M-am mutat pe JohnCristea.RO

  • Despre oameni din Ploieşti - Ieri seară, în drumul către casă, suspendat de bara TCE-ul, într-o înghesuială cum rar găseşti în oraşele de bun-simţ, mai toţi indivizii agasau telefoan...
    Acum 23 de ore

miercuri, 25 iulie 2012

Când copilul întâlneşte pornografia


             Pornografia are acces nelimitat pe internet. Locul ei se află pe fiecare pagină comercială şi chiar dacă pare nevinovată, copiii interpretează diferit astfel de contexte.
            Jocurile precum leapşa, lapte gros şi monopol, ţările, săritul coardei, ba chiar şi pititea, sunt tradiţii copilăreşti uitate în cărţile pentru poveşti. Copiii manifestă un interes accentuat pentru tehnologie şi internet. Tabletele, telefoanele şi laptopurile îşi fac apariţia în viaţa lor din fragedă vârstă, afectându-le copilăria şi buna dezvoltare psihică. Un copil are nevoie de o bună percepţie a realităţii offline. Socializarea trebuie să se facă la faţa locului şi să existe interacţiune fizică în mod zilnic. Din păcate cei mai mulţi copii uită să se mai despartă de internet şi navighează în neştire. Caută informaţii eronate şi sunt redirecţionaţi către site-uri cu un bogat conţinut pornografic.
            Putem face chiar şi căutări nevinovate pe marele Google, motorul de căutare de care orice copil ştie şi de la jocuri cu maşinuţe să aterizăm la jocuri cu păpuşi, iar de acolo, către un tărâm necunoscut al unor jocuri pline de scene pornografice.

            Sado-masochismul este exprimat în mod exagerat prin jocurile destinate copiilor. Da! Copiii pot avea acces la astfel de jocuri cu doar un clic, fără niciun fel de avertisment sau de o confirmare de vârstă. O astfel de greşală pe care administratorul site-ului o face în mod intenţionat, îl poate costa pe micuţ copilăria sau chiar viaţa.
            Copilul poate deveni interesat de ceea ce a regăsit pe internet. Spune la grădiniţă/şcoală şi primeşte şi mai multe direcţii. Se ascunde de părinţi, iar pe furiş navighează în defavoarea lui. Încă de la varste fragede, copilul este bombardat de televiziune cu ştiri ce nu-şi au locul. Internetul vine ca o completare, o confirmare a ceea ce nu a fost suficient de credibil pentru un singur mediu de informare.
            Copilul se împrieteneşte cu tehnologia. Facebook-ul îi este la îndemână şi îşi face un cont pe această reţea de socializare. Părinţii ar trebui sa fie atenţi la activitatea copilului desfăşurată pe internet. Facebook-ul nu poate elimina toată pornografia pe care anumiţi utilizatori o împart în mod dorit cu cei ce sunt dornici de socializare. Din neştiinţă, copilul poate intra în interacţiune cu persoane dubioase ce nu ar trebui să existe în libertate.

            Ce poţi face pentru a-ţi proteja copilul de pornografia de pe internet? Nu îţi poţi refuza copilul şi nu vrei să se simtă izolat sau discriminat. Cum toţi copii au acces la internet, vrei ca şi al tău copil să ştie să facă anumite operaţiuni pe internet. Nimic greşit până aici. Părintele nu poate sta non stop în cameră cu copilul, iar nesupravegherea are urmări grave, mai ales la vârste copilăreşti. Pentru a-ţi proteja copilul de oameni dubioşi şi/sau de site-uri ce conţin material pornografic, există programe dedicate ce oferă monitorizare şi restricţionare asupra calculatorului. Este adevărat că pentru astfel de programe trebuie să investeşti un ban, însă, fiecare bănuţ îşi are menirea în astfel de cazuri. Programele de acest gen îţi feresc copilul de pornografie, dar te ajuta să-i creezi şi un mediu mai bun de lucru, ba chiar să-i aduci anumite sugestii navigării sale: site-uri surpriză, jocuri pentru stimularea atenţiei şi informaţii de cultura generală.

