M-am mutat pe JohnCristea.RO

Se afișează postările cu eticheta cioburi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cioburi. Afișați toate postările

duminică, 26 aprilie 2009

| Fericirea, cel mai periculos drog |


O visam, sau o avem. Radem si apoi izbucnim in plans. Tremuram si renuntam. Ne informam si nu reusim. Integrarea noastra e irecuperabila, am inaintat prea mult si deja am facut rau.

Negativ in masa pentru o picatura de fericire. Am renuntat la atatea pentru simplul zambet pe care l-am obtinut, doar pentru o noapte. Am reusit sa adun toate stelele intr-un sac si tu nici nu le-ai privit. Am ramas ca un trist sa le-agat pe cer.

Tu ai pitit printr-un buzunar adanc luna, mi-ai interzis s-o privesc. Eu am dat mana cu fericirea, eu cred ca-nnebunesc. Nu e important restu', stiu ca m-ai drogat, sau ne-am drogat impreuna.

Tii minte? Tu cautai, iar eu mereu iti dadeam variante. Tu priveai si eu ma vedeam prin ochii tai. Erau mai clari ca oglinda aceea limpede si ma puteam vedea exact asa cum si tu puteai.

Ma pricep sa instaurez confuzia, trag foarte usor o perdea plina de ceata, tu poti sa pasesti cu mine chiar si pe gheata. Si neg daca vrei sa-mi spui ca e poezie, trebuie instant sa eviti rima, eu vreau doar sa stii ca imi e greu noaptea, e clar ca si ziua.

Iar acum primesc pasiunea, nu vreau in cuvinte, nu vreau formal, nu rataciri, nu cu mine. Si din prea multe calmuri poti alcatui un stres, poti deranja o lume si un vis indraznet, poti retrai sau crea noul, poti ingropa raul. Te droghezi !

Vreau un schimb periculos. Vreau sa risiti, vreau sa crezi, vreau sa fugi cu mine. E simplu, nu? Nici nu ma-ndoiesc.

Ratacesc, sunt strazi multe de parcurs pana la tine, mai ales cand pasesc doar eu. Dar stand doar intr-un punct, te vad cum imi place mie.

Cum, tu nu ma vezi? Aaaa, iertare, tu doar ma auzi, si totusi ai niste indicii, sunt pitite-n amintiri inca prezente.

Si punctul acela se sprijina de Pamant, e inalt si e placut doar noaptea. E greu sa stai prea mult, nu rezisti, nu singura. Banuiesc ca de acolo e plecarea. Drumul e doar un segment ce mai tese ceva nou, e "update-ul" facut atasarii, e un pic de mister, un dor nebun, si un drog.

Nu tragem pe nas decat ce vrem, si eu-ti cunosc mirosul, tu sigur pe-al meu. Tu ma cunosti, repet, eu pe mine nu ! Eu ma oftic, tu te amuzi, eu nu pot, eu nu stiu, tu-mi ceri totul.

Si-am intalnit messenger-isti cu "forme" feminine ce spuneau ca's prea idiot. Se exprimau atat de usor si vroiam sa cred si eu acelasi lucru. Mi-au spus ca vand o marfa mult prea ieftina, ca drogul meu e doar o amagire, ca nu e bine, ca starea mea nu'i fericire.

Fericirea e sustinuta de pericol. Si orice pahar se poate sparge, cioburile sunt pastrate intr-o ordine, vor sa ma taie.

Ma ataca, ma zgarie, uneori am senzatia ca-mi place, iar cand din cer o mana ma alinta ar trebui sa zic stop, e pericol.

Eu incerc, ce naiba sa fac? E drog, si ma injectez si cand visez, pana si perna ma agita, si cearceful e rece prea putin, pot transpira peste noapte, pot, si totul e un chin.

Drogul agita o viata, eu mizez pentru doua.

duminică, 1 februarie 2009

| Ambient si plictiseala |


Sau mai usor, felul in care ma pot plictisi in momentul asta. Cum simplu pot apasa un pic mai rar pe fiecare tasta, cum muzica vrea sa se opreasca, amutesc, apoi totul e pus pe "ripit".

E original modul in care sunetele se pot amesteca, m-ar aduce in starea de plictiseala, dar eu deja o am, nu imi accentueaza nimic, ma blocheaza si ma lasa un pic trist.

Nu vreau sa plictisesc cu tristetea mea, ci vreau sa gasesc o solutie la momentul asta. Prea tarziu sa te iei de aberatia mea, cand continuarea e alta. Nu-ti pot explica de ce forma buzelor mele tinde spre o sincronizare cu monotonia.

M-as putea rataci in sunete ascutite, m-ar zapaci si m-ar lasa mai ciufulit decat sunt acum. Fiecare fir de par s-ar desprinde de celalat si ar crea o padure deasa strabatuta de un gand. Seamana a labirint, dar aici e mai usor, trebuie doar sa prinzi tu jocul si sa-ti placa sa te ratacesti.

Nebunia chibritului ars e mai frumoasa decat teoria sa. Caldura e mai profunda si mai atenta la felul cum se ofera atunci cand exista si iubirea. Cuvintele imi sunt cele mai dragi  in acest moment, orice atmosfera difera, dar iti poti inchipui cum iti soptesc usor ceea ce pot si tasta.

Cu doar cateva urme lasate de intunericul clipei pot plasa plictiseala in categoria lucrurilor fascinante. Nu sunt singurul ce ma plictisesc, dar sunt sigur ca vrei sa treci in alta camera. Deschizi o noua usa, nu te impiedici de prag, zaresti cum al tau corp se relaxeaza si-ti dai seama ca raul nu e rau decat in momentul cand tu-l privesti asa.

Ma plictisesc printre randuri, dar tu stii sa faci un inteles din toate. Imi asum vina pentru orice stare ce ti-o provoaca alburile scrise si nu ma tem de plictiseala ta, deja nu o mai ai.

Eu si tu, e ideea pentru care poposim aici. Mereu altfel, mai haotici, mai dusi cu pluta, pierduti in alte ganduri ce nu legaturi si intelesuri, perversi din simpla curiozitate, obsedati de oameni noi, prietenosi, iritati si critici, dar neplictisiti.

Noi uitam sa cautam sensurile ce ni le dorim, acceptam ce ni se da pentru un moment si astfel bucuria dispare.

Doar nu ai sa accepti raul asa cum se vrea el ? 

Pot zambi si pariez ca tu cunosti si alte taine, si ca ipocrizia face mangaieri unei sticle de care nu poate trece. Tu spargi raul in mii de cioburi si nu-ti permiti decat tie sa intri, nu e egosim, ci e genu' tau de a pastra secretul.

Pentru restu' ? O simpla, o banala, o nonculoare improscata-n plictiseala.