M-am mutat pe JohnCristea.RO

miercuri, 23 septembrie 2009

| Legalizeaza-mi fixurile |

Sa legalizez trei limbi cu miscari diferite, sa uit de monotonia instaurata dupa inchiderea vocii tale, sa vreau insistente din partea cui nu se foloseste de mine, sa imprumut carpe si sa sterg fericirea de praf.
Lumesc ar fi sa privesc totul ca acum. Te intrebi de ce? Pentru ca ochii mei au prins cadre ce mi-au placut. Orasul s-a pictat in culori deloc fortate, vantul nu a incetat sa faca pe mutul, oamenii priveau indragostiti, iar cateva femei imi zambeau subit, le ofeream reciprocul.

Am gasit luna pe strada ta, eram singur... doar am salutat-o. Mi-ai venit in minte, dar refuzul intalnirii era in stare bruta. Nu-mi place sa prelucrez, presupunerile sunt nimicuri, iar viata ar avea nevoie de simturi. Exercitiul mintii e cu ochii'nchisi.

Cine-mi legalizeaza visele? Cine-mi blocheaza timpul atunci cand imi doresc in doi? Cine are tupeul sa-mi dea fara sa-mi ceara nimic inapoi? Cine imi poate spune fara cuvinte, privind adanc, ceea ce simte? Cine spune "nu conteaza" cand "cineva" cerseste doua "simple" cuvinte?

Internautilor, popositi mai des in cadrul meu, vreau sa ma pun bine cu voi, vreau sa am pile, sa stiu la cine sa apelez, sa spun ceea ce simt, sa mint doar cand se cere, sa ma mint cand nu ma simt, sa simt cand ceilalti ma mint. Sa exersez ca pe o poezie... Sa invat sa simt...

Ma leg de fixuri, ma innod si imi penetrez idei ce pot deveni tangibile doar in mod spontan, nu regasesc importanta scrierea aici, totul se intampla atunci... te anunt ianinte cu "5 minute".

Hai, gaseste-mi perfectul, vreau sa ma laud cu imperfectiunile mele, vreau sa ma simt eu chiar si cand nu sunt, vreau sa ma uit in oglinda, iar tu din spate sa-mi spui, sa-mi spui cum te vezi prin ochii mei.

Si mi-ar placea, as adora... ca dimineata sa nu-si faca aparitia fara vibratia ta.

E inca septembrie, nu? Iar maine e joi... O balerina se misca'n nestire, cineva s-o opreasca pentru mine.

Vreau sa ma rataceasca, sa ma pastreze,sa fiu doar al ei, sa dansam viata'n doi.

vineri, 18 septembrie 2009

| Cred ca se leaga ceva |

Si prin "cred" las o urma de indoiala pe care o asez in sertar, e ca un fel de asigurare pentru mai tarziu, nu vreau inca o dezamagire si nici sa cant in vid. Daca tip e din cauza desertului in care vreau sa ma fac auzit, dar vorbesc calm si acompaniat de vibrant, e pentru ca asa-mi place sa termin.

"Si ploua, ploua, ploua... dar ne place noua!" E vorba de fiecare picatura ce se cazeaza aproape de mine, nimic umed nu m-atinge, iar agitarea mi se serveste in zgomote ce par a da nastere la muzica.

Un chillout deranjat de mancarimea pielii, o luna stinsa de rasaritul grabitului soare, iar pluralul e spre a satura obsesia ce se iveste in legaturi cenzurate.

Ma gandeam cine poate face dragostea cu ea, cu ploaia, stiu ca gura lumii spune doar vorbe in vant, stiu cum multi flutura promisiunile si apoi le strecoara printre degete, simt cum nimic nu poarta funda, sunt doar noduri fortate ce nu lasa dorinta sa cada spre implinire, o vesnica nebunie armonizata.

Si uite asa ivesc eu fata nevazuta, vad cum regia ma ajuta, cum mi se sufla sugerarea si cum nimicul functioneaza in stare imperfecta, totul creste prin rabdare.

A inceput razboiul, se zbate victima inchisa'n carcera, se limiteaza zborul si sa tace fara explicatii. Pictez scaparea si o montez ca pe filmul vechi si neuitat, dau play si reusesc o miscare pozitiva, se indreapta actiunea spre unicat. Se reuseste, victima ciopleste libertatea'n ea, iar oxigenul are gust, e mandria pe care-o ai cand invingi moartea.
Sa traiesti visand, dar niciodata singur.

miercuri, 16 septembrie 2009

| Constipat mental |

Vreau sa alung fiecare urma ce se regaseste pe pielea mea, vreau sa aprofundez si sa gasesc substanta si in substraturi, vreau sa inceteze zgomotul si imi doresc o mutenie locala. Curand voi depasi cumulul de energie nedorit si voi stii ca explozia a avut efecte pozitive.

Setat in modul de ceata, fara vina alcoolului, fara miros strain de tigara, ma descarc si las cuvintele sa acopere si sa indulceasca raul asta de care se impiedica orice "sfant", indur si regret cand timpul fuge si-o ia razna. Cuget!

Am penetrat cearceaful in dezordinea mea si mi-am spus ca pentru mai mult e deja tarziu, doar ochii inchisi imi fac imaginarul posibil, dar palpabilul vine intr-o lume prea incuiata, cheia e ascunsa, nu-ti pasa.

Trebuia sa mai dormi, sa mai dorm, sa nu se inece simturile, eu ajungeam la timp, eram un rege prin intuneric, dar trezirea ta a fost brusca, te-ai lovit de nimic, un orb cersea adormirea si un nebun aprindea lumina, se destindeau imagini ce graiau de la sine, se mesteca o amintire, curand totul isi pierdea gustul, doar "a simti" nu era pervers.

Iar schema e continuata si punctata cu fiecare oftat in parte, azi vii in blugi, maine in rochie, azi mai putin, maine mai mult, azi ceva, maine nimic. Dar nimic inseamna ce-ti doresti tu, e o cantitate nelimitata.

Gata cu tampeniile, las degetele sa respire, putinul meu, e o savoare pentru nelimitati. Adevarul se suge pana la finalizare, decide pentru tine, si-apoi pentru ceilalti. Nu da vina pe mine pentru constipare, e vremea sa ploua si sa creasca. Azi "a simti", maine "a trai".

Experimenteaza conjugarea in viata reala, foloseste persoana I si a II-a.

miercuri, 9 septembrie 2009

| Cuvinte prajite |


Nimic interesant, doar calori ce curg la greu , doar un vocabular mai adecvat lumii "bune" si o suita de atuuri ce intretin atmosfera ce vrea o imputire cat mai curand. Traind in ceata parfumului proaspat instalat, ochii tai incep sa se inece, devin uzi, iar alunecarea picioarelor tale e ajutata de schiopatatul in care te-ai inscris in graba.

Contractul cu somnul e din ce in ce mai ilegal, iar cuvintele le servesti din ce in ce mai fierbinti. Iti place mirosul viu de prajeala si ai vrea ca sangele dusmanilor sa miroasa la fel. Lauda-te, ai activitatea, ai ce sa respiri, ai cu ce sa te intoxici, ai cum sa-ti citesti greutati mai mari pe cantar, ai puterea de a te sacrifica, ai curajul de a spune DA doar unei singure oferte.

Sa-ti spun ca nu e momentul sa te crezi special? Nu, simti si tu ca ceva da cu virgula, doar ca eziti si te lasi pacalit de naivitatea aturajului tau... cafeaua nu place orcui, mai ales zatul din ea. Filtru? Hai... sa lasam fitele deoparte.

Afaceri dubioase face trupul tau, tachineaza privirile ce tintesc spre josul frumos, iar amenintarile incep sa apara exact de la prima propunere, cuvintele au inceput sa arda. Si cum nu suport "totul", ma apuc sa-mi strig dieta, in gura mare. Ma aude cineva? Bajbaie vreo cuvantare prin lume?

Glasul mutilor se-aude pentru surzi. Orbii sunt regii nimicului superior, cuvintele ajung sa fie, nemuritoare, un fel de melodie pe care-o asculti in tacere, in baie, in pat, in lunga asteptare.

Simt ca se lasa frigul, ma ia de la picioare, am nevazutul, am o centrala, o simt doar a mea. Lucrez la ce nu gandesc si gandesc la ceea ce vreau sa realizez. Vreau, e suficient.

Pamantul e gravid de-o "viata", cand se cutremura sa nu va fie frica, are o simpla greata. Si cand e ceva mai rau, e de la foc, l-ati dat prea tare, si totusi vrea cuvinte... cuvinte fierte.

Ce fac? Un experiment, ruginesc prostia, rup lipirea nedorita si ma acomodez in straie necomerciale, o achizitie pe viata, imi place, ma stiut asa de cand m-am nascut, sau nu ma stiu... ma simt cu fiecare cuvant.

Ce face ea? Ma priveste in oglinda, eu fac la fel si ceva in plus. Narcisismul meu e doza, in esenta, plina de iubire. Ma duc la vanatoare, vreau sa vad ce iubiri "bolnave" imi vor pica pe mana. Si ce seamana a viata, e din alta realitate, miroase a lumea mea. Antifonare reusita, restu' precipiteaza fara reusita.

Sa tragi din tigara, sa tusesti, sa recunosti neputinta, sa-mi zambesti, sa pleci de langa zgomot, sa canti cand se opreste muzica, sa dormi cand te are in brate, sa simti fericire.

Nu se da, nu se imparte, ci se traieste... intodeauna in doi. Iar ce e mai presus, e mai mult decat ce e enumerat anterior. Vrei sa traiesti? Lasa cuvintele sa se amestece, adora balbaiala, observa pasirea incrucisata, limiteaza-te pana fierbe toata, toata dorinta amplificata in doi. Apoi? Apoi da-ti drumu'! Consuma energia, lasa loc pentru o umplere constanta.

Intelege cine simte. Prajelile's comune, simplitatea incepe dupa fierbere.

Las-o balta... doar cuvinte. Mestecate?

joi, 27 august 2009

| N-au suflete, ci interese |

Obsesia ce ma coboara la limita celor ce nu par a mai fi vii, se leaga de o indobitocire a pamantului cu pasi marunti, dar strategic indreptati, ce apartin celor ce sunt mai jos decat jalnicii cocalari, un fel de corcituri in viata ce nu stiu cum sa apara din intuneric.

Si nu m-ar irita pielea asa degeaba, sunt "afectat" de interesul celor ce stau prea aproape de fericire, de profitarea la care au acces si de prostia cu care ii abandoneaza si pe altii din simpla normalitate. Toti calcam stramb, dar unii sunt incurajati sa faca asta tot mai des, tentatia e mare, mai ales cand te sustine o multime. Esti capabil sa-ti dai "galagia prietenilor" la gunoi si sa-ti oferi recompensa nimicului, esti in siguranta inchis intre gratii, ceea ce ti s-a promis e vopsit in culori de ruina, iar rozul nu mai e asa frumos. Are cineva pe-acasa bucati de curcubeu?