            A nu se omite: informaţia a devenit tot mai multă şi de proastă calitate. Ca un bun părinte e bine să-i oferiţi copilului cele mai bune direcţii, chiar dacă România promovează un model de joasă speţă, fără studii superioare şi cu gramatica la pământ.

marți, 24 iulie 2012

Atenţie! Era să mă calce maşina!


Civilizaţia în trafic este obligatorie. Atât pietonii, cât şi cei care se află la volan, trebuie să respecte regulile de circulaţie pentru a evita evetualele accidente. În Ploieşti traficul a devenit mai aglomerat decât în Bucureşti. Poate părea dubioasă comparaţia, însă realitatea ar putea lămuri pe oricine.
            La o trecere de pietoni nesemaforizată, după o aşteptare de un minut (nu mi-am riscat picioarele, ci am rămas într-un calm permanent), o maşină a decis să-mi ofere prioritate, aşa cum era şi normal. M-am uitat în ambele direcţii, am traversat primul sens, iar când am ajuns în a doua jumătate a zebrei, o maşină de fiţe ce venea din partea stângă, a intrat în depăşire şi mi-a raşchetat hainele. Am rămas şocat şi am încercat să văd ce maşina era. Un Audi cu număr de IF. Un tâmpit grăbit care avea chef să dea cu subsemnatul sau chiar să facă puşcărie. Dacă de această dată a scăpat fără pedeapsă, poate data viitoare va rămâne fără carnet.
            Şi în postul anterior vorbeam despre proşti şi nici acum nu mă pot abţine să nu-i bag în seamă. Cred că-i fac prietenii mei şi le dau să citească codul rutier plus bonus, codul bunelor maniere.
            Îmi plăcea să cred că sunt în stare să travers strada fără să îmi tremure picioarele, dar când la volan se afla un individ cu probleme psihice, mai bine rămân pe trotuar şi trec pe la un semafor - deşi există riscuri şi în astfel de cazuri.
            Nu ne permitem luxul de a fi călcaţi de o maşină. Sistemul sanitar e la Pământ, iar groapa costa şi ea nişte bani buni. Bugetul ar putea să îndrepte ceva bani spre monitorizarea tuturor trecerilor de pietoni din România. Chiar dacă ar exista ideea de Big Brother, la noi nu merge decât cu frică şi intimidarea, dacă nu, acceleraţia e singura mamă. Punem camere de supraveghere şi mai hrănim ceva guri cu ceva mii de locuri de muncă.
            Dacă ai fost martorul unui accedent rutier, dacă era să te calce maşina sau dacă anumiţi bolizi îţi intimidează circulaţia, e bine să spui mai departe pentru a mai tăia de pe lista câţiva prosti.

luni, 23 iulie 2012

Când prostului i se dă puterea


            Când prostului i se dă puterea se ajunge la România de azi. Nu mă refer strict la puteri mari în stat sau la vreo formaţiune politică, nici la vreun individ ce mai are puţin şi-şi pierde corabia. Eu vreau să atac mica iscoadă de după a mea perdea ce se lasă purtată de vântul toxic al căldurii fără ploaie.

            Dacă acum ceva vreme, mâna unui individ stătea întinsă în faţa unui magazin, acum, acelaşi individ, te poate domina, deşi tu nu eşti în stare să realizezi cum a făcut asta. Ei bine, ai văzut că lipsa lui s-a simţit o vreme, ba chiar a fost curăţenie omenească şi bun simţ. În tot acest interval bine organizat, omuleţul plin de vise, a tras din greu, cu ambele mâini, pe la străini. A prins ce-au aruncat alţii, ba chiar a făcut România o ţară fără calitate, iar în cele din urmă, când soarele a decis că trebuie să apună o astfel de atitudine, prostul s-a întors pe meleagurile pline de criză şi şomeri. Acesta e doar un exemplu al prostului plin de aur şi îngropat în maşini şi motoare pe care le conduce, deşi nu ştie să scrie decât "BUNĂ FRUMOASO" pe vreo reţea de socializare.
            Nu tot prostul a gustat din ceea ce străinul a lăsat la vedere. Sunt nişte mici nemernici, rămaşi în România, care au funcţii bănoase şi care nu acţionează în niciun fel, chiar dacă fişa postului are obligaţii cu nemiluita. Prostul are puterea în mâinile sale şi nimeni nu poate face nimic. Nepotismele au o mare valoare în România, iar în funcţie de context te doare inima sau unde nu te plouă. Ambele cazuri provoacă sechele pe viaţă. Unii au potenţa, dar nu au puterea, alţii stăpânesc, dar nu ştiu să se ţină de promisiuni.

