Ma indoiesc ca pe strada te regasesti tu, muntele de speranta ce nu se lasa doborat de primul impuls negativ, dar nu sunt sigur ca poti rezista si unui vant strain ce-ti umbla pe sira spinarii. Imi e teama ca n-ai sa pici, ci ai sa te afunzi cu totu'. Si ca sa nu ramai gol recunoscand ca esti un vulgar necopt la minte, te imbraci in straie venite parca din cer, te recomanzi ca fiind o "personalitate" si vorbesti intr-un stil aparent clar, tratand notiuni simple pentru a nu instala in jurul tau o confuzie, sau o prostie cu un amabalaj superior.
Pe scurt, e vorba de mascarea ta, de "make-up" atat de scump pe care ti l-ai aplicat, de rusinea pe care nu ti-o recunosti, de falsitatea pe care o hranesti in stil comercial.
Straiele tale sunt acum populare, ti-ai trucat simturile si aparent viata ta straluceste in orice privire ce ti se adreseaza fara drept si interes. Mie nu-mi miroase a bine, e o putoare ce se ridica pana la nivelul nasului tau, dar pe care tu n-o simti, infundarea narilor afecteaza si aerisirea creierului, fara sa-ti explic, ai efect de nimic, un invizibil ce lasa urme, totul pana la prima ploaie.
Femeile devin curve din lipsa de afectivitate, barbatii sunt "macho" ca sa atraga ceea ce nu pot duce, iar exceptiile stau ascunse fara pic de apel, firul mereu e ocupat, reteau se supraincarca, iar mirosul de ars intervine subtil. Sunt agitat, un nimic ma apeleaza, am gust sarat, dulcele-mi ingrasa starea.
Sunt si eu vinovat, reusesc, in ultimul timp mai deloc, sa-mi truchez simturile si sa-mi "falsific" viata, si asta pentru ca se intampla ca pielea mea sa capete "alergii", iar pentru a ma suporta pe mine insumi am nevoie de ajustari, imi "tunez" comportamentul si incerc sa nu exagerez, ma pastrez fara cicatrici.
Pentru moment, fara resentimente.