Simt ca nu ti-ai risca demascarea, pastrez secretul ce nimeni nu-l stie si imi accelerez pulsul cand sunt singur si amenintat de nemurire. Viata'i trecatoare, restu' se prelinge din alte lumi, "o, una, doua galaxii".

Unghiile ei crescute, se ascut in fiecare noapte, iti penetreaza ranile si le faci mai adanci, realizezi ca nu esti decat o gramada de oase, acoperita de prea multa carne. Un sfat din "ceruri" iti graieste. Iti spune ca si pe timp de criza e nevoie de sala. Muschii tai vor antrenare, mintea nu-ti functioneaza, agitatia ta e brutala. Oare asistam la o explozie carnala?

Si-au vandut sufletul cu ceva vieti in urma, nici ei nu'si pot da explicatii monotone si sigure, sictirul ii cuprinde atunci cand nu au in vizor o victima, raul ii mai incarca din cand in cand cu energie, e starea de ceainic dat in foc, si totusi un pic de savoarea iti nimiceste limba. Pacat ca'ti place!

Tu ce esti in stare sa furi? Suflete crude ce le pui pe gratar pentru o maturizare si prajire "uniforma"? Sa stii ca focul distruge, caldura mananca din aer, sufocarea are interesul ei, moartea n-are timp de tine, e ametita, bea o bere.

Telefonul e "noua" noastra comunicare rapida, inainte aveam conectare prin telepatie, era mai incitanta nebunia, acum se rezuma la caractere ce se vor a construi imagini si sunete, reactii si consumari in masa, fiecare penetrare aducand inca un "banet" in cutia celor inventivi.

"Nesufletistii" se afirma foarte usor, sunt blanzi pentru inceputuri, nu renunta la niciun "proiect", nu dau inapoi de la nimic, par cei "trimisi", dar undeva pe la mijlocul drumului se intorc si viruseaza sistemul, e siguranta ca simtirea ta se extinde si pe viitor, cineva iti "taie ata".

Dragii nostri "cantareti", sa cantati cand se-opreste muzica. Va rog sa nu ma surziti, am si eu interesele mele...

luni, 24 august 2009

| Internautii se pregatesc de party |

Sunt "obligat" de sistem sa fac o modesta reclama si sa anunt ca pe marele internet circula o propunere, o invitatie la dans si nebunie internauta. Inchipuiti-va, aveti nevoie doar de un simplu click, sau un enter, asta dupa ce in prealabil v-ati facut o incalzire de proportii si ati baut ceva energizante.

Gazda ce se hosteaza si ea pe un domeniu "punct info" purtand un nume deloc subtil, usor vibrant, VibeBlog. Pe acolo regasiti o echipa restransa, dar care face treaba sa mearga. Site-ul activeaza de putina vreme si promite sa se faca mare, se asteapta fapte fara mici si bere ca la campaniile electorale.

Am auzit ca se pregatesc si ceva concursuri cu banet imaginar, dar cu distractie ce-ti intra prin vene si nu vrea sa te mai lase. Se zambeste pe gratis, se asculta muzica, se comunica, iar probabil unii se vor baga la ceva combinatii,. Alcoolul va urla in fiecare bit consumat. Excesul se vrea a fi la nivel national, rugam seriozitate ca la carte.

Asadar, in seara de 27.08.2009, e musai sa fiti prezenti, online si conectati pe VibeBlog. Pana la intalnirea cu minunata lume de "copii", intrati pe site pentru mai multe detalii

Dupa ce Madonna isi plimba "tineretea" prin Romania, Online-ul da un party, in cinstea net-ului ce nu a surzit de la atata muzica si a celor ce se lauda ca au "teava".

Astept sa dau accept la invitatii! Stati la rand, fara perversitati in aglomeratie!

| Dobitocii au arme vorbitoare |

Nu va infricosati, nu or sa va omoare niste subtile arme care actioneaza pe baza de presiune exercitata de nervi intinsi la maxim pe painea nerabdarii. Dobitocii sunt din specia celor ce cuvanta mult si prost, cei ce explodeaza in cuvinte exact atunci cand se simt atacati, cei care s-ar asorta la comportament cu decoloratii tigani, cei care iti urla in telefoane, cei care adora destramarea si decuplarea unui suflet alimentat cu fericire.

Dobitocii se pot lauda cu necazul lor, ei nu sunt capabil sa faca o farama de bine pe lumea asta. Unde ei fac umbra, pamantul se inseteaza si subtiaza, se irita si devine neproductiv. Sunt cei care strica noaptea exact inainte ca ea sa apuna, cei ce ucid fara sa lase sange, cei ce spala bucuriile facandu-le sa intre la apa, sunt cei ce vor ca soarele sa faca "poc".

Parsivii se infructa si ei din aceasta "boala", se renunta la daruire, ajungandu-se pe o ruta in contrast cu cei ce zambesc, barfele sunt capabile sa reziste abordarilor de teme dintre cele mai idioate, iar inventivii spun ca exista loc pentru si mai multa dobitocire, e de inteles de ce pamantul s-a cam saturat sa ne care.

Cand ei intind un deget, moartea nu-i prinde, se trezesc cu un scuipat plin de "noroc", cazut parca din cer si invingand legile gravitatiei. Pasez ideea spre cei ce graiesc mult, dar si bine, mi-ar placea ca fenomenul asta sa devina startul orcarei conversatii, s-ar vedea inca din primele cuvinte cum unele fete (chipuri) ar pune "botul", cum cineva s-ar scarpina in locuri decente si transpirate de vinovatie, cum ochelarii ar cadea de pe ochii vazatorilor, iar ceata si-ar face de cap cu privirea masluita de interesul pervers. Mi-e greata, vomit halucinatia ce altii o traiesc pana la ultima clepsidra.

"Acopera-mi inima cu ceva", dar ai grija sa nu-mi fie prea cald, strange-ma in brate, dar nu ma sufoca, ramai langa mine, dar arunca-ma cu tine intr-un ocean, unu' rece, astfel fericirea va avea efect de "termoplonjon", ni se va simti lipsa, nu ne va pasa, dobitocii vor vorbi, presa va pretinde ca e derutata, zgomotul se va transforma in muzica, totul imediat dupa tacere.

Acum invart pe deget un cd ce necesita o " facere butabila", apoi expedierea mea e garantata, curierul rapid va da faliment, picioarele ma vor ajuta cu'n dus-intors.

Au fost si vor fi, dobitoci ce ma vor iubi. Se simte cineva cu musca pe caciula? ... si ziceai ca lumea'i sferica... Ha!

duminică, 23 august 2009

| Timpul parea rabdator |

Da-mi un titlu mai bun de atat, asta nu e adevarat, sau ma pot folosi de cuvantul "parea" si sa-ti spun " pe bune" ca pentru mine nimic nu se desfasoara la viteza normala. In aceste momente cazatoare spre un pat ce vrea sa ma intoxice cu somn, ceasul bate mult prea atent, functioneaza in miscari libere, iar o secunda e mai nesimtita decat alta.

Rezist cu insomnia mea ce va tine pana cand voi vrea, iar matinalii se vor irita, o sa ma incarce altii cu energie. Cafeaua nu mi s-a prezentat cu prospetime, iar energizantele imi sunt lasate prin magazine, consumatile voi.

Sa vorbesc despre timp? Despre ceva ce nu exista si care e doar creat de noi? Despre un etalon ce ne pacaleste atunci cand adormim cu ochii deschisi? Parca nu-mi vine, nu ma doboara ideile, stau cuminti pana cand soarele imi inunda somnolenta si ma face sa ma indrept spre pamant, parchet in cazul meu. Nu, cedez, nu inca.

Eu astept dimineata, vreau sa aud cum tremura sinele sub mine in timp ce trenul ma rataceste in mod "hai-hui", mi-e pofta de un pate cu crenvust luat dintr-un magazin racorit de natura, vreau pic de ratacire si sustinere la acelasi nivel, evident cu ea.

Timpul asta ma chinuie, imi face rani mentale si se jeleste tot la mine. E complicat in simplitatea lui si face totul exact pe dos.

Cativa se distreaza, cativa mor de foame, si multi exploreaza, visele, ca net-ul e picat si el in amortire, desi poti trage totul la viteze regesti.

Pentru un nemuritor, timpul e la fel de nerabadator. Pentru inexistenta, timpul nu exista, imposibilul da!

Scurt si la obiect, imi cer portia mea de HOLD, nu vreau ca timpul sa mai comenteze, poate cineva il va concedia o vreme, sau ii va da o vacanta, sa lase fericirea'n pace, sa traiasca momentul mai mult, sa se exprime senzatia, sa se imortalizeze la nesfarsit, sa se dezvolte si sa se rupa de realitatea, sa fie un vis cu capul in nori si cu picioarele pe pamant, atat de mult sa evolueze necunoscutul.

Fara motiv, nu mai am rabdare, vreau nori pufosi, vreau evadare...

| Anonima dintr-o barfa |

Ma bate gandu' sa pariez pe prima bucatica ce-mi iese'n cale, nu-mi discut gusturile si-mi fac loc pana in mijlocul actiunii. Paharul de conversatie il consum in linistea noptii, iar vantul nu se deranjeaza sa apara, nu vrea sa devina penibil. Luna iubita de atatia romantici privitori, chiuleste de pe cer, iar minunatele materialiste isi fac drum prin fata mea.

Ma tenteaza sa le arat portofelul meu subtire ascuns prin cine stie ce buzunar al unor blugi lasati in dezordine sa se relaxeze prin casa, prin pat. Imi regasesc speranta intr-o cartela de metrou ce seamana cu un card, imi linistesc buzele si mi le umezesc, am gust de bautura "grea", totul e pe gratis in lumea asta.

Vad o silueta, deloc discreta, cum se aproapie in pasi marunti, cred ca melcul e in competitie cu ea, sau inhaleaza niste fite, vrea sa-mi arate ca n-o pot imita, se impiedica, imi da impresia ca e beata, se loveste de singurul pamant ce ne cazeaza pe toti prin universul asta, ramane sa zaca o vreme. Ma amuz, doar cat sa nu atrag atentia, apoi imi imping picioarele ca sa ofer un "ajutor", ea aprofundata'n iarba, eu incercand sa ud cateva idei. E clar, duhneste a bautura, e beata, isi suceste ochii in partile ilegale, e "fumata", cineva a "spart-o".

Trec ceva secunde in care doar o studiez, vad cum nimeni nu se sinchiseste sa ii ofere o mana... un picior... de ajutor. Adevarul e ca si ei ii place starea, si-a deschis "jaluzele", ma priveste in ceata, imi da impresia ca se conecteaza, doar ca "antivirusul" meu riposteaza, sunt o "victima" mult prea sigura.

Imi trece in fuga cateva replici, imi spune ca e actrita, ca isi repeta rolul, ca nu vrea s-o ridic, ci s-o ingrop in prima gaura rece si sa-i tin de cald, ca fara mine nu-i mai trece, ca pot profita doar de carne, ca sufletul ei e suspendat, un anonim a avaut tupeul...