            Absolvenţii de facultate, profesioniştii în arte şi cei ce ar putea ridica ţara, pleacă pentru o veşnicie, în ţări străine. Prostului să-i fie ruşine pentru imaginea şi motivaţia formate în ultimii zece/douăzeci ani. De unde să mai culegem, dacă nimeni nu vrea să dea cu sapa? De ce să mai producem, când produsele noastre sunt direcţionate către export? De ce să mai luptăm, când ei au arme, iar noi suntem nişte coate goale? Unde sunt alternativele?
            Indiferent de votul pe care îl acordăm, sistemul este acelaşi. Taxele cresc pe zi ce trece, salariile scad, totul se leagă pentru o Românie destrămată.

            Vorba lui Creangă "Sunt prost, dar când mă uit în jur prind curaj", are nevoie de modificări serioase, în caz contrar, se va produce o confuzie între cei cu IQ şi cei cu speranţă. Am putea să ne numim prosti cu toţii, dar m-ar durea să jignesc vreun inteligent cu două clase, ce-şi poartă afacerea pe propriile picioare, chiar dacă totul se rezumă la un masaj erotic dus spre prostituţie. Zic aşa: Sunt atât de deştept încât nici ţara nu mă vrea!

            Feţele televizate şi cu puterea-n mâna, joacă un rol de aur: Rolul prostului care-a rămas aşa! Cultura nu se măsoare în puncte de audienţă şi nici kilogramele nu au un cuvânt de spus în semn de apărare. Ne-am obişnuit cu prostia şi nu rezistăm fără o ştire mondenă dusă spre extrem, fără un ziar care pe prima pagină tipăreşte noile dotări ale unei proaspete generaţii.

            Să fii prost, e un dar în România!

duminică, 22 iulie 2012

Zen de duminică


             În dezordinea şi haosul continuu în care ne-am obişnuit, ca nişte roboţi ghidaţi de gurile ce ne conduc, am ajuns să facem dintr-o zi de sărbătoare, aşa cum este fiecare zi de duminică, o tensiune dusă la extrem, o roată ce se învârte, deşi nu produce decât acte negative, înzestrate în a genera ceea ce vedem la ştirile de la ora cinci.
            Duminica nu se regăseşte ca zi de odihnă, ci ca o trecere dintr-o săptămână în alta. Şi dacă suntem în vacanţă, timpul ne este rezervat şi activităţilor ce nu includ relaxarea - ne doare, dar nu recunoaştem. Duminica puţini mai sunt cei care servesc masa în familie, care merg la biserică sau care se plimbă prin parc din dorinţa de a a junge la un nou prag de spiritualitate. O variantă mai simplă? Dăm cu bâta-n baltă!
            Incep să cred că ne place agitaţia şi suferim de un tic instinctual ce ne provoacă la şi mai multă acţiune, chiar dacă timpul ne este rezervat somnului sau relaxării. Aleg cuvântul fericire şi îl pun în balans cu o globalizare a "soldaţilor" plini de interese, îmbrăcaţi la costum şi care nu întind mâna săracilor.
            Când mintea se odihneşte, fericirea se regenerează. Unde nu există decât consum, viaţa se scurge fără să clădească clipe de preţuire.
            Mă aşteaptă maşini grăbite, indivizi care se ceartă, hoţi îmbrăcaţi în cerşetori, alarme care sună fără motiv şi nebuni ce-mi vor îmbrăţişarea, chiar dacă nu e FREE HUGS. Ultima parte o programez pentru fiecare moment, restul e trecut într-o agendă veche pe care o ţin la întuneric.
            Sunt un zen de duminică.

