| Ma arde recele |

Zile intregi au trecut, am numarat cum ma balbai tot mai des, am aflat ca pot sa zambesc si fara sa ma chinui, ca nu mai am nevoie de un haos in care sa ma trezesc in fiecare dimineata si ca mesajele reduse au un singur motiv, prezenta ta.

Recele incepe sa ma inghete si parca nu mai stiu sa adorm dezvelit, iar sunetele ce-mi tineau companie, au dat faliment, sunt in stare de reverie, s-au udat, au intrat la apa, sunt intr-o inconstienta permanenta.

Am zis ca nu mi-ar strica o drumetie, una in larg, si cu siguranta impreuna cu tine. Daca pasim pe apa, o facem in vis, daca visam ca pasim, atunci reusim un "permis". Iar cand cineva comenteaza, e din efect de limitare, iar intrebarile timid creionate, sunt sterse, rupte, aruncate, arse in putinul foc meritat. Barierele au cedat inca de la primul pas, impulsul a venit mai tarziu, iar experimentarea a fost intr-o tachinare ce a tins spre o priza, o viitoare conectare, una nelimitata.

Ma cearta apa, ma vede ca o resping, te rog trateaza-ma la figurat, acum de vreau sa o ating, ma respinge inainte sa respir, ma arde, ma ia cu respiratie infundata, sufocare...

Si daca imi e prea cald, ma vad transpirand, ma dezbrac si ma arunc acolo unde gasesc ud, dar si rece. Dupa "ritual" imi pun o pereche de blugi pe mine, ma grabesc sa-mi acopar si spatele, un tricou e inlocuit de o sifonata camasa, te iau si te tin in brate, ne tinem de mana, fugim... stiu, reusesc inc-o rima, impreuna.

Inlocuiesc "intotdeauna" cu "mereu", asta cand simt ca cineva imi poarta pica, dar cand stiu ca tu ai inchis usa dupa tine, mi-e greu, mi-e teama sa nu fiu prea fericit, mi-e teama ca n-am sa te mai las spre o posibila plecare, mi-e teama de nesaturare, si nu-mi ajunge, si mai vreau si ne multumim intr-un mod minunat.

Iar transpir, scriu mai rapid decat gandesc, incerc sa nu ma opresc si sa cred ca fluenta e si reala si ca nu e o simpla aberatie predata ca la scoala. Iar? Nebunia o mirosi si te oftici, stii ca nu e de mancare, inghiti in sec si ceva iti ramane, se blocheaza in gat, e "ridul" ce vrea sa te-omoare.

Stau pe un "Burete", pe o perna, undeva langa salbaticul calculator, si ma tradeaza, si se blocheaza si cred ca nu ma mai vrea, sau poate ii e dor de "nelinistea" mea.

Ibricul zace pe foc, asteapta plin de apa, inca nu exista foc, si totusi ma arde. Ma arde un gand, ca nu mai stiu de restu', ca n-am gasit pana acum mai mult, ca asta e maximul provizoriu, ca fixul e in doi "2", ca ce urmeaza, e o evolutie "rastignita", ca forta se dezvolta doar aici, intr-o singura lume, aia in care altii nu au permis, de la inceput iti este scris... ai o alta destinatie.

Calatorul meu internaut, te-am amestecat deja prea mult, te-am facut shake-ul meu de dimineata, ti-am simtit gustul dulce acrisor al cuvintelor decat gandite, n-astept totul...

... astept nimicul despre care multi nu stiu nimic. Eu nu stiu nimic despre lumea vostra, sunt un egoist restras intr-o ardere racoroasa. Imi place!

| Dar daca Dumnezeu ar fi un meschin? |

Daca mintea mea e bolnava, atunci las-o sa zaca si nu-i spune nimic. Focul nu e la indemana, asa ca tachinarea vine doar cu gaz, va iesi un calvar umezit de vocile iritante si neintelese.

Ma reped sa scriu despre aceasta frustrare si nu vreau sa acuz divinitatea cu nimic. De ea am grija sa nu fie confundata cu restu' si ma bucur ca are un efect de sera sparta in diferite locuri, pot lua o gura de aer cand intervine sufocarea.

Am putea exista pe acest "tarm" ca simple personaje ce facem parte dintr-o "limitata" piesa de teatru, am respira un Big Brother fara final si cu audiente maxime venite din tot Universul.

