M-am mutat pe JohnCristea.RO

Se afișează postările cu eticheta alegerile locale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta alegerile locale. Afișați toate postările

luni, 11 iunie 2012

Din dragoste pentru alegeri


                După o dezinformare în masă şi  şpăgi ce şi-au avut rostul pentru hrănirea populaţiei sărace, a venit şi momentul în care îmi pot vărsa supărările în legătură cu alegerile locale din Ploieşti. Cum sistemul de votare nu diferă, cred că urmatorele afirmaţii vor face referire la întreaga Românie.
                Nu e de mirare că prezenţa la vot a crescut radical, faţă de alegerile precedente. Din câte am înţeles, din anul 1992, nu s-a mai înregistrat o asemenea performanţă. Foamea îl face pe om să reacţioneze, chiar dacă nu ştie care este cea mai bună opţiune. Se vor feţe noi, dar nu se mizează pe potenţial şi echipa din spatele unui partid. OTV-istii au fost convinşi că PP-DD are un cuvânt de spus în Ploieşti, dar procentele, estimative, au arătat că încă ne place vechea structura şi că vrem să ne schimbăm tigăile o dată la patru ani. Ne-am dus la vot, nu din spirit civic, ci pentru că mass media şi-a făcut treaba şi a stimulat poporul aşa cum a putut - prin prezentarea prostiei în toate formele existente. Indiferent ce canal a rulat în casele poporului, există un scor favorabil pentru cei care făceau EXIT POLL-uri, ceea ce a dus la o subiectivitate de mari proporţii şi la o marjă de eroare cu dureri de cap.
                Marja de eroare produce, la mai mult de 12 ore de la închiderea votării, o curiozitate de proporţii în legătură cu noul primar. Am ales după cum mi-a tunat mie şi nu am ţinut cont de sugestiile primite ca la orice campanie electorală. Ţin să precizez că în comisia de votare am receptat oameni incompetenţi sau care nu au ştiut exact de ce au ajuns în respectiva postura - cu greu îmi regăsesc numele pe o listă ce-mi conţine numele, prenumele, cnp-ul, adresa completă, precum şi seria şi numărul de buletin. Cam multe detalii, nu credeţi? Pentru aproximativ două sute ron, cei din comisie au acceptat să facă parte dintr-un partid, fără să aibă o dragoste pentru politică. Nu ar fi rău să se mărească "salariu" celor din comisie şi să se facă o selecţie mai dură!
                Buletinele de vot au fost mari (risipă de hârtie) şi pline de informaţii nefolositoare în acel moment. Ştampila, ca şi în alţi ani, a fost la limita aşteptărilor. Pentru ultimul vot pe care l-am acordat, a trebuit să apăs cu putere, pentru ca "VOTAT" să aibă o oarecare vizibilitate. Suntem în anul 2012, iar ştampilă a rămas la fel de antică.
                Nu cred că a fost mare inginerie ca cineva să numere voturile pentru Primar, înainte de "închiderea uşilor" (hârtia de vot a fost suficient de proastă, o sugativă ce a oferit transparenţă).
                În direcţia televiziunilor, felicitări celor care şi-au dat interesul în a oferi informaţii de calitate, nu de interes. Am butonat din curiozitate şi am colectat următoarele informaţii:
                Alpha Tv a prezentat un dezinteres total în legătură cu alegerile. Dezbateri care lăsau de dorit şi intervenţii în dorul lenii. Imaginea acestei televiziuni a decăzut în ultimele şase luni. Noua conducere să fie vinovată?
                Wyl Tv şi-a făcut treabă împreună cu foştii angajaţi ai Alpha Tv, într-o notă clasică şi de bun simţ, dar care m-a pus să butonez în continuare.
                M-am oprit, ca majoritatea, pe Prahova Tv, acolo unde a existat un adevărat maraton de transmisiuni LIVE. Cu resurse minime, informaţia a ajuns în casele oamenilor aşa cum se dorea. După ziua de ieri, această  televiziune a crescut şi mai mult în faţa concurenţei care a lăsat de înţeles că bate vântul prin Ploieşti.
                Cum s-au văzut alegerile din canapea? Pline de incidente, cu urne închise înainte de ora 21, cu interlopi ce păzesc intersele de după alegeri şi cu încă patru ani fără nicio schimbare.

           P.S. Cine este noul primar al oraşului Ploieşti?