M-am mutat pe JohnCristea.RO

Se afișează postările cu eticheta bantuiti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bantuiti. Afișați toate postările

sâmbătă, 26 decembrie 2009

| Dimineti |

Am primit o cerere verbala, mi s-a propus sa scriu mai des, sa nu fiu inutil si sa spun ceea ce simt. Sa ma las purtat de val si sa nu-mi pese de vremea de afara. Sa ma acomodez in functie de starea celui de langa mine si sa dainui prin visele oamenilor.

Cererea a venit la pachet cu tot cu titlul. Nimic aranjat, totul intr-o seara ca asta, ca sa pot scrie mai bine. Iar daca acum era dimineata, eram prea adormit, nu ma simteam eu, ci doar un maniac ametit.

In randurile astea va trebui sa fac loc pentru ceva porfund, am conexiune catre fiecare bataie a inimii si da, ma simt. Incep sa-mi amintesc...

Cum sunt diminetile mele? Cam sarace in spontan, uneori aud o voce ce zace de multa vreme in alta camera, ma satur de acelasi rol si de identicul teatru ce-mi dezordoneaza toata ziua. Mai savurez doar mici mesaje primite de nicaieri si ma rog sa am credit pentru a da si eu un raspuns. A, de credit nu am nevoie. In lumea astea nu toatea lucrurile sunt limitate. Oamenii sunt cei ce apeleaza la limitare.

Si sa cred acum ca am la dispozitie suficienti picuri de apa pentru a-mi satisface fata si sa renunt la idee pentru a mai ramane o vreme in pat, sa mai admir viata cu ochii inchisi, s-ascult muzica ce ruleaza pe fundal din noapte pana'n dimineata.

Secretul meu consta in vocea ei, cea pe care o aud in telefon. Ma mint si-mi spun ca e langa mine, nu mai conteaza ca doar cearceaful il "violez" cu patima. Conversatia e scurta, nici nu-mi aduc aminte ce-am vorbit, sunt dimineti in care ma trezesc mahmur, nu's bautor, sunt imbatat de vorbe spuse de meschini.

Viata isi da startul la prima ora, doar luna mai intimiteaza durerea, doar ea aduce reveria, in rest e forfota cat e lumina.

Diminetile mele sunt atat de diferite. Sunt prea multe ca sa le pot pune cate un nume si nu ma pot gandi la foiala pe care am avut-o pana dupa miezul noptii. Trisez in fata insomniei, ma tarasc pe jos, iau plapuma cu mine si frigul ma trage usor. Totusi, nu va fie teama, n-am sa mor.

Diversitatea diminetilor e nesatula. Intr-o dimineata m-am trezit: racit, sau zgariat, ranit, indragostit, folosit, batut, mangaiat, sarutat, partial violat mental, manipulat, iubit, neimplinit, cu dorinta in suflet, cu dor de ea, cu dor de-a dormi ca sa nu-mi inchipui cu cine e ea, inselat, doar eu intr-o lume paralela, doar cu cheia ce inchide lumea mea, putin mai bogat, fericit.

Diminetile mele au inceput: din cauza sunetului insistent al telefonului, la strigatul nervos de comunist, din prima soptire a ei, din instinct, datorita ceasului biologic, cu o dimineata in urma, dupa primul sarut si niciodata cum altii au crezut.

Vreau cat mai curand sa-mi schimb obiceiurile. Vreau sa renunt la a mai dormi singur, vreau ca patul meu sa mai faca loc pentru inca o persoana, iar camera mea sa se afle langa o alta camera tot a mea, a noastra.

Desi nu mi-am testat prea mult "talentul" de bucatar in perioada sarbatorilor, am pofta de gatit, doar ca mai lipsesc cateva detalii ce in 2010 mosu' mi-a spus ca mi le rezolva. Speranta moare ultima, dar eu insist, diminetile mele au nevoie de mai mult, vreau sa continui sa visez si sa fac ca realitatea sa ma placa atat de mult incat sa ma deoache.

Nu sunt multe diminetile pe care le-am trait cum imi place, sunt mai putin de 30 la numar, dar promit sa largesc numaratoarea si sa-ncep sa ma laud cat mai serios.

Din sincera profunzime va spun ca m-a luat somnul, voi bantuiti pe aici cand aveti timp si chef, rabadare si dorinta.

Clipe faine? Sarbatori la maxim!