| Un rau necesar |

Imi plescaie cineva in urechi si ma chinuie, nu ma lasa sa-mi astern cateva idei sucite cat sa-mi rup inca o zi intr-o cuvantare rapida. Ma grabesc sa-mi fie bine, dar porcaria din jurul meu imi face rau, un rau necesar, un rau ce nu pleaca si se joaca inca de cand ma trezesc.

Ca sa scap, ma imbrac si fug, imi iau cu mine doar cateva ramasite active in orice moment, plus licuricii invizibili ce nu-i regasesc decat in copialrie. Imi iau si doza de nebunie si imi pun sub limba un cantecel fara note, totul pe "blank", totul in surdina. Astept ca cineva sa-mi strice linistea, sa-mi lucreze spatele, sa mi-l zgarie, sa simt durerea de dinaintea placerii, dar totusi ma invidiaza cineva, un rau, unul ce ma stimuleaza, e cel necesar.

Critica constructiva incepe inca de cand pici prima data in cap, asta daca ai norocul sa practici asa ceva. O vreme tot te vor crede nebuni, dar cand le vei spune ca a fost doar o fantezie in visul tau prelungit pana spre dimineata, atunci toti vor avea un orgasm la nivelul cordelor vocale, vor canta in cor si vibratia va spune ca imposibilul pentru ei ramane in acelasi stadiu.

Raul necesar sta in gura celor cu prea putina minte si cu gura mereu plina, evident de mancare. Caloriile sunt banoase, sau sug exact de la spate, daca esti femeie, geanta iti este invadata si subtiata, scazuta in gramaj, foite ce trebuie sa dispara din orice peisaj.

Ma prefac, respiratia imi e redusa la minimum, oasele vor cedare, iar ochii sunt inchisi exact ca in efect de sarut. Chiar de curge sange in jur, ma stimulez cu necesarul, iar de ma limitez deschid ochii inainte de termen. Vad suprafata goala si centrul ce ma distruge, cineva ma adoarme, ma trezeste tarziu in noapte, imi spune c-am fost pe un norisor pufos, dar negru.

E graba si lupta pe literele astea, toti vor sa le prinda mai bine in cusca, sa fie scrise pentru intaia oara si sa fie citite de zeci de mii de ochi indopati cu insomnie. Nu privim la fel, ci simtit in acelasi mod. Daca respiram in acelasi " bi pi em", deducem din start o ameliorare a stresului si o fuga mereu doar in 2 "doi".

Hai sa glumim dupa ce am ras, hai sa plangem inainte de durere, hai sa mancam atunci cand nu ne e foame, hai sa ne spalam pe dinti inainte de masa, hai sa ne rugam atunci cand nu ne simtim descurajati, hai sa iubim atunci cand deja suntem iubiti si sa daruim mai mult decat aerul conditionat.

Hai sa facem totul pe dos, hai sa ne folosim de un rau necesar, doar sa avem grija sa stim sa zicem stop, inainte de ultima rasuflare.

A profita de NOI, e ca si cum ai fura un suflet de la amanet. E un viol cu tenta reciproca.

Pare o alta simpla nebunie?

| Prea distanta si cu buline |

Imagini ce se deruleaza intr-un geam, iar eu sunt pitit, asezat, intr-un compartiment. Un tren ce merge repede spre destinatie, iar eu un ignorant ce nu vrea altceva in cale. Nu-mi place sa gandesc prea mult atunci cand scriu, nu suport sa zic aceeasi chestie de prea mult ori, iar atunci cand o zic doar o data, am impresia ca nimeni nu m-a auzit.

Nimeni, un general, dar stii ca eu ma raportez mereu la o singura persoana. Poate mereu alta, dar niciodata la un grup, decat daca-mi place ghiveciul si am pofta. Acum sunt agitat, ma grabesc sa-mi fie bine.

Cu ea in pat, spate'n spate. O mica ploaie de vara amagitoare, totul s-a racorit atat de bruc. E cam rece, dar nu-mi e frig, ea transpira, iar daca mai stau prea mult, am s-adorm in bratele ei. Si nu c-ar fi ceva rau, dar prea multi de "nu" primiti inainte mi-au stimulat cateva lacrimi. Am stat cu ochii'nchisi, shhh, ea nu stie nimic.

Acum foloseste distanta, buze ce doar se ating, dar nu se saruta, apa ce e doar rece, dar nu-mi satisface setea, imbratisari ce ar vrea sa existe, dar sunt doar la plecare. Acum vreau sa merg la Paris, acolo totul e mai usor, am multa iubire si asa nu prea mai rezist. Am transpirat si eu.

Iar bulinele sunt de la o rochita, si sa stiti ca nimic nu e in perfecta stare. Rochita e mai mult decat transparenta si are doua gauri, s-a agatat in ceva. La cum traim noi, avem un suflet mai gaurit decat o sita. Filtrele nu le folosesc decat in stare de depresie, in rest primesc orice suflet ratacit. Nu te mai vreau distanta, nu-mi place cand nu-mi oferi niciun semn concret, nici confuzia n-o diger prea bine si nici nu accept frica de fericire.

Ma' oameni buni, ia sa nu mai puneti suflet, decat daca se merita. Ia sa cumparati si ceva indiferenta si sa va hraniti doar cu daruire, sa nu mai "cersiti" nimic. Cand veti vedea ca vi se ofera mai mult decat totul, la fel sa fiti, nu de alta, dar nu vreau sa va raniti. Eu sangerez constant, multumesc pansamentelor zilnice, nici nu mai stiu cine mi le aplica.

Suflete ce au promis si totusi nu-mi tin de cald. Ma uit la piese de teatru in fiecare zi, sunt mai mult decat reale, au efecte speciale, nu pot sa plang mereu. Nu's pesimist, dar mi-e dor de buline, sau de pielea aia fina, sau de avalansa de mesaje, de atentia aceea dezordonata, dar constanta,de ochii mari si caprui, de o bruneta, de cateva guri de aer, de o fuga departe de orasul asta, de noi si de'ale noastre...

Senzatia persista, m-as bucura ca soarele din vara asta sa n-o topeasca.