Puterea
este o sursă sigură de rezistenţă şi succes. Ceea ce nu se cunoaşte, este adevărata
putere care nu constă în ore pierdute în sălile de forţă sau în dominarea
excesivă prin violentă şi cuvinte jignitoare. Puterea are o linie de armonie şi
pluteşte în siguranţă, fiind accesată doar de cei ce-şi descoperă un alt
Univers. Într-o ordine mai simplă şi firească, simplitatea e demnă de putere,
iar unde lucrurile fireşti sunt "standardizate", se poate crea un
trend pentru inovaţie sufletească.
Ne
asigurăm trupul şi maşina, dar uităm de sufletul nostru. Îl tratăm, în cea mai
bună situaţie, cu o rugăciune şi o vizită la psiholog. Unde se greşeşte? Acolo
unde nu există un interes absolut către o dorinţă, acolo unde personificăm
visele, dar pierdem din coerentă şi realitate.
Dacă
drumul ales este plin de gropi şi te transpiră la propriu, nu te lăsa dezamăgit
de alegerile făcute. Unde există exerciţiu, există şi rezistenţă. Aici începe
puterea! Unde tăcerea prinde glas în interior şi dăruieşte energie pozitivă
prin simpla prezenţă. S-a demonstrat că fără durere nu există conştientizare
spre iubire! Avem nevoie de un traseu cât mai bine structurat pentru a alege,
la final, o fericire autentică.
Cum
ne păcălim? Ascultând de falsa putere: banii!
Banii
sunt cel mai de preţ mijloc prin care omenirea este manipulată chiar şi în
prezent. În vreme de foame, omul reacţionează, din instinct (probabil animalic)
şi face tot ce-i stă în putinţă pentru a asigura un potenţial financiar de
succes.
Puterea
nu înseamnă bani. Banii doar domină oamenii ajunşi la necaz ce salivează la
ceea ce arată mass media. Cu bani putem cumpăra falsa putere şi ne putem afirma
în faţa celor ce aşteaptă cuvântarea neloială, de proastă calitate. O mahmureală
a fostului creştin ce lucrează la un bun inutil, deocamdată. În acest sens şi
sectele asigură o parte din hrana sufletească, însă nu oferă decât cuvinte
desprinse dintr-o schemă a puterii negative.
Puterea
vine din tine şi atrage de la sine energiile celor ce ţi se aseamănă. Sfera pe
care o creezi produce un impuls ce acţionează ca un magnet. Nu te lăsa influenţat
de ceea ce alţii au, ci fă-ţi o evaluare a calităţilor tale, a adevăratelor
calităţi. În momentul în care ţi-ai descoperit inclinările, exploatează-le şi dăruieşte
experienţa ta şi celorlalţi. Învaţă şi dă şi altora. Puterea poate fi mai uşor
reprezentată de un grup. Pentru unicitate este nevoie de puritate. Cum
manipularea a atins cote uimitoare, e greu să ne purificăm singuri. Dacă vrei să-ţi
încerci pacea interioară, du-te într-un loc zgomotos, plin de stres şi încearcă
să-ţi elimini gândurile, să rămâi tu cu tine şi cu puterea.
Cărţile
vorbesc despre putere, însă nu reuşesc să ne-o transmită, ci doar să ne irite şi
să ne pună pe gânduri ilogice.
Temă
pentru "acasă": Când te-ai trezit odihnit şi plin de viaţă, ultima
oară? (Te-ai gândit mult la acest moment?)