunde in subconstinetul meu si mi-ai spune ca asa ceva n-ai mai vazut. Ochii tai suporta transformarea, creierul asimileaza ceea ce pare a fi neincapator, iar ruga refuzului nu poate fi auzita, timpanele sunt astupate cu autosugestie de calitate. Imi amintesc ca plangeam doar cand usa se inchidea si ramaneam singur, acum la fel se desfasoara scena, doar ca nu mai dau lichid din mine,ma abtin si ma exprim pe dinauntru, sau prin zonele prin care tu nu pasesti, asta pentru ca ti se pare prea banal.
Sa joc pe scena viata mea,asta mi-ar lua prea multe vieti, ar trebui sa fiu un motan nemuritor, sa-mi pierd mintile si sa imi iasa plansul la repetie, sa-mi ramana lacrimi si pentru public, sa urlu de bucurie si sa imprumut ceva falsitate. Nu-mi place, s-a calicit darnicia, mi se spune ca nimic nu mai e de dat, ca tre' sa te strufoci pana la epuizare ca sunetul vietii sa ajunga si la urechile tale astupate.

Profita, deschide termopanul, monteaza-ti "benoacle" si fa-ti dus cu apa rece. Respecta fiecare replica, iar frica dispare, sangele gust dulce are, inima nu moare.

Nu stiu care e explicatia, fac primul pas, am chef de cantat, nu m-aude nimeni, ma pot desfasura in splendoarea nevazuta, pot spune TE IUBESC in gura mare, dar imi e mult mai usor sa simt.

Rolul meu e principal, eu sunt cel de care depind, iar cand imi fac de cap, introduc inca o persoana pe scena, va dati seama, una speciala, nu's deloc modest. E actrita mea, doar a mea.

Ma inteleg greu cu tastatura la ora asta, procesorul se excita in poala mea, iar exteriorul toarce satisfacut de "incarcare". N-ajunge nimic, un plin nu e suficient, un putin e bucuria dorintei.

Si nu am pomenit nimic despre "locuinta mea", despre adapostul in care ma reatrag, niciodata singur. Acolo furtuna nu patrunde, iar teatru se vizualizeaza si se practica ca un preludiu. Nu ma pot satura!

Sa stiti ca si curvele se pot indragosti, dovada zace aici. Legalizarea ramane doar in mintea noastra, dragostea isi face loc chiar si in inima unui criminal, dar in teatrul meu se instaleaza brutal, ingenios, ma face sa nu gasesc surse exteriorae, sa imi creez o lume atat de "utilata" incat accesoriile sunt regasite in lanturi si buze ce doar se ating.

Ador tachinarea, o floare ce miroase tarziu in noapte, dupa ce toate ceasurile par resetate, un munte pe care-l urci, desi tre'sa ajungi la poalele lui.

Infinitul e un labirint, totul depinde de cum privesti "vestile"... sugerez cu ochii inchisi. Incep sa ma pricep la dat din gura, scena ma adora, imi blameaza iesirile, vor ca nebunia sa nu se opreasca, ma arunc direct pe mijloc, in pat, cica dorm. Presupun ca nimeni nu m-aude, eu nu sforai, nu ma dau de gol, desi exista cineva care sa ma "critice".

Depun o plangere, viata ma va lua in seama, scorul "meciului" nu va trece de zero, scenariul tot eu am sa mi-l stabilesc. Pilele, putine la numar, ma vor lasa sa exclud neprezenta. In ultima instanta, atunci cand se decide ca spectacolul sa inceapa, am o surpriza, toti se fac nevazuti, simturile imi tremura, sunt singur impotriva nimanui, nu vad decat spoturi puternice ce-mi lumineaza miscarea, unde's eu sunt si ele. Simt placerea, incep sa improvizez, regia imi sufla bine, simt ca nimeni nu a mai vazut piesa...

Te astept, ai invitatia mea, unde eu stau, e mereu nebunie, e tortura, e stres, e viata, e somn foit, e transpiratie in mod instantaneuu, sunt Eu gratis...

| Cum dezvirginez timpul |

Nimeni nu-si permite sa faca abuz cand vine vorba de risc. Eu ma arunc de la inaltime si ma inec in profunzime, am buzunarele pline cu muzicalitate si seductie, ma rog ca nimic sa nu fie la intamplare si joc un sah al vietii, mutarile sunt visate c-o noapte'nainte, o schizofrenie inchipuita, o boala de care timpul incepe sa sufere.
Clepsidra se intrece cu toti, ea mereu termina exact la fix, ea bate dupa cum stie, ea nu asculta de nimeni, nu e ipocrita, nu trage in piept si nici nu asteapta pomana, ea doar isi face treaba.

Ca sa pot deregla perfectiunea trebuie sa ma culc cu ea, sa-i dezvirginez fiecare particica ce participa la ritual, sa nu las pofta carnala mai prejos de penetrare, sa tratez viata cu ochii deschisi in vis. Vreau sa ascult de muzica, de un chillout inainte de culcare, de vocea ei cand se inregistreaza, de play-ul meu ulterior, de o ghinda ce nu se pretuieste in euro, sau marunt detinut de populatie.

Acum imi tine de urat un grup de sunete, am aranjat ceva pentru diseara, dar nimic nu e atat de sigur, simt doar ca ma simte, imi place sa traiesc mai mult cu ea, iar restu' curge atat de lin incat parca cineva scrie despre timp ca de un ceva ce tre' sa stea in loc.

Pe cine mint eu? Timpul merge la fel mereu, nu am reusit sa-l penetrez, nu s-a umezit, nu i-am gasit nicio gaura, nu a vrut nici macar un preludiu, nu m-a bagat in seama, dar nici nu m-a lasat sa visez.