Daca cineva se joaca cu noi? Daca destinul e scris la intamplare, daca dezordinea de afara pentru cel situat sus e ordonata si fara pic de spontan? Daca alegerile nu ne apartin si tot ceea ce exista e defapt un fals ce seamana cu un pretios suflet?

Dar daca Dumnezeu e un meschin? Eu simt ca nu e, dar am presupunerile mele, vad ca cei mai credinciosi oameni indura cele mai grave situatii, vad ca doar cei indurerati ajung intr-o Biserica, ca Biblia nu spune nimic exact si ca exista mereu o alta interpretare, ca preotii sunt capabili de orgii si cate un blow job pe ascuns patand intreaga confesiune, ca iubirea se duce la produs si invinge pofta carnala, ca timpul s-a scurtat si ar trebui sa ne dam seama. Sa ne trezim? Oare am luat-o cu totii razna? Oare piticii ne lucreaza creierul si ne pun luminite orbitoare?

Stiu ca sunt multe articole ce au o tema asemanatoare cu a mea, dar ma roade cand imi dau seama ca totul e prea aranjat, cand vad in trecutul meu bucatele ce-si gasesc explicatii acum, cand se nimeresc toate, cand tinta e mereu fixata in mijlocul sansei, si cand nu pot opri ceva ce ar urma si mi-ar cauza un rau.

Unde naiba s-a dus picul de spontan? E totul prea fals si de asta imi dau prea repede seama, iar Dumnezeul il facem noi, oamenii, si acum chiar devenim meschini.

Banii si sexul au prioritate atunci cand vine vorba de fericirea unora. Unii chiar nu pot zambi fara un buzunar cu dimensiuni considerabile si care ar fi bine sa dea pe dinafara.

Mi se ucid din vise cand vad cat de repede arunca unii in aer si ard bucatele din pura fericire. De cand prinzi viata si pana te ofilesti, pe tot parcursul drumului, ar fi nevoie de plutire. Ne strica cine ne strapunge, cine ne pica din cer, cine spune ca viata nu e decat un chin.

Autosugestia negativa, credibilitatea falsilor, precum si lacrimile varsate ca la teatru, motive pentru care ar trebui sa te iei la bataie cu meschinii. Nu prin lovirea trupeasca, ci prin cuvinte care sa doara.

Daca tratezi raul cu rau, o sa rezulte bine, asta spune nenorocita de matematica. Cum doar un imbecil poate sa se ia doar dupa cifre, raman cu un gust amar si ma inec ca dupa primul fum de tigara. Ma droghez cu apa si mi se face frig, si doar inceputul imi place, extrag exact ce e mai greu.

Ma prezint in fata cui se crede MARE si ma pitesc dupa degetele mainilor, imi e teama de influenta ce se resimte cu fiecare pas inaintat spre "EL". Poate am sa vomit si ma vor scoate din "camera", poate ma vor lasa sa "zac" in lumea mea, poate divinitatea n-are de aface cu Dumnezeu, nu cu cel pe care-l prezinta "vorbitorii".

Imi pare rau, sunt un pic trist pe veselia unora, pe zambetele ce vin ca o completare a unui ceva formal. Mi-am sugrumuat din vise si am stat in apa calda sa ma inmoi, daca iti era dor de mine, trebuia sa-mi spui. Era sa mor...

Cineva tot e meschin, nu se poate fara, nu exista perfectiune mai tampita ca asta, nu se pot incalca regulile cu o asemnea populatie ce nu are mare lucru in cap, nu poti scormoni dupa vise, nu poti avea amintiri, nu poti simti cu isi face fericirea efectul, nu te poti rade fara sa te tai, nu poti rade fara motiv regesc, nu poti.

Incearca sa retragi "armata", uita de restu', foloseste-te de doi "2", sunt insistent pe asta, intodeauna se schimba regula.

Dar care'i exceptia?

| De ce ma privesti asa? |

O intrebare plamadita din spontan, un raspuns ce intervine pe muteste, semne si observatii subtile, si doua perechi de ochi ce se privesc insistent. Nimeni nu vrea sa fure un raspuns banal, nici macar intrebare nu asteapta o racorire instanta, e un fulg ce pluteste si nu se atinge de pamant.