sâmbătă, 21 iulie 2012

Ploieşti. Martor la tentativa de suicid

 Poză cu Virgil la prima lui tenativă de suicid, 
strada Zimbrului, zona Malu Roşu, Ploieşti.
            Am fost martor la tentativa de suicid ce s-a desfăşurat azi noapte, în cartierul Malu Roşu, pe strada Zimbrului. Un individ, pe nume Virgil, s-a căţărat pentru a doua oară pe un bloc cu patru etaje pentru a-şi lua viaţa. Era trecut de miezul nopţii, iar Virgil înjura de mama focului, încercând să atragă atenţia şi să-şi spună durerea. Tot mai mulţi oameni s-au adunat la faţa locului pentru a vedea despre ce e vorba.
            Poliţia, ambulanţa şi pompierii au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a convinge bărbatul să coboare de pe bloc. Virgil, însoţit de alcool, a început să-şi verse frustrările şi să dea vina pe Ramona, soţia/concubina lui cu care, din câte am înţeles, are şi copii, pentru viaţa de nimic pe care o are.

 La prima tentativă de suicid a lui Virgil,
 Ramona dădea declaraţii pentru televiziunile locale. 

            De ce s-a urcat Virgil pe bloc? Sunt mai multe motive la mijloc. Din ceea ce spune bărbatul care ameninţă că se sinucide, Ramona a declarat pentru televiziunile locale  că soţul ei a tăiat-o cu lama şi că îi e frică să mai trăiască alături de el. O situaţie cumplită! Virgil a început să dea detalii din viaţa intimă şi a recunoscut că obişnuieşte să ia lumea la baiatie, ba chiar a ameninţat că face "măcel" dacă se pune cineva cu el.
            Închipuiţi-vă următorul tablou: un bărbat de cel mult 33 de ani, cocoţat pe acoperişul blocului, fumegând dintr-o ţigară şi făcându-şi curaj cu alcool. Pentru că era la a doua încercare de suicid, lucrurile au fost uşor familiare. Prima scenă s-a terminat în condiţii de siguranţă, însă, în acest caz, pe timpul nopţii, într-un moment în care nimeni nu se aştepta, Virgil a decis să îşi pună capăt zilelor. S-a aruncat in gol de la etajul patru fara să-şi anunţe căderea cu vreo replică.
            Ambulanţa, aflată la faţa locului, a intervenit de urgenţă. În cădere, individul a întâlnit crăcile unui copac, iar ţigara aprinsă a reacţionat ca un foc ieftin de artificii. Trupul lui Virgil se zbătea între viaţă şi moarte, iar multe voci îl întrebau de ce a procedat aşa. Din ultimele informaţii am aflat că Virgil a scăpat cu viaţă, dar are toate şansele să-şi repete isprava.
            Poliţia nu ar trebui să lase în libertate astfel de indivizii, care îşi pun capăt zilelor. Dacă se întâmplă o dată, se va întâmpla până va reuşi - aşa spune statistica rece. Virgil trebuie trimis la un psihiatru, internat şi ţinut acolo până se face bine.
            În ciuda vremurilor triste pe care le ducem, trebuie să apreciem viaţa şi să vedem şi partea frumoasă a lucrurilor. 