Cand fericirea e prezenta prin tine,sa nu te sperii! Timpul fuge repejor,ai sa faci cunostinta cu viteza universala, sau cu cea a luminii. Nu te lasa pacalit, traieste fara sa-ti dai explicatii. Ceea ce nu se vede, te vede...

Un nou jingle imi distrage atentia, ceva mai linitit imi continui nestirea, sunt dezamagit de fidelitatea timpului, as vrea sa va insele pe toti cu mine,v-as povesti experinta pe care am avut-o. M-as considera un curvar si nu mi-ar parea rau de asta, as spune ca s-a meritat.

Timpul e un neutru, un impotent, un invizibil, se ascunde cand il cauti, se arata cand n-ai nevoie de el.

Cuvintelor fara rost... le-as pune prezervativ.

miercuri, 23 septembrie 2009

| Legalizeaza-mi fixurile |

Sa legalizez trei limbi cu miscari diferite, sa uit de monotonia instaurata dupa inchiderea vocii tale, sa vreau insistente din partea cui nu se foloseste de mine, sa imprumut carpe si sa sterg fericirea de praf.
Lumesc ar fi sa privesc totul ca acum. Te intrebi de ce? Pentru ca ochii mei au prins cadre ce mi-au placut. Orasul s-a pictat in culori deloc fortate, vantul nu a incetat sa faca pe mutul, oamenii priveau indragostiti, iar cateva femei imi zambeau subit, le ofeream reciprocul.

Am gasit luna pe strada ta, eram singur... doar am salutat-o. Mi-ai venit in minte, dar refuzul intalnirii era in stare bruta. Nu-mi place sa prelucrez, presupunerile sunt nimicuri, iar viata ar avea nevoie de simturi. Exercitiul mintii e cu ochii'nchisi.

Cine-mi legalizeaza visele? Cine-mi blocheaza timpul atunci cand imi doresc in doi? Cine are tupeul sa-mi dea fara sa-mi ceara nimic inapoi? Cine imi poate spune fara cuvinte, privind adanc, ceea ce simte? Cine spune "nu conteaza" cand "cineva" cerseste doua "simple" cuvinte?

Internautilor, popositi mai des in cadrul meu, vreau sa ma pun bine cu voi, vreau sa am pile, sa stiu la cine sa apelez, sa spun ceea ce simt, sa mint doar cand se cere, sa ma mint cand nu ma simt, sa simt cand ceilalti ma mint. Sa exersez ca pe o poezie... Sa invat sa simt...

Ma leg de fixuri, ma innod si imi penetrez idei ce pot deveni tangibile doar in mod spontan, nu regasesc importanta scrierea aici, totul se intampla atunci... te anunt ianinte cu "5 minute".

Hai, gaseste-mi perfectul, vreau sa ma laud cu imperfectiunile mele, vreau sa ma simt eu chiar si cand nu sunt, vreau sa ma uit in oglinda, iar tu din spate sa-mi spui, sa-mi spui cum te vezi prin ochii mei.

Si mi-ar placea, as adora... ca dimineata sa nu-si faca aparitia fara vibratia ta.

E inca septembrie, nu? Iar maine e joi... O balerina se misca'n nestire, cineva s-o opreasca pentru mine.

Vreau sa ma rataceasca, sa ma pastreze,sa fiu doar al ei, sa dansam viata'n doi.

vineri, 18 septembrie 2009

| Cred ca se leaga ceva |

Si prin "cred" las o urma de indoiala pe care o asez in sertar, e ca un fel de asigurare pentru mai tarziu, nu vreau inca o dezamagire si nici sa cant in vid. Daca tip e din cauza desertului in care vreau sa ma fac auzit, dar vorbesc calm si acompaniat de vibrant, e pentru ca asa-mi place sa termin.

"Si ploua, ploua, ploua... dar ne place noua!" E vorba de fiecare picatura ce se cazeaza aproape de mine, nimic umed nu m-atinge, iar agitarea mi se serveste in zgomote ce par a da nastere la muzica.

Un chillout deranjat de mancarimea pielii, o luna stinsa de rasaritul grabitului soare, iar pluralul e spre a satura obsesia ce se iveste in legaturi cenzurate.

Ma gandeam cine poate face dragostea cu ea, cu ploaia, stiu ca gura lumii spune doar vorbe in vant, stiu cum multi flutura promisiunile si apoi le strecoara printre degete, simt cum nimic nu poarta funda, sunt doar noduri fortate ce nu lasa dorinta sa cada spre implinire, o vesnica nebunie armonizata.

Si uite asa ivesc eu fata nevazuta, vad cum regia ma ajuta, cum mi se sufla sugerarea si cum nimicul functioneaza in stare imperfecta, totul creste prin rabdare.

A inceput razboiul, se zbate victima inchisa'n carcera, se limiteaza zborul si sa tace fara explicatii. Pictez scaparea si o montez ca pe filmul vechi si neuitat, dau play si reusesc o miscare pozitiva, se indreapta actiunea spre unicat. Se reuseste, victima ciopleste libertatea'n ea, iar oxigenul are gust, e mandria pe care-o ai cand invingi moartea.
Sa traiesti visand, dar niciodata singur.

miercuri, 16 septembrie 2009

| Constipat mental |

Vreau sa alung fiecare urma ce se regaseste pe pielea mea, vreau sa aprofundez si sa gasesc substanta si in substraturi, vreau sa inceteze zgomotul si imi doresc o mutenie locala. Curand voi depasi cumulul de energie nedorit si voi stii ca explozia a avut efecte pozitive.

Setat in modul de ceata, fara vina alcoolului, fara miros strain de tigara, ma descarc si las cuvintele sa acopere si sa indulceasca raul asta de care se impiedica orice "sfant", indur si regret cand timpul fuge si-o ia razna. Cuget!