Sufla cat te tin plamanii, ameteste-te in ritmul invartitorii, balanseaza-te cat sa te pregatesti, zboara la mai putin de un metru, inchide ochii si pune-ti prima ta dorinta, prima care se va implini.

Luna se joaca, si tu o privesti, ii vezi reflexia in primul geamul ce te umbreste, se ascunde doar dupa nori, s-ascunde si tu stii asta.

Iar intrebarea e inca la coada, asteapta, e prea mult zgomot, sunetele sunt necunoscute si amestecate, o maioneza ce se taie din graba, un lapte rece tinut parca la Polul Nord, telefoane ce deranjeaza magia si lumina eleganta ce ne tine in format de doi "2".

Si inca taci. Oare nu pot smulge nici macar un cuvant din miile pe care le gandesti? Oare tre' sa ma conectez cu totul ca sa razbesc? Sa cad spui tu? Sa cad? Atunci deschide-ti bratele si spune-mi ca vrei s-o facem in doi "2".

Incep sa vad o miscare a buzelor tale, au mania de-a ma saruta, dar inca nu le las. Iti tachinez trupul si-ti place, e frumosul ce doua cuvinte l-ar putea desface, e lumina ce vine dupa noapte, e fixul ce nu prevesteste moarte, nu inca.

De ce ma privesti asa? Ma epuizez in vid si lumea mea se camufleaza. Sunt sigur ca te-ai furisat si nu te-ai lasat intoarsa, te-au influentat, dar tot ca tine-ai facut, te-ai mintit, dar simtitul a fost tot pur, te-ai dat peste cap si te-ai lovit, cand m-ai privit ai stiut, ti-a placut, si mai vrei...

M-am prins de piciorul tau stang, mainiile noastre au cautate degete, au cautat unire, ai inchis ochii si-am inceput sa vorbim, pe o alta limba, totul in vid.

De ce vid? Pentru ca tu ai inchis termopanul si te-ai pus pe citit, pentru ca eu am stat semi adormit, iar tu mi-ai soptit, sau doar mi-am inchipuit.

Esti constienta ca eu nu pot citi, ca ma las dus de val si ma pot balbai. Esti TU cand si Eu sunt, de NOI nu scoatem niciun cuvant.

Sa revenim... De ce ma privesti asa?

I-am cenzurat un prim sarut, i-am taiat rasuflarea, ea mi-a pensat dorinta. M-a lasat sa transpir si mi-a raspuns ca o vapaie, in surdina:

" Cu ochi straini?"

Nu m-am gandit, am citit exact in "carte", am pretins ca limba mea va articula ce trebuie, iar glasul il va auzi doar ea, i-am cedat un raspuns ametit:

"Nu, cu ochii tai.."

N-a mai urmat nimic, nimic care sa fie tiparit, nimic care sa implice caractere amestecate.

Am zburdat fara plecari programate, iar cei ce ar fi trebui sa ne ceara taxe pe visare,ne-au evitat in mod intentionat, n-au vrut sa ne strice starea.

"Doar doua?" Asta a fost intrebare dumanului, un grasut ce vroia marunt pe motiv ca luna e de ceva vreme pe cer si lumineaza fix spre noi. Nu se multumea cu ce-a primit, vroia exageratul. I-am spus ca mai mult nu exista, egalul se vroia in drepturi regesti. Am comis exact placutul.

Acum numar clipele pana la trezire, mi s-a promis ca nu dureaza mult.

Dar daca ar dura o eternitate si un strop din un strain infinit? As mai avea rabdare?

| Un rau necesar |

Imi plescaie cineva in urechi si ma chinuie, nu ma lasa sa-mi astern cateva idei sucite cat sa-mi rup inca o zi intr-o cuvantare rapida. Ma grabesc sa-mi fie bine, dar porcaria din jurul meu imi face rau, un rau necesar, un rau ce nu pleaca si se joaca inca de cand ma trezesc.

Ca sa scap, ma imbrac si fug, imi iau cu mine doar cateva ramasite active in orice moment, plus licuricii invizibili ce nu-i regasesc decat in copialrie. Imi iau si doza de nebunie si imi pun sub limba un cantecel fara note, totul pe "blank", totul in surdina. Astept ca cineva sa-mi strice linistea, sa-mi lucreze spatele, sa mi-l zgarie, sa simt durerea de dinaintea placerii, dar totusi ma invidiaza cineva, un rau, unul ce ma stimuleaza, e cel necesar.