vineri, 20 iulie 2012

Licitează online în scop caritabil


           Prin deţinerea unui spaţiu online ce este vizitat în mod constant de o mulţime, se exercită dreptul la influenţă şi opinie publică. Uite-mă în aceeaşi oală ca orice alt blogger sau scriitor online, care-şi dă cu părerea şi promovează după cum îi pică-n desagă. După cum se cunoaşte, de prea multă vreme (ar spune unii tineri plini de vise) nu aştept să primesc remuneraţii şi nici să mi se acorde atenţie pentru ceea ce impulsionez sau propulsez pe prima poziţie. Cei care vor parcurge întreaga postare vor avea şansa să facă o faptă bună.
            Zilele trecute urmăream activitatea oamenilor de pe reţeaua de socializare twitter (apropo, ăsta e twitter-ul meu).
            Am găsit o licitaţie online cu scop caritabil şi am văzut că se vrea ceva în online-ul ăsta, chiar dacă mulţi spun că nu se mişcă decât comercialul. Dacă e aşa, atunci facerea de bine trebuie să devină comercială şi să ne punem în mişcare cu ceea ce putem. Chiar dacă avem bani puţini şi timp limitat, putem da o fugă pe blog-ul Denisei Stamate pentru a afla detalii despre o idee ce nu deţine scopuri ascunse sau promovări inutile de blog şi scurgeri de trafic în ideea de a mai da cineva clic pe un banner. Există intenţii şi nu putem face altceva decât să ne lăsăm influenţaţi în bine.
            Extrag, din mail-ul pe care l-am primit, exact ceea ce a împins-o pe deţinătoarea blog-ului în această acţiune:

          "Ce m-a motivat a fost că grupul acesta de copii şi bătrâni este alcătuit din persoane care, în majoritate, nu vor fi în stare să ne mulţumească sau măcar să-şi ţină capul ridicat ca să ne zâmbească. Bătrânii au fost asemenea copiilor din orfelinat, persoane atât de bolnave încât au fost nevoite să se mute dintr-un cămin social în alt cămin social toată viaţa.

           Ei nu ştiu ce înseamnă lumea aceasta, care e tare frumoasă. Ei nu ştiu că o viaţă normală include o familie, nici că poţi să trăieşti o zi fără să te doară ceva. Ei nu ştiu ce înseamnă dragostea în plinătatea ei. Sau să stai, pur şi simplu, pe un aşternut uscat. Cel puţin în căminul de bătrâni nu poţi intra de miros pentru că pamperşii sunt scumpi şi uneori sunt şi lăsaţi să stea în propria mizerie.

          Noi ştim bunătăţile acestei lumi, am gustat din toate acestea, ştim ce înseamnă prietenia, sănătatea, gustul apei reci atunci când ne este sete şi îmbrăţişarea caldă care să ne aline lacrimile. Dacă le ştim, de ce nu am împărtăşi ce am primit şi avem şi cu cei care nu le-au cunoscut? E drept, aceşti oameni nu se vor vindeca, nici nu vor putea să mărturisească despre faptele noastre. Dar sunt sigură că nu pentru asta o fac cei care au anunţat că vor să ajute. Eu cred că, în ciuda egoismului şi comodităţii de care ne facem vinovaţi toţi, în grade diferite, putem să facem ceva valoros chiar şi fără a căuta o răsplata.

             Pe mine m-a impresionat această descriere amănunţită, ce cuprinde detalii ce-ţi provoacă piele de găină, în sensul mai puţin dorit. O emoţie ce trebuie hrănită  prin orice fel de mijloc.
             Poţi susţine această idee dacă o răspândeşti pe reţelele de socializare, pe messenger sau pe blog-ul tău. Iar pentru cei ce sunt mai mult decât dornici de fapte bune se poate licita.
            Grăbeşte-te! Licitaţia se încheie pe data de 26 iulie 2012, ora 23:59:59.

