Eram dependent de "te iubesc", acum sunt pe droguri ușoare

Chiar dacă am rămas doar eu, n-am cum să nu mă gândesc la trecut. Trecutul face parte din mine, din prezent. Îmi va construi și viitorul. Nu e ca și cum aș căra o povară pe umeri, ci e o experiență care mă ajută să-mi învăț lecțiile, dar mai ales să trăiesc cu un dor pe care n-am unde să-l ascund, dar îl pot ruga să se manifeste doar între anume ore. Am ajuns să îmi dresez mintea și sufletul. Mă simt mai puțin, trăiesc mai puțin, mă rănesc mai puțin. E doar ceva trecător. Nu pot sta așa la nesfârșit. Sunt unde sunt pentru că mi-am permis să iubesc indiferent de limitele pe care societatea mi le-a trasat. Am ajuns acolo unde mulți doar gândesc și am păcătuit doar pentru că fiara din mine voia să facă pact cu Diavolul. Mi-am pus amintirile în cloud și-am început să fac dușuri reci. Nu-mi iau pulsul după ce apune soarele. Sunt eu doar când sunt singur și scriu. Da, acum sunt eu. Sunt eu pe bune și îmi dau seama că m-am rătăcit. Am în playlist mai puțin de 10 piese și doar p-alea le ascult. E o buclă mică, dar sigură. Întâlnesc zilnic oameni noi și-ai zice că sunt cel mai sociabil om, ba chiar un tip cu mulți prieteni, dar metaforic vorbind, n-am degete nici la mâini, nici la picioare. N-am ce să număr!

Cred că îmi e frică de tot ceea ce mă înconjoară, de tot ce nu pot controla și de tot ce seamănă a ceva din trecutul nu tocmai îndepărtat.

Mă simt ca și cum aș fi într-un purgatoriu și cred că se dorește o spovedania din partea mea. N-am cui să spun ceea ce simt pentru că oamenii nu ascultă, nu înțeleg... mulți doar dau din cap și merg mai departe. Fiecare are problemele lui. Suntem oare toți prinși în bucle de nefericire? Ne forțăm să zâmbim doar ca să mai trecem peste încă o zi?

M-aș urca în primul tren și aș fugi. Aș rătăci o vreme doar ca să mă regăsesc. Deși sunt bine, inima nu-mi bate. Am o dorință acută să iubesc și-am început cu mine. Zâmbesc când mă gândesc la cât de narcisist sunt și totuși la cât de imposibil e să-mi focusez atenția asupra mea. Mă iubesc. Da, îmi lipsește acel "te" din declarație. Suna mai bine un "te iubesc" și ăsta era cel mai potrivit drog din viața mea. Acum sunt pe droguri ușoare, droguri care abia de-și mai fac efectul. Măresc doza atunci când știu că n-am nimic în program pentru următoarea zi și dau play la tot ce-a însemnat noi în viața asta.

Am scris asta aici pentru că aveam nevoie să previn apariția vreunui dor nebun de iubire. Și azi îmi e dor de-un sărut și-o îmbrățișare, dar mai ales de conversațiile interminabile pe care le aveam.

Închei aici. Mai revin.

Am rămas doar eu

Am rămas doar eu. Ciudat, mai ales că mi-am propus un eu și tu. Am rămas doar eu. Tu... Nu știu. Cred că nici nu ai fost sau nu mai ești acum. Sau ești, dar nu pentru mine. Sau ești, dar te lupți să nu mai fii!

Nu i-am mai spus nimic minții mele. Nu m-am mai îmbătat cu iluzii și n-am mai presupus nimic. Am fost pus în situația de a mă descoperi pe mine. Trebuia să plec eu, dar ai plecat tu. Nu știu dacă să-ți mulțumesc sau să te urăsc. Adevărul e că îmi e dor de tine și de toate conversațiile alea nevinovate. Îmi e dor de noi doi, oricât de toxică ar fi afirmația asta pentru creierul meu. Îmi e dor să mai vorbim.

Te-am tot căutat și nu ai mai răspuns. Ai transformat căutarea mea într-o scenă de disperare și ajunsesem să fiu privit cu ochi răi de tine, tu cea care erai toată doar un zâmbet atunci când ne vedeam. Știu, trebuie să fiu un tip matur, cu perspective, orientat pe carieră și să rup toate nimicurile astea romantice. Îndrăgostelile astea nu's decât în basme și-n filmele cu supereroi.

Ai avut dreptate! Sunt defect! Am avut senzația că te găsisem și că nu mai aveam nevoie de nimeni și de nimic. Se pare că am fost doar un copil care voia să se joace, iar jucăriile i-au fost furate, așa, peste noapte.

Cuvintele astea nu sunt despre amor și nici despre suferință. Am trecut inclusiv de purgatoriu și contrar celor spuse de mulțime, am simțit să te aleg pe tine. Și nu regret nici măcar o clipă dintre cele petrecute cu tine, chiar dacă acum sunt momente în care încă doare sau în care efectiv am impresia că te văd în toate femeile. Asta îți doreai, nu? S-ascult piesa de la Taxi și să te văd, oricând și oriunde, doar pe tine. Ți-a ieșit! Și chiar foarte bine. Și da, ai fost și zen pentru sufletul meu și oază de liniște, dar mai ales ai fost acel tu care mă completa. Dacă nu erai tu nu știam s-ascult Freddie Mercury și Elton John așa cum o fac acum! Am playlist-ul plin de tine, încă! Dacă nu erai tu nu mă vedeam la volanul unei mașini... sunt multe pentru care nu am cum să-ți mulțumesc. Nu am cum pentru că sunt blocat, la propriu. Eu singur m-am blocat - sau așa ai putea spune tu.

Ți-am mai dedicat cuvinte, dar mi-ar permis să le șterg, doar că să nu pară că doar eu sunt disperat. Recunosc c-am greșit, dar nu știu sigur cu ce. Cu tot? 

Mi-a amorțit sufletul de la o vreme. Sper să dea căldura mai repede că nu mă mai recunosc. De fapt, nici pe tine nu te mai recunosc. 

Când te-am văzut ultima dată, acum, de curând, când încă dormeam pe mine, la propriu, mi-a luat aproape o secundă ca să îmi dau seama dacă ești tu. Creierul meu tot încerca să șteargă fișierele care te conțin pe tine - probabil din cauza asta nu-mi mai răspunde atât de repede. Mi s-au aprins toate alarmele și m-am tot gândit dacă să mă opresc sau nu...

Aș fi vrut să mă așez lângă tine, să-ți spun mai mult decât un mulțumesc. Să te îmbrățișez. Ce dor nebun îmi e de îmbrățișarea ta! Dar nu. Am mers mai departe, chiar dacă mi-ai răvășit gândurile și sufletul. Am fost tentat să te sun, să te mai caut, să... dar mi-am adus aminte că nu-mi mai răspunde puștoaica aia îndrăgostită, ci femeia care nu mă mai vrea în viața ei... doar pentru că tu ai ales să te iubești pe tine. Nici nu știu ce înseamnă asta! Am căutat vinovați si mi-am răcit gura cu explicații, totul până când mi s-a părut că nici măcar un pact cu Diavolul nu m-ar fi ajutat. Așteptarea mea a fost doar un exercițiu de imaginație, doar un strigăt de ajutor către sufletul meu rămas undeva unde îi era frică. 

