| N-au suflete, ci interese |

Obsesia ce ma coboara la limita celor ce nu par a mai fi vii, se leaga de o indobitocire a pamantului cu pasi marunti, dar strategic indreptati, ce apartin celor ce sunt mai jos decat jalnicii cocalari, un fel de corcituri in viata ce nu stiu cum sa apara din intuneric.

Si nu m-ar irita pielea asa degeaba, sunt "afectat" de interesul celor ce stau prea aproape de fericire, de profitarea la care au acces si de prostia cu care ii abandoneaza si pe altii din simpla normalitate. Toti calcam stramb, dar unii sunt incurajati sa faca asta tot mai des, tentatia e mare, mai ales cand te sustine o multime. Esti capabil sa-ti dai "galagia prietenilor" la gunoi si sa-ti oferi recompensa nimicului, esti in siguranta inchis intre gratii, ceea ce ti s-a promis e vopsit in culori de ruina, iar rozul nu mai e asa frumos. Are cineva pe-acasa bucati de curcubeu?

Simt ca nu ti-ai risca demascarea, pastrez secretul ce nimeni nu-l stie si imi accelerez pulsul cand sunt singur si amenintat de nemurire. Viata'i trecatoare, restu' se prelinge din alte lumi, "o, una, doua galaxii".

Unghiile ei crescute, se ascut in fiecare noapte, iti penetreaza ranile si le faci mai adanci, realizezi ca nu esti decat o gramada de oase, acoperita de prea multa carne. Un sfat din "ceruri" iti graieste. Iti spune ca si pe timp de criza e nevoie de sala. Muschii tai vor antrenare, mintea nu-ti functioneaza, agitatia ta e brutala. Oare asistam la o explozie carnala?

Si-au vandut sufletul cu ceva vieti in urma, nici ei nu'si pot da explicatii monotone si sigure, sictirul ii cuprinde atunci cand nu au in vizor o victima, raul ii mai incarca din cand in cand cu energie, e starea de ceainic dat in foc, si totusi un pic de savoarea iti nimiceste limba. Pacat ca'ti place!

Tu ce esti in stare sa furi? Suflete crude ce le pui pe gratar pentru o maturizare si prajire "uniforma"? Sa stii ca focul distruge, caldura mananca din aer, sufocarea are interesul ei, moartea n-are timp de tine, e ametita, bea o bere.

Telefonul e "noua" noastra comunicare rapida, inainte aveam conectare prin telepatie, era mai incitanta nebunia, acum se rezuma la caractere ce se vor a construi imagini si sunete, reactii si consumari in masa, fiecare penetrare aducand inca un "banet" in cutia celor inventivi.

"Nesufletistii" se afirma foarte usor, sunt blanzi pentru inceputuri, nu renunta la niciun "proiect", nu dau inapoi de la nimic, par cei "trimisi", dar undeva pe la mijlocul drumului se intorc si viruseaza sistemul, e siguranta ca simtirea ta se extinde si pe viitor, cineva iti "taie ata".

Dragii nostri "cantareti", sa cantati cand se-opreste muzica. Va rog sa nu ma surziti, am si eu interesele mele...

| Internautii se pregatesc de party |

Sunt "obligat" de sistem sa fac o modesta reclama si sa anunt ca pe marele internet circula o propunere, o invitatie la dans si nebunie internauta. Inchipuiti-va, aveti nevoie doar de un simplu click, sau un enter, asta dupa ce in prealabil v-ati facut o incalzire de proportii si ati baut ceva energizante.

Gazda ce se hosteaza si ea pe un domeniu "punct info" purtand un nume deloc subtil, usor vibrant, VibeBlog. Pe acolo regasiti o echipa restransa, dar care face treaba sa mearga. Site-ul activeaza de putina vreme si promite sa se faca mare, se asteapta fapte fara mici si bere ca la campaniile electorale.

Am auzit ca se pregatesc si ceva concursuri cu banet imaginar, dar cu distractie ce-ti intra prin vene si nu vrea sa te mai lase. Se zambeste pe gratis, se asculta muzica, se comunica, iar probabil unii se vor baga la ceva combinatii,. Alcoolul va urla in fiecare bit consumat. Excesul se vrea a fi la nivel national, rugam seriozitate ca la carte.

Asadar, in seara de 27.08.2009, e musai sa fiti prezenti, online si conectati pe VibeBlog. Pana la intalnirea cu minunata lume de "copii", intrati pe site pentru mai multe detalii. 

Dupa ce Madonna isi plimba "tineretea" prin Romania, Online-ul da un party, in cinstea net-ului ce nu a surzit de la atata muzica si a celor ce se lauda ca au "teava".

