Chiar dacă am rămas doar eu, n-am cum să nu mă gândesc la trecut. Trecutul face parte din mine, din prezent. Îmi va construi și viitorul. Nu e ca și cum aș căra o povară pe umeri, ci e o experiență care mă ajută să-mi învăț lecțiile, dar mai ales să trăiesc cu un dor pe care n-am unde să-l ascund, dar îl pot ruga să se manifeste doar între anume ore. Am ajuns să îmi dresez mintea și sufletul. Mă simt mai puțin, trăiesc mai puțin, mă rănesc mai puțin. E doar ceva trecător. Nu pot sta așa la nesfârșit. Sunt unde sunt pentru că mi-am permis să iubesc indiferent de limitele pe care societatea mi le-a trasat. Am ajuns acolo unde mulți doar gândesc și am păcătuit doar pentru că fiara din mine voia să facă pact cu Diavolul. Mi-am pus amintirile în cloud și-am început să fac dușuri reci. Nu-mi iau pulsul după ce apune soarele. Sunt eu doar când sunt singur și scriu. Da, acum sunt eu. Sunt eu pe bune și îmi dau seama că m-am rătăcit. Am în playlist mai puțin de 10 piese și doar p-alea le ascult. E o buclă mică, dar sigură. Întâlnesc zilnic oameni noi și-ai zice că sunt cel mai sociabil om, ba chiar un tip cu mulți prieteni, dar metaforic vorbind, n-am degete nici la mâini, nici la picioare. N-am ce să număr!
Cred că îmi e frică de tot ceea ce mă înconjoară, de tot ce nu pot controla și de tot ce seamănă a ceva din trecutul nu tocmai îndepărtat.
Mă simt ca și cum aș fi într-un purgatoriu și cred că se dorește o spovedania din partea mea. N-am cui să spun ceea ce simt pentru că oamenii nu ascultă, nu înțeleg... mulți doar dau din cap și merg mai departe. Fiecare are problemele lui. Suntem oare toți prinși în bucle de nefericire? Ne forțăm să zâmbim doar ca să mai trecem peste încă o zi?
M-aș urca în primul tren și aș fugi. Aș rătăci o vreme doar ca să mă regăsesc. Deși sunt bine, inima nu-mi bate. Am o dorință acută să iubesc și-am început cu mine. Zâmbesc când mă gândesc la cât de narcisist sunt și totuși la cât de imposibil e să-mi focusez atenția asupra mea. Mă iubesc. Da, îmi lipsește acel "te" din declarație. Suna mai bine un "te iubesc" și ăsta era cel mai potrivit drog din viața mea. Acum sunt pe droguri ușoare, droguri care abia de-și mai fac efectul. Măresc doza atunci când știu că n-am nimic în program pentru următoarea zi și dau play la tot ce-a însemnat noi în viața asta.
Am scris asta aici pentru că aveam nevoie să previn apariția vreunui dor nebun de iubire. Și azi îmi e dor de-un sărut și-o îmbrățișare, dar mai ales de conversațiile interminabile pe care le aveam.
Închei aici. Mai revin.