Țin să te anunț că toți cei din jurul meu mă "obligă" să renunț la treaba asta cu "eu și tu". Cică oamenii au nevoie de nenumărate iubiri pentru a ajunge la profunzimea iubirii. Eu îi contrazic și astăzi, când încă mai cred că sufletul pereche poate veni oricând și nu e nevoie de vreo numărătoare. 

Îți zic zâmbet și tu știi că despre tine scriu. Că ție îți vorbesc. De fapt, toți știu asta. De m-ai vedea cum zâmbesc când mă uit la pozele cu noi doi! Apoi, după câteva minute în care am senzația că urmează să primesc un mesaj de la tine, mă trezesc brusc la realitatea și închid fereastra aia cu amintiri. Sunt singur când adorm și singur când mă trezesc. Sunt doar eu cu mine și pare că nu e imposibil. De fapt e chiar mai simplu. Doar că mie îmi plăcea cu tine. Ție nu?

Textul ăsta e posibil să-l citești prea târziu. Până atunci... ce simt pentru tine va fi tot mai puțin coerent pentru sufletul meu, dar voi ști că măcar a fost ceva.

Aș fi pus pariu că te întorci. Aș fi pus pariu că îți e și ție dor. Aș fi jurat că nimic nu ne-ar fi putut opri. Am fost un idiot și mi-am permis să te iubesc. Oare-ai fugit sau...?

Te-am așteptat de nenumărate ori în gară. M-am rugat să te reîntâlnesc și să ne mai dăm o șansă. Dar zilele... lunile au trecut și tu te-ai asigurat că nu ne mai intersectăm. Treptat am început să cred tot mai puțin la o reîntâlnire, mai ales că tu nu mai erai chiar zâmbet, ci o fată pe care eu o recunoșteam tot mai puțin. Apoi te-am zărit și mi-am adus aminte de tine, de noi si de toate momentele pe care le-am petrecut, de toate trenurile care ne-au ajutat să fugim atunci când era cazul - fugeam de alții, nu unul de altul. Totuși poate tu ești fericită acum!

Nu știu cât va mai persista dorul ăsta de tine, dar știu clar că telefonul meu nu e niciodată pe silențios pentru tine. Ești încă pe lista aia cu prioritate maximă și n-am ratat niciun apel de la tine - tu n-ai sunat, știu!

Îmi găsesc cu greu locul în perioada asta și e pentru prima dată când sunt doar eu. N-am fost niciodată atât de eu și de singur. Am ajuns să-mi petrec timpul cu mine, cu seriale și/sau răsfoind cărți de dezvoltare personală. Ies cu oameni pe care abia de-i știu... și vreau doar să treacă un timp, un timp în care sa nu mă gândesc la tine. Nu vreau să apară o altă ea. Nu vreau să-ți fure alta locul. Nu, nu ți-l va fura! Tu ești tu.

Am tot mai puțini prieteni buni și chiar și cei mai buni par să fie sensibili în perioada asta. Și dacă sunt defect e posibil să rămân doar eu de tot. Probabil că prietenii adevărați nu pleacă niciodată.

Eu, în singuratatea mea, am prins drag de străini. Zâmbete străine și oameni care și ei sunt la fel ca mine... doar ei. Oare ce mai faci tu? Cine sau ce se plimbă prin penthouse-ul minții tale?

Am să mai scriu. Tot aici. Data viitoare.

Era să te pierd

Da, era să te pierd, suflet drag, pe tine, cea pentru care am tânjit, cea pe care am dorit-o dincolo de orice altă alegere, dincolo de orice temelie care s-a zguduit pentru că tu erai singurul început, singurul în adevăr și iubire pură, din cap și până-n picioare. Tu, o floare.

Scriu aici pentru că știu că e un tărâm aproape virgin, pe care nu calcă oricine. Ți-am făcut loc aici pentru că ești tot ce am și ce-mi doresc. Să nu sune copleștitor, dar chiar era să te pierd!

Te vreau pentru că te știu și te știu pentru că te-am cunoscut, dar mai ales te-am ales pentru că te iubesc.

Nu știu a scrie rânduri multe aici. N-am mai revenit de ani de zile. Ceva s-a întâmplat, știm bine ce, pentru că tu ești chiar tu și asta ți-o spun fără să mi se împleticească mintea, fără să am vreun gând idiot, doar iubirea pe care am construit-o de la prima îmbrățișare în beznă, doar noi doi și căldura buzelor noastre care se voiau mai aproape, mai repede, pentru prima dată. Pentru primul film, probabil cel mai plictisitor, dar cea dintâi sărutare.

Era să te pierd din prea mult egoism, din cauza felului meu de a-ți spune un te iubesc agresiv, printre dinți, neasumat, fricos sau deloc. Iar când uit să te iubesc, te pierd, puțin câte puțin. Și uneori taci. Și nu dai semnale.  Sau... ba da!, dai toate semnalele din lume, doar că am fost orb o vreme și am avut nevoie de semne, fizice... și sufletești ca să mi se facă un gol în stomac și să nu te mai am pentru câteva clipe. O clipă fără tine mi-a fost suficientă pentru a-mi da seama că tu ești. Tot o floare.

Și nu uita că ți-ai dorit să mi te doresc doar pentru mine. Știi care e partea frumoasă? Că te simt tot mai intens atunci când știu că era să te pierd. De tot! Să pleci? Să pleci. Rămâi. Rămâi doar dacă și tu simți așa cum eu îți scriu. Și simt că nu vrei să pleci și doar sufletul îmi spune că era să te pierd. "Era" e la trecut. Ce bine!

Ar fi fost simplu dacă nu te iubeam, dacă nu aveam povești și planuri de trăit împreună. Dacă nu am fi fugit pentru că așa am simțit. Pentru că așa ne-am planificat, rând cu rând, fiecare acțiune. Fiecare contract. Fiecare bilețel. Fiecare regulă pe care ne-am hrănit-o cu izolarea și drogarea noastră. Îmi place să fug doar cu tine. Dacă nu ne mai place ceva, fugim împreună. Hai, vii, oaza mea de liniște?

Și mi-aș opri telefonul doar pentru noi, doar pentru a nu pierde următorul tău zâmbet. Da, zâmbet, despre tine vorbesc și toți știu asta. Doar despre tine și despre noi. Ce idiot, eu, om în toata firea, doar un copil ce n-ar face nici doi pași dabușilea fără tine - asta pentru că eu așa iubesc.

Însă dacă vei alege să pleci și să mă uiți, să mă lași și să te pierd, voi ști că n-am iubit până la tine și nici după tine. După tine ar fi doar potopul.

 Iar dacă ai să pleci, să nu uiți să-mi lași puloverul, acel pulover, ca să-mi țină de cald în lipsa ta, atunci când doar vei rătăci, iar eu te voi aștepta...

Dar să nu pleci, pentru că nu! Pentru că nu despre a te pierde e vorba, ci despre faptul că era să te pierd, iar acum m-am trezit și sunt doar cu tine, doar eu și tu. Noi doi.

P.S. Vezi că e cam larg puloverul, gen încăpem amândoi în el!

Când copilul întâlneşte pornografia

             Pornografia are acces nelimitat pe internet. Locul ei se află pe fiecare pagină comercială şi chiar dacă pare nevinovată, copiii interpretează diferit astfel de contexte.