Astept sa dau accept la invitatii! Stati la rand, fara perversitati in aglomeratie!

| Dobitocii au arme vorbitoare |

Nu va infricosati, nu or sa va omoare niste subtile arme care actioneaza pe baza de presiune exercitata de nervi intinsi la maxim pe painea nerabdarii. Dobitocii sunt din specia celor ce cuvanta mult si prost, cei ce explodeaza in cuvinte exact atunci cand se simt atacati, cei care s-ar asorta la comportament cu decoloratii tigani, cei care iti urla in telefoane, cei care adora destramarea si decuplarea unui suflet alimentat cu fericire.

Dobitocii se pot lauda cu necazul lor, ei nu sunt capabil sa faca o farama de bine pe lumea asta. Unde ei fac umbra, pamantul se inseteaza si subtiaza, se irita si devine neproductiv. Sunt cei care strica noaptea exact inainte ca ea sa apuna, cei ce ucid fara sa lase sange, cei ce spala bucuriile facandu-le sa intre la apa, sunt cei ce vor ca soarele sa faca "poc".

Parsivii se infructa si ei din aceasta "boala", se renunta la daruire, ajungandu-se pe o ruta in contrast cu cei ce zambesc, barfele sunt capabile sa reziste abordarilor de teme dintre cele mai idioate, iar inventivii spun ca exista loc pentru si mai multa dobitocire, e de inteles de ce pamantul s-a cam saturat sa ne care.

Cand ei intind un deget, moartea nu-i prinde, se trezesc cu un scuipat plin de "noroc", cazut parca din cer si invingand legile gravitatiei. Pasez ideea spre cei ce graiesc mult, dar si bine, mi-ar placea ca fenomenul asta sa devina startul orcarei conversatii, s-ar vedea inca din primele cuvinte cum unele fete (chipuri) ar pune "botul", cum cineva s-ar scarpina in locuri decente si transpirate de vinovatie, cum ochelarii ar cadea de pe ochii vazatorilor, iar ceata si-ar face de cap cu privirea masluita de interesul pervers. Mi-e greata, vomit halucinatia ce altii o traiesc pana la ultima clepsidra.

"Acopera-mi inima cu ceva", dar ai grija sa nu-mi fie prea cald, strange-ma in brate, dar nu ma sufoca, ramai langa mine, dar arunca-ma cu tine intr-un ocean, unu' rece, astfel fericirea va avea efect de "termoplonjon", ni se va simti lipsa, nu ne va pasa, dobitocii vor vorbi, presa va pretinde ca e derutata, zgomotul se va transforma in muzica, totul imediat dupa tacere.

Acum invart pe deget un cd ce necesita o " facere butabila", apoi expedierea mea e garantata, curierul rapid va da faliment, picioarele ma vor ajuta cu'n dus-intors.

Au fost si vor fi, dobitoci ce ma vor iubi. Se simte cineva cu musca pe caciula? ... si ziceai ca lumea'i sferica... Ha!

| Timpul parea rabdator |

Da-mi un titlu mai bun de atat, asta nu e adevarat, sau ma pot folosi de cuvantul "parea" si sa-ti spun " pe bune" ca pentru mine nimic nu se desfasoara la viteza normala. In aceste momente cazatoare spre un pat ce vrea sa ma intoxice cu somn, ceasul bate mult prea atent, functioneaza in miscari libere, iar o secunda e mai nesimtita decat alta.

Rezist cu insomnia mea ce va tine pana cand voi vrea, iar matinalii se vor irita, o sa ma incarce altii cu energie. Cafeaua nu mi s-a prezentat cu prospetime, iar energizantele imi sunt lasate prin magazine, consumatile voi.

Sa vorbesc despre timp? Despre ceva ce nu exista si care e doar creat de noi? Despre un etalon ce ne pacaleste atunci cand adormim cu ochii deschisi? Parca nu-mi vine, nu ma doboara ideile, stau cuminti pana cand soarele imi inunda somnolenta si ma face sa ma indrept spre pamant, parchet in cazul meu. Nu, cedez, nu inca.

Eu astept dimineata, vreau sa aud cum tremura sinele sub mine in timp ce trenul ma rataceste in mod "hai-hui", mi-e pofta de un pate cu crenvust luat dintr-un magazin racorit de natura, vreau pic de ratacire si sustinere la acelasi nivel, evident cu ea.

Timpul asta ma chinuie, imi face rani mentale si se jeleste tot la mine. E complicat in simplitatea lui si face totul exact pe dos.

Cativa se distreaza, cativa mor de foame, si multi exploreaza, visele, ca net-ul e picat si el in amortire, desi poti trage totul la viteze regesti.

Pentru un nemuritor, timpul e la fel de nerabadator. Pentru inexistenta, timpul nu exista, imposibilul da!

