Daca mintea mea e bolnava, atunci las-o sa zaca si nu-i spune nimic. Focul nu e la indemana, asa ca tachinarea vine doar cu gaz, va iesi un calvar umezit de vocile iritante si neintelese.Ma reped sa scriu despre aceasta frustrare si nu vreau sa acuz divinitatea cu nimic. De ea am grija sa nu fie confundata cu restu' si ma bucur ca are un efect de sera sparta in diferite locuri, pot lua o gura de aer cand intervine sufocarea.
Am putea exista pe acest "tarm" ca simple personaje ce facem parte dintr-o "limitata" piesa de teatru, am respira un Big Brother fara final si cu audiente maxime venite din tot Universul.
Daca cineva se joaca cu noi? Daca destinul e scris la intamplare, daca dezordinea de afara pentru cel situat sus e ordonata si fara pic de spontan? Daca alegerile nu ne apartin si tot ceea ce exista e defapt un fals ce seamana cu un pretios suflet?
Dar daca Dumnezeu e un meschin? Eu simt ca nu e, dar am presupunerile mele, vad ca cei mai credinciosi oameni indura cele mai grave situatii, vad ca doar cei indurerati ajung intr-o Biserica, ca Biblia nu spune nimic exact si ca exista mereu o alta interpretare, ca preotii sunt capabili de orgii si cate un blow job pe ascuns patand intreaga confesiune, ca iubirea se duce la produs si invinge pofta carnala, ca timpul s-a scurtat si ar trebui sa ne dam seama. Sa ne trezim? Oare am luat-o cu totii razna? Oare piticii ne lucreaza creierul si ne pun luminite orbitoare?
Stiu ca sunt multe articole ce au o tema asemanatoare cu a mea, dar ma roade cand imi dau seama ca totul e prea aranjat, cand vad in trecutul meu bucatele ce-si gasesc explicatii acum, cand se nimeresc toate, cand tinta e mereu fixata in mijlocul sansei, si cand nu pot opri ceva ce ar urma si mi-ar cauza un rau.
Unde naiba s-a dus picul de spontan? E totul prea fals si de asta imi dau prea repede seama, iar Dumnezeul il facem noi, oamenii, si acum chiar devenim meschini.
Banii si sexul au prioritate atunci cand vine vorba de fericirea unora. Unii chiar nu pot zambi fara un buzunar cu dimensiuni considerabile si care ar fi bine sa dea pe dinafara.
Mi se ucid din vise cand vad cat de repede arunca unii in aer si ard bucatele din pura fericire. De cand prinzi viata si pana te ofilesti, pe tot parcursul drumului, ar fi nevoie de plutire. Ne strica cine ne strapunge, cine ne pica din cer, cine spune ca viata nu e decat un chin.
Autosugestia negativa, credibilitatea falsilor, precum si lacrimile varsate ca la teatru, motive pentru care ar trebui sa te iei la bataie cu meschinii. Nu prin lovirea trupeasca, ci prin cuvinte care sa doara.
Daca tratezi raul cu rau, o sa rezulte bine, asta spune nenorocita de matematica. Cum doar un imbecil poate sa se ia doar dupa cifre, raman cu un gust amar si ma inec ca dupa primul fum de tigara. Ma droghez cu apa si mi se face frig, si doar inceputul imi place, extrag exact ce e mai greu.
Ma prezint in fata cui se crede MARE si ma pitesc dupa degetele mainilor, imi e teama de influenta ce se resimte cu fiecare pas inaintat spre "EL". Poate am sa vomit si ma vor scoate din "camera", poate ma vor lasa sa "zac" in lumea mea, poate divinitatea n-are de aface cu Dumnezeu, nu cu cel pe care-l prezinta "vorbitorii".
Imi pare rau, sunt un pic trist pe veselia unora, pe zambetele ce vin ca o completare a unui ceva formal. Mi-am sugrumuat din vise si am stat in apa calda sa ma inmoi, daca iti era dor de mine, trebuia sa-mi spui. Era sa mor...
Cineva tot e meschin, nu se poate fara, nu exista perfectiune mai tampita ca asta, nu se pot incalca regulile cu o asemnea populatie ce nu are mare lucru in cap, nu poti scormoni dupa vise, nu poti avea amintiri, nu poti simti cu isi face fericirea efectul, nu te poti rade fara sa te tai, nu poti rade fara motiv regesc, nu poti.
Incearca sa retragi "armata", uita de restu', foloseste-te de doi "2", sunt insistent pe asta, intodeauna se schimba regula.
Dar care'i exceptia?