            Jocurile precum leapşa, lapte gros şi monopol, ţările, săritul coardei, ba chiar şi pititea, sunt tradiţii copilăreşti uitate în cărţile pentru poveşti. Copiii manifestă un interes accentuat pentru tehnologie şi internet. Tabletele, telefoanele şi laptopurile îşi fac apariţia în viaţa lor din fragedă vârstă, afectându-le copilăria şi buna dezvoltare psihică. Un copil are nevoie de o bună percepţie a realităţii offline. Socializarea trebuie să se facă la faţa locului şi să existe interacţiune fizică în mod zilnic. Din păcate cei mai mulţi copii uită să se mai despartă de internet şi navighează în neştire. Caută informaţii eronate şi sunt redirecţionaţi către site-uri cu un bogat conţinut pornografic.

            Putem face chiar şi căutări nevinovate pe marele Google, motorul de căutare de care orice copil ştie şi de la jocuri cu maşinuţe să aterizăm la jocuri cu păpuşi, iar de acolo, către un tărâm necunoscut al unor jocuri pline de scene pornografice.

            Sado-masochismul este exprimat în mod exagerat prin jocurile destinate copiilor. Da! Copiii pot avea acces la astfel de jocuri cu doar un clic, fără niciun fel de avertisment sau de o confirmare de vârstă. O astfel de greşală pe care administratorul site-ului o face în mod intenţionat, îl poate costa pe micuţ copilăria sau chiar viaţa.

            Copilul poate deveni interesat de ceea ce a regăsit pe internet. Spune la grădiniţă/şcoală şi primeşte şi mai multe direcţii. Se ascunde de părinţi, iar pe furiş navighează în defavoarea lui. Încă de la varste fragede, copilul este bombardat de televiziune cu ştiri ce nu-şi au locul. Internetul vine ca o completare, o confirmare a ceea ce nu a fost suficient de credibil pentru un singur mediu de informare.

            Copilul se împrieteneşte cu tehnologia. Facebook-ul îi este la îndemână şi îşi face un cont pe această reţea de socializare. Părinţii ar trebui sa fie atenţi la activitatea copilului desfăşurată pe internet. Facebook-ul nu poate elimina toată pornografia pe care anumiţi utilizatori o împart în mod dorit cu cei ce sunt dornici de socializare. Din neştiinţă, copilul poate intra în interacţiune cu persoane dubioase ce nu ar trebui să existe în libertate.

            Ce poţi face pentru a-ţi proteja copilul de pornografia de pe internet? Nu îţi poţi refuza copilul şi nu vrei să se simtă izolat sau discriminat. Cum toţi copii au acces la internet, vrei ca şi al tău copil să ştie să facă anumite operaţiuni pe internet. Nimic greşit până aici. Părintele nu poate sta non stop în cameră cu copilul, iar nesupravegherea are urmări grave, mai ales la vârste copilăreşti. Pentru a-ţi proteja copilul de oameni dubioşi şi/sau de site-uri ce conţin material pornografic, există programe dedicate ce oferă monitorizare şi restricţionare asupra calculatorului. Este adevărat că pentru astfel de programe trebuie să investeşti un ban, însă, fiecare bănuţ îşi are menirea în astfel de cazuri. Programele de acest gen îţi feresc copilul de pornografie, dar te ajuta să-i creezi şi un mediu mai bun de lucru, ba chiar să-i aduci anumite sugestii navigării sale: site-uri surpriză, jocuri pentru stimularea atenţiei şi informaţii de cultura generală.

            A nu se omite: informaţia a devenit tot mai multă şi de proastă calitate. Ca un bun părinte e bine să-i oferiţi copilului cele mai bune direcţii, chiar dacă România promovează un model de joasă speţă, fără studii superioare şi cu gramatica la pământ.

Atenţie! Era să mă calce maşina!

Civilizaţia în trafic este obligatorie. Atât pietonii, cât şi cei care se află la volan, trebuie să respecte regulile de circulaţie pentru a evita evetualele accidente. În Ploieşti traficul a devenit mai aglomerat decât în Bucureşti. Poate părea dubioasă comparaţia, însă realitatea ar putea lămuri pe oricine.

            La o trecere de pietoni nesemaforizată, după o aşteptare de un minut (nu mi-am riscat picioarele, ci am rămas într-un calm permanent), o maşină a decis să-mi ofere prioritate, aşa cum era şi normal. M-am uitat în ambele direcţii, am traversat primul sens, iar când am ajuns în a doua jumătate a zebrei, o maşină de fiţe ce venea din partea stângă, a intrat în depăşire şi mi-a raşchetat hainele. Am rămas şocat şi am încercat să văd ce maşina era. Un Audi cu număr de IF. Un tâmpit grăbit care avea chef să dea cu subsemnatul sau chiar să facă puşcărie. Dacă de această dată a scăpat fără pedeapsă, poate data viitoare va rămâne fără carnet.

            Şi în postul anterior vorbeam despre proşti şi nici acum nu mă pot abţine să nu-i bag în seamă. Cred că-i fac prietenii mei şi le dau să citească codul rutier plus bonus, codul bunelor maniere.

            Îmi plăcea să cred că sunt în stare să travers strada fără să îmi tremure picioarele, dar când la volan se afla un individ cu probleme psihice, mai bine rămân pe trotuar şi trec pe la un semafor - deşi există riscuri şi în astfel de cazuri.

            Nu ne permitem luxul de a fi călcaţi de o maşină. Sistemul sanitar e la Pământ, iar groapa costa şi ea nişte bani buni. Bugetul ar putea să îndrepte ceva bani spre monitorizarea tuturor trecerilor de pietoni din România. Chiar dacă ar exista ideea de Big Brother, la noi nu merge decât cu frică şi intimidarea, dacă nu, acceleraţia e singura mamă. Punem camere de supraveghere şi mai hrănim ceva guri cu ceva mii de locuri de muncă.

            Dacă ai fost martorul unui accedent rutier, dacă era să te calce maşina sau dacă anumiţi bolizi îţi intimidează circulaţia, e bine să spui mai departe pentru a mai tăia de pe lista câţiva prosti.

Când prostului i se dă puterea

            Când prostului i se dă puterea se ajunge la România de azi. Nu mă refer strict la puteri mari în stat sau la vreo formaţiune politică, nici la vreun individ ce mai are puţin şi-şi pierde corabia. Eu vreau să atac mica iscoadă de după a mea perdea ce se lasă purtată de vântul toxic al căldurii fără ploaie.

            Dacă acum ceva vreme, mâna unui individ stătea întinsă în faţa unui magazin, acum, acelaşi individ, te poate domina, deşi tu nu eşti în stare să realizezi cum a făcut asta. Ei bine, ai văzut că lipsa lui s-a simţit o vreme, ba chiar a fost curăţenie omenească şi bun simţ. În tot acest interval bine organizat, omuleţul plin de vise, a tras din greu, cu ambele mâini, pe la străini. A prins ce-au aruncat alţii, ba chiar a făcut România o ţară fără calitate, iar în cele din urmă, când soarele a decis că trebuie să apună o astfel de atitudine, prostul s-a întors pe meleagurile pline de criză şi şomeri. Acesta e doar un exemplu al prostului plin de aur şi îngropat în maşini şi motoare pe care le conduce, deşi nu ştie să scrie decât "BUNĂ FRUMOASO" pe vreo reţea de socializare.