Am penetrat cearceaful in dezordinea mea si mi-am spus ca pentru mai mult e deja tarziu, doar ochii inchisi imi fac imaginarul posibil, dar palpabilul vine intr-o lume prea incuiata, cheia e ascunsa, nu-ti pasa.

Trebuia sa mai dormi, sa mai dorm, sa nu se inece simturile, eu ajungeam la timp, eram un rege prin intuneric, dar trezirea ta a fost brusca, te-ai lovit de nimic, un orb cersea adormirea si un nebun aprindea lumina, se destindeau imagini ce graiau de la sine, se mesteca o amintire, curand totul isi pierdea gustul, doar "a simti" nu era pervers.

Iar schema e continuata si punctata cu fiecare oftat in parte, azi vii in blugi, maine in rochie, azi mai putin, maine mai mult, azi ceva, maine nimic. Dar nimic inseamna ce-ti doresti tu, e o cantitate nelimitata.

Gata cu tampeniile, las degetele sa respire, putinul meu, e o savoare pentru nelimitati. Adevarul se suge pana la finalizare, decide pentru tine, si-apoi pentru ceilalti. Nu da vina pe mine pentru constipare, e vremea sa ploua si sa creasca. Azi "a simti", maine "a trai".

Experimenteaza conjugarea in viata reala, foloseste persoana I si a II-a.

miercuri, 9 septembrie 2009

| Cuvinte prajite |


Nimic interesant, doar calori ce curg la greu , doar un vocabular mai adecvat lumii "bune" si o suita de atuuri ce intretin atmosfera ce vrea o imputire cat mai curand. Traind in ceata parfumului proaspat instalat, ochii tai incep sa se inece, devin uzi, iar alunecarea picioarelor tale e ajutata de schiopatatul in care te-ai inscris in graba.

Contractul cu somnul e din ce in ce mai ilegal, iar cuvintele le servesti din ce in ce mai fierbinti. Iti place mirosul viu de prajeala si ai vrea ca sangele dusmanilor sa miroasa la fel. Lauda-te, ai activitatea, ai ce sa respiri, ai cu ce sa te intoxici, ai cum sa-ti citesti greutati mai mari pe cantar, ai puterea de a te sacrifica, ai curajul de a spune DA doar unei singure oferte.

Sa-ti spun ca nu e momentul sa te crezi special? Nu, simti si tu ca ceva da cu virgula, doar ca eziti si te lasi pacalit de naivitatea aturajului tau... cafeaua nu place orcui, mai ales zatul din ea. Filtru? Hai... sa lasam fitele deoparte.

Afaceri dubioase face trupul tau, tachineaza privirile ce tintesc spre josul frumos, iar amenintarile incep sa apara exact de la prima propunere, cuvintele au inceput sa arda. Si cum nu suport "totul", ma apuc sa-mi strig dieta, in gura mare. Ma aude cineva? Bajbaie vreo cuvantare prin lume?

Glasul mutilor se-aude pentru surzi. Orbii sunt regii nimicului superior, cuvintele ajung sa fie, nemuritoare, un fel de melodie pe care-o asculti in tacere, in baie, in pat, in lunga asteptare.

Simt ca se lasa frigul, ma ia de la picioare, am nevazutul, am o centrala, o simt doar a mea. Lucrez la ce nu gandesc si gandesc la ceea ce vreau sa realizez. Vreau, e suficient.

Pamantul e gravid de-o "viata", cand se cutremura sa nu va fie frica, are o simpla greata. Si cand e ceva mai rau, e de la foc, l-ati dat prea tare, si totusi vrea cuvinte... cuvinte fierte.

Ce fac? Un experiment, ruginesc prostia, rup lipirea nedorita si ma acomodez in straie necomerciale, o achizitie pe viata, imi place, ma stiut asa de cand m-am nascut, sau nu ma stiu... ma simt cu fiecare cuvant.

Ce face ea? Ma priveste in oglinda, eu fac la fel si ceva in plus. Narcisismul meu e doza, in esenta, plina de iubire. Ma duc la vanatoare, vreau sa vad ce iubiri "bolnave" imi vor pica pe mana. Si ce seamana a viata, e din alta realitate, miroase a lumea mea. Antifonare reusita, restu' precipiteaza fara reusita.

Sa tragi din tigara, sa tusesti, sa recunosti neputinta, sa-mi zambesti, sa pleci de langa zgomot, sa canti cand se opreste muzica, sa dormi cand te are in brate, sa simti fericire.

Nu se da, nu se imparte, ci se traieste... intodeauna in doi. Iar ce e mai presus, e mai mult decat ce e enumerat anterior. Vrei sa traiesti? Lasa cuvintele sa se amestece, adora balbaiala, observa pasirea incrucisata, limiteaza-te pana fierbe toata, toata dorinta amplificata in doi. Apoi? Apoi da-ti drumu'! Consuma energia, lasa loc pentru o umplere constanta.

Intelege cine simte. Prajelile's comune, simplitatea incepe dupa fierbere.

Las-o balta... doar cuvinte. Mestecate?

joi, 27 august 2009

| N-au suflete, ci interese |

Obsesia ce ma coboara la limita celor ce nu par a mai fi vii, se leaga de o indobitocire a pamantului cu pasi marunti, dar strategic indreptati, ce apartin celor ce sunt mai jos decat jalnicii cocalari, un fel de corcituri in viata ce nu stiu cum sa apara din intuneric.