Critica constructiva incepe inca de cand pici prima data in cap, asta daca ai norocul sa practici asa ceva. O vreme tot te vor crede nebuni, dar cand le vei spune ca a fost doar o fantezie in visul tau prelungit pana spre dimineata, atunci toti vor avea un orgasm la nivelul cordelor vocale, vor canta in cor si vibratia va spune ca imposibilul pentru ei ramane in acelasi stadiu.

Raul necesar sta in gura celor cu prea putina minte si cu gura mereu plina, evident de mancare. Caloriile sunt banoase, sau sug exact de la spate, daca esti femeie, geanta iti este invadata si subtiata, scazuta in gramaj, foite ce trebuie sa dispara din orice peisaj.

Ma prefac, respiratia imi e redusa la minimum, oasele vor cedare, iar ochii sunt inchisi exact ca in efect de sarut. Chiar de curge sange in jur, ma stimulez cu necesarul, iar de ma limitez deschid ochii inainte de termen. Vad suprafata goala si centrul ce ma distruge, cineva ma adoarme, ma trezeste tarziu in noapte, imi spune c-am fost pe un norisor pufos, dar negru.

E graba si lupta pe literele astea, toti vor sa le prinda mai bine in cusca, sa fie scrise pentru intaia oara si sa fie citite de zeci de mii de ochi indopati cu insomnie. Nu privim la fel, ci simtit in acelasi mod. Daca respiram in acelasi " bi pi em", deducem din start o ameliorare a stresului si o fuga mereu doar in 2 "doi".

Hai sa glumim dupa ce am ras, hai sa plangem inainte de durere, hai sa mancam atunci cand nu ne e foame, hai sa ne spalam pe dinti inainte de masa, hai sa ne rugam atunci cand nu ne simtim descurajati, hai sa iubim atunci cand deja suntem iubiti si sa daruim mai mult decat aerul conditionat.

Hai sa facem totul pe dos, hai sa ne folosim de un rau necesar, doar sa avem grija sa stim sa zicem stop, inainte de ultima rasuflare.

A profita de NOI, e ca si cum ai fura un suflet de la amanet. E un viol cu tenta reciproca.

Pare o alta simpla nebunie?

| Cine se mai pateaza? |

E un lux dus spre superlativ ce nu are limite, petele se iau foarte greu, iar unele urme pot ramane pe viata. Detergentul, prost cum e el, costa o avere, iar cum economia loveste de la buric in jos, chilotii sunt cei mai solicitati, se umezesc instant. Totusi, pe timp de vara, orice se usuca repede, mai greu mintea perversilor ce umbla noaptea dupa "luna".

Extremele din ziua de azi au o vina la baza. Limitarea, cea pe termen lung, exagerarea si tinerea in cusca. Evadarea ulterioara are consecinte ce tin de haos in schimnare. Cum scapa, "leul" devoreaza tot, se manaca singur privindu-se in oglinda, se injecteaza si se pateaza. Durerea apartine necunoscutului, de aici incepe prima runda cu moartea, cu hainele murdare ce inghit jegul pana la inecare.

O tuse puternica ofera urechilor primul impuls negativ, e timpul ca cineva sa ridice cortina si sa-si dea seama ce se-ntampla dincolo. "Actorii" sunt pe jos, sunt drogati cu vise, sau ametiti de la bautura luata pentru curaj. Cum doar lasii s-au prezentat, betia s-a instaurat pana la fund, iar o noua cerere a fost plina de tarie. De ce bautura? Pentru ca e rece si te uda, te ia si te tine in ciuda.

Se pateaza astia care mint prea mult, care vrajesc doar prin cuvinte si se impiedica la fapte, cei care plesnesc sau busesc, dar nu stiu cand si ce sa mangaie, cei care privesc si nu uita niciodata sa clipeasca, cei care plang doar ca sa faca impresie in fata "concurentei", cei care se dau mari experti, desi tanjesc la putin si copiaza pentru o falsa reusita, se coloreaza cu negru cei ce se transforma la cererea "publicului". Cu greu te cureti, si totusi nu e prea tarziu.

