| Transcrise de prin minte |

Cu greu am gasit un ceva cu care sa ma extind pe taramul dominat de cuvinte. M-am asezat, e loc doar de doi, de noi, dar ma tine ocupat recele, iar daca imi doresc sa amputez distanta, e clar ca asa se va intampla, sunt in asteptare, vreau s-aleg cel mai bun moment.

E caraghios stresul in care ma prezint, dar ma laud, fac fata la orice-mi iese in cale, zambesc. Maine nu exista pentru nimeni, sunt doar presupuneri si pariuri cu viata, clipa trecuta e polita de asigurare, e suflarea ta ce stinge raul, e pacatul meritat pentru ca ai simtit candva ceva.

Ce fac? Ma indepartez de prapastie, ma arde fiecare razna ce porneste de prea sus si ma ascund dupa luna, transpirat incep sa calatoresc, violez universul si nu vreau sa las nimic neexplorat, mi-e sete, mai vreau o gura din gura ta, mai vreau si-mi doresc sa tina pana ma intorc.

Pozitionarea mea e ametita de sunete, ochii imi sunt inchisi, iar un GPS imi asigura dezordinea. Pamantul a baut alcool, se clatina, nu-mi ofera garantii, ma inunda printre mormane de vise nagandite si avortate inainte de concepere. Mai sunt capabile doar fetele triste, doar ele imi mai aduc zambetul pe buze, e singurul motiv pentru care am senzatia ca sunt singurul norocos ce mai rataceste fara teama de influenta altor caposi cu masti portabile.

Patez albul, negrul e un urias in forme predefinite, ucid monotonia si masturbez imaginatia, simt cum ma simti si ma feresc sa-ti spun asta, si mai presus de toate, constinetizez ca stii totul despre simtirea mea, m-ai putea penetra telepatic si te-ai conecta incognito, nu vreau inexistenta, flutur un cearceaf in bataia vantului, e scris pe el ceva de NOI.

Ahh, si tot continui patarea, sunt un meschin caruia nu-i dau lacrimile, sunt o floare ce are miros inainte de inflorire, sunt un grabit ce prinde trenul catre Sighisoara in ultimele 40 de secunde, sunt un EU ce nu te lasa pe peron, te ia cu el, sunt un intuneric orbitor ce-ti invaluie lumina, sunt un simplu ce le permite multora sa-l vada complicat, sunt un concediat ce-si vrea viata pe cont propriu. Respir.

De acum incepe greul, a aparut cam mult negru ce se prelinge pe unde apuca incercand acoperirea in intregime, o unitate omogena, iar intelesul poate disparea la primul zgomot, atunci cand nenorocirea actioneaza fara pic de intuitie si motiv, doar din tentatie de prea multa prostie.

Mi-au amortit talpile si iti cersesc o intalnire, ti-ai schimbat locatia, ai venit, si-am venit mai in tine. Apa imi tine de urat, iese si intra, incearca sa-mi vorbeasca, dar creierul meu e diminuat la lumea asta expirata, nu vreau, nu mai am chef, incep s-am pofta doar e EA.

Oftez, un pic mai apasat decat in dimineata in care m-ai lasat sa merg de nebun spre "casa", taxiul iti spune aca te ajuta, dar te ranea, te distanta de mine. Mi-ai facut cu mana, mi-ai reinceput trezirea, normalizarea si trairea fara cuvinte.

Sunt cuminte, dar pastrez urmele de nebunie intr-un sertar cu multe bilete ce contin rataciri, o fuga pentru fiecare "data".Stii ce astept? Sa reusim, sa nu ne mai intoarcem, sa prindem doar noi fiecare asfintit. Imi apun ploapele si-mi rasare imaginea ta.

Iar daca sunt un egoist, asta inseamna ca te vreau doar pentru mine, banalul e castrat si n-are graire, istericul e prin spitale, un gigolo isi acumuleaza valuta in speranta ca va juca la bursa, iar eu joc la ruleta, mizez si pierd maruntul, nu-mi pasa, vreau doar imbatisari neintrerupte, vreau cazarea fericirii in NOI, pe termen necontrolat.