            Nu tot prostul a gustat din ceea ce străinul a lăsat la vedere. Sunt nişte mici nemernici, rămaşi în România, care au funcţii bănoase şi care nu acţionează în niciun fel, chiar dacă fişa postului are obligaţii cu nemiluita. Prostul are puterea în mâinile sale şi nimeni nu poate face nimic. Nepotismele au o mare valoare în România, iar în funcţie de context te doare inima sau unde nu te plouă. Ambele cazuri provoacă sechele pe viaţă. Unii au potenţa, dar nu au puterea, alţii stăpânesc, dar nu ştiu să se ţină de promisiuni.

            Absolvenţii de facultate, profesioniştii în arte şi cei ce ar putea ridica ţara, pleacă pentru o veşnicie, în ţări străine. Prostului să-i fie ruşine pentru imaginea şi motivaţia formate în ultimii zece/douăzeci ani. De unde să mai culegem, dacă nimeni nu vrea să dea cu sapa? De ce să mai producem, când produsele noastre sunt direcţionate către export? De ce să mai luptăm, când ei au arme, iar noi suntem nişte coate goale? Unde sunt alternativele?

            Indiferent de votul pe care îl acordăm, sistemul este acelaşi. Taxele cresc pe zi ce trece, salariile scad, totul se leagă pentru o Românie destrămată.

            Vorba lui Creangă "Sunt prost, dar când mă uit în jur prind curaj", are nevoie de modificări serioase, în caz contrar, se va produce o confuzie între cei cu IQ şi cei cu speranţă. Am putea să ne numim prosti cu toţii, dar m-ar durea să jignesc vreun inteligent cu două clase, ce-şi poartă afacerea pe propriile picioare, chiar dacă totul se rezumă la un masaj erotic dus spre prostituţie. Zic aşa: Sunt atât de deştept încât nici ţara nu mă vrea!

            Feţele televizate şi cu puterea-n mâna, joacă un rol de aur: Rolul prostului care-a rămas aşa! Cultura nu se măsoare în puncte de audienţă şi nici kilogramele nu au un cuvânt de spus în semn de apărare. Ne-am obişnuit cu prostia şi nu rezistăm fără o ştire mondenă dusă spre extrem, fără un ziar care pe prima pagină tipăreşte noile dotări ale unei proaspete generaţii.

            Să fii prost, e un dar în România!

Zen de duminică

             În dezordinea şi haosul continuu în care ne-am obişnuit, ca nişte roboţi ghidaţi de gurile ce ne conduc, am ajuns să facem dintr-o zi de sărbătoare, aşa cum este fiecare zi de duminică, o tensiune dusă la extrem, o roată ce se învârte, deşi nu produce decât acte negative, înzestrate în a genera ceea ce vedem la ştirile de la ora cinci.

            Duminica nu se regăseşte ca zi de odihnă, ci ca o trecere dintr-o săptămână în alta. Şi dacă suntem în vacanţă, timpul ne este rezervat şi activităţilor ce nu includ relaxarea - ne doare, dar nu recunoaştem. Duminica puţini mai sunt cei care servesc masa în familie, care merg la biserică sau care se plimbă prin parc din dorinţa de a a junge la un nou prag de spiritualitate. O variantă mai simplă? Dăm cu bâta-n baltă!

            Incep să cred că ne place agitaţia şi suferim de un tic instinctual ce ne provoacă la şi mai multă acţiune, chiar dacă timpul ne este rezervat somnului sau relaxării. Aleg cuvântul fericire şi îl pun în balans cu o globalizare a "soldaţilor" plini de interese, îmbrăcaţi la costum şi care nu întind mâna săracilor.

            Când mintea se odihneşte, fericirea se regenerează. Unde nu există decât consum, viaţa se scurge fără să clădească clipe de preţuire.

            Mă aşteaptă maşini grăbite, indivizi care se ceartă, hoţi îmbrăcaţi în cerşetori, alarme care sună fără motiv şi nebuni ce-mi vor îmbrăţişarea, chiar dacă nu e FREE HUGS. Ultima parte o programez pentru fiecare moment, restul e trecut într-o agendă veche pe care o ţin la întuneric.

            Sunt un zen de duminică.

Ploieşti. Martor la tentativa de suicid

 Poză cu Virgil la prima lui tenativă de suicid, 

strada Zimbrului, zona Malu Roşu, Ploieşti.

            Am fost martor la tentativa de suicid ce s-a desfăşurat azi noapte, în cartierul Malu Roşu, pe strada Zimbrului. Un individ, pe nume Virgil, s-a căţărat pentru a doua oară pe un bloc cu patru etaje pentru a-şi lua viaţa. Era trecut de miezul nopţii, iar Virgil înjura de mama focului, încercând să atragă atenţia şi să-şi spună durerea. Tot mai mulţi oameni s-au adunat la faţa locului pentru a vedea despre ce e vorba.

            Poliţia, ambulanţa şi pompierii au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a convinge bărbatul să coboare de pe bloc. Virgil, însoţit de alcool, a început să-şi verse frustrările şi să dea vina pe Ramona, soţia/concubina lui cu care, din câte am înţeles, are şi copii, pentru viaţa de nimic pe care o are.

 La prima tentativă de suicid a lui Virgil,

 Ramona dădea declaraţii pentru televiziunile locale. 

            De ce s-a urcat Virgil pe bloc? Sunt mai multe motive la mijloc. Din ceea ce spune bărbatul care ameninţă că se sinucide, Ramona a declarat pentru televiziunile locale  că soţul ei a tăiat-o cu lama şi că îi e frică să mai trăiască alături de el. O situaţie cumplită! Virgil a început să dea detalii din viaţa intimă şi a recunoscut că obişnuieşte să ia lumea la baiatie, ba chiar a ameninţat că face "măcel" dacă se pune cineva cu el.

            Închipuiţi-vă următorul tablou: un bărbat de cel mult 33 de ani, cocoţat pe acoperişul blocului, fumegând dintr-o ţigară şi făcându-şi curaj cu alcool. Pentru că era la a doua încercare de suicid, lucrurile au fost uşor familiare. Prima scenă s-a terminat în condiţii de siguranţă, însă, în acest caz, pe timpul nopţii, într-un moment în care nimeni nu se aştepta, Virgil a decis să îşi pună capăt zilelor. S-a aruncat in gol de la etajul patru fara să-şi anunţe căderea cu vreo replică.

            Ambulanţa, aflată la faţa locului, a intervenit de urgenţă. În cădere, individul a întâlnit crăcile unui copac, iar ţigara aprinsă a reacţionat ca un foc ieftin de artificii. Trupul lui Virgil se zbătea între viaţă şi moarte, iar multe voci îl întrebau de ce a procedat aşa. Din ultimele informaţii am aflat că Virgil a scăpat cu viaţă, dar are toate şansele să-şi repete isprava.

            Poliţia nu ar trebui să lase în libertate astfel de indivizii, care îşi pun capăt zilelor. Dacă se întâmplă o dată, se va întâmpla până va reuşi - aşa spune statistica rece. Virgil trebuie trimis la un psihiatru, internat şi ţinut acolo până se face bine.