Scurt si la obiect, imi cer portia mea de HOLD, nu vreau ca timpul sa mai comenteze, poate cineva il va concedia o vreme, sau ii va da o vacanta, sa lase fericirea'n pace, sa traiasca momentul mai mult, sa se exprime senzatia, sa se imortalizeze la nesfarsit, sa se dezvolte si sa se rupa de realitatea, sa fie un vis cu capul in nori si cu picioarele pe pamant, atat de mult sa evolueze necunoscutul.

Fara motiv, nu mai am rabdare, vreau nori pufosi, vreau evadare...

| Anonima dintr-o barfa |

Ma bate gandu' sa pariez pe prima bucatica ce-mi iese'n cale, nu-mi discut gusturile si-mi fac loc pana in mijlocul actiunii. Paharul de conversatie il consum in linistea noptii, iar vantul nu se deranjeaza sa apara, nu vrea sa devina penibil. Luna iubita de atatia romantici privitori, chiuleste de pe cer, iar minunatele materialiste isi fac drum prin fata mea.

Ma tenteaza sa le arat portofelul meu subtire ascuns prin cine stie ce buzunar al unor blugi lasati in dezordine sa se relaxeze prin casa, prin pat. Imi regasesc speranta intr-o cartela de metrou ce seamana cu un card, imi linistesc buzele si mi le umezesc, am gust de bautura "grea", totul e pe gratis in lumea asta.

Vad o silueta, deloc discreta, cum se aproapie in pasi marunti, cred ca melcul e in competitie cu ea, sau inhaleaza niste fite, vrea sa-mi arate ca n-o pot imita, se impiedica, imi da impresia ca e beata, se loveste de singurul pamant ce ne cazeaza pe toti prin universul asta, ramane sa zaca o vreme. Ma amuz, doar cat sa nu atrag atentia, apoi imi imping picioarele ca sa ofer un "ajutor", ea aprofundata'n iarba, eu incercand sa ud cateva idei. E clar, duhneste a bautura, e beata, isi suceste ochii in partile ilegale, e "fumata", cineva a "spart-o".

Trec ceva secunde in care doar o studiez, vad cum nimeni nu se sinchiseste sa ii ofere o mana... un picior... de ajutor. Adevarul e ca si ei ii place starea, si-a deschis "jaluzele", ma priveste in ceata, imi da impresia ca se conecteaza, doar ca "antivirusul" meu riposteaza, sunt o "victima" mult prea sigura.

Imi trece in fuga cateva replici, imi spune ca e actrita, ca isi repeta rolul, ca nu vrea s-o ridic, ci s-o ingrop in prima gaura rece si sa-i tin de cald, ca fara mine nu-i mai trece, ca pot profita doar de carne, ca sufletul ei e suspendat, un anonim a avaut tupeul...

Tip in mine si turbez, ii urmaresc miscarile buzelor si nu dau atentie la ceea ce spune, consider totul ca fiind un delir, un basm constipat de timp, un vant rece si nesimtit ce tremura si gheata. Ma plictisesc in piesa ei de teatru, raspunsurile mele's prea idioate, aproape castrate, miscate doar la exterior, un sictir ce il cumperi de la orice taraba inghesuita in umbra peretilor din tabla.

Crede-ma, n-a mai intins mult pamantul, l-a lasat de nebun, s-a ridicat si a plecat spre mine, s-a sprijinit de paharul meu si mi-a lansat o propunere. I-am spus ca e gol... capul meu nu se iveste spre nicio directie, si ca ar fi bine s-o depun in pat, in mod oficial si fara nebunii si goliciuni cu "scoici umede" si tipete sunand a insistente rugaminti.

Puteti sa va inchipuiti? O udare in cuvinte, o penetrare a celor din jur, si o critica de dupa. E lenesa bautura in ea, isi face un efect indiscret, ma impinge in ea, eu ma imping spre exterior, miscarea nu se repeta, e un refuz ce are explicatii concrete, sunt un actor ce nu trece la fapte decat daca simte, eu fug simtind spre alte destinatii.

Acum montez un mozaic de injuraturi primite si dau cu trafaletele peste ceea ce nu s-a intamplat, miros doar a mine, curand si a ea...

Ce-am facut? Te-am ametit in cuvinte. Mi-am zugravit un vis, noaptea...

| Cum isi trucheaza unii viata |

Sa te joci in ziua de azi, e un lux, ai trecut cu viteza de copilarie, iar tie nu-ti mai arde sa te holbezi la aratarea lucrurilor marunte. De cand ai vedere dotata cu inaltime, ti-ai bagat idei generale in cap, detaliile iti scapa si doar altii iti dicteaza, tu singur nu-ti faci fata. Fa-ti un control!

