Vă puteţi închipui un radio ce rulează muzică, jingle-uri şi publicitate, fără să existe un om în faţa unui microfon, pregătit pentru o nouă intervenţie?
Din nefericire, imaginaţia este suficient de mare încât
un astfel de proiect să se desfăşoare în multe spaţii licenţiate. Tot ceea ce
este ieftin se propagă pe vreme de criză, cu riscul de a deteriora imaginea
unui anumit fenomen ce presupune o cu totul şi cu totul altă activitate.
Ce radio e ăla, fără voci care să-şi dea cu părerea?
Radioul are menirea de a informa omul, de a modela un public şi de a sugera nişte
intenţii în funcţie de ţintă. Am discutat cu experţii pe tema asta, dar nu am făcut
altceva decât să formez două tabere: una vrea doar muzică, alta vrea om în
emisie.
Mă gândesc cum sună un matinal fără intervenţii în
direct? Cine poate asculta un asemenea program care duce lipsă de activitate
reală, omenească? De ce să ascult acel radio, când am muzică direct în
telefonul meu pe care o pot rula în funcţie de starea mea?
Tabăra care prefera doar muzică pe un radio e ahtiată
după câştiguri, cel puţin modice, în timp ce tabăra cealaltă respectă fenomenul
de radio şi nu admite un asemenea compromis. Eu zic că peştele a început să se împută,
evident de la cap, de când cu atâtea radiouri. Piaţa este aceeaşi, dar cei care
vor "să mănânce" din ea s-au înmulţit ca turiştii vara pe litoral.
În mintea mea de consumator, radioul are nevoie de o
identitate, de o subiectivitate şi de un mesaj pe care ascultătorii trebuie să-l
recepteze şi să-l înţeleagă în mod diferit. Slogane precum: "cea mai bună
muzică", "radioul nr.1 în ...", "cel mai ascultat
matinal" sau "asculţi doar hit-uri", mă face să înţeleg cât de
mare e disperarea în a atrage un fenomen inexistent. Noţiunea de "muzică
bună" a căpătat, din cauza radiourilor, o nuanţă comercială, iar ascultătorul
este obligat să se identifice în muzica rulată, fără drept de alternativă,
altfel se poate considera, el ca şi ascultător, un nimeni, prin simplu fapt că
nu-i plac hit-urile.
Referitor la oamenii de radio, care nu au pile şi nu
profita de nepotisme, jos pălăria. Încă există voci ce grăiesc adevărul şi nu
lasă ascultătorul să doarmă! Intervenţiile telefonice lipsesc atunci când nu
există un concurs, iar asta e afacerea cea mai tristă: mulţi ascultă un radio
pentru premiul pus în joc, nu pentru calitatea programelor.
Îmi amintesc, pe scurt, şi de piraţii din FM-ul
bucureştean ce difuzează manele şi au ascultători în direct. Ca şi cultură sunt
zero, ca şi muncă sunt zece cu felicitări. Dacă există dorinţă, creşte iarbă şi-n
nisip!
Nu o să cedez tentaţiilor şi fenomenului de
"Jack FM". Voi numi o afacere ca fiind RADIO, doar dacă va avea
emisiuni LIVE. Altfel? Winamp şi terminăm bâlciul!
Pentru tine ce înseamnă radioul?
Singurele perioade in care am fost fan radio sunt cele in care il ascultam pe Andrei Gheorghe. Omul asta este savuros. Imi place si CRBL.
RăspundețiȘtergereSincer, radioul nu inseamna doar muzica, insa nici ceea ce a ajuns nu inseamna.
RăspundețiȘtergereDe aceea nici macar nu mai ascult radio. De ani buni.