Si nu m-ar irita pielea asa degeaba, sunt "afectat" de interesul celor ce stau prea aproape de fericire, de profitarea la care au acces si de prostia cu care ii abandoneaza si pe altii din simpla normalitate. Toti calcam stramb, dar unii sunt incurajati sa faca asta tot mai des, tentatia e mare, mai ales cand te sustine o multime. Esti capabil sa-ti dai "galagia prietenilor" la gunoi si sa-ti oferi recompensa nimicului, esti in siguranta inchis intre gratii, ceea ce ti s-a promis e vopsit in culori de ruina, iar rozul nu mai e asa frumos. Are cineva pe-acasa bucati de curcubeu?

Simt ca nu ti-ai risca demascarea, pastrez secretul ce nimeni nu-l stie si imi accelerez pulsul cand sunt singur si amenintat de nemurire. Viata'i trecatoare, restu' se prelinge din alte lumi, "o, una, doua galaxii".

Unghiile ei crescute, se ascut in fiecare noapte, iti penetreaza ranile si le faci mai adanci, realizezi ca nu esti decat o gramada de oase, acoperita de prea multa carne. Un sfat din "ceruri" iti graieste. Iti spune ca si pe timp de criza e nevoie de sala. Muschii tai vor antrenare, mintea nu-ti functioneaza, agitatia ta e brutala. Oare asistam la o explozie carnala?

Si-au vandut sufletul cu ceva vieti in urma, nici ei nu'si pot da explicatii monotone si sigure, sictirul ii cuprinde atunci cand nu au in vizor o victima, raul ii mai incarca din cand in cand cu energie, e starea de ceainic dat in foc, si totusi un pic de savoarea iti nimiceste limba. Pacat ca'ti place!

Tu ce esti in stare sa furi? Suflete crude ce le pui pe gratar pentru o maturizare si prajire "uniforma"? Sa stii ca focul distruge, caldura mananca din aer, sufocarea are interesul ei, moartea n-are timp de tine, e ametita, bea o bere.

Telefonul e "noua" noastra comunicare rapida, inainte aveam conectare prin telepatie, era mai incitanta nebunia, acum se rezuma la caractere ce se vor a construi imagini si sunete, reactii si consumari in masa, fiecare penetrare aducand inca un "banet" in cutia celor inventivi.

"Nesufletistii" se afirma foarte usor, sunt blanzi pentru inceputuri, nu renunta la niciun "proiect", nu dau inapoi de la nimic, par cei "trimisi", dar undeva pe la mijlocul drumului se intorc si viruseaza sistemul, e siguranta ca simtirea ta se extinde si pe viitor, cineva iti "taie ata".

Dragii nostri "cantareti", sa cantati cand se-opreste muzica. Va rog sa nu ma surziti, am si eu interesele mele...

luni, 24 august 2009

| Internautii se pregatesc de party |

Sunt "obligat" de sistem sa fac o modesta reclama si sa anunt ca pe marele internet circula o propunere, o invitatie la dans si nebunie internauta. Inchipuiti-va, aveti nevoie doar de un simplu click, sau un enter, asta dupa ce in prealabil v-ati facut o incalzire de proportii si ati baut ceva energizante.

Gazda ce se hosteaza si ea pe un domeniu "punct info" purtand un nume deloc subtil, usor vibrant, VibeBlog. Pe acolo regasiti o echipa restransa, dar care face treaba sa mearga. Site-ul activeaza de putina vreme si promite sa se faca mare, se asteapta fapte fara mici si bere ca la campaniile electorale.

Am auzit ca se pregatesc si ceva concursuri cu banet imaginar, dar cu distractie ce-ti intra prin vene si nu vrea sa te mai lase. Se zambeste pe gratis, se asculta muzica, se comunica, iar probabil unii se vor baga la ceva combinatii,. Alcoolul va urla in fiecare bit consumat. Excesul se vrea a fi la nivel national, rugam seriozitate ca la carte.

Asadar, in seara de 27.08.2009, e musai sa fiti prezenti, online si conectati pe VibeBlog. Pana la intalnirea cu minunata lume de "copii", intrati pe site pentru mai multe detalii

Dupa ce Madonna isi plimba "tineretea" prin Romania, Online-ul da un party, in cinstea net-ului ce nu a surzit de la atata muzica si a celor ce se lauda ca au "teava".

Astept sa dau accept la invitatii! Stati la rand, fara perversitati in aglomeratie!

| Dobitocii au arme vorbitoare |

Nu va infricosati, nu or sa va omoare niste subtile arme care actioneaza pe baza de presiune exercitata de nervi intinsi la maxim pe painea nerabdarii. Dobitocii sunt din specia celor ce cuvanta mult si prost, cei ce explodeaza in cuvinte exact atunci cand se simt atacati, cei care s-ar asorta la comportament cu decoloratii tigani, cei care iti urla in telefoane, cei care adora destramarea si decuplarea unui suflet alimentat cu fericire.

Dobitocii se pot lauda cu necazul lor, ei nu sunt capabil sa faca o farama de bine pe lumea asta. Unde ei fac umbra, pamantul se inseteaza si subtiaza, se irita si devine neproductiv. Sunt cei care strica noaptea exact inainte ca ea sa apuna, cei ce ucid fara sa lase sange, cei ce spala bucuriile facandu-le sa intre la apa, sunt cei ce vor ca soarele sa faca "poc".

Parsivii se infructa si ei din aceasta "boala", se renunta la daruire, ajungandu-se pe o ruta in contrast cu cei ce zambesc, barfele sunt capabile sa reziste abordarilor de teme dintre cele mai idioate, iar inventivii spun ca exista loc pentru si mai multa dobitocire, e de inteles de ce pamantul s-a cam saturat sa ne care.