Nu uita de gradina...

| Blocaj internaut |

Impacientatii sa astepte, nu am disparut, doar sunt intr-o aglomeratie ce tine inca vreo cateva zile. Stau la semafor si nu se mai face verde, plus de asta am ramas si fara benzina, cred ca am sa-mi tund din rabdare si am sa-mi implantez ceva care sa-mi opreasca simturile, sunt fixat pe o singura idee, iar un nebun deraiaza. Era cat pe ce sa ma loveasca o noapte fara stele si cineva mi-a aratat ca doar in vis se poate asa ceva.

Am imaginatia bruiata de cateva barfe, iar telefonul se agita pana la descarcare, nu vrea nimeni sa taca si frustrarile mele incep sa se nasca, se inmultesc si supravietuiesc pana la disperare mea. Sunt un depresiv neimplinit, am murit inainte de manifest, nu-mi place ca ma crezi.

Caldul pamantului nu e racorit de nicio ploaie de vara, pentru ca fiecare picatura pica parca din infern, sau din focul pe care doar spuma marii il poate stinge. Am un morcov ce-mi doreste penetrarea, doar ca eu respir si imi pun dop, vreau ca intentiile mele sa aiba directii obisnuite, vreau ca doar eu sa schimb necunoscutul.

Am inceput sa cunosc vantul, ma bate doar atunci cand merit, ma tachineaza-n sufocare cand sunt ipocrit si imi da efectul aerului conditionat atunci cand ma infund in nesimtirea bunatatii fara asteptari catre reciproc. Abuzul imi da dureri de cap, va rog opriti "electricul".

Daca ti-am dat un mar, nu-l trata cu violenta, pastreaza-l pana ti se face pofta, lasa-ma sa mor de foame sau da-mi direct din tine...

Gata, trec la "nani".

| Azi nu, ne vedem joi |

Inspirat de pe langa malul marii, exact de unde Vama Veche isi permitea sa cante, parca de pe acolo ma inscriu si eu in lista visatorilor si nu-mi e teama sa recunosc ca urlu cat ma tin plamanii ca sa stie o lume'ntreaga ceea ce simt.

Mi se intampla, frecvent ce-i drept, sa descopar afectarea pe care o sufera unii atunci cand intra in contact cu indiferenta mea instalata din motive anticomuniste, sau din alergia pe care nu vreau sa mi-o provoce vorbele nesarate si cu acreala picurata direct din varza.

Azi nu ne vedem pentru ca nu ne permite "legea", pentru ca cele doua infinitati nu se pupa si sunt pe muchie de cutit, pentru ca cineva mereu ascute ca sa taie mai cu pofta, pentru ca rautate are colti de fier. Ii chem pe domnii elegant imbracati si ii pun sa vanda fierul, la un pret cat mai mic, o super oferta, si un moca atunci cand e cazul.

Am pofta de o cafea, dar o babuta s-ar juca, mi-ar spune ca a vazut in mine "farmece", eu i-as spune ca s-a dus cu capu', ca e o vrajitoare care trebuia sa demisioneze din "meserie" de multa vreme, ca timpul ei a expirat, ca acea minunata clepsidra s-a blocat, ca s-au inventat inimosii, niste mincinosi cu o putere parca aruncata din cer, o manipulare ce nu lasa urme, nu carnale.

Cearta-ma daca nu intelegi, dar nu ma pune sa-ti explic de ce sar atat de usor amestecand totul ca intr-un ghiveci cu gust dezorientat, viata ma pune sa explic totul, eu nu inteleg nimic, si totusi dau din nimicul meu.

Apropo de nimic, la propiu vorbind, traiesc pe langa el, iar de cateva mii de clipe, imi tipa in urechi, ma barfeste, imi vrea raul, ma agita si ma ucide, ma priveaza si nu ma lasa sa gust cireasa de pe tort. Sunt un meschin innascut, astept sa adoarma ochii dusmanilor, sa le cant cu efect de somnifer, iar dupa "rugaciuni" sa actionez, o sa fug si n-am sa mai vin. Preciez ca cireasa o gust in mersul meu grabit, iar samburele inexistent imi sustine spalarea de pacate. Ai ghicit, a venit ploaia.