            În ciuda vremurilor triste pe care le ducem, trebuie să apreciem viaţa şi să vedem şi partea frumoasă a lucrurilor. 

Licitează online în scop caritabil

           Prin deţinerea unui spaţiu online ce este vizitat în mod constant de o mulţime, se exercită dreptul la influenţă şi opinie publică. Uite-mă în aceeaşi oală ca orice alt blogger sau scriitor online, care-şi dă cu părerea şi promovează după cum îi pică-n desagă. După cum se cunoaşte, de prea multă vreme (ar spune unii tineri plini de vise) nu aştept să primesc remuneraţii şi nici să mi se acorde atenţie pentru ceea ce impulsionez sau propulsez pe prima poziţie. Cei care vor parcurge întreaga postare vor avea şansa să facă o faptă bună.

            Zilele trecute urmăream activitatea oamenilor de pe reţeaua de socializare twitter (apropo, ăsta e twitter-ul meu).

            Am găsit o licitaţie online cu scop caritabil şi am văzut că se vrea ceva în online-ul ăsta, chiar dacă mulţi spun că nu se mişcă decât comercialul. Dacă e aşa, atunci facerea de bine trebuie să devină comercială şi să ne punem în mişcare cu ceea ce putem. Chiar dacă avem bani puţini şi timp limitat, putem da o fugă pe blog-ul Denisei Stamate pentru a afla detalii despre o idee ce nu deţine scopuri ascunse sau promovări inutile de blog şi scurgeri de trafic în ideea de a mai da cineva clic pe un banner. Există intenţii şi nu putem face altceva decât să ne lăsăm influenţaţi în bine.

            Extrag, din mail-ul pe care l-am primit, exact ceea ce a împins-o pe deţinătoarea blog-ului în această acţiune:

          "Ce m-a motivat a fost că grupul acesta de copii şi bătrâni este alcătuit din persoane care, în majoritate, nu vor fi în stare să ne mulţumească sau măcar să-şi ţină capul ridicat ca să ne zâmbească. Bătrânii au fost asemenea copiilor din orfelinat, persoane atât de bolnave încât au fost nevoite să se mute dintr-un cămin social în alt cămin social toată viaţa.

           Ei nu ştiu ce înseamnă lumea aceasta, care e tare frumoasă. Ei nu ştiu că o viaţă normală include o familie, nici că poţi să trăieşti o zi fără să te doară ceva. Ei nu ştiu ce înseamnă dragostea în plinătatea ei. Sau să stai, pur şi simplu, pe un aşternut uscat. Cel puţin în căminul de bătrâni nu poţi intra de miros pentru că pamperşii sunt scumpi şi uneori sunt şi lăsaţi să stea în propria mizerie.

          Noi ştim bunătăţile acestei lumi, am gustat din toate acestea, ştim ce înseamnă prietenia, sănătatea, gustul apei reci atunci când ne este sete şi îmbrăţişarea caldă care să ne aline lacrimile. Dacă le ştim, de ce nu am împărtăşi ce am primit şi avem şi cu cei care nu le-au cunoscut? E drept, aceşti oameni nu se vor vindeca, nici nu vor putea să mărturisească despre faptele noastre. Dar sunt sigură că nu pentru asta o fac cei care au anunţat că vor să ajute. Eu cred că, în ciuda egoismului şi comodităţii de care ne facem vinovaţi toţi, în grade diferite, putem să facem ceva valoros chiar şi fără a căuta o răsplata.”

             Pe mine m-a impresionat această descriere amănunţită, ce cuprinde detalii ce-ţi provoacă piele de găină, în sensul mai puţin dorit. O emoţie ce trebuie hrănită  prin orice fel de mijloc.

             Poţi susţine această idee dacă o răspândeşti pe reţelele de socializare, pe messenger sau pe blog-ul tău. Iar pentru cei ce sunt mai mult decât dornici de fapte bune se poate licita.

            Grăbeşte-te! Licitaţia se încheie pe data de 26 iulie 2012, ora 23:59:59.

Facebook-ul provoacă TOC

            Până în prezent, nicio altă reţea de socializare nu a reuşit să se facă atât de ramarcată în România, precum Facebook. Viaţa online deţine o umbră de tristeţe şi umple momentele de singurătate cu nişte conexiuni puţin prea departe de realul palpabil.

            România are facebook şi se prezintă la datorie neaşteptat de bine, chiar dacă cifrele îi prezintă pe 20% dintre romani în incapabilitatea de a scrie şi a citi. Dacă fenomenul de social media încă nu a acaparat întreaga populaţie, există suficient timp pentru ca fiecare roman să aibă o conexiune. În România lucrurile se extind mai greu, indiferent cât de comerciale ar fi. Nici nu vreau să-mi imaginez o societate de consum care-şi petrece majoritatea clipelor, în mod online. Vreau să mai găsesc un zugrav disponibil, un ţăran care mulge o vacă şi o mândră care să calce fânul.

            Facebook-ul te obligă în mod indirect să-ţi verifici activitatea afişată pe perete/wall. Fiecare utilizator face tot posibilul să creeze şi să împrăştie informaţie, chiar dacă în realitate bate vântul. De aici începe o influenţă de temut, o armă manipulatoare ce-şi construieşte utilizatorii după bunul plac. Nu eşti obligat să ai facebook, dar în cazul în care deţii un cont pe această reţea de socializare, eşti maleabil - urmezi turma chiar dacă acţiunile nu sunt tocmai pe placul tău sau chiar dacă timpul tău începe să devină tot mai limitat.

            Ce face Facebook-ul? Aglomerează informaţia şi creează dependenă, stimulând astfel TOC - Tulburarea obsesiv-compulsivă. E un nume pompos şi uşor de evitat, doar că obiceiurile repetitive, verificările inutile, precum şi gândurile focusate pe un singur subiect interzis, provoacă o tulburare de care suferă un individ din 50. E o cifră îngrijorătoare, mai ales că studiul are ceva vechime în spate şi nu a ţinut cont de reţelele de socializare şi de obsesiile pe care acestea le provoacă încă de la prima logare.

            Cum funcţionează TOC pentru Facebook? Schema e simplă! Dacă activitatea ta pe facebook este incoerentă, lipsită de acţiuni majore, dar ea continua să existe tot mai intens, chiar şi din oră în oră, TOC este şi în viaţa ta.Chiar dacă negăm, obsesia pe care o avem pentru facebook ne afectează viaţa şi deciziile. Vrem să ştim ce notificari avem, dacă există utilizatori care ne-au mai cerut prietenia, dacă cineva ne place poză de la profil, cine ne comentează starea, cine mai este într-o relaţie, cine creează conţinut şi cine se zbate pentru a ne scrie pe chat, chiar dacă noi nu înţelegem limba în care ni se adresează. Cu fiecare logare, obiceiurile devin parcă trase la indigo, o reclamă ieftină ce stimulează chiar şi depresiile.

            Cine citeşte aceste rânduri să ia la cunoştinţă cele scrise mai sus şi să se îndrepte spre o cale mai uşoară de exteriorizare, pentru a defavoriza facebook-ul. Plăcerea pentru această reţea a fost stimulată şi de către televiziuni care şi-au dorit să intre în contact cu fanii. Surpriză! Au reuşit această magnifică performanţă, iar acum orice produs are pagina de Facebook. O turmă greu de refuzat, dar nu singura.