Ma indoiesc ca pe strada te regasesti tu, muntele de speranta ce nu se lasa doborat de primul impuls negativ, dar nu sunt sigur ca poti rezista si unui vant strain ce-ti umbla pe sira spinarii. Imi e teama ca n-ai sa pici, ci ai sa te afunzi cu totu'. Si ca sa nu ramai gol recunoscand ca esti un vulgar necopt la minte, te imbraci in straie venite parca din cer, te recomanzi ca fiind o "personalitate" si vorbesti intr-un stil aparent clar, tratand notiuni simple pentru a nu instala in jurul tau o confuzie, sau o prostie cu un amabalaj superior.

Pe scurt, e vorba de mascarea ta, de "make-up" atat de scump pe care ti l-ai aplicat, de rusinea pe care nu ti-o recunosti, de falsitatea pe care o hranesti in stil comercial.

Straiele tale sunt acum populare, ti-ai trucat simturile si aparent viata ta straluceste in orice privire ce ti se adreseaza fara drept si interes. Mie nu-mi miroase a bine, e o putoare ce se ridica pana la nivelul nasului tau, dar pe care tu n-o simti, infundarea narilor afecteaza si aerisirea creierului, fara sa-ti explic, ai efect de nimic, un invizibil ce lasa urme, totul pana la prima ploaie.

Femeile devin curve din lipsa de afectivitate, barbatii sunt "macho" ca sa atraga ceea ce nu pot duce, iar exceptiile stau ascunse fara pic de apel, firul mereu e ocupat, reteau se supraincarca, iar mirosul de ars intervine subtil. Sunt agitat, un nimic ma apeleaza, am gust sarat, dulcele-mi ingrasa starea.

Sunt si eu vinovat, reusesc, in ultimul timp mai deloc, sa-mi truchez simturile si sa-mi "falsific" viata, si asta pentru ca se intampla ca pielea mea sa capete "alergii", iar pentru a ma suporta pe mine insumi am nevoie de ajustari, imi "tunez" comportamentul si incerc sa nu exagerez, ma pastrez fara cicatrici.

Pentru moment, fara resentimente.

| Transcrise de prin minte |

Cu greu am gasit un ceva cu care sa ma extind pe taramul dominat de cuvinte. M-am asezat, e loc doar de doi, de noi, dar ma tine ocupat recele, iar daca imi doresc sa amputez distanta, e clar ca asa se va intampla, sunt in asteptare, vreau s-aleg cel mai bun moment.

E caraghios stresul in care ma prezint, dar ma laud, fac fata la orice-mi iese in cale, zambesc. Maine nu exista pentru nimeni, sunt doar presupuneri si pariuri cu viata, clipa trecuta e polita de asigurare, e suflarea ta ce stinge raul, e pacatul meritat pentru ca ai simtit candva ceva.

Ce fac? Ma indepartez de prapastie, ma arde fiecare razna ce porneste de prea sus si ma ascund dupa luna, transpirat incep sa calatoresc, violez universul si nu vreau sa las nimic neexplorat, mi-e sete, mai vreau o gura din gura ta, mai vreau si-mi doresc sa tina pana ma intorc.

Pozitionarea mea e ametita de sunete, ochii imi sunt inchisi, iar un GPS imi asigura dezordinea. Pamantul a baut alcool, se clatina, nu-mi ofera garantii, ma inunda printre mormane de vise nagandite si avortate inainte de concepere. Mai sunt capabile doar fetele triste, doar ele imi mai aduc zambetul pe buze, e singurul motiv pentru care am senzatia ca sunt singurul norocos ce mai rataceste fara teama de influenta altor caposi cu masti portabile.

Patez albul, negrul e un urias in forme predefinite, ucid monotonia si masturbez imaginatia, simt cum ma simti si ma feresc sa-ti spun asta, si mai presus de toate, constinetizez ca stii totul despre simtirea mea, m-ai putea penetra telepatic si te-ai conecta incognito, nu vreau inexistenta, flutur un cearceaf in bataia vantului, e scris pe el ceva de NOI.

Ahh, si tot continui patarea, sunt un meschin caruia nu-i dau lacrimile, sunt o floare ce are miros inainte de inflorire, sunt un grabit ce prinde trenul catre Sighisoara in ultimele 40 de secunde, sunt un EU ce nu te lasa pe peron, te ia cu el, sunt un intuneric orbitor ce-ti invaluie lumina, sunt un simplu ce le permite multora sa-l vada complicat, sunt un concediat ce-si vrea viata pe cont propriu. Respir.

De acum incepe greul, a aparut cam mult negru ce se prelinge pe unde apuca incercand acoperirea in intregime, o unitate omogena, iar intelesul poate disparea la primul zgomot, atunci cand nenorocirea actioneaza fara pic de intuitie si motiv, doar din tentatie de prea multa prostie.