Tip in mine si turbez, ii urmaresc miscarile buzelor si nu dau atentie la ceea ce spune, consider totul ca fiind un delir, un basm constipat de timp, un vant rece si nesimtit ce tremura si gheata. Ma plictisesc in piesa ei de teatru, raspunsurile mele's prea idioate, aproape castrate, miscate doar la exterior, un sictir ce il cumperi de la orice taraba inghesuita in umbra peretilor din tabla.

Crede-ma, n-a mai intins mult pamantul, l-a lasat de nebun, s-a ridicat si a plecat spre mine, s-a sprijinit de paharul meu si mi-a lansat o propunere. I-am spus ca e gol... capul meu nu se iveste spre nicio directie, si ca ar fi bine s-o depun in pat, in mod oficial si fara nebunii si goliciuni cu "scoici umede" si tipete sunand a insistente rugaminti.

Puteti sa va inchipuiti? O udare in cuvinte, o penetrare a celor din jur, si o critica de dupa. E lenesa bautura in ea, isi face un efect indiscret, ma impinge in ea, eu ma imping spre exterior, miscarea nu se repeta, e un refuz ce are explicatii concrete, sunt un actor ce nu trece la fapte decat daca simte, eu fug simtind spre alte destinatii.

Acum montez un mozaic de injuraturi primite si dau cu trafaletele peste ceea ce nu s-a intamplat, miros doar a mine, curand si a ea...

Ce-am facut? Te-am ametit in cuvinte. Mi-am zugravit un vis, noaptea...

| Cum isi trucheaza unii viata |

Sa te joci in ziua de azi, e un lux, ai trecut cu viteza de copilarie, iar tie nu-ti mai arde sa te holbezi la aratarea lucrurilor marunte. De cand ai vedere dotata cu inaltime, ti-ai bagat idei generale in cap, detaliile iti scapa si doar altii iti dicteaza, tu singur nu-ti faci fata. Fa-ti un control!

Ma indoiesc ca pe strada te regasesti tu, muntele de speranta ce nu se lasa doborat de primul impuls negativ, dar nu sunt sigur ca poti rezista si unui vant strain ce-ti umbla pe sira spinarii. Imi e teama ca n-ai sa pici, ci ai sa te afunzi cu totu'. Si ca sa nu ramai gol recunoscand ca esti un vulgar necopt la minte, te imbraci in straie venite parca din cer, te recomanzi ca fiind o "personalitate" si vorbesti intr-un stil aparent clar, tratand notiuni simple pentru a nu instala in jurul tau o confuzie, sau o prostie cu un amabalaj superior.

Pe scurt, e vorba de mascarea ta, de "make-up" atat de scump pe care ti l-ai aplicat, de rusinea pe care nu ti-o recunosti, de falsitatea pe care o hranesti in stil comercial.

Straiele tale sunt acum populare, ti-ai trucat simturile si aparent viata ta straluceste in orice privire ce ti se adreseaza fara drept si interes. Mie nu-mi miroase a bine, e o putoare ce se ridica pana la nivelul nasului tau, dar pe care tu n-o simti, infundarea narilor afecteaza si aerisirea creierului, fara sa-ti explic, ai efect de nimic, un invizibil ce lasa urme, totul pana la prima ploaie.

Femeile devin curve din lipsa de afectivitate, barbatii sunt "macho" ca sa atraga ceea ce nu pot duce, iar exceptiile stau ascunse fara pic de apel, firul mereu e ocupat, reteau se supraincarca, iar mirosul de ars intervine subtil. Sunt agitat, un nimic ma apeleaza, am gust sarat, dulcele-mi ingrasa starea.

Sunt si eu vinovat, reusesc, in ultimul timp mai deloc, sa-mi truchez simturile si sa-mi "falsific" viata, si asta pentru ca se intampla ca pielea mea sa capete "alergii", iar pentru a ma suporta pe mine insumi am nevoie de ajustari, imi "tunez" comportamentul si incerc sa nu exagerez, ma pastrez fara cicatrici.

Pentru moment, fara resentimente.

miercuri, 19 august 2009

| Transcrise de prin minte |

Cu greu am gasit un ceva cu care sa ma extind pe taramul dominat de cuvinte. M-am asezat, e loc doar de doi, de noi, dar ma tine ocupat recele, iar daca imi doresc sa amputez distanta, e clar ca asa se va intampla, sunt in asteptare, vreau s-aleg cel mai bun moment.

E caraghios stresul in care ma prezint, dar ma laud, fac fata la orice-mi iese in cale, zambesc. Maine nu exista pentru nimeni, sunt doar presupuneri si pariuri cu viata, clipa trecuta e polita de asigurare, e suflarea ta ce stinge raul, e pacatul meritat pentru ca ai simtit candva ceva.

Ce fac? Ma indepartez de prapastie, ma arde fiecare razna ce porneste de prea sus si ma ascund dupa luna, transpirat incep sa calatoresc, violez universul si nu vreau sa las nimic neexplorat, mi-e sete, mai vreau o gura din gura ta, mai vreau si-mi doresc sa tina pana ma intorc.

Pozitionarea mea e ametita de sunete, ochii imi sunt inchisi, iar un GPS imi asigura dezordinea. Pamantul a baut alcool, se clatina, nu-mi ofera garantii, ma inunda printre mormane de vise nagandite si avortate inainte de concepere. Mai sunt capabile doar fetele triste, doar ele imi mai aduc zambetul pe buze, e singurul motiv pentru care am senzatia ca sunt singurul norocos ce mai rataceste fara teama de influenta altor caposi cu masti portabile.

Patez albul, negrul e un urias in forme predefinite, ucid monotonia si masturbez imaginatia, simt cum ma simti si ma feresc sa-ti spun asta, si mai presus de toate, constinetizez ca stii totul despre simtirea mea, m-ai putea penetra telepatic si te-ai conecta incognito, nu vreau inexistenta, flutur un cearceaf in bataia vantului, e scris pe el ceva de NOI.

Ahh, si tot continui patarea, sunt un meschin caruia nu-i dau lacrimile, sunt o floare ce are miros inainte de inflorire, sunt un grabit ce prinde trenul catre Sighisoara in ultimele 40 de secunde, sunt un EU ce nu te lasa pe peron, te ia cu el, sunt un intuneric orbitor ce-ti invaluie lumina, sunt un simplu ce le permite multora sa-l vada complicat, sunt un concediat ce-si vrea viata pe cont propriu. Respir.

De acum incepe greul, a aparut cam mult negru ce se prelinge pe unde apuca incercand acoperirea in intregime, o unitate omogena, iar intelesul poate disparea la primul zgomot, atunci cand nenorocirea actioneaza fara pic de intuitie si motiv, doar din tentatie de prea multa prostie.

Mi-au amortit talpile si iti cersesc o intalnire, ti-ai schimbat locatia, ai venit, si-am venit mai in tine. Apa imi tine de urat, iese si intra, incearca sa-mi vorbeasca, dar creierul meu e diminuat la lumea asta expirata, nu vreau, nu mai am chef, incep s-am pofta doar e EA.

Oftez, un pic mai apasat decat in dimineata in care m-ai lasat sa merg de nebun spre "casa", taxiul iti spune aca te ajuta, dar te ranea, te distanta de mine. Mi-ai facut cu mana, mi-ai reinceput trezirea, normalizarea si trairea fara cuvinte.

Sunt cuminte, dar pastrez urmele de nebunie intr-un sertar cu multe bilete ce contin rataciri, o fuga pentru fiecare "data".Stii ce astept? Sa reusim, sa nu ne mai intoarcem, sa prindem doar noi fiecare asfintit. Imi apun ploapele si-mi rasare imaginea ta.

Iar daca sunt un egoist, asta inseamna ca te vreau doar pentru mine, banalul e castrat si n-are graire, istericul e prin spitale, un gigolo isi acumuleaza valuta in speranta ca va juca la bursa, iar eu joc la ruleta, mizez si pierd maruntul, nu-mi pasa, vreau doar imbatisari neintrerupte, vreau cazarea fericirii in NOI, pe termen necontrolat.

Nu uita de gradina...

marți, 18 august 2009

| Blocaj internaut |

Impacientatii sa astepte, nu am disparut, doar sunt intr-o aglomeratie ce tine inca vreo cateva zile. Stau la semafor si nu se mai face verde, plus de asta am ramas si fara benzina, cred ca am sa-mi tund din rabdare si am sa-mi implantez ceva care sa-mi opreasca simturile, sunt fixat pe o singura idee, iar un nebun deraiaza. Era cat pe ce sa ma loveasca o noapte fara stele si cineva mi-a aratat ca doar in vis se poate asa ceva.
Am imaginatia bruiata de cateva barfe, iar telefonul se agita pana la descarcare, nu vrea nimeni sa taca si frustrarile mele incep sa se nasca, se inmultesc si supravietuiesc pana la disperare mea. Sunt un depresiv neimplinit, am murit inainte de manifest, nu-mi place ca ma crezi.

Caldul pamantului nu e racorit de nicio ploaie de vara, pentru ca fiecare picatura pica parca din infern, sau din focul pe care doar spuma marii il poate stinge. Am un morcov ce-mi doreste penetrarea, doar ca eu respir si imi pun dop, vreau ca intentiile mele sa aiba directii obisnuite, vreau ca doar eu sa schimb necunoscutul.

Am inceput sa cunosc vantul, ma bate doar atunci cand merit, ma tachineaza-n sufocare cand sunt ipocrit si imi da efectul aerului conditionat atunci cand ma infund in nesimtirea bunatatii fara asteptari catre reciproc. Abuzul imi da dureri de cap, va rog opriti "electricul".

Daca ti-am dat un mar, nu-l trata cu violenta, pastreaza-l pana ti se face pofta, lasa-ma sa mor de foame sau da-mi direct din tine...


Gata, trec la "nani".

marți, 11 august 2009

| Azi nu, ne vedem joi |

Inspirat de pe langa malul marii, exact de unde Vama Veche isi permitea sa cante, parca de pe acolo ma inscriu si eu in lista visatorilor si nu-mi e teama sa recunosc ca urlu cat ma tin plamanii ca sa stie o lume'ntreaga ceea ce simt.

Mi se intampla, frecvent ce-i drept, sa descopar afectarea pe care o sufera unii atunci cand intra in contact cu indiferenta mea instalata din motive anticomuniste, sau din alergia pe care nu vreau sa mi-o provoce vorbele nesarate si cu acreala picurata direct din varza.

Azi nu ne vedem pentru ca nu ne permite "legea", pentru ca cele doua infinitati nu se pupa si sunt pe muchie de cutit, pentru ca cineva mereu ascute ca sa taie mai cu pofta, pentru ca rautate are colti de fier. Ii chem pe domnii elegant imbracati si ii pun sa vanda fierul, la un pret cat mai mic, o super oferta, si un moca atunci cand e cazul.