sâmbătă, 14 iulie 2012

Facebook-ul provoacă TOC


            Până în prezent, nicio altă reţea de socializare nu a reuşit să se facă atât de ramarcată în România, precum Facebook. Viaţa online deţine o umbră de tristeţe şi umple momentele de singurătate cu nişte conexiuni puţin prea departe de realul palpabil.
            România are facebook şi se prezintă la datorie neaşteptat de bine, chiar dacă cifrele îi prezintă pe 20% dintre romani în incapabilitatea de a scrie şi a citi. Dacă fenomenul de social media încă nu a acaparat întreaga populaţie, există suficient timp pentru ca fiecare roman să aibă o conexiune. În România lucrurile se extind mai greu, indiferent cât de comerciale ar fi. Nici nu vreau să-mi imaginez o societate de consum care-şi petrece majoritatea clipelor, în mod online. Vreau să mai găsesc un zugrav disponibil, un ţăran care mulge o vacă şi o mândră care să calce fânul.
            Facebook-ul te obligă în mod indirect să-ţi verifici activitatea afişată pe perete/wall. Fiecare utilizator face tot posibilul să creeze şi să împrăştie informaţie, chiar dacă în realitate bate vântul. De aici începe o influenţă de temut, o armă manipulatoare ce-şi construieşte utilizatorii după bunul plac. Nu eşti obligat să ai facebook, dar în cazul în care deţii un cont pe această reţea de socializare, eşti maleabil - urmezi turma chiar dacă acţiunile nu sunt tocmai pe placul tău sau chiar dacă timpul tău începe să devină tot mai limitat.
            Ce face Facebook-ul? Aglomerează informaţia şi creează dependenă, stimulând astfel TOC - Tulburarea obsesiv-compulsivă. E un nume pompos şi uşor de evitat, doar că obiceiurile repetitive, verificările inutile, precum şi gândurile focusate pe un singur subiect interzis, provoacă o tulburare de care suferă un individ din 50. E o cifră îngrijorătoare, mai ales că studiul are ceva vechime în spate şi nu a ţinut cont de reţelele de socializare şi de obsesiile pe care acestea le provoacă încă de la prima logare.
            Cum funcţionează TOC pentru Facebook? Schema e simplă! Dacă activitatea ta pe facebook este incoerentă, lipsită de acţiuni majore, dar ea continua să existe tot mai intens, chiar şi din oră în oră, TOC este şi în viaţa ta.Chiar dacă negăm, obsesia pe care o avem pentru facebook ne afectează viaţa şi deciziile. Vrem să ştim ce notificari avem, dacă există utilizatori care ne-au mai cerut prietenia, dacă cineva ne place poză de la profil, cine ne comentează starea, cine mai este într-o relaţie, cine creează conţinut şi cine se zbate pentru a ne scrie pe chat, chiar dacă noi nu înţelegem limba în care ni se adresează. Cu fiecare logare, obiceiurile devin parcă trase la indigo, o reclamă ieftină ce stimulează chiar şi depresiile.
            Cine citeşte aceste rânduri să ia la cunoştinţă cele scrise mai sus şi să se îndrepte spre o cale mai uşoară de exteriorizare, pentru a defavoriza facebook-ul. Plăcerea pentru această reţea a fost stimulată şi de către televiziuni care şi-au dorit să intre în contact cu fanii. Surpriză! Au reuşit această magnifică performanţă, iar acum orice produs are pagina de Facebook. O turmă greu de refuzat, dar nu singura.

            Am putea suferi de TOC dacă:
            1. Ne uităm la ecranul telefonului de multe ori pe zi, butonam, dar fără să avem vreo activitate reală, ci doar una instinctuală.
            2. Vizităm site-uri de internet doar din obişnuinţă, iar informaţia o lăsăm pentru alţi utilizatori.
            3. Ne gândim o mare parte din timp dacă am închis uşa casei, dacă aragazul este oprit, ba chiar ne gândim dacă nu cumva ne-a luat foc locuinţa.

            În funcţie de mediul în care ne petrecem timpul, avem onoarea de a căpăta anumite ticuri, ba chiar obsesii şi putem dezvolta TOC. TOC nu este depistabilă în prima fază, însă până la maturitate (vârsta de 40 de ani), tulburarea ajuge să fie evidentă şi pentru "gazdă".
            Putem să-i venim de hac tulburării obsesiv-compulsive prin terapie şi tratament medicamentos.

P.S. Imaginea ilustrează ipostaza unei adolescente obsedată de spălatul pe mâini.