Asta se intampla atunci cand punctul e inexistent, sau cand intarzie sa apara. Cand cerneala vrea sa scrie mai mult, "doneaza mai mult de o urma" si dispare dorinta incheierii, se vrea o continuare ce nu'si are un final.
Si ma intreb oare ce urmeaza imediat dupa virgula. Am fost pregatit pentru ceva, iar spontanul mi-a adus in casa resturile de care nu mi-a pasat. Totul a avut efect, iar pentru acest moment ar trebui sa dedic semne de exclamare.
Caracterele imi joaca feste, fac ce vor din mine si imi distrag atentia de la realitate. Sunt un buton on-off ce m-am blocat la mijloc, un scurtcircuit ce creeaza panica, consecinte, lacrimi venite din senin ce arata ca intreruperea nu va tine mult.
Oscilararea intre doua trairi , o trezire instanta, o mana rece peste un corp fierbinte, o soapta intr-o tacere visatoare.
Sa pasesc pe drumul meu incurcat si sa las in urma mea o dara de fericire, un strop din "ceva-ul" meu si mai tarziu fiecare virgula sa-si aiba rostul.
Linia de dialog imi tine un monolog cam lung. Ma cearta si vrea sa spun ceva despre ea. Invidia o cuprinde in momentul in care este aproape de negasit in cuvintele mele. Am sters-o si am transpus-o asa cum m-am priceput. Apararea mea vine din partea parantezelor, iar ghilimelele au avut si ele un scop patat cu vopsea invizibila.
Pragul critic se dezvolta cu fiecare punct. Totul devine mai clar si oricine'si da seama de inceputul unui sfarsit.
Fiecare si-l imagineaza dupa dictarea sufletului, iar mintea lenesa impinge din cand in cand imaginatia, o inspira si ii presara sudoarea concentrarii sub forme anormale. Simt respiratia genialului in cateva exprimari si imi dau seama ca nu e doar mana mea.
Nimic trist de spus, nimic despre o ea pe care tu sa o cunosti, nimic comun si obisnuit, nimic din ceea ce ar semana c'un "copy - paste".