Am pofta de o cafea, dar o babuta s-ar juca, mi-ar spune ca a vazut in mine "farmece", eu i-as spune ca s-a dus cu capu', ca e o vrajitoare care trebuia sa demisioneze din "meserie" de multa vreme, ca timpul ei a expirat, ca acea minunata clepsidra s-a blocat, ca s-au inventat inimosii, niste mincinosi cu o putere parca aruncata din cer, o manipulare ce nu lasa urme, nu carnale.

Cearta-ma daca nu intelegi, dar nu ma pune sa-ti explic de ce sar atat de usor amestecand totul ca intr-un ghiveci cu gust dezorientat, viata ma pune sa explic totul, eu nu inteleg nimic, si totusi dau din nimicul meu.

Apropo de nimic, la propiu vorbind, traiesc pe langa el, iar de cateva mii de clipe, imi tipa in urechi, ma barfeste, imi vrea raul, ma agita si ma ucide, ma priveaza si nu ma lasa sa gust cireasa de pe tort. Sunt un meschin innascut, astept sa adoarma ochii dusmanilor, sa le cant cu efect de somnifer, iar dupa "rugaciuni" sa actionez, o sa fug si n-am sa mai vin. Preciez ca cireasa o gust in mersul meu grabit, iar samburele inexistent imi sustine spalarea de pacate. Ai ghicit, a venit ploaia.

Cerul s-a asigurat, te-a lasat sa intri... te-a pus la adapost, iar apoi mi-a dat o ploaie rece, doar mie, mi-a spus ca ma iubeste, de si mai multe ori am si simtit, am citit prin atingerile ei, ochii mi-au acordat stampila si garantia, mi-as dori s-o ascund, sa fie pe viata.

Inchei mica mea aberatie constanta, si vreau sa va scriu cand nu o sa mai fiu contra cronometru, vreau mai putina ura, si ceva din mirificul basmelor, vreau o Cenusareasa, si calul ce ne duce undeva...

N-am lapte-n frigider, si precizez ca ciorapii mi se spala manual in colaborare cu mainile mele, iar banii nu au tratament de uscare, sunt atat de indisponibili incat m-au pus pe hold, nici nu-mi pasa. Sa mearga la alta poarta, sa cearseasca acolo dorinta centilor fara margini, eu ma multumesc si cu doua monede din categoria ramasitelor de alta data.

Negatia mea timida ce persista de la inceput are o singura nedumerire...

Daca in fiecare ZI ar fi joi?

vineri, 7 august 2009

| Ma arde recele |

Zile intregi au trecut, am numarat cum ma balbai tot mai des, am aflat ca pot sa zambesc si fara sa ma chinui, ca nu mai am nevoie de un haos in care sa ma trezesc in fiecare dimineata si ca mesajele reduse au un singur motiv, prezenta ta.

Recele incepe sa ma inghete si parca nu mai stiu sa adorm dezvelit, iar sunetele ce-mi tineau companie, au dat faliment, sunt in stare de reverie, s-au udat, au intrat la apa, sunt intr-o inconstienta permanenta.

Am zis ca nu mi-ar strica o drumetie, una in larg, si cu siguranta impreuna cu tine. Daca pasim pe apa, o facem in vis, daca visam ca pasim, atunci reusim un "permis". Iar cand cineva comenteaza, e din efect de limitare, iar intrebarile timid creionate, sunt sterse, rupte, aruncate, arse in putinul foc meritat. Barierele au cedat inca de la primul pas, impulsul a venit mai tarziu, iar experimentarea a fost intr-o tachinare ce a tins spre o priza, o viitoare conectare, una nelimitata.

Ma cearta apa, ma vede ca o resping, te rog trateaza-ma la figurat, acum de vreau sa o ating, ma respinge inainte sa respir, ma arde, ma ia cu respiratie infundata, sufocare...

Si daca imi e prea cald, ma vad transpirand, ma dezbrac si ma arunc acolo unde gasesc ud, dar si rece. Dupa "ritual" imi pun o pereche de blugi pe mine, ma grabesc sa-mi acopar si spatele, un tricou e inlocuit de o sifonata camasa, te iau si te tin in brate, ne tinem de mana, fugim... stiu, reusesc inc-o rima, impreuna.

Inlocuiesc "intotdeauna" cu "mereu", asta cand simt ca cineva imi poarta pica, dar cand stiu ca tu ai inchis usa dupa tine, mi-e greu, mi-e teama sa nu fiu prea fericit, mi-e teama ca n-am sa te mai las spre o posibila plecare, mi-e teama de nesaturare, si nu-mi ajunge, si mai vreau si ne multumim intr-un mod minunat.

Iar transpir, scriu mai rapid decat gandesc, incerc sa nu ma opresc si sa cred ca fluenta e si reala si ca nu e o simpla aberatie predata ca la scoala. Iar? Nebunia o mirosi si te oftici, stii ca nu e de mancare, inghiti in sec si ceva iti ramane, se blocheaza in gat, e "ridul" ce vrea sa te-omoare.

Stau pe un "Burete", pe o perna, undeva langa salbaticul calculator, si ma tradeaza, si se blocheaza si cred ca nu ma mai vrea, sau poate ii e dor de "nelinistea" mea.

Ibricul zace pe foc, asteapta plin de apa, inca nu exista foc, si totusi ma arde. Ma arde un gand, ca nu mai stiu de restu', ca n-am gasit pana acum mai mult, ca asta e maximul provizoriu, ca fixul e in doi "2", ca ce urmeaza, e o evolutie "rastignita", ca forta se dezvolta doar aici, intr-o singura lume, aia in care altii nu au permis, de la inceput iti este scris... ai o alta destinatie.

Calatorul meu internaut, te-am amestecat deja prea mult, te-am facut shake-ul meu de dimineata, ti-am simtit gustul dulce acrisor al cuvintelor decat gandite, n-astept totul...

... astept nimicul despre care multi nu stiu nimic. Eu nu stiu nimic despre lumea vostra, sunt un egoist restras intr-o ardere racoroasa. Imi place!

luni, 3 august 2009

| Dar daca Dumnezeu ar fi un meschin? |

Daca mintea mea e bolnava, atunci las-o sa zaca si nu-i spune nimic. Focul nu e la indemana, asa ca tachinarea vine doar cu gaz, va iesi un calvar umezit de vocile iritante si neintelese.

Ma reped sa scriu despre aceasta frustrare si nu vreau sa acuz divinitatea cu nimic. De ea am grija sa nu fie confundata cu restu' si ma bucur ca are un efect de sera sparta in diferite locuri, pot lua o gura de aer cand intervine sufocarea.

Am putea exista pe acest "tarm" ca simple personaje ce facem parte dintr-o "limitata" piesa de teatru, am respira un Big Brother fara final si cu audiente maxime venite din tot Universul.

Daca cineva se joaca cu noi? Daca destinul e scris la intamplare, daca dezordinea de afara pentru cel situat sus e ordonata si fara pic de spontan? Daca alegerile nu ne apartin si tot ceea ce exista e defapt un fals ce seamana cu un pretios suflet?

Dar daca Dumnezeu e un meschin? Eu simt ca nu e, dar am presupunerile mele, vad ca cei mai credinciosi oameni indura cele mai grave situatii, vad ca doar cei indurerati ajung intr-o Biserica, ca Biblia nu spune nimic exact si ca exista mereu o alta interpretare, ca preotii sunt capabili de orgii si cate un blow job pe ascuns patand intreaga confesiune, ca iubirea se duce la produs si invinge pofta carnala, ca timpul s-a scurtat si ar trebui sa ne dam seama. Sa ne trezim? Oare am luat-o cu totii razna? Oare piticii ne lucreaza creierul si ne pun luminite orbitoare?

Stiu ca sunt multe articole ce au o tema asemanatoare cu a mea, dar ma roade cand imi dau seama ca totul e prea aranjat, cand vad in trecutul meu bucatele ce-si gasesc explicatii acum, cand se nimeresc toate, cand tinta e mereu fixata in mijlocul sansei, si cand nu pot opri ceva ce ar urma si mi-ar cauza un rau.

Unde naiba s-a dus picul de spontan? E totul prea fals si de asta imi dau prea repede seama, iar Dumnezeul il facem noi, oamenii, si acum chiar devenim meschini.

Banii si sexul au prioritate atunci cand vine vorba de fericirea unora. Unii chiar nu pot zambi fara un buzunar cu dimensiuni considerabile si care ar fi bine sa dea pe dinafara.

Mi se ucid din vise cand vad cat de repede arunca unii in aer si ard bucatele din pura fericire. De cand prinzi viata si pana te ofilesti, pe tot parcursul drumului, ar fi nevoie de plutire. Ne strica cine ne strapunge, cine ne pica din cer, cine spune ca viata nu e decat un chin.

Autosugestia negativa, credibilitatea falsilor, precum si lacrimile varsate ca la teatru, motive pentru care ar trebui sa te iei la bataie cu meschinii. Nu prin lovirea trupeasca, ci prin cuvinte care sa doara.

Daca tratezi raul cu rau, o sa rezulte bine, asta spune nenorocita de matematica. Cum doar un imbecil poate sa se ia doar dupa cifre, raman cu un gust amar si ma inec ca dupa primul fum de tigara. Ma droghez cu apa si mi se face frig, si doar inceputul imi place, extrag exact ce e mai greu.

Ma prezint in fata cui se crede MARE si ma pitesc dupa degetele mainilor, imi e teama de influenta ce se resimte cu fiecare pas inaintat spre "EL". Poate am sa vomit si ma vor scoate din "camera", poate ma vor lasa sa "zac" in lumea mea, poate divinitatea n-are de aface cu Dumnezeu, nu cu cel pe care-l prezinta "vorbitorii".


Imi pare rau, sunt un pic trist pe veselia unora, pe zambetele ce vin ca o completare a unui ceva formal. Mi-am sugrumuat din vise si am stat in apa calda sa ma inmoi, daca iti era dor de mine, trebuia sa-mi spui. Era sa mor...

Cineva tot e meschin, nu se poate fara, nu exista perfectiune mai tampita ca asta, nu se pot incalca regulile cu o asemnea populatie ce nu are mare lucru in cap, nu poti scormoni dupa vise, nu poti avea amintiri, nu poti simti cu isi face fericirea efectul, nu te poti rade fara sa te tai, nu poti rade fara motiv regesc, nu poti.

Incearca sa retragi "armata", uita de restu', foloseste-te de doi "2", sunt insistent pe asta, intodeauna se schimba regula.

Dar care'i exceptia?

sâmbătă, 1 august 2009

| De ce ma privesti asa? |


O intrebare plamadita din spontan, un raspuns ce intervine pe muteste, semne si observatii subtile, si doua perechi de ochi ce se privesc insistent. Nimeni nu vrea sa fure un raspuns banal, nici macar intrebare nu asteapta o racorire instanta, e un fulg ce pluteste si nu se atinge de pamant.

