| Cuvinte prajite |

Nimic interesant, doar calori ce curg la greu , doar un vocabular mai adecvat lumii "bune" si o suita de atuuri ce intretin atmosfera ce vrea o imputire cat mai curand. Traind in ceata parfumului proaspat instalat, ochii tai incep sa se inece, devin uzi, iar alunecarea picioarelor tale e ajutata de schiopatatul in care te-ai inscris in graba.

Contractul cu somnul e din ce in ce mai ilegal, iar cuvintele le servesti din ce in ce mai fierbinti. Iti place mirosul viu de prajeala si ai vrea ca sangele dusmanilor sa miroasa la fel. Lauda-te, ai activitatea, ai ce sa respiri, ai cu ce sa te intoxici, ai cum sa-ti citesti greutati mai mari pe cantar, ai puterea de a te sacrifica, ai curajul de a spune DA doar unei singure oferte.

Sa-ti spun ca nu e momentul sa te crezi special? Nu, simti si tu ca ceva da cu virgula, doar ca eziti si te lasi pacalit de naivitatea aturajului tau... cafeaua nu place orcui, mai ales zatul din ea. Filtru? Hai... sa lasam fitele deoparte.

Afaceri dubioase face trupul tau, tachineaza privirile ce tintesc spre josul frumos, iar amenintarile incep sa apara exact de la prima propunere, cuvintele au inceput sa arda. Si cum nu suport "totul", ma apuc sa-mi strig dieta, in gura mare. Ma aude cineva? Bajbaie vreo cuvantare prin lume?

Glasul mutilor se-aude pentru surzi. Orbii sunt regii nimicului superior, cuvintele ajung sa fie, nemuritoare, un fel de melodie pe care-o asculti in tacere, in baie, in pat, in lunga asteptare.

Simt ca se lasa frigul, ma ia de la picioare, am nevazutul, am o centrala, o simt doar a mea. Lucrez la ce nu gandesc si gandesc la ceea ce vreau sa realizez. Vreau, e suficient.

Pamantul e gravid de-o "viata", cand se cutremura sa nu va fie frica, are o simpla greata. Si cand e ceva mai rau, e de la foc, l-ati dat prea tare, si totusi vrea cuvinte... cuvinte fierte.

Ce fac? Un experiment, ruginesc prostia, rup lipirea nedorita si ma acomodez in straie necomerciale, o achizitie pe viata, imi place, ma stiut asa de cand m-am nascut, sau nu ma stiu... ma simt cu fiecare cuvant.

Ce face ea? Ma priveste in oglinda, eu fac la fel si ceva in plus. Narcisismul meu e doza, in esenta, plina de iubire. Ma duc la vanatoare, vreau sa vad ce iubiri "bolnave" imi vor pica pe mana. Si ce seamana a viata, e din alta realitate, miroase a lumea mea. Antifonare reusita, restu' precipiteaza fara reusita.

Sa tragi din tigara, sa tusesti, sa recunosti neputinta, sa-mi zambesti, sa pleci de langa zgomot, sa canti cand se opreste muzica, sa dormi cand te are in brate, sa simti fericire.

Nu se da, nu se imparte, ci se traieste... intodeauna in doi. Iar ce e mai presus, e mai mult decat ce e enumerat anterior. Vrei sa traiesti? Lasa cuvintele sa se amestece, adora balbaiala, observa pasirea incrucisata, limiteaza-te pana fierbe toata, toata dorinta amplificata in doi. Apoi? Apoi da-ti drumu'! Consuma energia, lasa loc pentru o umplere constanta.

Intelege cine simte. Prajelile's comune, simplitatea incepe dupa fierbere.

Las-o balta... doar cuvinte. Mestecate?

| N-au suflete, ci interese |

Obsesia ce ma coboara la limita celor ce nu par a mai fi vii, se leaga de o indobitocire a pamantului cu pasi marunti, dar strategic indreptati, ce apartin celor ce sunt mai jos decat jalnicii cocalari, un fel de corcituri in viata ce nu stiu cum sa apara din intuneric.

Si nu m-ar irita pielea asa degeaba, sunt "afectat" de interesul celor ce stau prea aproape de fericire, de profitarea la care au acces si de prostia cu care ii abandoneaza si pe altii din simpla normalitate. Toti calcam stramb, dar unii sunt incurajati sa faca asta tot mai des, tentatia e mare, mai ales cand te sustine o multime. Esti capabil sa-ti dai "galagia prietenilor" la gunoi si sa-ti oferi recompensa nimicului, esti in siguranta inchis intre gratii, ceea ce ti s-a promis e vopsit in culori de ruina, iar rozul nu mai e asa frumos. Are cineva pe-acasa bucati de curcubeu?

Simt ca nu ti-ai risca demascarea, pastrez secretul ce nimeni nu-l stie si imi accelerez pulsul cand sunt singur si amenintat de nemurire. Viata'i trecatoare, restu' se prelinge din alte lumi, "o, una, doua galaxii".

Unghiile ei crescute, se ascut in fiecare noapte, iti penetreaza ranile si le faci mai adanci, realizezi ca nu esti decat o gramada de oase, acoperita de prea multa carne. Un sfat din "ceruri" iti graieste. Iti spune ca si pe timp de criza e nevoie de sala. Muschii tai vor antrenare, mintea nu-ti functioneaza, agitatia ta e brutala. Oare asistam la o explozie carnala?

Si-au vandut sufletul cu ceva vieti in urma, nici ei nu'si pot da explicatii monotone si sigure, sictirul ii cuprinde atunci cand nu au in vizor o victima, raul ii mai incarca din cand in cand cu energie, e starea de ceainic dat in foc, si totusi un pic de savoarea iti nimiceste limba. Pacat ca'ti place!

Tu ce esti in stare sa furi? Suflete crude ce le pui pe gratar pentru o maturizare si prajire "uniforma"? Sa stii ca focul distruge, caldura mananca din aer, sufocarea are interesul ei, moartea n-are timp de tine, e ametita, bea o bere.

Telefonul e "noua" noastra comunicare rapida, inainte aveam conectare prin telepatie, era mai incitanta nebunia, acum se rezuma la caractere ce se vor a construi imagini si sunete, reactii si consumari in masa, fiecare penetrare aducand inca un "banet" in cutia celor inventivi.

"Nesufletistii" se afirma foarte usor, sunt blanzi pentru inceputuri, nu renunta la niciun "proiect", nu dau inapoi de la nimic, par cei "trimisi", dar undeva pe la mijlocul drumului se intorc si viruseaza sistemul, e siguranta ca simtirea ta se extinde si pe viitor, cineva iti "taie ata".

Dragii nostri "cantareti", sa cantati cand se-opreste muzica. Va rog sa nu ma surziti, am si eu interesele mele...