Mi-au amortit talpile si iti cersesc o intalnire, ti-ai schimbat locatia, ai venit, si-am venit mai in tine. Apa imi tine de urat, iese si intra, incearca sa-mi vorbeasca, dar creierul meu e diminuat la lumea asta expirata, nu vreau, nu mai am chef, incep s-am pofta doar e EA.

Oftez, un pic mai apasat decat in dimineata in care m-ai lasat sa merg de nebun spre "casa", taxiul iti spune aca te ajuta, dar te ranea, te distanta de mine. Mi-ai facut cu mana, mi-ai reinceput trezirea, normalizarea si trairea fara cuvinte.

Sunt cuminte, dar pastrez urmele de nebunie intr-un sertar cu multe bilete ce contin rataciri, o fuga pentru fiecare "data".Stii ce astept? Sa reusim, sa nu ne mai intoarcem, sa prindem doar noi fiecare asfintit. Imi apun ploapele si-mi rasare imaginea ta.

Iar daca sunt un egoist, asta inseamna ca te vreau doar pentru mine, banalul e castrat si n-are graire, istericul e prin spitale, un gigolo isi acumuleaza valuta in speranta ca va juca la bursa, iar eu joc la ruleta, mizez si pierd maruntul, nu-mi pasa, vreau doar imbatisari neintrerupte, vreau cazarea fericirii in NOI, pe termen necontrolat.

Nu uita de gradina...

| Blocaj internaut |

Impacientatii sa astepte, nu am disparut, doar sunt intr-o aglomeratie ce tine inca vreo cateva zile. Stau la semafor si nu se mai face verde, plus de asta am ramas si fara benzina, cred ca am sa-mi tund din rabdare si am sa-mi implantez ceva care sa-mi opreasca simturile, sunt fixat pe o singura idee, iar un nebun deraiaza. Era cat pe ce sa ma loveasca o noapte fara stele si cineva mi-a aratat ca doar in vis se poate asa ceva.

Am imaginatia bruiata de cateva barfe, iar telefonul se agita pana la descarcare, nu vrea nimeni sa taca si frustrarile mele incep sa se nasca, se inmultesc si supravietuiesc pana la disperare mea. Sunt un depresiv neimplinit, am murit inainte de manifest, nu-mi place ca ma crezi.

Caldul pamantului nu e racorit de nicio ploaie de vara, pentru ca fiecare picatura pica parca din infern, sau din focul pe care doar spuma marii il poate stinge. Am un morcov ce-mi doreste penetrarea, doar ca eu respir si imi pun dop, vreau ca intentiile mele sa aiba directii obisnuite, vreau ca doar eu sa schimb necunoscutul.

Am inceput sa cunosc vantul, ma bate doar atunci cand merit, ma tachineaza-n sufocare cand sunt ipocrit si imi da efectul aerului conditionat atunci cand ma infund in nesimtirea bunatatii fara asteptari catre reciproc. Abuzul imi da dureri de cap, va rog opriti "electricul".

Daca ti-am dat un mar, nu-l trata cu violenta, pastreaza-l pana ti se face pofta, lasa-ma sa mor de foame sau da-mi direct din tine...

Gata, trec la "nani".

| Azi nu, ne vedem joi |

Inspirat de pe langa malul marii, exact de unde Vama Veche isi permitea sa cante, parca de pe acolo ma inscriu si eu in lista visatorilor si nu-mi e teama sa recunosc ca urlu cat ma tin plamanii ca sa stie o lume'ntreaga ceea ce simt.

Mi se intampla, frecvent ce-i drept, sa descopar afectarea pe care o sufera unii atunci cand intra in contact cu indiferenta mea instalata din motive anticomuniste, sau din alergia pe care nu vreau sa mi-o provoce vorbele nesarate si cu acreala picurata direct din varza.

Azi nu ne vedem pentru ca nu ne permite "legea", pentru ca cele doua infinitati nu se pupa si sunt pe muchie de cutit, pentru ca cineva mereu ascute ca sa taie mai cu pofta, pentru ca rautate are colti de fier. Ii chem pe domnii elegant imbracati si ii pun sa vanda fierul, la un pret cat mai mic, o super oferta, si un moca atunci cand e cazul.

Am pofta de o cafea, dar o babuta s-ar juca, mi-ar spune ca a vazut in mine "farmece", eu i-as spune ca s-a dus cu capu', ca e o vrajitoare care trebuia sa demisioneze din "meserie" de multa vreme, ca timpul ei a expirat, ca acea minunata clepsidra s-a blocat, ca s-au inventat inimosii, niste mincinosi cu o putere parca aruncata din cer, o manipulare ce nu lasa urme, nu carnale.