Sufla cat te tin plamanii, ameteste-te in ritmul invartitorii, balanseaza-te cat sa te pregatesti, zboara la mai putin de un metru, inchide ochii si pune-ti prima ta dorinta, prima care se va implini.

Luna se joaca, si tu o privesti, ii vezi reflexia in primul geamul ce te umbreste, se ascunde doar dupa nori, s-ascunde si tu stii asta.

Iar intrebarea e inca la coada, asteapta, e prea mult zgomot, sunetele sunt necunoscute si amestecate, o maioneza ce se taie din graba, un lapte rece tinut parca la Polul Nord, telefoane ce deranjeaza magia si lumina eleganta ce ne tine in format de doi "2".

Si inca taci. Oare nu pot smulge nici macar un cuvant din miile pe care le gandesti? Oare tre' sa ma conectez cu totul ca sa razbesc? Sa cad spui tu? Sa cad? Atunci deschide-ti bratele si spune-mi ca vrei s-o facem in doi "2".

Incep sa vad o miscare a buzelor tale, au mania de-a ma saruta, dar inca nu le las. Iti tachinez trupul si-ti place, e frumosul ce doua cuvinte l-ar putea desface, e lumina ce vine dupa noapte, e fixul ce nu prevesteste moarte, nu inca.

De ce ma privesti asa? Ma epuizez in vid si lumea mea se camufleaza. Sunt sigur ca te-ai furisat si nu te-ai lasat intoarsa, te-au influentat, dar tot ca tine-ai facut, te-ai mintit, dar simtitul a fost tot pur, te-ai dat peste cap si te-ai lovit, cand m-ai privit ai stiut, ti-a placut, si mai vrei...

M-am prins de piciorul tau stang, mainiile noastre au cautate degete, au cautat unire, ai inchis ochii si-am inceput sa vorbim, pe o alta limba, totul in vid.

De ce vid? Pentru ca tu ai inchis termopanul si te-ai pus pe citit, pentru ca eu am stat semi adormit, iar tu mi-ai soptit, sau doar mi-am inchipuit.

Esti constienta ca eu nu pot citi, ca ma las dus de val si ma pot balbai. Esti TU cand si Eu sunt, de NOI nu scoatem niciun cuvant.

Sa revenim... De ce ma privesti asa?
I-am cenzurat un prim sarut, i-am taiat rasuflarea, ea mi-a pensat dorinta. M-a lasat sa transpir si mi-a raspuns ca o vapaie, in surdina:

" Cu ochi straini?"

Nu m-am gandit, am citit exact in "carte", am pretins ca limba mea va articula ce trebuie, iar glasul il va auzi doar ea, i-am cedat un raspuns ametit:

"Nu, cu ochii tai.."

N-a mai urmat nimic, nimic care sa fie tiparit, nimic care sa implice caractere amestecate.

Am zburdat fara plecari programate, iar cei ce ar fi trebui sa ne ceara taxe pe visare,ne-au evitat in mod intentionat, n-au vrut sa ne strice starea.

"Doar doua?" Asta a fost intrebare dumanului, un grasut ce vroia marunt pe motiv ca luna e de ceva vreme pe cer si lumineaza fix spre noi. Nu se multumea cu ce-a primit, vroia exageratul. I-am spus ca mai mult nu exista, egalul se vroia in drepturi regesti. Am comis exact placutul.

Acum numar clipele pana la trezire, mi s-a promis ca nu dureaza mult.

Dar daca ar dura o eternitate si un strop din un strain infinit? As mai avea rabdare?

joi, 30 iulie 2009

| Un rau necesar |

Imi plescaie cineva in urechi si ma chinuie, nu ma lasa sa-mi astern cateva idei sucite cat sa-mi rup inca o zi intr-o cuvantare rapida. Ma grabesc sa-mi fie bine, dar porcaria din jurul meu imi face rau, un rau necesar, un rau ce nu pleaca si se joaca inca de cand ma trezesc.

Ca sa scap, ma imbrac si fug, imi iau cu mine doar cateva ramasite active in orice moment, plus licuricii invizibili ce nu-i regasesc decat in copialrie. Imi iau si doza de nebunie si imi pun sub limba un cantecel fara note, totul pe "blank", totul in surdina. Astept ca cineva sa-mi strice linistea, sa-mi lucreze spatele, sa mi-l zgarie, sa simt durerea de dinaintea placerii, dar totusi ma invidiaza cineva, un rau, unul ce ma stimuleaza, e cel necesar.

Critica constructiva incepe inca de cand pici prima data in cap, asta daca ai norocul sa practici asa ceva. O vreme tot te vor crede nebuni, dar cand le vei spune ca a fost doar o fantezie in visul tau prelungit pana spre dimineata, atunci toti vor avea un orgasm la nivelul cordelor vocale, vor canta in cor si vibratia va spune ca imposibilul pentru ei ramane in acelasi stadiu.

Raul necesar sta in gura celor cu prea putina minte si cu gura mereu plina, evident de mancare. Caloriile sunt banoase, sau sug exact de la spate, daca esti femeie, geanta iti este invadata si subtiata, scazuta in gramaj, foite ce trebuie sa dispara din orice peisaj.

Ma prefac, respiratia imi e redusa la minimum, oasele vor cedare, iar ochii sunt inchisi exact ca in efect de sarut. Chiar de curge sange in jur, ma stimulez cu necesarul, iar de ma limitez deschid ochii inainte de termen. Vad suprafata goala si centrul ce ma distruge, cineva ma adoarme, ma trezeste tarziu in noapte, imi spune c-am fost pe un norisor pufos, dar negru.

E graba si lupta pe literele astea, toti vor sa le prinda mai bine in cusca, sa fie scrise pentru intaia oara si sa fie citite de zeci de mii de ochi indopati cu insomnie. Nu privim la fel, ci simtit in acelasi mod. Daca respiram in acelasi " bi pi em", deducem din start o ameliorare a stresului si o fuga mereu doar in 2 "doi".

Hai sa glumim dupa ce am ras, hai sa plangem inainte de durere, hai sa mancam atunci cand nu ne e foame, hai sa ne spalam pe dinti inainte de masa, hai sa ne rugam atunci cand nu ne simtim descurajati, hai sa iubim atunci cand deja suntem iubiti si sa daruim mai mult decat aerul conditionat.

Hai sa facem totul pe dos, hai sa ne folosim de un rau necesar, doar sa avem grija sa stim sa zicem stop, inainte de ultima rasuflare.

A profita de NOI, e ca si cum ai fura un suflet de la amanet. E un viol cu tenta reciproca.

Pare o alta simpla nebunie?

marți, 28 iulie 2009

| Cine se mai pateaza? |

E un lux dus spre superlativ ce nu are limite, petele se iau foarte greu, iar unele urme pot ramane pe viata. Detergentul, prost cum e el, costa o avere, iar cum economia loveste de la buric in jos, chilotii sunt cei mai solicitati, se umezesc instant. Totusi, pe timp de vara, orice se usuca repede, mai greu mintea perversilor ce umbla noaptea dupa "luna".

Extremele din ziua de azi au o vina la baza. Limitarea, cea pe termen lung, exagerarea si tinerea in cusca. Evadarea ulterioara are consecinte ce tin de haos in schimnare. Cum scapa, "leul" devoreaza tot, se manaca singur privindu-se in oglinda, se injecteaza si se pateaza. Durerea apartine necunoscutului, de aici incepe prima runda cu moartea, cu hainele murdare ce inghit jegul pana la inecare.


O tuse puternica ofera urechilor primul impuls negativ, e timpul ca cineva sa ridice cortina si sa-si dea seama ce se-ntampla dincolo. "Actorii" sunt pe jos, sunt drogati cu vise, sau ametiti de la bautura luata pentru curaj. Cum doar lasii s-au prezentat, betia s-a instaurat pana la fund, iar o noua cerere a fost plina de tarie. De ce bautura? Pentru ca e rece si te uda, te ia si te tine in ciuda.

Se pateaza astia care mint prea mult, care vrajesc doar prin cuvinte si se impiedica la fapte, cei care plesnesc sau busesc, dar nu stiu cand si ce sa mangaie, cei care privesc si nu uita niciodata sa clipeasca, cei care plang doar ca sa faca impresie in fata "concurentei", cei care se dau mari experti, desi tanjesc la putin si copiaza pentru o falsa reusita, se coloreaza cu negru cei ce se transforma la cererea "publicului". Cu greu te cureti, si totusi nu e prea tarziu.

A incepe inainte de terminare, a lupta fara pic de atac. Totul tine de cat de mult nou poti aduce. Pata nu se curata cu orice, iar daca plusezi pe aceleasi idei, ai posibilitatea sa iti spui la revedere.

Te vei ascunde o vreme, iti va fi teama ca nu cumva sa-ti para ceva de moment, vei inceta sa mai simti, dar o parte din "esenta divina" te va da peste cap. Sunt niste suflete ce ratacesc spre regasire si daca nu li se ofera, atunci cumpara la mana a doua, necesita patare.

Dragul nostru pamant, ce-l pe care uitam sa-l sarutam, il patam zi de zi, am ajuns sa nu ne pese de ce se afla prea jos, privim prea sus, dar nici norii nu suntem in stare sa-i atingem. Stii, da?

Nu ma lasa sa scriu prea mult, vorbeste-mi, comunicarea e cea care-mi salta siguranta la un nivel indestructibil, o noapte in care timpul s-a oprit in loc, in care plutirea a fost la propriu.

Toti fraierii spun ca tre' sa ma trezesc, ei imi dau indicatii, totul e cu dedicatie, toti se dau "grande" si nimeni nu-mi ofera atunci cand trebuie. Nu ma patati fara motiv, v-am facut prea multe "rele" si mereu mi-ati intors spatele, v-a deranjat ca eram prea alb, nu v-ati dat seama ca foloseam un detergent ieftin.

Ce e asa special? Lucrul ala marunt si ce nu-mi miroase-a figurant.

luni, 27 iulie 2009

| Tot ce-aud e-adevarat |


Stiu, iar ma certi, iar imi spui ca generalizezi si ca uit de exceptii, ca nu-mi pasa de restu' si ca ma inchid in lumea mea, ca tremur atunci cand nu exist si ca tip din rasputeri ca sa ma auda chiar si doar o singura persoana.

Zeci de guri ce atenteaza spre mine, nu spre buze, ci spre urechi. Secreta fiecare in parte cate un zvon si contrazicerea intervine la fiecare schimbare. Nu inteleg de ce ce ma tot modifica, de ce nu ma accepta asa, de ce imi asteapta schimbarea, de ce stiu sa smulga si ultima mea bucurie.

De ce? Pentru ca plec capul si stau sa ascult orice "semnal", pentru ca ma astasez de fiecare frecventa si imi e teama sa mai plec de langa ea, pentru ca as vrea s-aud aceeasi voce pe toata banda, doar atunci as fi "in aer".

