| Stirea zilei |

Aici furnizez senzationalul, aici vorbesc despre exclusiv si am grija sa fie totul cat mai fluent si constant. Nu duc lipsa de idei, dar daca nu sufar de nicio afectiune, atunci inventez, asta pe sistemul sunt stirist pe national si tre' sa ma vand bine.

Viata asta a ajuns sa fie punctuala cu cei ce vor sa scoata bani din baliverne, suntem vinovati cu totii, ne holbam si credem orice zvon, nu suportam fara barfa si ne intrecem in a scalda o viata in minciuna. Reusim sa stricam imagini chiar daca nu le-am construit noi. Am uitat sa luptam pentru adevar, nu stim sa privim panoramic, nu mai suntem atenti la margini, nu fotografiem nimicul decat daca e in straie de sarbatoare.

Imprevizibilul apare acolo unde e liniste, evenimentele dureroase sunt parca premeditate si cineva ai senzatia ca ucide pentru o stire.

Noaptea se gadila asfaltul, poate mai se rataceste cineva, se mai lovesc doua metale, se mai moare, se mai violeaza, se mai umbla la buzunare si conturi bancare, varsarea de stiri urmeaza imediat dupa ora 5 cu soare. Ca sa ne impiedicam de mister se precizeaza si aparenta sau fictivul din informatie.

Sangele nu apare din bulion, nu pe starzile din Romania, ma tem ca suntem controlati la milimetru si ca ceea ce facem ne este dictat cu precautie. Multi se roaga sa devenim subiect de stire, noi devenim vedete moarte, iar ei isi incaseaza banii pe rating si publicitate.

Sunt iritat de sunetele ce multi nu le percep ca fiind zgomote, ma impotmolesc in politica, iar ea imi urla pe toate gaurile auditive si vizuale. Pana trece idiotenia ma ascund, stau intr-un borcan izolat fonic, dau play la ce gasesc bun de moment si ma invart in ganduri.

Nu mai stau prea mult si am sa zgarii,am sa fac dungi pe gheata, am sa simt miros de zapada si voi vedea ca prima ninsoare va deveni stirea zilei. Suntem ipocriti cand cautam doar la suprafata. Uitam ca in afara de creier mai avem si suflet, suferim de reverie si iluzia ne itoxica, n-as vota nici macar daca ar candica " mamuca mea".

Nu frate, nu se merita, romanu' e invatat sa fure, tre' doar sa aiba ocazia si se manifesta.

O sa va dau zaharina de trei ori pe zi, ca sa va sugerez magicul. Fara zahar ca faceti diabet. Si asa sunteti imputiti, nu dulci. Vreti parfum? Spalarea!

Asta vreau sa apara la ziar, nu de alta, dar poate va simtiti si voi...

| Stii ce e ciudat? |

Cand stau ca nebunul cu urechea in telefon, cand eu constat ca suna si in loc de vocea ta, se aude o nebuna, ma anunta s-o las balta, sa revin mai tarziu. Cand stiu ca insistentele mele, chiar si anonime, sunt usor de refuzat. Noroc cu cei ce-au inventat silentiosul.

Cand imi e dor si ma exprim voua, cand am ceva de spus si langa ea sunt tacut. Cand sunt nervos si ea ma schimba si ma face permanet. Cand ma inalt si vreau sa fiu cu ea, la acelasi nivel. Cand nisipul il calc inainte de vara, atunci cand ploua, si niciodata singur.

Momentul in care mi se spune ca sunt pe un teren minat. Cand eu simt si primesc prea putin, dar acel putin totusi ma imbata. Cand oamenii se cred inteligenti si eu le spun pe fata. Cand ma cred prost si prostii nu-mi confirma.  Cand ma uit la televizor ca sa adorm mai repede. Cand am alcool in sange si nu simt decat o vibratie. Cand suna telefonul si cu siguranta nu e ea.

Cand siguranta e prea sigura si dincolo de nebunie e o masca aplicata zilnic. Cand trebuie sa traiesti chiar daca cei importanti te lasa balta. Cand poti gandi pozitiv cu nedreptatea'n pat. Cand spargi o cana si continui sa bei din ea.

Senzatia de picare in gol si izbirea de moale. Vorba ce doar o citesc. Pixurile golite si neinlocuite. Asteptarea repetata pana cand cineva imi va darui pasta. Tastele ce inca se pastreaza curate. Anumite pustoice si femei ce'si aduc aminte de mine. Prieteni ce uita ca imi pasa. Vrajitorul ce mi-a vrajit o ea. Mireasa ce nu se viseaza iubita. Zambetul ce mi-l admir singur, in oglinda.

Narcisismul meu si parul ei mult prea negru. Timpul pe care-l ignor atunci cand vreau sa treaca si s-o vad. Exprimarea ce doar in scris ii iese bine. Balbaiala mea si zambetul cuiva.

Dementa parinilor. Comunismul de mult apus, reflectat si pana azi. Femeile ce adora mutenia. Oamenii ce simt, dar nu-mi spun.

Miscari ale buzelor ce exprima starea, vorbe dulci ce mint si ajuta scaparea. Dopul sticlei ce nu reusesti sa-l deschizi. Un cutit, un surub, un deget, o forta... un ciob. Important e ca se consuma.

Stii ce e ciudat? Ca exista! Ca ma lasa, ca ma ia, ca ma ucide, ca ma reface, ca ma pune sa astept, ca vine, ca vrea sa plece mai tarziu, ca nu-mi da semne de viata, ca-mi respira langa ureche... ca ma saruta...

Nu vreau racire. Vreau caldura, si stii de unde-o astept!