A incepe inainte de terminare, a lupta fara pic de atac. Totul tine de cat de mult nou poti aduce. Pata nu se curata cu orice, iar daca plusezi pe aceleasi idei, ai posibilitatea sa iti spui la revedere.

Te vei ascunde o vreme, iti va fi teama ca nu cumva sa-ti para ceva de moment, vei inceta sa mai simti, dar o parte din "esenta divina" te va da peste cap. Sunt niste suflete ce ratacesc spre regasire si daca nu li se ofera, atunci cumpara la mana a doua, necesita patare.

Dragul nostru pamant, ce-l pe care uitam sa-l sarutam, il patam zi de zi, am ajuns sa nu ne pese de ce se afla prea jos, privim prea sus, dar nici norii nu suntem in stare sa-i atingem. Stii, da?

Nu ma lasa sa scriu prea mult, vorbeste-mi, comunicarea e cea care-mi salta siguranta la un nivel indestructibil, o noapte in care timpul s-a oprit in loc, in care plutirea a fost la propriu.

Toti fraierii spun ca tre' sa ma trezesc, ei imi dau indicatii, totul e cu dedicatie, toti se dau "grande" si nimeni nu-mi ofera atunci cand trebuie. Nu ma patati fara motiv, v-am facut prea multe "rele" si mereu mi-ati intors spatele, v-a deranjat ca eram prea alb, nu v-ati dat seama ca foloseam un detergent ieftin.

Ce e asa special? Lucrul ala marunt si ce nu-mi miroase-a figurant.

| Tot ce-aud e-adevarat |

Stiu, iar ma certi, iar imi spui ca generalizezi si ca uit de exceptii, ca nu-mi pasa de restu' si ca ma inchid in lumea mea, ca tremur atunci cand nu exist si ca tip din rasputeri ca sa ma auda chiar si doar o singura persoana.

Zeci de guri ce atenteaza spre mine, nu spre buze, ci spre urechi. Secreta fiecare in parte cate un zvon si contrazicerea intervine la fiecare schimbare. Nu inteleg de ce ce ma tot modifica, de ce nu ma accepta asa, de ce imi asteapta schimbarea, de ce stiu sa smulga si ultima mea bucurie.

De ce? Pentru ca plec capul si stau sa ascult orice "semnal", pentru ca ma astasez de fiecare frecventa si imi e teama sa mai plec de langa ea, pentru ca as vrea s-aud aceeasi voce pe toata banda, doar atunci as fi "in aer".

Inainte ca eu sa aud, vorbele bat la usa unor domni mai mari. "Filtrele" astea ma ajuta sa nu ma urc prin copaci de frica, ma ajuta sa pot saruta pamantul proaspat udat, ma lasa sa ma balacesc atunci cand vreau sa-mi spal pacatele.

Ce fac cu ploaia? Pe ea o pastrez la loc de cinste, o strecor in decor. Am sa dau impresia ca e doar o formalitate, iar cand toti ma vor dezamagi, am sa ma sarut cu ea, ea ma va umple de fericire.

Una cu "gura mare" spunea ca daca ma astept la dezamagire, o voi avea cu siguranta. Eu ma astept la normalitate si atat, doar o EA ma plesneste cu imposibilul direct peste fata, ma trage de par, ma ridica, ma inalta, ma invata, ma distruge, ma readuce, ma asambleaza ca pe un lego... imi da play si ma urmeaza. De retinut, in "poezia" mea nimeni nu aterizeaza.

Ce fac? Incurc niste simple cuvinte. Dar cum imi ies, asa imi intra, le scriu ca sa le pot retine mai mult, mai tarziu voi stii ceea ce am si nu vrea sa fie pierdut.

De ce e adevarat? Pentru ca eu ascult doar de simturi, pentru ca durerea vine din interior, iar pentru ca cea exterioara provoaca doar sange. Nu suntem in stare sa numim fericrea altfel, si daca avem mai mult de-atat, credem ca e doar un vis. Ne-am obinsuit ca mereu sa ne trezim si sa ne placa gustul amar al realitatii.