            Am putea suferi de TOC dacă:

            1. Ne uităm la ecranul telefonului de multe ori pe zi, butonam, dar fără să avem vreo activitate reală, ci doar una instinctuală.

            2. Vizităm site-uri de internet doar din obişnuinţă, iar informaţia o lăsăm pentru alţi utilizatori.

            3. Ne gândim o mare parte din timp dacă am închis uşa casei, dacă aragazul este oprit, ba chiar ne gândim dacă nu cumva ne-a luat foc locuinţa.

            În funcţie de mediul în care ne petrecem timpul, avem onoarea de a căpăta anumite ticuri, ba chiar obsesii şi putem dezvolta TOC. TOC nu este depistabilă în prima fază, însă până la maturitate (vârsta de 40 de ani), tulburarea ajuge să fie evidentă şi pentru "gazdă".

            Putem să-i venim de hac tulburării obsesiv-compulsive prin terapie şi tratament medicamentos.

P.S. Imaginea ilustrează ipostaza unei adolescente obsedată de spălatul pe mâini.

Egalitatea e doar în dicţionar

         Înclin să cred că în viaţa asta sunt capabil de mai mult decât  de ceea ce-mi arată televizorul. În orice caz, am început să mă detaşez de informaţie şi să cred că în felul ăsta mă aplec în faţa unei realităţi palpabile, nu în faţa minciunilor sau scenariilor făcute de cine ştie ce bolnavi, trataţi cu greu, la psihiatru.

         E o chestiune dificilă ce-mi pune creierul la muncă şi îmi invoca amintiri, dar şi estimări pentru viitor. Mă gândesc la ce nu aş face niciodată şi îmi imaginez Cutia Pandorei în mâinile mele. Eu, maestrul neînfricat care posedă orice detaliu şi fiecare fir de aţă ce se întinde în faţa sufletelor rătăcite. Îmi e uşor să înşir picanterii şi să fac pe breazul în faţa răului, dar ştiu că omul e în stare de orice pentru o supravieţuire, cel puţin, decentă.

         O doză de răutate o deţinem cu toţii. Recunoaşterea e prima etapă în evoluţia sufletească. E ca la spitalul de nebuni, unde doar nebunii mai sunt consideraţi sănătoşi mintal - noroc că există pastile care să le inducă starea scrisă pe foi colorate şi mâzgălite de experţi ce ar putea omorî minţi luminate.

         Hai să mă luminez şi eu. Iau o lanternă? Nu! Nu de alta, dar nu vreau ca duşmanul să-mi sesizeze mişcările şi să mă înscriu într-un roman poliţist. Sunt o victimă a răutăţilor ce mă înconjoară şi chiar dacă nu din cauza mea se întâmplă un incident în stradă, am voinţa de a crede că şi eu sunt parte din acea acţiune. Nu pot să exprim ceea ce simt pentru cei pe care-i zăresc în sărăcie, în boală şi foamete. Nu îmi doresc să le împrumut obiceiurile, dar mă simt vinovat pentru că trăiesc într-o lume în care echilibrul suferă un cutremur constant. Capetele căzute pentru o libertate deplină nu au reuşit să liniştească şi hoţia mediatizată. Criticăm şi trecem peste. Nu avem putere de reacţie. Acţiunile ne sunt limitate, iar democraţia e doar în dicţionar. În tarişoara asta ne sunt monitorizate toate mişcările, iar cel ce confunda bunătatea cu un securist, poate să-şi facă griji pentru cine îi bate la uşă.

         Să-mi pun alarmă la imaginaţie, ca să nu mi-o fure nimeni. La fel o să procedez şi cu visele şi trec pe modul silenţios. Aici, în singurătatea mea închipuită, doar perdeaua mă face să nu exist! Fac o vizită muţilor şi le împrumut afinitatea pentru muzicalitate. De ce?

         Printre ţipetele haosului, vreau să-mi găsesc frecvenţa - să-mi hrănesc sufletul. Poftă bună mie!

Recenzie Prahova Bloggers Cars Challenge

            Iată-mă ajuns şi în momentul de după Prahova Bloggers Cars Challenge, la care am luat parte fără să fiu obligat şi fără să am remuneraţii, aşa cum au  comentat câţiva dintre cei neprezenti la eveniment.

            Ca un fel de recenzie, m-am gândit să mă dau cu părerea despre acest proiect şi să-mi spun oful în direcţii constructive, aşa cum ar trebui să facem cu toţii. Mi-am făcut o idee despre ce înseamnă aceasta joacă copilărească şi mi-a priit distracţia din plin. Nu se rezuma totul la apăsarea unui buton pentru ca maşinuţa să se deplaseze, ci există şi emoţia şi lipsa de experienţă. Mai exact, stângăcia de care am dat dovadă.

            Nu am luat niciun premiu, deşi nici nu am venit cu astfel de aşteptări, ci m-am înscris, ca un curios din fire, la un proiect îndrăzneţ. Maşinuţa de culoare portocalie nu mi-a purtat noroc nici mie, dar nici celorlalţi înscrişi în această cursă. Nu e vina nimănui... nu există suficientă calitate de la prima ediţie, dar iniţiativa a contat.

            Pe această cale vreau să ridic, pentru scurtă vreme, în "slăvi", organizatorul (asta e de bine, în cazul în care se încurcă cineva în context) şi să sper că şi alţii vor avea astfel de iniţiative sau vor vrea să îmbunătăţească conceptul. Dragoş a pus la punct fiecare detaliu şi a pus bani din bugetul personal pentru ca acest eveniment să aibă loc, în cele mai bune condiţii. Răutăcioşii ce au stat pe bară au ştiut să comenteze pe reţelele de socializare şi să critice fiecare detaliu, fără să se gâdeasca la investiţie şi la zilele pierdute în acest "joc".

            Băutura a fost la discreţie pe o vreme caniculară. Poate părea un lucru mai puţin important, dar gazda chiar a ţinut cont de confortul invitaţilor şi le-a asigurat strictul necesar pentru o distracţie copioasă. Eheee, şi dacă luăm la puricat fiecare amănunt, nu ajungem decât în... cosmos, ne lovim de o stea şi facem complicaţii bune de expus în vreun scandal mediatic.

            Mi-a plăcut socializarea, mi-a plăcut câştigătorul locului întâi, dar nu am ezitat să schimb o vorbă şi cu ceilalţi participanţi. Salut pe această cale, bloggerii mei preferaţi:  Vienela, Vali Ovidiu, Haotik, IPloiesti, Ana Muşat, Saramon, Doicin ... Lipsesc câţiva din această postare, dar au ei timp să se afirme şi să mă impresioneze la vreun GrătarMeet, spre exemplu.

            Acestea fiind spuse, aştept următoarea întâlnire, indiferent sub ce context se va desfăşura.

foto:valiovidiu.ro

Puterea - Inovaţie sufletească

            Puterea este o sursă sigură de rezistenţă şi succes. Ceea ce nu se cunoaşte, este adevărata putere care nu constă în ore pierdute în sălile de forţă sau în dominarea excesivă prin violentă şi cuvinte jignitoare. Puterea are o linie de armonie şi pluteşte în siguranţă, fiind accesată doar de cei ce-şi descoperă un alt Univers. Într-o ordine mai simplă şi firească, simplitatea e demnă de putere, iar unde lucrurile fireşti sunt "standardizate", se poate crea un trend pentru inovaţie sufletească.

