M-am mutat pe JohnCristea.RO

miercuri, 11 iulie 2012

Egalitatea e doar în dicţionar

         Înclin să cred că în viaţa asta sunt capabil de mai mult decât  de ceea ce-mi arată televizorul. În orice caz, am început să mă detaşez de informaţie şi să cred că în felul ăsta mă aplec în faţa unei realităţi palpabile, nu în faţa minciunilor sau scenariilor făcute de cine ştie ce bolnavi, trataţi cu greu, la psihiatru.
         E o chestiune dificilă ce-mi pune creierul la muncă şi îmi invoca amintiri, dar şi estimări pentru viitor. Mă gândesc la ce nu aş face niciodată şi îmi imaginez Cutia Pandorei în mâinile mele. Eu, maestrul neînfricat care posedă orice detaliu şi fiecare fir de aţă ce se întinde în faţa sufletelor rătăcite. Îmi e uşor să înşir picanterii şi să fac pe breazul în faţa răului, dar ştiu că omul e în stare de orice pentru o supravieţuire, cel puţin, decentă.
         O doză de răutate o deţinem cu toţii. Recunoaşterea e prima etapă în evoluţia sufletească. E ca la spitalul de nebuni, unde doar nebunii mai sunt consideraţi sănătoşi mintal - noroc că există pastile care să le inducă starea scrisă pe foi colorate şi mâzgălite de experţi ce ar putea omorî minţi luminate.
         Hai să mă luminez şi eu. Iau o lanternă? Nu! Nu de alta, dar nu vreau ca duşmanul să-mi sesizeze mişcările şi să mă înscriu într-un roman poliţist. Sunt o victimă a răutăţilor ce mă înconjoară şi chiar dacă nu din cauza mea se întâmplă un incident în stradă, am voinţa de a crede că şi eu sunt parte din acea acţiune. Nu pot să exprim ceea ce simt pentru cei pe care-i zăresc în sărăcie, în boală şi foamete. Nu îmi doresc să le împrumut obiceiurile, dar mă simt vinovat pentru că trăiesc într-o lume în care echilibrul suferă un cutremur constant. Capetele căzute pentru o libertate deplină nu au reuşit să liniştească şi hoţia mediatizată. Criticăm şi trecem peste. Nu avem putere de reacţie. Acţiunile ne sunt limitate, iar democraţia e doar în dicţionar. În tarişoara asta ne sunt monitorizate toate mişcările, iar cel ce confunda bunătatea cu un securist, poate să-şi facă griji pentru cine îi bate la uşă.
         Să-mi pun alarmă la imaginaţie, ca să nu mi-o fure nimeni. La fel o să procedez şi cu visele şi trec pe modul silenţios. Aici, în singurătatea mea închipuită, doar perdeaua mă face să nu exist! Fac o vizită muţilor şi le împrumut afinitatea pentru muzicalitate. De ce?
         Printre ţipetele haosului, vreau să-mi găsesc frecvenţa - să-mi hrănesc sufletul. Poftă bună mie!