Nu mai laud, nu sunt multi la numar, dar si cateva milioane tot nu s-ar afirma cum fac doi din mintea mea. Nu se mai simt atat de legati, nu mai au niciun lucru in comun. Vor sa "lucreze" in particular si intr-o minte mai sanatoasa.
Tin minte ca cei doi se iubeau acum ceva vreme. Probabil ca ei imi picurau si mie cate un pic de dragoste si se exprimau trimitand semnale catre degetele mele. Nu mai vedeau nimic in jur si exista un special ce ii unea. Au avut si momente intime si nimeni nu credea ca asa ceva e posibil.
Am fost intelegator cu neuronii mei, le-am dat voie sa faca si prostioare, conditia era sa faca ziua, noaptea vroiam sa dorm si eu linistit. Recunosc ca-mi placea efectul si imi purifica fiecare canal ce se vroia a fi negativ. Nu mai prindeam imagini cu purici si profitarea mea era maxima.
Acum vad ca s-au cam certat. Mi-au provocat un gol ce nici visele nu-l pot umple.
Dezordine pe aici, femeia care face curatenie se plange la urechea mea. Am fost in sincron cu ea si mi-au dat lacrimile. Nu am cedat, dar nici nu am reactionat. Cei doi se cearta si in momentul asta si simt cum fiecare fir de par se dezordoneaza constant.
Uitam sa spun ca "astia" doi nu au un sex stabil, variaza si devin ceea ce vor. Sunt ca o plastilina ce nu are mirosul specific si se muleaza dupa dorinte. Acum vad ca visul lor nu mai e pe aceiasi linie, ma tot tenteaza sa ma rastesc un pic la ei.
Uita sa-si indeplineasca functiile si ii indeparteaza si pe cei din jur. Am sa raman cu mintea plina de vid, o sa ma trezesc ca nu mai am raspunsuri la intrebari, dar nici curiozitati obisnuite varstei mele. O sa-mi lipseasca pofta de viata si de ciocolata, nu o sa mai beau nici ceai si nici cafea, o sa uit stranutul deloc deformat exact ca de copil in fasa, o sa mi se tulbure fiecare vis, iar locul meu secret va fi devorat.
Tu stai si citesti, tu nu simti cum imi bajbaie astia doi.
Pastrez senzatia ca de neuron haotic. As vrea sa spun ca are nasu' rosu si trage la bautura, dar eu doar il simt. Nici noaptea nu mai e placuta. Si-au creeat un zid si isi "scuipa" vorbe dure.
Mie cine-mi mai proceseaza viata? Eu raman nemiscat, mi s-a rupt ceva. Am simtit, vor divort. Penibil pentru mine, nu stiam ca s-au luat cu acte-n regula.
Doi neuroni, unu' plange, altu' vrea sa scape. Amandoi si-au gasit ceva in comun. Amandoi nu mai vor.
Si mintea mea se va normaliza, firele vor avea contact cu arcuirea specifica, ma voi bucura de neuronul mic rezultat din cei doi, el va ramane.
Am sa-i dau o oglinda sa vada cat de frumos e, am sa-l fac narcisist si egoist. El nu o sa asculte de mine, peretii il vom influenta, isi va construi soarta dupa cum mirosul il va calauzi. Va pica in groapa si se va lovi. Nu va spune "auu", ci va muri.
Mai am milioane spre acelasi drum ...
