Si prin "cred" las o urma de indoiala pe care o asez in sertar, e ca un fel de asigurare pentru mai tarziu, nu vreau inca o dezamagire si nici sa cant in vid. Daca tip e din cauza desertului in care vreau sa ma fac auzit, dar vorbesc calm si acompaniat de vibrant, e pentru ca asa-mi place sa termin."Si ploua, ploua, ploua... dar ne place noua!" E vorba de fiecare picatura ce se cazeaza aproape de mine, nimic umed nu m-atinge, iar agitarea mi se serveste in zgomote ce par a da nastere la muzica.
Un chillout deranjat de mancarimea pielii, o luna stinsa de rasaritul grabitului soare, iar pluralul e spre a satura obsesia ce se iveste in legaturi cenzurate.
Ma gandeam cine poate face dragostea cu ea, cu ploaia, stiu ca gura lumii spune doar vorbe in vant, stiu cum multi flutura promisiunile si apoi le strecoara printre degete, simt cum nimic nu poarta funda, sunt doar noduri fortate ce nu lasa dorinta sa cada spre implinire, o vesnica nebunie armonizata.
Si uite asa ivesc eu fata nevazuta, vad cum regia ma ajuta, cum mi se sufla sugerarea si cum nimicul functioneaza in stare imperfecta, totul creste prin rabdare.
A inceput razboiul, se zbate victima inchisa'n carcera, se limiteaza zborul si sa tace fara explicatii. Pictez scaparea si o montez ca pe filmul vechi si neuitat, dau play si reusesc o miscare pozitiva, se indreapta actiunea spre unicat. Se reuseste, victima ciopleste libertatea'n ea, iar oxigenul are gust, e mandria pe care-o ai cand invingi moartea.
Sa traiesti visand, dar niciodata singur.
