| Conversatie profunda |

Am un joc de imagini ce mi se perinda prin fata ochilor, mi se amaneteaza si unica speranta, nu voi filma nimic, nu voi prinde niciun cadru indecent, voi fi stana de piatra in fata unei oglinzi, lumina imi va bate de sus si se va rasfrange, distruge... inainte de a-mi vedea chipul.

Tipul din oglinda sunt eu si tipul ce face posibila reflexia sunt tot eu, dar e prea intuneric, nu se poate, bezna curand imi va cuprinde si mintea, voi ajuta la nimicirea nimicului, ma voi adormi.

Am inchis ochii si nu-mi e somn, obloanele ar vrea sa se deschida, iar prietenul meu imaginar, constiinta, isi cere drepturile, vrea o conversatie in doi.

Sunt atacat, ma persecuta un monolog infiorator, sau cel putin asta e prima impresie, si incepe sa nu mai conteze decat finalul.

Gesturile mele, nebunia mea, mimica, preludiul viselor, postludiu luminii si vraja mobilului ce se misca'n vibratii.

Ce-am vorbit? Cam nimic din toate, foarte putin despre palpabil. Mi-a spus ca vrea sa ma fac mare si ca imi acorda dreptul de a visa, nu am voie sa calc stramb, iar becul trebuie sa-mi lumineze calea pana la epuizare.

Mi-a placut, nici nu mai era nevoie sa spun, sa completez, sa comentez. Era pentru prima data cand doua lucruri erau pe aceeasi linie si nu se gresea trasarea pana la limita. Ajung sa cred ca legea atractie e noua biblie dupa care tre' sa ne orientam.

Suna telefonul, nu ma lasa, nici nu vreau. Si daca ma refugiez cu ea (nu cu mintea), undeva departe de lume, nu-mi va parea rau,voi simti un singular rezultat din contopirea pluralului.

Si acum stii, defapt... conversez cu tine!

| Am jucat singur |

Jocul incepe si mintea ta deja zburda spre castig. Se insereaza imagini insuportabile si greu de controlat. Nu poti decide ce urmeaza, dar iti poti perfectiona antrenarea.

Din prag pleci cu ganduri marete, injectand in vene un invizibil risc. Esecul nu-l prea bagi in seama, dar replica "important e sa participi" o tii in siguranta, in caz de urgenta.

Rundele sunt chinuitoare, exista un timp limita de relaxare si unul tinta ce-ti da ultima sansa. Jocul are clipe de spontaneitate, amesteca fiecare nivel, rastalmaceste viziunea ta si o face mai perversa. Istetimea ti-o poti numara in puncte, iar castigurile le acumulezi prin rabdare. Stii ca fiecare minut face ca tensiunea sa fie si mai mare. In minte se calculeaza cifre, replicile sunt lasate deoparte, jocul e incert si nu sti ce te asteapta, nu te poti uita in spate.

O sala mare cu peretii dusi spre cer, cu tavanul sculptat in nimic, un alb ca la spital si asta e primul nivel. Un scaun din alte zeci, un cersetor ce-ngheata de cald. Frisoane ce nu le-nteleg, ce nu le simt, dar unii vor sa invat.

Un ceas identic cu celalat, alte ceasuri ce arata ore diferite, secunde si minute potrivite, o liniste si totul ar rima in cuvinte. Un telefon ce asteapta vibratia, piciorul meu ce vrea sa simta restu', blugul ce trebuie patruns, creierul meu satisfacut.

Si ar inseamna ca totul sa fie un semn. Nu vreau sa cada peretii, nu vreau sa se clatine nimic atunci cand inchid ochii, la mijloc de ceas nu vreau sa ma ridic... e in zadar, dar jocul e surd.

O nebunie lansata si prezisa, dar cu un continut ce trebuia experimentat, nicio lacrima, nici muzica, doar un culoar patat. Un radio deschis intre doua usi, si zeci de treceri ca sa leg un confuz. Si priviri ce incepeam sa le stiu, si bucuros as incepe sa vorbesc cu peretii.

Dotat cu cel mai mare chin, asteptarea, sau picatura chinezeasca inchipuita printr-un stres din ce in ce mai fluent, imi dau seama ca de ceva vreme era noapte.

Si cum unii fug, la fel si revin, eu doar pasesc si tin in spate un ghiozdan, unii ma stiu, altii m-asteapta. Vad prea multe chipuri ce seamana cu "inamicul" greu de infruntat, si vreau sa cred ca iluzia m-a debusolat.

Ma ridic, nivelul urmator deja a plecat, iar asteptarea mea e legata doar de cer, l-as putea privi o groaza de vreme, dar nu mai mult decat pana la rasarit. Si n-a vibrat, nici n-a "vorbit", am tot tastat in mii de directii si doar una a grait.

M-a fugarit un gand, dar rotile m-au oprit, a pornit.

N-am castigat, nici game over n-am primit. Am jucat singur, asa cum am gandit.