            Ne asigurăm trupul şi maşina, dar uităm de sufletul nostru. Îl tratăm, în cea mai bună situaţie, cu o rugăciune şi o vizită la psiholog. Unde se greşeşte? Acolo unde nu există un interes absolut către o dorinţă, acolo unde personificăm visele, dar pierdem din coerentă şi realitate.

            Dacă drumul ales este plin de gropi şi te transpiră  la propriu, nu te lăsa dezamăgit de alegerile făcute. Unde există exerciţiu, există şi rezistenţă. Aici începe puterea! Unde tăcerea prinde glas în interior şi dăruieşte energie pozitivă prin simpla prezenţă. S-a demonstrat că fără durere nu există conştientizare spre iubire! Avem nevoie de un traseu cât mai bine structurat pentru a alege, la final, o fericire autentică.

Cum ne păcălim? Ascultând de falsa putere: banii!

            Banii sunt cel mai de preţ mijloc prin care omenirea este manipulată chiar şi în prezent. În vreme de foame, omul reacţionează, din instinct (probabil animalic) şi face tot ce-i stă în putinţă pentru a asigura un potenţial financiar de succes.

            Puterea nu înseamnă bani. Banii doar domină oamenii ajunşi la necaz ce salivează la ceea ce arată mass media. Cu bani putem cumpăra falsa putere şi ne putem afirma în faţa celor ce aşteaptă cuvântarea neloială, de proastă calitate. O mahmureală a fostului creştin ce lucrează la un bun inutil, deocamdată. În acest sens şi sectele asigură o parte din hrana sufletească, însă nu oferă decât cuvinte desprinse dintr-o schemă a puterii negative.

            Puterea vine din tine şi atrage de la sine energiile celor ce ţi se aseamănă. Sfera pe care o creezi produce un impuls ce acţionează ca un magnet. Nu te lăsa influenţat de ceea ce alţii au, ci fă-ţi o evaluare a calităţilor tale, a adevăratelor calităţi. În momentul în care ţi-ai descoperit inclinările, exploatează-le şi dăruieşte experienţa ta şi celorlalţi. Învaţă şi dă şi altora. Puterea poate fi mai uşor reprezentată de un grup. Pentru unicitate este nevoie de puritate. Cum manipularea a atins cote uimitoare, e greu să ne purificăm singuri. Dacă vrei să-ţi încerci pacea interioară, du-te într-un loc zgomotos, plin de stres şi încearcă să-ţi elimini gândurile, să rămâi tu cu tine şi cu puterea.

            Cărţile vorbesc despre putere, însă nu reuşesc să ne-o transmită, ci doar să ne irite şi să ne pună pe gânduri ilogice.

            Temă pentru "acasă": Când te-ai trezit odihnit şi plin de viaţă, ultima oară? (Te-ai gândit mult la acest moment?)

Particip la Prahova Bloggers Cars Challenge

                Particip în calitate de concurent şi sunt mândru că pot "da în mintea copiilor", chiar şi cu riscul de a supăra câţiva maturi ce duc lipsă de creativitate şi nu recunosc activităţile pe care şi ei le întreprind în particular!       

                Evenimentul are loc sâmbătă, 7 Iulie 2012, ora 12:00 la sediul Centrului de Dezvoltare Personală şi Profesională ( Şoseaua Vestului, nr. 12, parter ). Pentru cei care nu cunosc destinaţia exactă, este vorba de clădirea albastră de lângă Penny Market Vest.

                Sponsorii evenimentului Cosmote, Auto.ro şi SportLocal.ro vor asigura premiile bloggerilor înscrişi în competiţie.

                Motivul pentru care mă înscriu în această cruntă competiţie se leagă de timpul meu liber şi de distracţia de care cu toţii avem nevoie. Rezultatele competiţiei se pot vizuliza în mod live, aici.

Hashtag-ul pentru twitter este #phbcc

                Detalii despre acest eveniment puteţi găsi pe blog-ul organizatorului.

Radioul înseamnă doar muzică?

        Vă puteţi închipui un radio ce rulează muzică, jingle-uri şi publicitate, fără să existe un om în faţa unui microfon, pregătit pentru o nouă intervenţie?

            Din nefericire, imaginaţia este suficient de mare încât un astfel de proiect să se desfăşoare în multe spaţii licenţiate. Tot ceea ce este ieftin se propagă pe vreme de criză, cu riscul de a deteriora imaginea unui anumit fenomen ce presupune o cu totul şi cu totul altă activitate.

            Ce radio e ăla, fără voci care să-şi dea cu părerea? Radioul are menirea de a informa omul, de a modela un public şi de a sugera nişte intenţii în funcţie de ţintă. Am discutat cu experţii pe tema asta, dar nu am făcut altceva decât să formez două tabere: una vrea doar muzică, alta vrea om în emisie.

            Mă gândesc cum sună un matinal fără intervenţii în direct? Cine poate asculta un asemenea program care duce lipsă de activitate reală, omenească? De ce să ascult acel radio, când am muzică direct în telefonul meu pe care o pot rula în funcţie de starea mea?

            Tabăra care prefera doar muzică pe un radio e ahtiată după câştiguri, cel puţin modice, în timp ce tabăra cealaltă respectă fenomenul de radio şi nu admite un asemenea compromis. Eu zic că peştele a început să se împută, evident de la cap, de când cu atâtea radiouri. Piaţa este aceeaşi, dar cei care vor "să mănânce" din ea s-au înmulţit ca turiştii vara pe litoral.

            În mintea mea de consumator, radioul are nevoie de o identitate, de o subiectivitate şi de un mesaj pe care ascultătorii trebuie să-l recepteze şi să-l înţeleagă în mod diferit. Slogane precum: "cea mai bună muzică", "radioul nr.1 în ...", "cel mai ascultat matinal" sau "asculţi doar hit-uri", mă face să înţeleg cât de mare e disperarea în a atrage un fenomen inexistent. Noţiunea de "muzică bună" a căpătat, din cauza radiourilor, o nuanţă comercială, iar ascultătorul este obligat să se identifice în muzica rulată, fără drept de alternativă, altfel se poate considera, el ca şi ascultător, un nimeni, prin simplu fapt că nu-i plac hit-urile.

            Referitor la oamenii de radio, care nu au pile şi nu profita de nepotisme, jos pălăria. Încă există voci ce grăiesc adevărul şi nu lasă  ascultătorul să doarmă! Intervenţiile telefonice lipsesc atunci când nu există un concurs, iar asta e afacerea cea mai tristă: mulţi ascultă un radio pentru premiul pus în joc, nu pentru calitatea programelor.

            Îmi amintesc, pe scurt, şi de piraţii din FM-ul bucureştean ce difuzează manele şi au ascultători în direct. Ca şi cultură sunt zero, ca şi muncă sunt zece cu felicitări. Dacă există dorinţă, creşte iarbă şi-n nisip!

            Nu o să cedez tentaţiilor şi fenomenului de "Jack FM". Voi numi o afacere ca fiind RADIO, doar dacă va avea emisiuni LIVE. Altfel? Winamp şi terminăm bâlciul!