Cand ei intind un deget, moartea nu-i prinde, se trezesc cu un scuipat plin de "noroc", cazut parca din cer si invingand legile gravitatiei. Pasez ideea spre cei ce graiesc mult, dar si bine, mi-ar placea ca fenomenul asta sa devina startul orcarei conversatii, s-ar vedea inca din primele cuvinte cum unele fete (chipuri) ar pune "botul", cum cineva s-ar scarpina in locuri decente si transpirate de vinovatie, cum ochelarii ar cadea de pe ochii vazatorilor, iar ceata si-ar face de cap cu privirea masluita de interesul pervers. Mi-e greata, vomit halucinatia ce altii o traiesc pana la ultima clepsidra.

"Acopera-mi inima cu ceva", dar ai grija sa nu-mi fie prea cald, strange-ma in brate, dar nu ma sufoca, ramai langa mine, dar arunca-ma cu tine intr-un ocean, unu' rece, astfel fericirea va avea efect de "termoplonjon", ni se va simti lipsa, nu ne va pasa, dobitocii vor vorbi, presa va pretinde ca e derutata, zgomotul se va transforma in muzica, totul imediat dupa tacere.

Acum invart pe deget un cd ce necesita o " facere butabila", apoi expedierea mea e garantata, curierul rapid va da faliment, picioarele ma vor ajuta cu'n dus-intors.

Au fost si vor fi, dobitoci ce ma vor iubi. Se simte cineva cu musca pe caciula? ... si ziceai ca lumea'i sferica... Ha!

duminică, 23 august 2009

| Timpul parea rabdator |

Da-mi un titlu mai bun de atat, asta nu e adevarat, sau ma pot folosi de cuvantul "parea" si sa-ti spun " pe bune" ca pentru mine nimic nu se desfasoara la viteza normala. In aceste momente cazatoare spre un pat ce vrea sa ma intoxice cu somn, ceasul bate mult prea atent, functioneaza in miscari libere, iar o secunda e mai nesimtita decat alta.

Rezist cu insomnia mea ce va tine pana cand voi vrea, iar matinalii se vor irita, o sa ma incarce altii cu energie. Cafeaua nu mi s-a prezentat cu prospetime, iar energizantele imi sunt lasate prin magazine, consumatile voi.

Sa vorbesc despre timp? Despre ceva ce nu exista si care e doar creat de noi? Despre un etalon ce ne pacaleste atunci cand adormim cu ochii deschisi? Parca nu-mi vine, nu ma doboara ideile, stau cuminti pana cand soarele imi inunda somnolenta si ma face sa ma indrept spre pamant, parchet in cazul meu. Nu, cedez, nu inca.

Eu astept dimineata, vreau sa aud cum tremura sinele sub mine in timp ce trenul ma rataceste in mod "hai-hui", mi-e pofta de un pate cu crenvust luat dintr-un magazin racorit de natura, vreau pic de ratacire si sustinere la acelasi nivel, evident cu ea.

Timpul asta ma chinuie, imi face rani mentale si se jeleste tot la mine. E complicat in simplitatea lui si face totul exact pe dos.

Cativa se distreaza, cativa mor de foame, si multi exploreaza, visele, ca net-ul e picat si el in amortire, desi poti trage totul la viteze regesti.

Pentru un nemuritor, timpul e la fel de nerabadator. Pentru inexistenta, timpul nu exista, imposibilul da!

Scurt si la obiect, imi cer portia mea de HOLD, nu vreau ca timpul sa mai comenteze, poate cineva il va concedia o vreme, sau ii va da o vacanta, sa lase fericirea'n pace, sa traiasca momentul mai mult, sa se exprime senzatia, sa se imortalizeze la nesfarsit, sa se dezvolte si sa se rupa de realitatea, sa fie un vis cu capul in nori si cu picioarele pe pamant, atat de mult sa evolueze necunoscutul.

Fara motiv, nu mai am rabdare, vreau nori pufosi, vreau evadare...

| Anonima dintr-o barfa |

Ma bate gandu' sa pariez pe prima bucatica ce-mi iese'n cale, nu-mi discut gusturile si-mi fac loc pana in mijlocul actiunii. Paharul de conversatie il consum in linistea noptii, iar vantul nu se deranjeaza sa apara, nu vrea sa devina penibil. Luna iubita de atatia romantici privitori, chiuleste de pe cer, iar minunatele materialiste isi fac drum prin fata mea.

Ma tenteaza sa le arat portofelul meu subtire ascuns prin cine stie ce buzunar al unor blugi lasati in dezordine sa se relaxeze prin casa, prin pat. Imi regasesc speranta intr-o cartela de metrou ce seamana cu un card, imi linistesc buzele si mi le umezesc, am gust de bautura "grea", totul e pe gratis in lumea asta.

Vad o silueta, deloc discreta, cum se aproapie in pasi marunti, cred ca melcul e in competitie cu ea, sau inhaleaza niste fite, vrea sa-mi arate ca n-o pot imita, se impiedica, imi da impresia ca e beata, se loveste de singurul pamant ce ne cazeaza pe toti prin universul asta, ramane sa zaca o vreme. Ma amuz, doar cat sa nu atrag atentia, apoi imi imping picioarele ca sa ofer un "ajutor", ea aprofundata'n iarba, eu incercand sa ud cateva idei. E clar, duhneste a bautura, e beata, isi suceste ochii in partile ilegale, e "fumata", cineva a "spart-o".

Trec ceva secunde in care doar o studiez, vad cum nimeni nu se sinchiseste sa ii ofere o mana... un picior... de ajutor. Adevarul e ca si ei ii place starea, si-a deschis "jaluzele", ma priveste in ceata, imi da impresia ca se conecteaza, doar ca "antivirusul" meu riposteaza, sunt o "victima" mult prea sigura.

Imi trece in fuga cateva replici, imi spune ca e actrita, ca isi repeta rolul, ca nu vrea s-o ridic, ci s-o ingrop in prima gaura rece si sa-i tin de cald, ca fara mine nu-i mai trece, ca pot profita doar de carne, ca sufletul ei e suspendat, un anonim a avaut tupeul...

