M-am mutat pe JohnCristea.RO

sâmbătă, 11 aprilie 2009

| Barbatul, doar un instrument |


Lectia de azi nu ne invata sa cantam la vreo chitara, sau sa avem o voce cat mai calda pentru fiecare silaba. Ne aduce aminte de existenta un un manifest al gandirii feminine ce are in vedere doar punctul sexual, ezitand implicarea setimentala.

Fenomenul se imprastie mai ceva decat o epidemie si se instaleaza in mintea unei femei exact dupa un numar fix in esecuri. Mintea le dicteaza ca succesul vine prin indiferenta, prin lipsa dialogului si prin sarirea anumitor etape, ajungandu-se direct la "fericire".

Miliarde de spoturi lumineaza acelasi subiect si nimeni nu-si explica de ce s-a ajuns la decizia asta. Barbatul practic nu mai merita nimic. Se exclude din iubire si din afectivitate. Se elimina toata "vrajeala", iar farmecul lui este aruncat la gunoi imediat dupa terminarea partidei.

Manifestul femeii are o perspectiva foarte dura asupra barbatului. Se spune ca masculul fara instrument e ca si "winamp-ul fara muzica", sau ca "internautul fara biti".

Stropi de ipocrizie si tandrete de sine. Narcisism extrem si sexualitate fara efecte secundare.

O ea care alege mereu altceva, un el care trebuie sa renunte obisnuindu-se cu ideea.

Consuma-ti fiecare banut pentru interesul propriu, uita de flori si lasa caderea sa fie din partea ta. Asta vor ele, doar ca s-ar putea sa te jeneze cand singul lor scop e instrumentul tau.

Au dreptate. E reactia lor impotriva formelor pe care noi le vrem cat mai apetisante. Funduletului mereu bombat si buzelor mereu bune de sarutat. Cand vine vorba de sani avem pretentii, iar inaltimea e si ea esentiala. Revine culoarea parului si a ochilor si cat de implicati sunt si "cracii" peste tine. Uiti un detaliu, uiti ce e in mintea lor si e primul minus pe care ele ti-l acorda.

Barbatul generalizat si sustinut de exceptii are tendinta de a vedea femeia ca pe o "carne" pe care o "ataca".

N-ai sa intelegi femeia, ea te-a inteles cand alcoolul a inceput sa-ti mormaie prin vene, atunci instrumentul s-a prabusit la pamant.

| Tu si divinitatea |


Vei crede ca aparitia unui burete va sterge absolut tot ceea ce se leaga de mine, dar cum tu ai uitat sa-l uzi cum trebuie vei intelege doar o parte. O sa te las sa zburzi cu imaginatia pe cele mai largi campii, eu te voi astepta in varf de munte.

Si pana la mine e cale lunga si pun pariu cu tastele ca nu traiesti doar in lumina, ci mai dai si de intuneric. Simt ceva teama ce pleaca din picioarele tale, au inceput sa tremure si parul se ridica, fir cu fir, chipul tau e infricosat, dar mie imi pare totul normal.

S-a lasat un pic racoare, vantul imi ciufuleste firele de par si le ameteste, le strange pe toate intr-o directie si la primul gol imi intra totul in ochi. Oare de aici sa inceapa teama? Oare sa ma sigilez si traiesc in cutii transparente? Sa ma impac cu limitare si sa-mi declar dragoste eterna propriei mele persoane?

Oare da, sau nu? Mai bine tai acel "oare", nu-mi plac ideile ce vor sa intervina si sunt obisnuit cu acel ceva din aer. E un "microb" ce pluteste si il inspiram cu totii, ramane in plamani si in suflete, iar expiratia e zero. Pieptul se umfla, dar nu plesneste. Apare mandria si siguranta, planul acului poate fi pus in aplicare in orice moment, prima intepatura aduce cedarea, renuntarea, neincrederea, ispitirea si cladirea unor ganduri negative.

Trage primul tau fum de tigare, primu' pentru aceasta clipa, primu' stand langa mine si uita sa mai clipesti, sper ca dupa un timp sa realizezi ca nu mai traiesti.

Nu, nu ai murit, dar zace in tine o dependenta de indiferenta, o renuntare la tot, o capacitate de izolare si de prostie ce se agraveaza prin excludere.

Eu ma indrept spre cer, cu privirea, imi place noaptea cand e fiecare stea cu ochii pe mine, imi place cand ploua, imi place cand e pe langa mine. Traiesc, nu ma limitez si graiesc.

Nu ce face, doar ce zice, asta e important. Cuvantul fiind trimis din norii grei si inspirati, din vrajitori si creatori inapoiati, din finetea lucrurilor greu de atins si din stropul pur amestecat cu nisip.

Betonul e cel mai dur, ai putea muri intins pe el, o viteza ti-ar putea decide soarta, mai presus de atat... divinitatea.

Si nu esti doar tu pe lumea asta, sunt si eu. Si nu suntem singuri de nebuni. Nu ratacim fara ca cineva sa ne "monitorizeze" miscarile, noi nu vrem sa-ntelegem, noi ne virusam mintea, noi nu credem, noi uitam de noi.

Si cand totul se prabuseste parca nu ne vine a crede. Si abia apoi apelam la treapta de dupa 112 si parca ea ne intelege, ne vrea-napoi, ea, divinitatea.

| Memorie de crocodil |


Inspiratia imi vine exact atunci cand interactionez cu cei din jurul meu, cand se produce un efect si restul decurge de la sine. Comunicarea nu e deloc "castrata" de amintiri si poate exprima orice. Detaliile exagerate isi fac aparitia si le gasesesc rostul.

Poate ca anumite nume le uit si nici pe tine nu mai stiu cum te cheama. Posibil te-am vazut de cateva ori si nu-ti mai retin imaginea, dar gesturile, mimica, precum si vocea sunt mereu stocate in hard-ul meu lipsit de virtual.

Un sms ce a zacut ceva timp prin telefonul meu ti-l pot dicta cu voce tare si cu ochii inchisi, detalii despre cum zambeai sau cat de mult ai plans in ziua aceea iti pot da, poate ca am observat si unghia ta rupta, dar si felul in care tremurai din diferite motive. Nu era deloc frig afara. Si chiar si noapte fiind, mintea mea nu s-a dus la culcare, memoria si-a strans doar o parte din ustensile, iar cateva mereu au fost la datorie.

Pot ghici la ce te gandesti, dar presupunerea e partea mai placuta. Pot zace intr-o balta de lacrimi si la o clipa sa ma bufneasca rasu'. Starea mea e excelenta pentru a stoca date. Memoria e imposibil de a ajunge in stadiu de "full", si asta e un motiv bun pentru a-mi trai viata.

Nu m-am interesat daca un crocodil e capabil de mai multe amintiri decat mine, stiu doar ca si dupa zece ani e capabil sa-si cunoasca presupusa "victima".

Am amintiri ce trec de numarul stelelor, traiesc cu gandu' la clipa urmatoare, iar prezentul e in stare de noi amintiri. Cel mai placut moment al meu a fost situat nu acum multa vreme, dar cum timpul e la fel de pretios ca si viata ma contrazic, a fost de muuuuult, aproape am uitat.

Tu esti ca si mine, un trecator prin multe primaveri, sa nu visezi la urmatorul stadiu, va fi canicula, iar dupa nebunie vei ramane doar cu amintirea.