Realitatea e doar o baza, creeaza ca sa poti dezvolta, daruieste ca sa poti simti si actioneaza ca sa poti trai. Iar efectul de "lene acuta" se datoreaza unei balonari inexplicabile, o noua regula insotite de produse deloc alimentare.

Acidul nu vorbeste pe limba noastra, dar de ar grai, ar spune despre cancerul ce vrea sa-l provoace. Nu e in imaginatia ta, e un adevar subtil...

Lasa-ma sa mai scriu, lasa-ma sa cred ca bat campii, nu-mi da indicatii, spune-mi doar c-am voie sa zburd. Lasa-ma sa evadez cand mi se iveste ocazia, si raul cel mai dur uda-l cu apa rece. De ce? Pentru c-asa il pot servi mai bine, am sa-i simt intentia inainte de actiune. Vorbe hazlii ce par spuse in gluma, vorbe-n betii, adevaruri pure.

Ce-i drept, titlu nu-i atat de sugestiv, asta pentru ca nu am vrut sa atrag atentia. Stiu ca daca nu-ti place inceputul, nu ajungi nici la final. Am sacrificat niste rime si te-am lasat sa gandesti la cald, te-am sufocat, ti-am ridicat "adrenalina" si te-a tentat o pastila de cap.

Ti-am varsat nervii intr-o cana, si pana la umplere asteptarea a fost o dubla infinitate. Graind prin scris stiu ca " mai multul" e superior in fata lui "orice".

Iti multumesc constiinta, te ador atunci cand imi vorbesti, esti ca aerul conditionat, doar ca tu ai habar sa ma iubesti, si mai e cineva, cu un "ceva mai mult.

Cand spun? In urmatorul "rand".

| Cuvintele la control |

Nu scriu doar ca sa "exist" si nici ca sa aberez pentru indexarea google sau pentru maestrul trafic. Daca am ceva de zis, incep sa tastez, daca nu, ma reduc la tacere si incep sa dansez hai hui, in pasi marunti, dar siguri.

Ce facem azi? Mergem la doctor! De ce? Pentru ca gura lumii e cam intoxicata, pentru ca multi scot chestiute cu ajutorul limbii, fara sa-si dea seama de consecinte, pentru ca desi raul e facut, vinovatia e plasata in stil intergalactic.

Si cum m-a invatat nimicul, las lumea asa cum e ea, rea. Glumesc, e o strategie, vin pe la spate si o surprind... nu apreciez decat efectul de dupa. Nu-ti vine sa crezi, dar ti-am smuls falsul zambet de pe chip si ti-am sculptat unul ce se muleaza cu grija si iti da bucatele de fericire. Doreste-ti totul, n-o sa-l ai pe deplin, dar vei sesiza ca te multumesti cand ajungi foarte aproape de tinta.

"Ai grija ce faci in viata", ca viata n-are timp si de asta. Noua noastra grija sa fie manipularea, de ea sa ne ferim, mai ales cand nu stim ce efect are. Cuvinte ce par atat de sigure si sugestia ce intervine pentru a completa ceea ce nu are o polita de asigurare, rusinea celor "scoliti".

Vorbim de ambalaj, asta mereu e frumos, publicitatea face ravagii si e singura care decide cine castiga. Cand continutul nu se va mai simti la gust, ni se va da peste "bot" cu ambalajul. Vor exista atat de multe cuvinte, incat ameteala va actiona ca un drog ce se trage pe nas direct din aer.

Si inspirati, expirati, inspirati, continuati, nu va opriti. Nu lasati manipularea sa va intre in vene, nu va lasati legati de sfori, nu fiti actorul principal dintr-un teatru de papusi, nu va rugati, ci evadati cat mai puteti.

Cuvintele nu aduc faptele, instaureaza doar visarea. Cine se pricepe si le are cu simtitul, va vedea dincolo de fasul efect. Unde gasim FAKE-ul? Acolo unde zborul are o aterizare brusca, acolo unde simtul e neutru, acolo unde se regaseste si un gust amar, acolo unde mintea rataceste spre alti ochi ce te privesc asa cum iti doresti, acolo unde nu stii sa tremuri fara atingeri.

Atingere si sarut, asta e ordinea. Fapte'n cuvinte tacute, asta'i dorinta.

Fara manipulare, fara migrene, fara minciuni, doar un cer plin de stele. Evident, si marea...