Tip in mine si turbez, ii urmaresc miscarile buzelor si nu dau atentie la ceea ce spune, consider totul ca fiind un delir, un basm constipat de timp, un vant rece si nesimtit ce tremura si gheata. Ma plictisesc in piesa ei de teatru, raspunsurile mele's prea idioate, aproape castrate, miscate doar la exterior, un sictir ce il cumperi de la orice taraba inghesuita in umbra peretilor din tabla.

Crede-ma, n-a mai intins mult pamantul, l-a lasat de nebun, s-a ridicat si a plecat spre mine, s-a sprijinit de paharul meu si mi-a lansat o propunere. I-am spus ca e gol... capul meu nu se iveste spre nicio directie, si ca ar fi bine s-o depun in pat, in mod oficial si fara nebunii si goliciuni cu "scoici umede" si tipete sunand a insistente rugaminti.

Puteti sa va inchipuiti? O udare in cuvinte, o penetrare a celor din jur, si o critica de dupa. E lenesa bautura in ea, isi face un efect indiscret, ma impinge in ea, eu ma imping spre exterior, miscarea nu se repeta, e un refuz ce are explicatii concrete, sunt un actor ce nu trece la fapte decat daca simte, eu fug simtind spre alte destinatii.

Acum montez un mozaic de injuraturi primite si dau cu trafaletele peste ceea ce nu s-a intamplat, miros doar a mine, curand si a ea...

Ce-am facut? Te-am ametit in cuvinte. Mi-am zugravit un vis, noaptea...

| Cum isi trucheaza unii viata |

Sa te joci in ziua de azi, e un lux, ai trecut cu viteza de copilarie, iar tie nu-ti mai arde sa te holbezi la aratarea lucrurilor marunte. De cand ai vedere dotata cu inaltime, ti-ai bagat idei generale in cap, detaliile iti scapa si doar altii iti dicteaza, tu singur nu-ti faci fata. Fa-ti un control!

Ma indoiesc ca pe strada te regasesti tu, muntele de speranta ce nu se lasa doborat de primul impuls negativ, dar nu sunt sigur ca poti rezista si unui vant strain ce-ti umbla pe sira spinarii. Imi e teama ca n-ai sa pici, ci ai sa te afunzi cu totu'. Si ca sa nu ramai gol recunoscand ca esti un vulgar necopt la minte, te imbraci in straie venite parca din cer, te recomanzi ca fiind o "personalitate" si vorbesti intr-un stil aparent clar, tratand notiuni simple pentru a nu instala in jurul tau o confuzie, sau o prostie cu un amabalaj superior.

Pe scurt, e vorba de mascarea ta, de "make-up" atat de scump pe care ti l-ai aplicat, de rusinea pe care nu ti-o recunosti, de falsitatea pe care o hranesti in stil comercial.

Straiele tale sunt acum populare, ti-ai trucat simturile si aparent viata ta straluceste in orice privire ce ti se adreseaza fara drept si interes. Mie nu-mi miroase a bine, e o putoare ce se ridica pana la nivelul nasului tau, dar pe care tu n-o simti, infundarea narilor afecteaza si aerisirea creierului, fara sa-ti explic, ai efect de nimic, un invizibil ce lasa urme, totul pana la prima ploaie.

Femeile devin curve din lipsa de afectivitate, barbatii sunt "macho" ca sa atraga ceea ce nu pot duce, iar exceptiile stau ascunse fara pic de apel, firul mereu e ocupat, reteau se supraincarca, iar mirosul de ars intervine subtil. Sunt agitat, un nimic ma apeleaza, am gust sarat, dulcele-mi ingrasa starea.

Sunt si eu vinovat, reusesc, in ultimul timp mai deloc, sa-mi truchez simturile si sa-mi "falsific" viata, si asta pentru ca se intampla ca pielea mea sa capete "alergii", iar pentru a ma suporta pe mine insumi am nevoie de ajustari, imi "tunez" comportamentul si incerc sa nu exagerez, ma pastrez fara cicatrici.

Pentru moment, fara resentimente.

miercuri, 19 august 2009

| Transcrise de prin minte |

Cu greu am gasit un ceva cu care sa ma extind pe taramul dominat de cuvinte. M-am asezat, e loc doar de doi, de noi, dar ma tine ocupat recele, iar daca imi doresc sa amputez distanta, e clar ca asa se va intampla, sunt in asteptare, vreau s-aleg cel mai bun moment.

E caraghios stresul in care ma prezint, dar ma laud, fac fata la orice-mi iese in cale, zambesc. Maine nu exista pentru nimeni, sunt doar presupuneri si pariuri cu viata, clipa trecuta e polita de asigurare, e suflarea ta ce stinge raul, e pacatul meritat pentru ca ai simtit candva ceva.

Ce fac? Ma indepartez de prapastie, ma arde fiecare razna ce porneste de prea sus si ma ascund dupa luna, transpirat incep sa calatoresc, violez universul si nu vreau sa las nimic neexplorat, mi-e sete, mai vreau o gura din gura ta, mai vreau si-mi doresc sa tina pana ma intorc.

Pozitionarea mea e ametita de sunete, ochii imi sunt inchisi, iar un GPS imi asigura dezordinea. Pamantul a baut alcool, se clatina, nu-mi ofera garantii, ma inunda printre mormane de vise nagandite si avortate inainte de concepere. Mai sunt capabile doar fetele triste, doar ele imi mai aduc zambetul pe buze, e singurul motiv pentru care am senzatia ca sunt singurul norocos ce mai rataceste fara teama de influenta altor caposi cu masti portabile.