Cerul s-a asigurat, te-a lasat sa intri... te-a pus la adapost, iar apoi mi-a dat o ploaie rece, doar mie, mi-a spus ca ma iubeste, de si mai multe ori am si simtit, am citit prin atingerile ei, ochii mi-au acordat stampila si garantia, mi-as dori s-o ascund, sa fie pe viata.

Inchei mica mea aberatie constanta, si vreau sa va scriu cand nu o sa mai fiu contra cronometru, vreau mai putina ura, si ceva din mirificul basmelor, vreau o Cenusareasa, si calul ce ne duce undeva...

N-am lapte-n frigider, si precizez ca ciorapii mi se spala manual in colaborare cu mainile mele, iar banii nu au tratament de uscare, sunt atat de indisponibili incat m-au pus pe hold, nici nu-mi pasa. Sa mearga la alta poarta, sa cearseasca acolo dorinta centilor fara margini, eu ma multumesc si cu doua monede din categoria ramasitelor de alta data.

Negatia mea timida ce persista de la inceput are o singura nedumerire...

Daca in fiecare ZI ar fi joi?

| Ma arde recele |

Zile intregi au trecut, am numarat cum ma balbai tot mai des, am aflat ca pot sa zambesc si fara sa ma chinui, ca nu mai am nevoie de un haos in care sa ma trezesc in fiecare dimineata si ca mesajele reduse au un singur motiv, prezenta ta.

Recele incepe sa ma inghete si parca nu mai stiu sa adorm dezvelit, iar sunetele ce-mi tineau companie, au dat faliment, sunt in stare de reverie, s-au udat, au intrat la apa, sunt intr-o inconstienta permanenta.

Am zis ca nu mi-ar strica o drumetie, una in larg, si cu siguranta impreuna cu tine. Daca pasim pe apa, o facem in vis, daca visam ca pasim, atunci reusim un "permis". Iar cand cineva comenteaza, e din efect de limitare, iar intrebarile timid creionate, sunt sterse, rupte, aruncate, arse in putinul foc meritat. Barierele au cedat inca de la primul pas, impulsul a venit mai tarziu, iar experimentarea a fost intr-o tachinare ce a tins spre o priza, o viitoare conectare, una nelimitata.

Ma cearta apa, ma vede ca o resping, te rog trateaza-ma la figurat, acum de vreau sa o ating, ma respinge inainte sa respir, ma arde, ma ia cu respiratie infundata, sufocare...

Si daca imi e prea cald, ma vad transpirand, ma dezbrac si ma arunc acolo unde gasesc ud, dar si rece. Dupa "ritual" imi pun o pereche de blugi pe mine, ma grabesc sa-mi acopar si spatele, un tricou e inlocuit de o sifonata camasa, te iau si te tin in brate, ne tinem de mana, fugim... stiu, reusesc inc-o rima, impreuna.

Inlocuiesc "intotdeauna" cu "mereu", asta cand simt ca cineva imi poarta pica, dar cand stiu ca tu ai inchis usa dupa tine, mi-e greu, mi-e teama sa nu fiu prea fericit, mi-e teama ca n-am sa te mai las spre o posibila plecare, mi-e teama de nesaturare, si nu-mi ajunge, si mai vreau si ne multumim intr-un mod minunat.

Iar transpir, scriu mai rapid decat gandesc, incerc sa nu ma opresc si sa cred ca fluenta e si reala si ca nu e o simpla aberatie predata ca la scoala. Iar? Nebunia o mirosi si te oftici, stii ca nu e de mancare, inghiti in sec si ceva iti ramane, se blocheaza in gat, e "ridul" ce vrea sa te-omoare.

Stau pe un "Burete", pe o perna, undeva langa salbaticul calculator, si ma tradeaza, si se blocheaza si cred ca nu ma mai vrea, sau poate ii e dor de "nelinistea" mea.