Inainte ca eu sa aud, vorbele bat la usa unor domni mai mari. "Filtrele" astea ma ajuta sa nu ma urc prin copaci de frica, ma ajuta sa pot saruta pamantul proaspat udat, ma lasa sa ma balacesc atunci cand vreau sa-mi spal pacatele.

Ce fac cu ploaia? Pe ea o pastrez la loc de cinste, o strecor in decor. Am sa dau impresia ca e doar o formalitate, iar cand toti ma vor dezamagi, am sa ma sarut cu ea, ea ma va umple de fericire.

Una cu "gura mare" spunea ca daca ma astept la dezamagire, o voi avea cu siguranta. Eu ma astept la normalitate si atat, doar o EA ma plesneste cu imposibilul direct peste fata, ma trage de par, ma ridica, ma inalta, ma invata, ma distruge, ma readuce, ma asambleaza ca pe un lego... imi da play si ma urmeaza. De retinut, in "poezia" mea nimeni nu aterizeaza.

Ce fac? Incurc niste simple cuvinte. Dar cum imi ies, asa imi intra, le scriu ca sa le pot retine mai mult, mai tarziu voi stii ceea ce am si nu vrea sa fie pierdut.

De ce e adevarat? Pentru ca eu ascult doar de simturi, pentru ca durerea vine din interior, iar pentru ca cea exterioara provoaca doar sange. Nu suntem in stare sa numim fericrea altfel, si daca avem mai mult de-atat, credem ca e doar un vis. Ne-am obinsuit ca mereu sa ne trezim si sa ne placa gustul amar al realitatii.

Realitatea e doar o baza, creeaza ca sa poti dezvolta, daruieste ca sa poti simti si actioneaza ca sa poti trai. Iar efectul de "lene acuta" se datoreaza unei balonari inexplicabile, o noua regula insotite de produse deloc alimentare.

Acidul nu vorbeste pe limba noastra, dar de ar grai, ar spune despre cancerul ce vrea sa-l provoace. Nu e in imaginatia ta, e un adevar subtil...

Lasa-ma sa mai scriu, lasa-ma sa cred ca bat campii, nu-mi da indicatii, spune-mi doar c-am voie sa zburd. Lasa-ma sa evadez cand mi se iveste ocazia, si raul cel mai dur uda-l cu apa rece. De ce? Pentru c-asa il pot servi mai bine, am sa-i simt intentia inainte de actiune. Vorbe hazlii ce par spuse in gluma, vorbe-n betii, adevaruri pure.

Ce-i drept, titlu nu-i atat de sugestiv, asta pentru ca nu am vrut sa atrag atentia. Stiu ca daca nu-ti place inceputul, nu ajungi nici la final. Am sacrificat niste rime si te-am lasat sa gandesti la cald, te-am sufocat, ti-am ridicat "adrenalina" si te-a tentat o pastila de cap.

Ti-am varsat nervii intr-o cana, si pana la umplere asteptarea a fost o dubla infinitate. Graind prin scris stiu ca " mai multul" e superior in fata lui "orice".

Iti multumesc constiinta, te ador atunci cand imi vorbesti, esti ca aerul conditionat, doar ca tu ai habar sa ma iubesti, si mai e cineva, cu un "ceva mai mult.

Cand spun? In urmatorul "rand".

vineri, 24 iulie 2009

| Cuvintele la control |


Nu scriu doar ca sa "exist" si nici ca sa aberez pentru indexarea google sau pentru maestrul trafic. Daca am ceva de zis, incep sa tastez, daca nu, ma reduc la tacere si incep sa dansez hai hui, in pasi marunti, dar siguri.

Ce facem azi? Mergem la doctor! De ce? Pentru ca gura lumii e cam intoxicata, pentru ca multi scot chestiute cu ajutorul limbii, fara sa-si dea seama de consecinte, pentru ca desi raul e facut, vinovatia e plasata in stil intergalactic.

Si cum m-a invatat nimicul, las lumea asa cum e ea, rea. Glumesc, e o strategie, vin pe la spate si o surprind... nu apreciez decat efectul de dupa. Nu-ti vine sa crezi, dar ti-am smuls falsul zambet de pe chip si ti-am sculptat unul ce se muleaza cu grija si iti da bucatele de fericire. Doreste-ti totul, n-o sa-l ai pe deplin, dar vei sesiza ca te multumesti cand ajungi foarte aproape de tinta.

"Ai grija ce faci in viata", ca viata n-are timp si de asta. Noua noastra grija sa fie manipularea, de ea sa ne ferim, mai ales cand nu stim ce efect are. Cuvinte ce par atat de sigure si sugestia ce intervine pentru a completa ceea ce nu are o polita de asigurare, rusinea celor "scoliti".

Vorbim de ambalaj, asta mereu e frumos, publicitatea face ravagii si e singura care decide cine castiga. Cand continutul nu se va mai simti la gust, ni se va da peste "bot" cu ambalajul. Vor exista atat de multe cuvinte, incat ameteala va actiona ca un drog ce se trage pe nas direct din aer.

Si inspirati, expirati, inspirati, continuati, nu va opriti. Nu lasati manipularea sa va intre in vene, nu va lasati legati de sfori, nu fiti actorul principal dintr-un teatru de papusi, nu va rugati, ci evadati cat mai puteti.

Cuvintele nu aduc faptele, instaureaza doar visarea. Cine se pricepe si le are cu simtitul, va vedea dincolo de fasul efect. Unde gasim FAKE-ul? Acolo unde zborul are o aterizare brusca, acolo unde simtul e neutru, acolo unde se regaseste si un gust amar, acolo unde mintea rataceste spre alti ochi ce te privesc asa cum iti doresti, acolo unde nu stii sa tremuri fara atingeri.

Atingere si sarut, asta e ordinea. Fapte'n cuvinte tacute, asta'i dorinta.

Fara manipulare, fara migrene, fara minciuni, doar un cer plin de stele. Evident, si marea...

marți, 14 iulie 2009

| Reciprocul in lumina eleganta |


Ofer plusuri minunatului si il insir in mai multe cuvinte. La o lumina eleganta nu poate avea acces oricine, iar daca nu apreciezi nimicul, atunci nu ai ce cauta in "poezia" asta. Prostesc ar suna, dar nimicul e cel mai important. Iti suna?

Si nu acum multe clipe, ma regaseam in lumea mea. Adoram faptul ca cineva a avut "tupeul" sa-mi violeze intimitatea si s-a furisat pana in locul meu secret. Mi-a furat cheile, mi-a dat motiv de siguranta, si ne-am inchis cat sa nu ne mai deranjeze restu'. Iar zgomotele ce se auzeau din exterior erau provocate doar de insistenta unora. Ador sa cred ca raul inceteaza, dar neoprirea ar fi provocat o gaura acolo unde nu trebuie.

Am trasat o linie si am lasat usa sa se deschida, nu si-a permis sa-mi murdareasca lumea si a calcat doar pe unde i s-a sugerat. I s-a parut atat de strain ambientul, incat a fugit spre un motiv mai bun. Un pic de soare, ceva colorat in galben si evident o blonda. Da, stiu, nimic pentru pofta mea.

A inceput ploaia, iar masinile se auzeau curgand cu viteza. O noapte intreaga in care picurii au insistat sa-mi provoace placere, dar minunea a venit inca de la apusul soarelui. Iar pana in apus, am ametit lumea, am zapacit-o, iar ea, m-a imbatat pe mine, evident, la figurat. As putea eu sa mint?

Reciprocul il intelegeti si voi, doua energii ce nu se mai opresc din consumat, acumuleaza si practica ceea ce le este permis. Incalca regulile si experimenteaza parfumul iesit din ceara proaspat topita, regleaza asa zisul "bipiem" si nu uita de lumina atat de pura si de eleganta. Cuvinte inventate de cei ce abia s-au ridicat din mersul dabusilea, de cei ce aduc fericirea instant, dar si de cei ce te innebunesc de cap. Toate sunt placeri ce nu vrei sa treaca.

Nu's capabil la ora asta sa exprim, vorbesc neinspirat, dar incerc sa arunc in mod subtil idei pe care tu sa le intelegi.

Din nou poftesc in curti straine, pasesc fara sa stau pe ganduri, ma intretin gandind ca nu exista mai bine, si pun pe foc riscul, ma joc, dar se transforma in simtire. Si stii ce? M-am gandit, nici nu ma intereseaza cum se petrec lucrurile, nu am sa le studiez si nu o sa le notez. Am sa pun nota 10 din oficiu, si nu va fi formal, va fi exprimarea mea pentru nimic mai bun de atat. Perfect? Niciodata, nu uita, nu caut asta!

Nu vreau sa ma notezi pe lista, ignora pareri din alte parti, sugereaza-mi cand sa ma opresc, dar nu uita ca oricum exista o continuare.

El a scris, tu citeste-l, el vorbeste, tu asculta-l, el te vrea, iar tu trebuie sa-l simti!

Unde este verbul "a crede"? Pai l-am ascuns in buzunar, si nu am tenta perversa, aici e loc de necuvinte, vreau totul din altceva. Imi pare pentru cei cu vorbe, aici e simtirea, picul ala de telepatie.

Acum ma hranesc cu ceea ce "gasesc", iar daca recunosc ca s-a terminat asteptarea, donez altora din "putinul" meu. Promit ca in mod constant.

Fug ca sa mi se faca dor. Da, stii, promit sa revin!

sâmbătă, 11 iulie 2009

| Aerianul nu vrea sa aterizeze |


Pai normal ca nu vreau sa aterizez, cine sa'si permita un sacrificiu de genu' asta cand nici macar nu exista o pista. Imi e teama ca pamantul nu o sa ma lase'n pace si o sa ma raneasca, o sa ma aduca in stadiu de ultima suflare. Inainte de toate am sa respir mai greu si o sa'nchid ochii, am s-astept ca cineva sa mi sarute, totul se va derula la viteze nesimtite, cineva se va grabi sa-mi fure pana si ultima bucurie.

Hotii stau si pandesc la toate colturile, nici nu conteaza daca ingheata cu frigul, daca ii ploua cerul, sau daca pielea le e incalzita de soare. Ei rezista, vor ca victima sa fie pe deplin vrajita. Tactica e intalnita si e generala, dar se aplica usor atunci cand e vorba de naivitate. De unde stiu eu? Pentru ca eu sunt aerian, eu privesc de sus in jos, iar daca tu credeai ca stii totul, te-ai inselat, m-ai gasesc si alte orizonturi.

Cine-mi spune ca's aerian, ma vede ca pe un tip ce alearga fara oprire, care iubeste fara motiv, care plange fara a vrea sa se opreasca, care arunca banii stiind ca nu aduc fericirea, care viseaza chiar si cand nu doarme. Aerianul, ce-l ce niciodata nu stie ce vrea! Mai nou, micutul zburator s-a pus pe simtit, acum ii place sa nu mai creada vorbele, priveste fix in ochi, ia pulsul si nu pierde timpul. Cara in spate un bagaj de cunostinte cu multe lacune, le umple cu imaginatie si asteapta ca cineva sa-l "devoreze".