Patez albul, negrul e un urias in forme predefinite, ucid monotonia si masturbez imaginatia, simt cum ma simti si ma feresc sa-ti spun asta, si mai presus de toate, constinetizez ca stii totul despre simtirea mea, m-ai putea penetra telepatic si te-ai conecta incognito, nu vreau inexistenta, flutur un cearceaf in bataia vantului, e scris pe el ceva de NOI.

Ahh, si tot continui patarea, sunt un meschin caruia nu-i dau lacrimile, sunt o floare ce are miros inainte de inflorire, sunt un grabit ce prinde trenul catre Sighisoara in ultimele 40 de secunde, sunt un EU ce nu te lasa pe peron, te ia cu el, sunt un intuneric orbitor ce-ti invaluie lumina, sunt un simplu ce le permite multora sa-l vada complicat, sunt un concediat ce-si vrea viata pe cont propriu. Respir.

De acum incepe greul, a aparut cam mult negru ce se prelinge pe unde apuca incercand acoperirea in intregime, o unitate omogena, iar intelesul poate disparea la primul zgomot, atunci cand nenorocirea actioneaza fara pic de intuitie si motiv, doar din tentatie de prea multa prostie.

Mi-au amortit talpile si iti cersesc o intalnire, ti-ai schimbat locatia, ai venit, si-am venit mai in tine. Apa imi tine de urat, iese si intra, incearca sa-mi vorbeasca, dar creierul meu e diminuat la lumea asta expirata, nu vreau, nu mai am chef, incep s-am pofta doar e EA.

Oftez, un pic mai apasat decat in dimineata in care m-ai lasat sa merg de nebun spre "casa", taxiul iti spune aca te ajuta, dar te ranea, te distanta de mine. Mi-ai facut cu mana, mi-ai reinceput trezirea, normalizarea si trairea fara cuvinte.

Sunt cuminte, dar pastrez urmele de nebunie intr-un sertar cu multe bilete ce contin rataciri, o fuga pentru fiecare "data".Stii ce astept? Sa reusim, sa nu ne mai intoarcem, sa prindem doar noi fiecare asfintit. Imi apun ploapele si-mi rasare imaginea ta.

Iar daca sunt un egoist, asta inseamna ca te vreau doar pentru mine, banalul e castrat si n-are graire, istericul e prin spitale, un gigolo isi acumuleaza valuta in speranta ca va juca la bursa, iar eu joc la ruleta, mizez si pierd maruntul, nu-mi pasa, vreau doar imbatisari neintrerupte, vreau cazarea fericirii in NOI, pe termen necontrolat.

Nu uita de gradina...

marți, 18 august 2009

| Blocaj internaut |

Impacientatii sa astepte, nu am disparut, doar sunt intr-o aglomeratie ce tine inca vreo cateva zile. Stau la semafor si nu se mai face verde, plus de asta am ramas si fara benzina, cred ca am sa-mi tund din rabdare si am sa-mi implantez ceva care sa-mi opreasca simturile, sunt fixat pe o singura idee, iar un nebun deraiaza. Era cat pe ce sa ma loveasca o noapte fara stele si cineva mi-a aratat ca doar in vis se poate asa ceva.
Am imaginatia bruiata de cateva barfe, iar telefonul se agita pana la descarcare, nu vrea nimeni sa taca si frustrarile mele incep sa se nasca, se inmultesc si supravietuiesc pana la disperare mea. Sunt un depresiv neimplinit, am murit inainte de manifest, nu-mi place ca ma crezi.

Caldul pamantului nu e racorit de nicio ploaie de vara, pentru ca fiecare picatura pica parca din infern, sau din focul pe care doar spuma marii il poate stinge. Am un morcov ce-mi doreste penetrarea, doar ca eu respir si imi pun dop, vreau ca intentiile mele sa aiba directii obisnuite, vreau ca doar eu sa schimb necunoscutul.

Am inceput sa cunosc vantul, ma bate doar atunci cand merit, ma tachineaza-n sufocare cand sunt ipocrit si imi da efectul aerului conditionat atunci cand ma infund in nesimtirea bunatatii fara asteptari catre reciproc. Abuzul imi da dureri de cap, va rog opriti "electricul".

Daca ti-am dat un mar, nu-l trata cu violenta, pastreaza-l pana ti se face pofta, lasa-ma sa mor de foame sau da-mi direct din tine...


Gata, trec la "nani".

marți, 11 august 2009

| Azi nu, ne vedem joi |

Inspirat de pe langa malul marii, exact de unde Vama Veche isi permitea sa cante, parca de pe acolo ma inscriu si eu in lista visatorilor si nu-mi e teama sa recunosc ca urlu cat ma tin plamanii ca sa stie o lume'ntreaga ceea ce simt.

Mi se intampla, frecvent ce-i drept, sa descopar afectarea pe care o sufera unii atunci cand intra in contact cu indiferenta mea instalata din motive anticomuniste, sau din alergia pe care nu vreau sa mi-o provoce vorbele nesarate si cu acreala picurata direct din varza.

Azi nu ne vedem pentru ca nu ne permite "legea", pentru ca cele doua infinitati nu se pupa si sunt pe muchie de cutit, pentru ca cineva mereu ascute ca sa taie mai cu pofta, pentru ca rautate are colti de fier. Ii chem pe domnii elegant imbracati si ii pun sa vanda fierul, la un pret cat mai mic, o super oferta, si un moca atunci cand e cazul.

Am pofta de o cafea, dar o babuta s-ar juca, mi-ar spune ca a vazut in mine "farmece", eu i-as spune ca s-a dus cu capu', ca e o vrajitoare care trebuia sa demisioneze din "meserie" de multa vreme, ca timpul ei a expirat, ca acea minunata clepsidra s-a blocat, ca s-au inventat inimosii, niste mincinosi cu o putere parca aruncata din cer, o manipulare ce nu lasa urme, nu carnale.

