M-am mutat pe JohnCristea.RO

Se afișează postările cu eticheta era să mă calce maşina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta era să mă calce maşina. Afișați toate postările

marți, 24 iulie 2012

Atenţie! Era să mă calce maşina!


Civilizaţia în trafic este obligatorie. Atât pietonii, cât şi cei care se află la volan, trebuie să respecte regulile de circulaţie pentru a evita evetualele accidente. În Ploieşti traficul a devenit mai aglomerat decât în Bucureşti. Poate părea dubioasă comparaţia, însă realitatea ar putea lămuri pe oricine.
            La o trecere de pietoni nesemaforizată, după o aşteptare de un minut (nu mi-am riscat picioarele, ci am rămas într-un calm permanent), o maşină a decis să-mi ofere prioritate, aşa cum era şi normal. M-am uitat în ambele direcţii, am traversat primul sens, iar când am ajuns în a doua jumătate a zebrei, o maşină de fiţe ce venea din partea stângă, a intrat în depăşire şi mi-a raşchetat hainele. Am rămas şocat şi am încercat să văd ce maşina era. Un Audi cu număr de IF. Un tâmpit grăbit care avea chef să dea cu subsemnatul sau chiar să facă puşcărie. Dacă de această dată a scăpat fără pedeapsă, poate data viitoare va rămâne fără carnet.
            Şi în postul anterior vorbeam despre proşti şi nici acum nu mă pot abţine să nu-i bag în seamă. Cred că-i fac prietenii mei şi le dau să citească codul rutier plus bonus, codul bunelor maniere.
            Îmi plăcea să cred că sunt în stare să travers strada fără să îmi tremure picioarele, dar când la volan se afla un individ cu probleme psihice, mai bine rămân pe trotuar şi trec pe la un semafor - deşi există riscuri şi în astfel de cazuri.
            Nu ne permitem luxul de a fi călcaţi de o maşină. Sistemul sanitar e la Pământ, iar groapa costa şi ea nişte bani buni. Bugetul ar putea să îndrepte ceva bani spre monitorizarea tuturor trecerilor de pietoni din România. Chiar dacă ar exista ideea de Big Brother, la noi nu merge decât cu frică şi intimidarea, dacă nu, acceleraţia e singura mamă. Punem camere de supraveghere şi mai hrănim ceva guri cu ceva mii de locuri de muncă.
            Dacă ai fost martorul unui accedent rutier, dacă era să te calce maşina sau dacă anumiţi bolizi îţi intimidează circulaţia, e bine să spui mai departe pentru a mai tăia de pe lista câţiva prosti.