As resimti un pic de tristete pe chipul meu, dar fenomenul asta nu tine prea mult la mine. Tre' sa le multumesc celor ce se baga in seama cu mine exact atunci cand imi e mai greu, celor ce-mi schimba traiectoria, si celor ce ma pun pe locul doi, uneori tinundu-ma pe hold saptamani intregi, uitandu-mi chipul si chimia ce se poate forma mereu altfel.

Actiunea porumbeilor aerieni e sustinuta de o inversiune a cuvintelor cu un tupeu mai sugestiv, gen" Porumbeii in actiune", dar aceasta nu e un titlu al unei carti sau al unui film ce ruleaza de putina vreme pentru proaspetii cinefili, aici e vorba de castrarea limitarii si de zborul ce-l redescopar.

Cine e ipocrit, il rog sa nu ma'nteleaga, cine are o pofta carnala, rog nedevorare, cine vrea sa pluteasca... il trimit la culare.

Nu vreau aterizare, pentru ca ador inaltimea asta. Te-ai prins, eu imi permit zborul, dar daca mai am o pereche de aripi, atunci plutirea trece de starea decentei, intra in norma zilnica a dorintei, spre o perversitate intinsa pe toate culorile curcubeului, nelimitata.

7 culori are curcubeul, nu?

vineri, 10 iulie 2009

| Slow motion, efect pentru fericire |

Da, stiu, ma grabesc, nici sa zbor nu prea mai am timp, si nu ma pot vaita ca nu am aripi sau ca timpul nu-mi prieste, ci doar ca spontanul ma ia prin surpindere si imi mananca tot sensul meu. Recunosc, imi place la nebunie. Toata energia mea se "duce" acolo unde trebuie, dar imi fac loc si pentru a furisa niste cuvinte in minte si pentru a le expune citirii.

Am nevoie de comentariile vostre, de critici cat mai dure dar si adevarate insotite de argumente, si neaparat de intelegere.

Ce am de data asta cu fericirea? Nimic in mod special, doar ca incerc s-o aduc mai aprope de cel limitat, de cel ce sta gata, gata, sa se arunce de la ultimu' etaj al blocului. Sunt pregatit sa folosesc plonjarea pe moale si sa incerc ca un moment sa-l extind la infinit.

Optiunea fotografica numita " slow motion", ma inspira si imi aduce la baza noi principii, acelea ale aprecierii. Totul se intampla foarte repede, iar ochiu' nu poate prinde mare lucru, lentila este totusi capabila sa surprinda frumosul in rapiditatea lui, l-as putea numi minunatul nevazut.

Exercitiul initiator trebuie sa aduca o stare de relaxare si implicit detasare de restu'. Sufletul e ca un aparat, se poate concentra asupra unui singur subiect si poate aprofunda. Nu dati vina pe mine ca nu pun accent pe domnu' creier, dar el este mai prejos decat sufletul. Asadar, important e sa vrem, sa apreciem un anumit moment si sa stim sa-l facem flexibil, sa fie prezent in mai multe spatii, timpuri si destinderi. Un fel de masca permanenta, o perdea ce ne ajuta sa ne ferim de ce nu e bine si sa ne incarcam cu energie.

Slow motion-ul nu e o aberatie si nici macar o iluzie, e un inceput al fericirii nevazute. Daca incetinim, vedem totul la capacitate maxima, graba noastra trebuie sa se manifeste cu cei mai mici pasi, intr-un singur pas, trbuie sa numaram o infinitate si sa adaugam si un plus fortat.

"Ma grabesc sa-mi fie bine", dar cand dau de ceea ce-mi place nu am voie sa mai fug, trebuie un tremur, trebuie sa transpir, sa ma epuizez, sa-mi placa si sa ma reenergizez. Un ciclu pe care fericirea il propune in mod diferit pentru fiecare in parte.

Un medicament ce tine de autosugestie si de incredere, de stimuli si de manipulare in masa. Placerea se instaleaza ca un drog si nu are voie sa tinda spre obsesie, ci doar spre consumare si reacumulare, nu exista negativ cazut din cer, totul porneste de la noi, niste oameni atat de micuti si neinsemnati.

Prin slow motion descoperim detaliile, apreciem nimicul si il ridicam la rang de important. Iar ceea ce nici "optiunea" nu permite, ramane de datoria simtului, iar creierul e instruit sa nu devina nesimtit. Nu dormiti mai mult decat vor ochii, si nu clipiti mai des decat vrea lumina. Nu stati singuri, inconjurati-va de ceea ce e cu inspiratie, folositi-va de comunicare si stergeti ceea ce nu merita.

Nu pierdeti timpul, pentru ca nicio camera nu va inregistra in slow motion viata voastra, si daca s-ar face o exceptie, in continuare timpul ar fi o problema.

marți, 7 iulie 2009

| Cine'si mai permite zborul? |


Te pui in pat cu gandu' ca oricum ai sa te trezesti, nu ai idee ce fel de de stare urmeaza si nu poti ghici visele, poti rupe doar un pic din gandurile presarate in mod fortat, crezand c-ai sa te joci cu subconstientul.

Inca ceva clipe si ai sa aprofundezi zborul, ai sa-ti permiti creionarea ideilor si linistea o sa devina zgomot. Ai vrea sunete de placerea, dar confuzia te depaseste, chiar si in copaci te poti catara, vrei inaltime, vrei cadere in gol, vrei special, vrei un zbor.

Daca visul tau nu se leaga de dorinta si sesizeaza irealul, ai sa te zdrobesti ca o rosie pe betonul fierbinte, excelent pentru oua prajite.

Iar daca simti ca ai fluturi in stomac, dar ceva te misca, daca evitarea te agita si daca tachinarea e chiar meschina in clipele cu putina lumina, atunci sa stii ca e sentimentul de dinainte de zbor. Facem greseala de a ne grabi, toti iubim penetrarea si uitam de preludiu, postludiul e concentrat intr-o tigara, sau mai nou, in tastele atat de zgomotoase ce poarta o conversatie, probabil in stil de lauda, de informare in "masa".

Aproape c-am uitat de zbor, p'asta nimeni nu si-l mai permite, nimeni nu mai stie sa-l aprecieze, tine mai putin de un moment, iar uneori e castrat inainte de a se produce, sau as putea fi mai subtil, e cenzurat de pofta carnala indulcita cu nimic, senzorii mintii joaca "baba-oarba".

Daca mintea nu e capabila sa simta, inveteaza de la sine, ucide vise si practica o singura regula, satisfacerea de moment. Loveste-te, da-ti cel putin o palma peste ochi, torna-ti apa rece'n cap, trezeste-te cat inca mai e realitate, asculta si de sufletul ala lispit de parasuta, da-i si lui siguranta si nu'l lasa sa piara.

Daca se instaureaza pieirea, tu ai sa te sufoci pe pamantul asta, te asigur ca ai sa te declari un singuratic si ca fiecare carne ce-ti va trece prin mana o vei tine doar pentru a o rupe de cuvinte, a o face sa nu mai simta, a-ti satisface muschiul tau ce doarme cam mult de la o vreme.

Eu sunt in siguranta. Fara parasuta, cu ceva ploaie dupa mine, cu marea doar cand inchid ochii, cu liftul transparent ce ma blocheaza pentru'un moment prelungit, cu destinatii in nestire, hai hui, ciudat, privind fericit copiii cum pasesc dabusilea, si neaparat o EA care sa-mi intretina ritmul, sa nu ma'nece, sa ma tina pe val, sa ma adoarma nu'nainte de-o poveste, sa ma cunoasca chiar si cand nu'i soptesc.

Chiar daca'i scump riscul, imi permit, am puterea sa zbor... niciodata singur...

duminică, 5 iulie 2009

| De ce a luat John bac-ul |


Starea de acum le intrece pe multe altele si ma ia prin surpindere. Nu inteleg de ce se invarte lumea asta, dar sunt foarte sigur ca nimic nu e intamplator.

John a luat bac-ul pentru ca nu a invatat nimic... raspuns de nota 10. Am luat "doar" 7.52, dar nici nu trebuia mai mult. M-am 'trantit" la fiecare examen in stare de reverie si mi s-a parut ca e mai bine asa. Nu am vrut sa tocesc si sa arunc banii pe pregatiri.

Sponsorul meu principal a fost imaginatia, m-a ajutat sa aberez si sa gandesc logic. Comisia nu m-a inteles si nu mi-a acordat prioritate, "furtisagurile" au fost excluse, iar matematica mi-a dat batai de cap.

John, "ala mic", s-a prezentat in stare de somnolenta.Cineva i-a spus ca trebuie sa aiba incredere in el.

Toti mi-au zis, vine bac-ul, invata, lasa pustoaicele, lasa dragostea, nu mai sta pe mess si renunta la a mai fi online. Au fost si ironicii mei cititori care m-au intrebat cum mai am timp si de scris pe blog. Ati uitat? Asta ma relaxeaza pe mine, imi ofera noi perspective.

Daca nu luam bac-ul, stiu ca intram in depresie, stiu ca existau "aia multi" care imi picau in minte si imi tineau morala, parintii erau in stare sa-mi scoata ochii, la propriu, ca sa stie ca am inteles si ca acum pot sa invat, chiar daca nu mai am vedere.

Bac-ul e un casiono, sau doar ruleta din el. Poti avea toti banii din lume la prezentare, poti stii zeci de strategii, poti sa te prezinti chiar si cu femeia dupa tine, dar ai posibilitatea sa pleci falit si cu pantalonii rupti in fund. Iar in semn de protest pentru caldura de-afara, vei avea aer conditionat portabil.

Bac-ul este si pentru cei norocosi, dar mai ales pentru tocilari. Admir candidatii ce au luat cel putin nota 8, daca vad ca s-au dus spre nota 9 si ceva, deja scad in ochii mei. Exageratul strica! Si da, chiar mi-ar fi stricat un 10 la fiecare materie. Ma multumesc cu nimicul meu atat de reusit.

Cand am aflat vestea, era noapte, am urlat cateva secunde bune, am stricat toata linistea si am admirat "feedback-ul", am simtit ca se bucura si cei din jurul meu.

Revin, nu pentru oricine. Multumesc ca ai avut, si ca ai... incredere in mine!

sâmbătă, 4 iulie 2009

| Maia s-a nascut dintr-o minune |


Dar minunea nu e pentru toti. Unii suporta, altii trebuie sa se reorienteze. Maia este o fetita pana in patru anisori, ce spera ca intr-o zi sa poata atinge nasucurile parintilor fara sa fie tinuta in brate.

Are ochii mari, sunt negri si te domina. Rade mult si nu stie cum sa se mai opreasca. E cuminte, ramane acolo unde o lasi, dar strica ce e in prea mare ordine. Ii place lumea asta si se bucura ca a venit la timp pentru a prinde si putin soare. S-a nascut atunci cand vizita rasaritului se furisa in ochii ei ce se manifestau in ceata.