Cearta-ma daca nu intelegi, dar nu ma pune sa-ti explic de ce sar atat de usor amestecand totul ca intr-un ghiveci cu gust dezorientat, viata ma pune sa explic totul, eu nu inteleg nimic, si totusi dau din nimicul meu.

Apropo de nimic, la propiu vorbind, traiesc pe langa el, iar de cateva mii de clipe, imi tipa in urechi, ma barfeste, imi vrea raul, ma agita si ma ucide, ma priveaza si nu ma lasa sa gust cireasa de pe tort. Sunt un meschin innascut, astept sa adoarma ochii dusmanilor, sa le cant cu efect de somnifer, iar dupa "rugaciuni" sa actionez, o sa fug si n-am sa mai vin. Preciez ca cireasa o gust in mersul meu grabit, iar samburele inexistent imi sustine spalarea de pacate. Ai ghicit, a venit ploaia.

Cerul s-a asigurat, te-a lasat sa intri... te-a pus la adapost, iar apoi mi-a dat o ploaie rece, doar mie, mi-a spus ca ma iubeste, de si mai multe ori am si simtit, am citit prin atingerile ei, ochii mi-au acordat stampila si garantia, mi-as dori s-o ascund, sa fie pe viata.

Inchei mica mea aberatie constanta, si vreau sa va scriu cand nu o sa mai fiu contra cronometru, vreau mai putina ura, si ceva din mirificul basmelor, vreau o Cenusareasa, si calul ce ne duce undeva...

N-am lapte-n frigider, si precizez ca ciorapii mi se spala manual in colaborare cu mainile mele, iar banii nu au tratament de uscare, sunt atat de indisponibili incat m-au pus pe hold, nici nu-mi pasa. Sa mearga la alta poarta, sa cearseasca acolo dorinta centilor fara margini, eu ma multumesc si cu doua monede din categoria ramasitelor de alta data.

Negatia mea timida ce persista de la inceput are o singura nedumerire...

Daca in fiecare ZI ar fi joi?

| Ma arde recele |

Zile intregi au trecut, am numarat cum ma balbai tot mai des, am aflat ca pot sa zambesc si fara sa ma chinui, ca nu mai am nevoie de un haos in care sa ma trezesc in fiecare dimineata si ca mesajele reduse au un singur motiv, prezenta ta.

Recele incepe sa ma inghete si parca nu mai stiu sa adorm dezvelit, iar sunetele ce-mi tineau companie, au dat faliment, sunt in stare de reverie, s-au udat, au intrat la apa, sunt intr-o inconstienta permanenta.

Am zis ca nu mi-ar strica o drumetie, una in larg, si cu siguranta impreuna cu tine. Daca pasim pe apa, o facem in vis, daca visam ca pasim, atunci reusim un "permis". Iar cand cineva comenteaza, e din efect de limitare, iar intrebarile timid creionate, sunt sterse, rupte, aruncate, arse in putinul foc meritat. Barierele au cedat inca de la primul pas, impulsul a venit mai tarziu, iar experimentarea a fost intr-o tachinare ce a tins spre o priza, o viitoare conectare, una nelimitata.

Ma cearta apa, ma vede ca o resping, te rog trateaza-ma la figurat, acum de vreau sa o ating, ma respinge inainte sa respir, ma arde, ma ia cu respiratie infundata, sufocare...

Si daca imi e prea cald, ma vad transpirand, ma dezbrac si ma arunc acolo unde gasesc ud, dar si rece. Dupa "ritual" imi pun o pereche de blugi pe mine, ma grabesc sa-mi acopar si spatele, un tricou e inlocuit de o sifonata camasa, te iau si te tin in brate, ne tinem de mana, fugim... stiu, reusesc inc-o rima, impreuna.

Inlocuiesc "intotdeauna" cu "mereu", asta cand simt ca cineva imi poarta pica, dar cand stiu ca tu ai inchis usa dupa tine, mi-e greu, mi-e teama sa nu fiu prea fericit, mi-e teama ca n-am sa te mai las spre o posibila plecare, mi-e teama de nesaturare, si nu-mi ajunge, si mai vreau si ne multumim intr-un mod minunat.

Iar transpir, scriu mai rapid decat gandesc, incerc sa nu ma opresc si sa cred ca fluenta e si reala si ca nu e o simpla aberatie predata ca la scoala. Iar? Nebunia o mirosi si te oftici, stii ca nu e de mancare, inghiti in sec si ceva iti ramane, se blocheaza in gat, e "ridul" ce vrea sa te-omoare.

Stau pe un "Burete", pe o perna, undeva langa salbaticul calculator, si ma tradeaza, si se blocheaza si cred ca nu ma mai vrea, sau poate ii e dor de "nelinistea" mea.