Cearta-ma daca nu intelegi, dar nu ma pune sa-ti explic de ce sar atat de usor amestecand totul ca intr-un ghiveci cu gust dezorientat, viata ma pune sa explic totul, eu nu inteleg nimic, si totusi dau din nimicul meu.

Apropo de nimic, la propiu vorbind, traiesc pe langa el, iar de cateva mii de clipe, imi tipa in urechi, ma barfeste, imi vrea raul, ma agita si ma ucide, ma priveaza si nu ma lasa sa gust cireasa de pe tort. Sunt un meschin innascut, astept sa adoarma ochii dusmanilor, sa le cant cu efect de somnifer, iar dupa "rugaciuni" sa actionez, o sa fug si n-am sa mai vin. Preciez ca cireasa o gust in mersul meu grabit, iar samburele inexistent imi sustine spalarea de pacate. Ai ghicit, a venit ploaia.

Cerul s-a asigurat, te-a lasat sa intri... te-a pus la adapost, iar apoi mi-a dat o ploaie rece, doar mie, mi-a spus ca ma iubeste, de si mai multe ori am si simtit, am citit prin atingerile ei, ochii mi-au acordat stampila si garantia, mi-as dori s-o ascund, sa fie pe viata.

Inchei mica mea aberatie constanta, si vreau sa va scriu cand nu o sa mai fiu contra cronometru, vreau mai putina ura, si ceva din mirificul basmelor, vreau o Cenusareasa, si calul ce ne duce undeva...

N-am lapte-n frigider, si precizez ca ciorapii mi se spala manual in colaborare cu mainile mele, iar banii nu au tratament de uscare, sunt atat de indisponibili incat m-au pus pe hold, nici nu-mi pasa. Sa mearga la alta poarta, sa cearseasca acolo dorinta centilor fara margini, eu ma multumesc si cu doua monede din categoria ramasitelor de alta data.

Negatia mea timida ce persista de la inceput are o singura nedumerire...

Daca in fiecare ZI ar fi joi?

vineri, 7 august 2009

| Ma arde recele |

Zile intregi au trecut, am numarat cum ma balbai tot mai des, am aflat ca pot sa zambesc si fara sa ma chinui, ca nu mai am nevoie de un haos in care sa ma trezesc in fiecare dimineata si ca mesajele reduse au un singur motiv, prezenta ta.

Recele incepe sa ma inghete si parca nu mai stiu sa adorm dezvelit, iar sunetele ce-mi tineau companie, au dat faliment, sunt in stare de reverie, s-au udat, au intrat la apa, sunt intr-o inconstienta permanenta.

Am zis ca nu mi-ar strica o drumetie, una in larg, si cu siguranta impreuna cu tine. Daca pasim pe apa, o facem in vis, daca visam ca pasim, atunci reusim un "permis". Iar cand cineva comenteaza, e din efect de limitare, iar intrebarile timid creionate, sunt sterse, rupte, aruncate, arse in putinul foc meritat. Barierele au cedat inca de la primul pas, impulsul a venit mai tarziu, iar experimentarea a fost intr-o tachinare ce a tins spre o priza, o viitoare conectare, una nelimitata.

Ma cearta apa, ma vede ca o resping, te rog trateaza-ma la figurat, acum de vreau sa o ating, ma respinge inainte sa respir, ma arde, ma ia cu respiratie infundata, sufocare...

Si daca imi e prea cald, ma vad transpirand, ma dezbrac si ma arunc acolo unde gasesc ud, dar si rece. Dupa "ritual" imi pun o pereche de blugi pe mine, ma grabesc sa-mi acopar si spatele, un tricou e inlocuit de o sifonata camasa, te iau si te tin in brate, ne tinem de mana, fugim... stiu, reusesc inc-o rima, impreuna.

Inlocuiesc "intotdeauna" cu "mereu", asta cand simt ca cineva imi poarta pica, dar cand stiu ca tu ai inchis usa dupa tine, mi-e greu, mi-e teama sa nu fiu prea fericit, mi-e teama ca n-am sa te mai las spre o posibila plecare, mi-e teama de nesaturare, si nu-mi ajunge, si mai vreau si ne multumim intr-un mod minunat.

Iar transpir, scriu mai rapid decat gandesc, incerc sa nu ma opresc si sa cred ca fluenta e si reala si ca nu e o simpla aberatie predata ca la scoala. Iar? Nebunia o mirosi si te oftici, stii ca nu e de mancare, inghiti in sec si ceva iti ramane, se blocheaza in gat, e "ridul" ce vrea sa te-omoare.

Stau pe un "Burete", pe o perna, undeva langa salbaticul calculator, si ma tradeaza, si se blocheaza si cred ca nu ma mai vrea, sau poate ii e dor de "nelinistea" mea.

Ibricul zace pe foc, asteapta plin de apa, inca nu exista foc, si totusi ma arde. Ma arde un gand, ca nu mai stiu de restu', ca n-am gasit pana acum mai mult, ca asta e maximul provizoriu, ca fixul e in doi "2", ca ce urmeaza, e o evolutie "rastignita", ca forta se dezvolta doar aici, intr-o singura lume, aia in care altii nu au permis, de la inceput iti este scris... ai o alta destinatie.

Calatorul meu internaut, te-am amestecat deja prea mult, te-am facut shake-ul meu de dimineata, ti-am simtit gustul dulce acrisor al cuvintelor decat gandite, n-astept totul...

... astept nimicul despre care multi nu stiu nimic. Eu nu stiu nimic despre lumea vostra, sunt un egoist restras intr-o ardere racoroasa. Imi place!