| Tot ce-aud e-adevarat |

Stiu, iar ma certi, iar imi spui ca generalizezi si ca uit de exceptii, ca nu-mi pasa de restu' si ca ma inchid in lumea mea, ca tremur atunci cand nu exist si ca tip din rasputeri ca sa ma auda chiar si doar o singura persoana.

Zeci de guri ce atenteaza spre mine, nu spre buze, ci spre urechi. Secreta fiecare in parte cate un zvon si contrazicerea intervine la fiecare schimbare. Nu inteleg de ce ce ma tot modifica, de ce nu ma accepta asa, de ce imi asteapta schimbarea, de ce stiu sa smulga si ultima mea bucurie.

De ce? Pentru ca plec capul si stau sa ascult orice "semnal", pentru ca ma astasez de fiecare frecventa si imi e teama sa mai plec de langa ea, pentru ca as vrea s-aud aceeasi voce pe toata banda, doar atunci as fi "in aer".

Inainte ca eu sa aud, vorbele bat la usa unor domni mai mari. "Filtrele" astea ma ajuta sa nu ma urc prin copaci de frica, ma ajuta sa pot saruta pamantul proaspat udat, ma lasa sa ma balacesc atunci cand vreau sa-mi spal pacatele.

Ce fac cu ploaia? Pe ea o pastrez la loc de cinste, o strecor in decor. Am sa dau impresia ca e doar o formalitate, iar cand toti ma vor dezamagi, am sa ma sarut cu ea, ea ma va umple de fericire.

Una cu "gura mare" spunea ca daca ma astept la dezamagire, o voi avea cu siguranta. Eu ma astept la normalitate si atat, doar o EA ma plesneste cu imposibilul direct peste fata, ma trage de par, ma ridica, ma inalta, ma invata, ma distruge, ma readuce, ma asambleaza ca pe un lego... imi da play si ma urmeaza. De retinut, in "poezia" mea nimeni nu aterizeaza.

Ce fac? Incurc niste simple cuvinte. Dar cum imi ies, asa imi intra, le scriu ca sa le pot retine mai mult, mai tarziu voi stii ceea ce am si nu vrea sa fie pierdut.

De ce e adevarat? Pentru ca eu ascult doar de simturi, pentru ca durerea vine din interior, iar pentru ca cea exterioara provoaca doar sange. Nu suntem in stare sa numim fericrea altfel, si daca avem mai mult de-atat, credem ca e doar un vis. Ne-am obinsuit ca mereu sa ne trezim si sa ne placa gustul amar al realitatii.

Realitatea e doar o baza, creeaza ca sa poti dezvolta, daruieste ca sa poti simti si actioneaza ca sa poti trai. Iar efectul de "lene acuta" se datoreaza unei balonari inexplicabile, o noua regula insotite de produse deloc alimentare.

Acidul nu vorbeste pe limba noastra, dar de ar grai, ar spune despre cancerul ce vrea sa-l provoace. Nu e in imaginatia ta, e un adevar subtil...

Lasa-ma sa mai scriu, lasa-ma sa cred ca bat campii, nu-mi da indicatii, spune-mi doar c-am voie sa zburd. Lasa-ma sa evadez cand mi se iveste ocazia, si raul cel mai dur uda-l cu apa rece. De ce? Pentru c-asa il pot servi mai bine, am sa-i simt intentia inainte de actiune. Vorbe hazlii ce par spuse in gluma, vorbe-n betii, adevaruri pure.

Ce-i drept, titlu nu-i atat de sugestiv, asta pentru ca nu am vrut sa atrag atentia. Stiu ca daca nu-ti place inceputul, nu ajungi nici la final. Am sacrificat niste rime si te-am lasat sa gandesti la cald, te-am sufocat, ti-am ridicat "adrenalina" si te-a tentat o pastila de cap.

Ti-am varsat nervii intr-o cana, si pana la umplere asteptarea a fost o dubla infinitate. Graind prin scris stiu ca " mai multul" e superior in fata lui "orice".

Iti multumesc constiinta, te ador atunci cand imi vorbesti, esti ca aerul conditionat, doar ca tu ai habar sa ma iubesti, si mai e cineva, cu un "ceva mai mult.

Cand spun? In urmatorul "rand".

| Mie-mi place dezordinea |

In camera mea dezordinea isi face de cap. Poti privi din orice unghi si ai sa fii satisfacut, nu ai sa gasesti nimic, acul e aproape infipt in parchet, asta ca sa nu te intepe. Dezordinea asta e ordonata mie si mintii mele. Cam asa gandesc eu, vraiste, si las bucatele din idei peste tot. Nu ma pot rezuma la lucrurile deja finalizate si ce nu mai necesita o "munca". Imi place sa cred ca originalul si starea mea de bine sunt influentate de ceea ce-mi place mie, nu de ceea ce-mi dicteaza cei atotstiutori.

Sufletele sunt in viata mea ca pe o tabla de joc unde totul e intr-o continua batalia. Eu sustrag pionii si ii incarc cu energie. Nu ma atrage regina, dar vreau s-o salut inainte sa plec.

Am o problema atunci cand imi iese in cale nebunul. E un beat ce-si are controlul sprijinit pe un perete. Si ameteala lui atrage cativa pioni, dar nu din ai mei. Iar ca nimeni sa nu fie dezamagit, eu sunt tabla pe care jocul se extinde. Eu pot inghiti din patratele si pot face trisarea evidenta. Iar lupta adevarata are o strategie inculta exprimata-n debandada.

Dupa somnul meu vreau ca cearcefurile sa fie dezordonate, vreau ca si ele sa se relaxeze, pixurile sunt puse in diferite colturi, nu mai mult de patru, asta ca sa ma bucur de o accesare mai rapida. Sosetele sunt ascunse cand sunt murdare, la vedere cand stiu ca urmeaza sa le incalt. Ma implic in dezordine si pot spune ca face parte din viata mea, nu imi trebuie burete, nu vreau sa sterg nimic.

Si daca tu, omulet credul ce citesti randuri, ai de criticat ceva, imi poti spune. Lasa restu' si tasteaza. Eu sunt obligat sa-ti respect parerea, dar nu-mi vei schimba "stilul". Sau incepe cu tine, si ma mai gandesc.

Nici parul meu nu-l vreau standardizat, nu vreau sa creez impresii uluitoare si apoi sa fac sacrificii pentru mentinerea mea. Eu vreau ca cine ma priveste sa-mi detecteze acel eu, dincolo de haine.

E mai greu cu reusita dezbracarii mele, iar vara e anotimpul nepasarii, dezordine in valuri, dezordine sub soare.