Ibricul zace pe foc, asteapta plin de apa, inca nu exista foc, si totusi ma arde. Ma arde un gand, ca nu mai stiu de restu', ca n-am gasit pana acum mai mult, ca asta e maximul provizoriu, ca fixul e in doi "2", ca ce urmeaza, e o evolutie "rastignita", ca forta se dezvolta doar aici, intr-o singura lume, aia in care altii nu au permis, de la inceput iti este scris... ai o alta destinatie.

Calatorul meu internaut, te-am amestecat deja prea mult, te-am facut shake-ul meu de dimineata, ti-am simtit gustul dulce acrisor al cuvintelor decat gandite, n-astept totul...

... astept nimicul despre care multi nu stiu nimic. Eu nu stiu nimic despre lumea vostra, sunt un egoist restras intr-o ardere racoroasa. Imi place!

| Dar daca Dumnezeu ar fi un meschin? |

Daca mintea mea e bolnava, atunci las-o sa zaca si nu-i spune nimic. Focul nu e la indemana, asa ca tachinarea vine doar cu gaz, va iesi un calvar umezit de vocile iritante si neintelese.

Ma reped sa scriu despre aceasta frustrare si nu vreau sa acuz divinitatea cu nimic. De ea am grija sa nu fie confundata cu restu' si ma bucur ca are un efect de sera sparta in diferite locuri, pot lua o gura de aer cand intervine sufocarea.

Am putea exista pe acest "tarm" ca simple personaje ce facem parte dintr-o "limitata" piesa de teatru, am respira un Big Brother fara final si cu audiente maxime venite din tot Universul.

Daca cineva se joaca cu noi? Daca destinul e scris la intamplare, daca dezordinea de afara pentru cel situat sus e ordonata si fara pic de spontan? Daca alegerile nu ne apartin si tot ceea ce exista e defapt un fals ce seamana cu un pretios suflet?

Dar daca Dumnezeu e un meschin? Eu simt ca nu e, dar am presupunerile mele, vad ca cei mai credinciosi oameni indura cele mai grave situatii, vad ca doar cei indurerati ajung intr-o Biserica, ca Biblia nu spune nimic exact si ca exista mereu o alta interpretare, ca preotii sunt capabili de orgii si cate un blow job pe ascuns patand intreaga confesiune, ca iubirea se duce la produs si invinge pofta carnala, ca timpul s-a scurtat si ar trebui sa ne dam seama. Sa ne trezim? Oare am luat-o cu totii razna? Oare piticii ne lucreaza creierul si ne pun luminite orbitoare?

Stiu ca sunt multe articole ce au o tema asemanatoare cu a mea, dar ma roade cand imi dau seama ca totul e prea aranjat, cand vad in trecutul meu bucatele ce-si gasesc explicatii acum, cand se nimeresc toate, cand tinta e mereu fixata in mijlocul sansei, si cand nu pot opri ceva ce ar urma si mi-ar cauza un rau.

Unde naiba s-a dus picul de spontan? E totul prea fals si de asta imi dau prea repede seama, iar Dumnezeul il facem noi, oamenii, si acum chiar devenim meschini.

Banii si sexul au prioritate atunci cand vine vorba de fericirea unora. Unii chiar nu pot zambi fara un buzunar cu dimensiuni considerabile si care ar fi bine sa dea pe dinafara.

Mi se ucid din vise cand vad cat de repede arunca unii in aer si ard bucatele din pura fericire. De cand prinzi viata si pana te ofilesti, pe tot parcursul drumului, ar fi nevoie de plutire. Ne strica cine ne strapunge, cine ne pica din cer, cine spune ca viata nu e decat un chin.

Autosugestia negativa, credibilitatea falsilor, precum si lacrimile varsate ca la teatru, motive pentru care ar trebui sa te iei la bataie cu meschinii. Nu prin lovirea trupeasca, ci prin cuvinte care sa doara.

Daca tratezi raul cu rau, o sa rezulte bine, asta spune nenorocita de matematica. Cum doar un imbecil poate sa se ia doar dupa cifre, raman cu un gust amar si ma inec ca dupa primul fum de tigara. Ma droghez cu apa si mi se face frig, si doar inceputul imi place, extrag exact ce e mai greu.

Ma prezint in fata cui se crede MARE si ma pitesc dupa degetele mainilor, imi e teama de influenta ce se resimte cu fiecare pas inaintat spre "EL". Poate am sa vomit si ma vor scoate din "camera", poate ma vor lasa sa "zac" in lumea mea, poate divinitatea n-are de aface cu Dumnezeu, nu cu cel pe care-l prezinta "vorbitorii".