Maia are doi parinti, nu-i cunosc personal, dar unu' dintre ei se simte lipsit de atentie. Timp de paisprezece ani, mama a asteptat, nu i s-a mai dat nicio sansa, sterilul era confirmat, inutilul se intalase, dar cineva avea o speranta. Pe atunci exista un reciproc si amandoi credeau ca daca iubirea lor e indeajuns de mare, orice e posibil, au scris chestia asta chiar si pe o foaie, au inramat-o, au pus-o la vedere, au multiplicat-o si au imprastiat-o pe cale orala. Eu detaliez doar in cuvinte.

Mama este acum fericita, are sentimentul ca pluteste si ca totul se reduce la Maia, nu stie alte directii si s-a detasat de restu'. Tatal e deranjat de lucrul asta, nici nu stie sa mai zmabeasca, e un mitocan invidios ce vrea totul doar pentru el. Nu'i vine ochilor s-a creada ca dupa atatia ani s-a nascut minunea. Cred ca ai inteles, a disparut reciprocul, s-a facut totul praf. O destramare ce rezulta din egoism si din gelozie, o motivatie fara vointa, ci doar cu o ramura a "trairii".

Stiti ce vrea acum tatal? Vrea o prospatura, nu mai sus de 30 de ani, ar putea fi si una abia intrata in starea de copila majora. Nu-l mai intereseaza familia, nu isi accepta copilul, ci sta pe netlog si pe alte tampenii. Se initiaza in ale internetului, vrea sa stie cum sa-si abordeze fiecare "victima".

El e mare, probabil e potent si arata ca vrajeala il poate ajuta. Ar putea folosi expresii de "om scolit", dar il cam tradeaza hainele, totusi graieste multe, la fel de multe ar putea "pune botul".

Oricum, daca merge la prins peste, nu e doar el vinovat pentru ce prinde navodul. Sunt si unele care prea cauta balansul, unele care adora caderea in genunchi si spun ca vor "umilire", altele care nici nu-ti retin numele... Norocos acest "tata", va experimenta totul pe dos, o ierarhie aranjata'n prostie, iar copilul va tanji dupa el, pacat ca nu va fi un sentiment comun.

Pacatul lui? Ca mi-a spus secretul! Bucuria lui? Ca nu l-am spus nimanui! Ideea mea? Ca cineva s-a prins!

Dupa fapte reale, deloc intamplatoare... barbatul, in tacerea lui, stie cum sa "iubeasca", pacat de cine'i crede magicul "te iubesc".

sâmbătă, 27 iunie 2009

| Pentru moment, abonatul ... |

Vodafone, Orange sau Cosmote, nu poate fi deranjat, asta pentru ca bateria abia mai respira, iar cel de la capatul firului s-a gandit sa-si inchida telefonul. Urasc chestia asta, o aud pe acea tanti zicand mereu aceeasi plictisitoare fraza. Ma mir ca nu oboseste, desi realizez ca e decat o inregistrare. Macar sa puna mai multe variante:

1. Abonatul n-are chef de tine.
2. Abonatului ii e sila sa apese tasta verzuie.
3. Abonatul si-o trage'n draci si are totul "inchis".
4. Abonatul nu suporta o conversatie cand sta cu orele pe wc-ul.
5. Abonatul sufera de prostie si nu vrea desteptarea decat atunci cand i se scoala lui.
6. Abonatul are mila de centii tai si nu activeaza casuta vocala.
7. Abonatul e cretin, in concluzie reteaua nu te vrea.

Sau...

1. Abonatul se frige pe nisipul fierbinte, revine cand incepe ploaia.
2. Abonatul face "sarf" prin baie, revine dupa innecare.
3. Abonatul se balaceste in mare, apa nu'i trece de genunchi, nu stie sa'noate.
4. Abonatul nu are credit sa te sune, stie ca de la tine primeste doar beep.
5. Abonatul doarme prea mult, n-are timp sa'ncarce "bosh-ul".
6. Abonatul e abonat intr-o alta discutie, dar tu n-ar trebui sa stii asta.
7. Abonatul s-a calugarit, utilizeaza doar fixul.

Si ar mai trebui inca o replica, exact in stilul "eu si tu". Vocea ar spune pe un ton foarte raspicat:

Abonatul a facut praf reteaua, acum se holbeaza pe " Eu si Tu".

Pentru o holbare cat mai strategica si neaparat continua, adaugati "imeilul" si cod-ul indicat exact aici. Veti da apoi o tura prin inbox-ul vostru mult prea aglomerat, veti gasi si "micuta" mea scriere si un link ce trebuie sa-l accesati, totul la distanta de un click. Dupa ce ati scapat de nebunia asta, confirmarea a fost efectuata, abonarea este in siguranta, iar conectarea este la limita perfectului. Atentie, se accepta doar comentariile cu o logica contextuala, iar vizualizarea trebuie aprofundata.

Ca sa nu o mai lungim prea mult, deschideti-va telefoanele! Veti constata avalansa de mesaje ce va "ataca" in mod subit, si restu' e ca apa din mare... sunt pe nisip.

Dragi mei, nu va intimidati, luati-va o cartela si cu folos o consumati. Postati-va numarul acolo unde trebuie, si doar cu strainii sa vorbiti, ei sunt cei mai interesati-interesanti.

Iar pana data viitoare, ma duc sa-mi incarc mintea cu nebuniile din jur. Va rog sa-mi spuneti ce oferte mai aveti si sa nu ezitati sa dati si ceva pe moca. Sunt in cautare de exclusiv si ma distrez cand vine noaptea. Iar pana la Madonna mai am...

Acum traiesc un "deja vu" regesc. Iar sun...

Din categoria, insista pana te golesti, tanti si-a schimbat textu': Ati apelat casuta lu' nenea abonatu'... dupa mesaju' sonor... lasati comentariu!

Va taxez in stil crizat, multumesc anticipat!

| Piticul din poveste |


Nu-mi permite bunul gust sa incep cu invechita replica, "a fost odata", asta pentru ca piticul nostru traieste in prezent si nu e rupt din basme, nu trebuie sa va rataciti ochii prin zeci de foi pe care mai degraba le-ati rupe, nu trebui sa scoateti nicio moneda din buzunar, si nici macar un card nu va este de folos.

Piticul din poveste, s-a nascut din ploaie, furtuna a bagat teama in el, iar creatorul unic a fost natura. Sa nu credeti ca l-am vazut cum creste si iese la suprafata, doar ciupercile adora hidratarea asta. Aici e vorba de un gen de oameni, de cei care dau impresia fidelitatii, adorand sa asculte gurita ta cum graiete. Acest pitic are sansa sa atraga atentia si sa se prezinte ca fiind de incredere. Poate fi scund de statura, normal, sau sa se loveasca de fiecare tavan, anuntandu-te ca vrea mai putin de doi metri. E un normal, dar isi manifesta instinctele profitoare imediat ce i se da sansa.

E o presa mondena care apare bilunar, sau daca e vorba de ceva mai valoros si care necesita timp, atunci apare anual. Piticul din poveste, este cel mai bun prieten al tau, e parte din relatia ta de cuplu, e vanzatorul cu care stai mai mult de vorba, e psihologul care nu-ti cere bani, e babuta atenta la ceea ce ai tu prin casa, sau chiar familia ce nu-ti arata, dar iti arunca durere prin cateva cuvinte.

Iti e drag de acest pitic, se naste ca sa omoare figuratul si sa faca totul cat mai real. Piticul e ca OTV-ul, face pe prostu', iar asta nu e deloc usor.

Iar in caz de urgente, piticul iti sare in ajutor, iti arata cat de mult ii pasa, plange langa tine, spune ca te intelege, dar la cateva momente iti fuge din brate... mai sunt multe victime pe care trebuie sa le consoleze inainte de a ataca.

Piticule, eu te-am inteles ca ai strategie, dar eu te miros ca pe o pajitura, una invechita si plina de mucegai. Te regasesc prin tejgheaua unui magazin de lux, sau chiar intr-un megamarket, te chinui sa intoxici, esti ca boala lui "calache", doar ca tie nu-ti pasa. Si la final, aprinde-ti o tigara, trage cate putin ca sa nu te ineci si lauda-te ca ai reusit.

Piticul poate deveni o firimitura buna de aruncat la gunoi! Treci cu vedere si piticul va ajunge mare!

vineri, 26 iunie 2009

| Siliconul la purtare |


Dragi hormonizati, aveti voie sa priviti, dar atingerea va este restrictionata. Taxele mult prea impunatoare, va fac sa va dati seama de cantitatea buzunarelor voastre. Totul e incapator, dar golul ramane in continuare comod si cu respiratia prospata.

Portofelul din piele transpirata, arata nivelul de cultura si impresia ce vrea sa fie lasata. Daca vreti sa se zareasca ceva, nu uitati sa puneti si niste prezervative, dar asta e doar o intentie a celor cu cap, la figurat vorbind.

Blugii nu va mai ascund "dotarea", oricine poate trage cu ochiu, dar aveti grija cine va tinteste. Sunt sigur ca v-ati epilat pentru ca mandra sa para in putere, dar iluzia cantitatii se distruge atunci cand femeia pune accent pe calitate. Si acum da-i si un epilat inghinal, razgandirea e doar din teama descoperirii unei noi orientari, daca nu dati, atunci primiti.

Iar de silicon nu pipaiti, atunci vesela "emanuela" va fi practicata pana la epuizare, sau se poate recurge la " schimb pe schimb", dar nu uita, banii sunt o problema.

Femeia are chemare spre pastrare si investire in ea, se suprasolicita si nu se lasa pana nu reuseste, vrea sa-i pice in plasa un inapt sexual, dar atragator pe domeniul financiar.

Alegeti cel mai bun domeniu si nu avea teama, fericirea nu e siliconata. Se intelege ca anu' asta se poarta sexul ocazional, bautura pe post de "incipit", pozitile spuse si apoi practicate, marea pe principiul " ma duc sa ma bronzez", nisipul pe post de vibrator cu racire accelerata din briza, soarele ce-ti doboara materialul de pe tine, vraja siliconului, toate fiind strategi feminine si meschine...

Hai, pune-te in miscare, nu mai conteaza ce zice mintea, napusteste-te asupra fiecarei propuneri si adauga un strop de satisfactie pentru fiecare "lovitura".

O sa fii un "gigolo", o sa ramai fara dorna prin fabrica ta, o sa inveselesti doar perna si cearcefurile ce nu mai ai cu ce sa le patezi, o sa bagi in tine carne crezand ca-ti da puteri miraculoase, in cele din urma vei vedea ca nici spanacul nu-ti mai face bine, vei da comanda de o viagra pe zi, vei simti ca si "natura" necesita bani...

Ai grija de comoara ta si nu o freca pe langa siliconata, nu vreau sa-ti plangi de mila. Si doar stiai, ti-am spus deja, orice "fericire" administrata in mod exagerat, dauneaza. Ai bagat la cap?

Hai umfla, asta e gonflabila!