| Ma arde recele |

Zile intregi au trecut, am numarat cum ma balbai tot mai des, am aflat ca pot sa zambesc si fara sa ma chinui, ca nu mai am nevoie de un haos in care sa ma trezesc in fiecare dimineata si ca mesajele reduse au un singur motiv, prezenta ta.

Recele incepe sa ma inghete si parca nu mai stiu sa adorm dezvelit, iar sunetele ce-mi tineau companie, au dat faliment, sunt in stare de reverie, s-au udat, au intrat la apa, sunt intr-o inconstienta permanenta.

Am zis ca nu mi-ar strica o drumetie, una in larg, si cu siguranta impreuna cu tine. Daca pasim pe apa, o facem in vis, daca visam ca pasim, atunci reusim un "permis". Iar cand cineva comenteaza, e din efect de limitare, iar intrebarile timid creionate, sunt sterse, rupte, aruncate, arse in putinul foc meritat. Barierele au cedat inca de la primul pas, impulsul a venit mai tarziu, iar experimentarea a fost intr-o tachinare ce a tins spre o priza, o viitoare conectare, una nelimitata.

Ma cearta apa, ma vede ca o resping, te rog trateaza-ma la figurat, acum de vreau sa o ating, ma respinge inainte sa respir, ma arde, ma ia cu respiratie infundata, sufocare...

Si daca imi e prea cald, ma vad transpirand, ma dezbrac si ma arunc acolo unde gasesc ud, dar si rece. Dupa "ritual" imi pun o pereche de blugi pe mine, ma grabesc sa-mi acopar si spatele, un tricou e inlocuit de o sifonata camasa, te iau si te tin in brate, ne tinem de mana, fugim... stiu, reusesc inc-o rima, impreuna.

Inlocuiesc "intotdeauna" cu "mereu", asta cand simt ca cineva imi poarta pica, dar cand stiu ca tu ai inchis usa dupa tine, mi-e greu, mi-e teama sa nu fiu prea fericit, mi-e teama ca n-am sa te mai las spre o posibila plecare, mi-e teama de nesaturare, si nu-mi ajunge, si mai vreau si ne multumim intr-un mod minunat.

Iar transpir, scriu mai rapid decat gandesc, incerc sa nu ma opresc si sa cred ca fluenta e si reala si ca nu e o simpla aberatie predata ca la scoala. Iar? Nebunia o mirosi si te oftici, stii ca nu e de mancare, inghiti in sec si ceva iti ramane, se blocheaza in gat, e "ridul" ce vrea sa te-omoare.

Stau pe un "Burete", pe o perna, undeva langa salbaticul calculator, si ma tradeaza, si se blocheaza si cred ca nu ma mai vrea, sau poate ii e dor de "nelinistea" mea.

Ibricul zace pe foc, asteapta plin de apa, inca nu exista foc, si totusi ma arde. Ma arde un gand, ca nu mai stiu de restu', ca n-am gasit pana acum mai mult, ca asta e maximul provizoriu, ca fixul e in doi "2", ca ce urmeaza, e o evolutie "rastignita", ca forta se dezvolta doar aici, intr-o singura lume, aia in care altii nu au permis, de la inceput iti este scris... ai o alta destinatie.

Calatorul meu internaut, te-am amestecat deja prea mult, te-am facut shake-ul meu de dimineata, ti-am simtit gustul dulce acrisor al cuvintelor decat gandite, n-astept totul...

... astept nimicul despre care multi nu stiu nimic. Eu nu stiu nimic despre lumea vostra, sunt un egoist restras intr-o ardere racoroasa. Imi place!