Imi pare rau, sunt un pic trist pe veselia unora, pe zambetele ce vin ca o completare a unui ceva formal. Mi-am sugrumuat din vise si am stat in apa calda sa ma inmoi, daca iti era dor de mine, trebuia sa-mi spui. Era sa mor...

Cineva tot e meschin, nu se poate fara, nu exista perfectiune mai tampita ca asta, nu se pot incalca regulile cu o asemnea populatie ce nu are mare lucru in cap, nu poti scormoni dupa vise, nu poti avea amintiri, nu poti simti cu isi face fericirea efectul, nu te poti rade fara sa te tai, nu poti rade fara motiv regesc, nu poti.

Incearca sa retragi "armata", uita de restu', foloseste-te de doi "2", sunt insistent pe asta, intodeauna se schimba regula.

Dar care'i exceptia?

| De ce ma privesti asa? |

O intrebare plamadita din spontan, un raspuns ce intervine pe muteste, semne si observatii subtile, si doua perechi de ochi ce se privesc insistent. Nimeni nu vrea sa fure un raspuns banal, nici macar intrebare nu asteapta o racorire instanta, e un fulg ce pluteste si nu se atinge de pamant.

Sufla cat te tin plamanii, ameteste-te in ritmul invartitorii, balanseaza-te cat sa te pregatesti, zboara la mai putin de un metru, inchide ochii si pune-ti prima ta dorinta, prima care se va implini.

Luna se joaca, si tu o privesti, ii vezi reflexia in primul geamul ce te umbreste, se ascunde doar dupa nori, s-ascunde si tu stii asta.

Iar intrebarea e inca la coada, asteapta, e prea mult zgomot, sunetele sunt necunoscute si amestecate, o maioneza ce se taie din graba, un lapte rece tinut parca la Polul Nord, telefoane ce deranjeaza magia si lumina eleganta ce ne tine in format de doi "2".

Si inca taci. Oare nu pot smulge nici macar un cuvant din miile pe care le gandesti? Oare tre' sa ma conectez cu totul ca sa razbesc? Sa cad spui tu? Sa cad? Atunci deschide-ti bratele si spune-mi ca vrei s-o facem in doi "2".

Incep sa vad o miscare a buzelor tale, au mania de-a ma saruta, dar inca nu le las. Iti tachinez trupul si-ti place, e frumosul ce doua cuvinte l-ar putea desface, e lumina ce vine dupa noapte, e fixul ce nu prevesteste moarte, nu inca.

De ce ma privesti asa? Ma epuizez in vid si lumea mea se camufleaza. Sunt sigur ca te-ai furisat si nu te-ai lasat intoarsa, te-au influentat, dar tot ca tine-ai facut, te-ai mintit, dar simtitul a fost tot pur, te-ai dat peste cap si te-ai lovit, cand m-ai privit ai stiut, ti-a placut, si mai vrei...

M-am prins de piciorul tau stang, mainiile noastre au cautate degete, au cautat unire, ai inchis ochii si-am inceput sa vorbim, pe o alta limba, totul in vid.

De ce vid? Pentru ca tu ai inchis termopanul si te-ai pus pe citit, pentru ca eu am stat semi adormit, iar tu mi-ai soptit, sau doar mi-am inchipuit.

Esti constienta ca eu nu pot citi, ca ma las dus de val si ma pot balbai. Esti TU cand si Eu sunt, de NOI nu scoatem niciun cuvant.

Sa revenim... De ce ma privesti asa?

I-am cenzurat un prim sarut, i-am taiat rasuflarea, ea mi-a pensat dorinta. M-a lasat sa transpir si mi-a raspuns ca o vapaie, in surdina:

" Cu ochi straini?"

Nu m-am gandit, am citit exact in "carte", am pretins ca limba mea va articula ce trebuie, iar glasul il va auzi doar ea, i-am cedat un raspuns ametit:

"Nu, cu ochii tai.."

N-a mai urmat nimic, nimic care sa fie tiparit, nimic care sa implice caractere amestecate.

Am zburdat fara plecari programate, iar cei ce ar fi trebui sa ne ceara taxe pe visare,ne-au evitat in mod intentionat, n-au vrut sa ne strice starea.

"Doar doua?" Asta a fost intrebare dumanului, un grasut ce vroia marunt pe motiv ca luna e de ceva vreme pe cer si lumineaza fix spre noi. Nu se multumea cu ce-a primit, vroia exageratul. I-am spus ca mai mult nu exista, egalul se vroia in drepturi regesti. Am comis exact placutul.

Acum numar clipele pana la trezire, mi s-a promis ca nu dureaza mult.

Dar daca ar dura o eternitate si un strop din un strain infinit? As mai avea rabdare?