            Pentru tine ce înseamnă radioul?

Din dragoste pentru alegeri

                După o dezinformare în masă şi  şpăgi ce şi-au avut rostul pentru hrănirea populaţiei sărace, a venit şi momentul în care îmi pot vărsa supărările în legătură cu alegerile locale din Ploieşti. Cum sistemul de votare nu diferă, cred că urmatorele afirmaţii vor face referire la întreaga Românie.

                Nu e de mirare că prezenţa la vot a crescut radical, faţă de alegerile precedente. Din câte am înţeles, din anul 1992, nu s-a mai înregistrat o asemenea performanţă. Foamea îl face pe om să reacţioneze, chiar dacă nu ştie care este cea mai bună opţiune. Se vor feţe noi, dar nu se mizează pe potenţial şi echipa din spatele unui partid. OTV-istii au fost convinşi că PP-DD are un cuvânt de spus în Ploieşti, dar procentele, estimative, au arătat că încă ne place vechea structura şi că vrem să ne schimbăm tigăile o dată la patru ani. Ne-am dus la vot, nu din spirit civic, ci pentru că mass media şi-a făcut treaba şi a stimulat poporul aşa cum a putut - prin prezentarea prostiei în toate formele existente. Indiferent ce canal a rulat în casele poporului, există un scor favorabil pentru cei care făceau EXIT POLL-uri, ceea ce a dus la o subiectivitate de mari proporţii şi la o marjă de eroare cu dureri de cap.

                Marja de eroare produce, la mai mult de 12 ore de la închiderea votării, o curiozitate de proporţii în legătură cu noul primar. Am ales după cum mi-a tunat mie şi nu am ţinut cont de sugestiile primite ca la orice campanie electorală. Ţin să precizez că în comisia de votare am receptat oameni incompetenţi sau care nu au ştiut exact de ce au ajuns în respectiva postura - cu greu îmi regăsesc numele pe o listă ce-mi conţine numele, prenumele, cnp-ul, adresa completă, precum şi seria şi numărul de buletin. Cam multe detalii, nu credeţi? Pentru aproximativ două sute ron, cei din comisie au acceptat să facă parte dintr-un partid, fără să aibă o dragoste pentru politică. Nu ar fi rău să se mărească "salariu" celor din comisie şi să se facă o selecţie mai dură!

                Buletinele de vot au fost mari (risipă de hârtie) şi pline de informaţii nefolositoare în acel moment. Ştampila, ca şi în alţi ani, a fost la limita aşteptărilor. Pentru ultimul vot pe care l-am acordat, a trebuit să apăs cu putere, pentru ca "VOTAT" să aibă o oarecare vizibilitate. Suntem în anul 2012, iar ştampilă a rămas la fel de antică.

                Nu cred că a fost mare inginerie ca cineva să numere voturile pentru Primar, înainte de "închiderea uşilor" (hârtia de vot a fost suficient de proastă, o sugativă ce a oferit transparenţă).

                În direcţia televiziunilor, felicitări celor care şi-au dat interesul în a oferi informaţii de calitate, nu de interes. Am butonat din curiozitate şi am colectat următoarele informaţii:

                Alpha Tv a prezentat un dezinteres total în legătură cu alegerile. Dezbateri care lăsau de dorit şi intervenţii în dorul lenii. Imaginea acestei televiziuni a decăzut în ultimele şase luni. Noua conducere să fie vinovată?

                Wyl Tv şi-a făcut treabă împreună cu foştii angajaţi ai Alpha Tv, într-o notă clasică şi de bun simţ, dar care m-a pus să butonez în continuare.

                M-am oprit, ca majoritatea, pe Prahova Tv, acolo unde a existat un adevărat maraton de transmisiuni LIVE. Cu resurse minime, informaţia a ajuns în casele oamenilor aşa cum se dorea. După ziua de ieri, această  televiziune a crescut şi mai mult în faţa concurenţei care a lăsat de înţeles că bate vântul prin Ploieşti.

                Cum s-au văzut alegerile din canapea? Pline de incidente, cu urne închise înainte de ora 21, cu interlopi ce păzesc intersele de după alegeri şi cu încă patru ani fără nicio schimbare.

           P.S. Cine este noul primar al oraşului Ploieşti?

De ce am sunat la serviciul naţional de urgenţă 112?

Am observat în amănunt suficiente situaţii conflictuale, în decursul ultimilor ani şi am realizat că siguranţa pe stradă  are de suferit, în momente limită, atunci când îţi e lumea mai dragă şi când te simţi liber şi fără ameninţare.

Astăzi, s-a întâmplat un eveniment neplăcut în faţa ochilor mei. Un scenariu în care doi indivizi aveau un comportament deviant, bruscând o adolescentă şi vorbindu-i pe un ton agresiv. Lucrurile au devenit serioase din momentul în care a fost forţată să se îndrepte către o zonă nedorită de ea. Tot speram să fie un joc prostesc şi să se termine cât mai curând în hohote de râs. S-a demonstrat că gluma nu mai ţine, iar în staţia unde mă aflam, nimeni nu acţiona. Primul gând care mi-a venit în minte a fost să îi îndepărtez pe cei doi de fata respectivă. Mi-am evaluat potenţialul şi am renunţat - nu uitaţi că astfel de persoane sunt imprevizibile şi pot avea asupra lor un cuţit sau, de ce nu, o armă pe care au achiziţionat-o de pe internet (la negru). Pentru câteva clipe am analizat la rece şi am luat telefonul, formând numărul de urgenţă 112. Ăsta a fost singurul meu lucru bun pe care l-am făcut, în ciuda celor care priveau neputincioşi (printre cei aflaţi în staţie se aflau şi oameni cu un potenţial de BIDEPA).

Apelul mi-a fost băgat în seamă. La capătul firului se afla o domnişoară care mi-a luat rapid datele de contact şi m-a pus să descriu în amănunt ceea ce văd ochii mei. După ce s-a lămurit că nu e o farsă de doi bani, iar treaba se încinge, m-a direcţionat către Poliţia Ploieşti. Am detaliat, încă o dată, imaginea crudă pe care tinerii o colorau în mod violent. În tot acest timp, nimeni nu a luat nicio măsură - mă refer la cei care se aflau în jurul meu, pietoni fără nicio vină. O linişte totală şi spectacol pe gratis regăseam asupra acestei perspective. Am lăsat poliţia să-şi facă treaba şi am cronometrat intervenţia. Poliţia a sosit în mai puţin de două minute. Surprinzător, nu? Să ţinem cont că nu e vorba de campania electorală, ci de viaţa unei tinere maltratată atât psihic, cât şi fizic.

Astfel de cadre le puteţi surprinde în jungla românească, la orice oră din zi - noaptea, mintea prostului se odihneşte. Misterul nu există, e trăit pe pielea tuturor. Ţi se poate da în cap, iar ceilalţi fac poze, scriu pe facebook sau se amuză pe seama incidentului. Luaţi atitudine şi măcar un apel la 112 efectuaţi. Nu costă niciun ban şi e necesar pentru un astfel de eveniment.

P.S. Înainte să plec spre destinaţia mea, un tip parcă venit de la sală, adică plin de muşchi, m-a întrebat: Aţi sunat dumneavoastră la poliţie?