Egalitatea e doar în dicţionar

         Înclin să cred că în viaţa asta sunt capabil de mai mult decât  de ceea ce-mi arată televizorul. În orice caz, am început să mă detaşez de informaţie şi să cred că în felul ăsta mă aplec în faţa unei realităţi palpabile, nu în faţa minciunilor sau scenariilor făcute de cine ştie ce bolnavi, trataţi cu greu, la psihiatru.

         E o chestiune dificilă ce-mi pune creierul la muncă şi îmi invoca amintiri, dar şi estimări pentru viitor. Mă gândesc la ce nu aş face niciodată şi îmi imaginez Cutia Pandorei în mâinile mele. Eu, maestrul neînfricat care posedă orice detaliu şi fiecare fir de aţă ce se întinde în faţa sufletelor rătăcite. Îmi e uşor să înşir picanterii şi să fac pe breazul în faţa răului, dar ştiu că omul e în stare de orice pentru o supravieţuire, cel puţin, decentă.

         O doză de răutate o deţinem cu toţii. Recunoaşterea e prima etapă în evoluţia sufletească. E ca la spitalul de nebuni, unde doar nebunii mai sunt consideraţi sănătoşi mintal - noroc că există pastile care să le inducă starea scrisă pe foi colorate şi mâzgălite de experţi ce ar putea omorî minţi luminate.

         Hai să mă luminez şi eu. Iau o lanternă? Nu! Nu de alta, dar nu vreau ca duşmanul să-mi sesizeze mişcările şi să mă înscriu într-un roman poliţist. Sunt o victimă a răutăţilor ce mă înconjoară şi chiar dacă nu din cauza mea se întâmplă un incident în stradă, am voinţa de a crede că şi eu sunt parte din acea acţiune. Nu pot să exprim ceea ce simt pentru cei pe care-i zăresc în sărăcie, în boală şi foamete. Nu îmi doresc să le împrumut obiceiurile, dar mă simt vinovat pentru că trăiesc într-o lume în care echilibrul suferă un cutremur constant. Capetele căzute pentru o libertate deplină nu au reuşit să liniştească şi hoţia mediatizată. Criticăm şi trecem peste. Nu avem putere de reacţie. Acţiunile ne sunt limitate, iar democraţia e doar în dicţionar. În tarişoara asta ne sunt monitorizate toate mişcările, iar cel ce confunda bunătatea cu un securist, poate să-şi facă griji pentru cine îi bate la uşă.

         Să-mi pun alarmă la imaginaţie, ca să nu mi-o fure nimeni. La fel o să procedez şi cu visele şi trec pe modul silenţios. Aici, în singurătatea mea închipuită, doar perdeaua mă face să nu exist! Fac o vizită muţilor şi le împrumut afinitatea pentru muzicalitate. De ce?

         Printre ţipetele haosului, vreau să-mi găsesc frecvenţa - să-mi hrănesc sufletul. Poftă bună mie!

Hrana sufletească nu se regăseşte la fast food

 Cele două elemente din titlu nu se pupă de niciun fel, decât dacă ne ataşăm nişte ochelari speciali cu ajutorul cărora să vedem micile detalii ce ne bruschează viaţa şi ne aduc în stare de dezorientare.
 
 Hrana sufletească e un element surpriză pentru noua generaţie în care se încadrează chiar şi cei născuţi înainte de Revoluţie. Hrana suflleteasca cuprinde ceva profund din ceea ce divinitatea sau lumea superioară a pus la conservare, în borcane ermetic închise, la fel cum mai fac doar bunicii şi gospodinele iscusite. Nu găsim alternative (telefonul sună ocupat), nu gândim prea tare, ci ne orientăm spre partea sentimental-culinară.
  Depindem de mâncare, în măsura în care avem nevoie să ne hrănim trupul ca să putem supravieţui. Mâncarea este suficientă( în România), poate prea multă şi asta ne mutilează pofta zilnică. Stările negative ne fac să alimentăm trupul mai mult decât e necesar şi astfel spunem că supărarea trece, se duce pe apa sâmbetei. În mod practic, suferinţa este estompată pentru scurt timp, pentru că trupul şi mintea sunt obosite în a procesa ce gura a primit fără voie, în cantităţi industriale.
   Hrana sufletească nu se regăseşte la fast food sub nicio formă, oricât de mult ne-am păcăli şi am trece cu vederea.
  Mâncarea trebuie să ne hrănească atât sufletul cât şi trupul. Se spune că trebuie să fim atenţi la prepararea unui fel de mâncare, să punem dragoste şi să iasă o compoziţie pe gustul reţetei. În caz că prepararea a acumulat energii negative din partea bucătarului/manipulantului, cel ce serveşte cina, suferă în aceeaşi măsură, într-un scurt timp (mâncarea se digeră greu, apar constipaţiile, tensiune crescută). Poate părea o treabă amuzantă şi extrasă din cărţile pentru adormit copiii, în schimb, adevărul zace în fiecare om ce trăieşte pe propria piele fast food-ul mondial.
 
  Jos pălăria în faţa veganilor spirituali!