Ibricul zace pe foc, asteapta plin de apa, inca nu exista foc, si totusi ma arde. Ma arde un gand, ca nu mai stiu de restu', ca n-am gasit pana acum mai mult, ca asta e maximul provizoriu, ca fixul e in doi "2", ca ce urmeaza, e o evolutie "rastignita", ca forta se dezvolta doar aici, intr-o singura lume, aia in care altii nu au permis, de la inceput iti este scris... ai o alta destinatie.

Calatorul meu internaut, te-am amestecat deja prea mult, te-am facut shake-ul meu de dimineata, ti-am simtit gustul dulce acrisor al cuvintelor decat gandite, n-astept totul...

... astept nimicul despre care multi nu stiu nimic. Eu nu stiu nimic despre lumea vostra, sunt un egoist restras intr-o ardere racoroasa. Imi place!

| Dar daca Dumnezeu ar fi un meschin? |

Daca mintea mea e bolnava, atunci las-o sa zaca si nu-i spune nimic. Focul nu e la indemana, asa ca tachinarea vine doar cu gaz, va iesi un calvar umezit de vocile iritante si neintelese.

Ma reped sa scriu despre aceasta frustrare si nu vreau sa acuz divinitatea cu nimic. De ea am grija sa nu fie confundata cu restu' si ma bucur ca are un efect de sera sparta in diferite locuri, pot lua o gura de aer cand intervine sufocarea.

Am putea exista pe acest "tarm" ca simple personaje ce facem parte dintr-o "limitata" piesa de teatru, am respira un Big Brother fara final si cu audiente maxime venite din tot Universul.

Daca cineva se joaca cu noi? Daca destinul e scris la intamplare, daca dezordinea de afara pentru cel situat sus e ordonata si fara pic de spontan? Daca alegerile nu ne apartin si tot ceea ce exista e defapt un fals ce seamana cu un pretios suflet?

Dar daca Dumnezeu e un meschin? Eu simt ca nu e, dar am presupunerile mele, vad ca cei mai credinciosi oameni indura cele mai grave situatii, vad ca doar cei indurerati ajung intr-o Biserica, ca Biblia nu spune nimic exact si ca exista mereu o alta interpretare, ca preotii sunt capabili de orgii si cate un blow job pe ascuns patand intreaga confesiune, ca iubirea se duce la produs si invinge pofta carnala, ca timpul s-a scurtat si ar trebui sa ne dam seama. Sa ne trezim? Oare am luat-o cu totii razna? Oare piticii ne lucreaza creierul si ne pun luminite orbitoare?

Stiu ca sunt multe articole ce au o tema asemanatoare cu a mea, dar ma roade cand imi dau seama ca totul e prea aranjat, cand vad in trecutul meu bucatele ce-si gasesc explicatii acum, cand se nimeresc toate, cand tinta e mereu fixata in mijlocul sansei, si cand nu pot opri ceva ce ar urma si mi-ar cauza un rau.

Unde naiba s-a dus picul de spontan? E totul prea fals si de asta imi dau prea repede seama, iar Dumnezeul il facem noi, oamenii, si acum chiar devenim meschini.

Banii si sexul au prioritate atunci cand vine vorba de fericirea unora. Unii chiar nu pot zambi fara un buzunar cu dimensiuni considerabile si care ar fi bine sa dea pe dinafara.

Mi se ucid din vise cand vad cat de repede arunca unii in aer si ard bucatele din pura fericire. De cand prinzi viata si pana te ofilesti, pe tot parcursul drumului, ar fi nevoie de plutire. Ne strica cine ne strapunge, cine ne pica din cer, cine spune ca viata nu e decat un chin.

Autosugestia negativa, credibilitatea falsilor, precum si lacrimile varsate ca la teatru, motive pentru care ar trebui sa te iei la bataie cu meschinii. Nu prin lovirea trupeasca, ci prin cuvinte care sa doara.

Daca tratezi raul cu rau, o sa rezulte bine, asta spune nenorocita de matematica. Cum doar un imbecil poate sa se ia doar dupa cifre, raman cu un gust amar si ma inec ca dupa primul fum de tigara. Ma droghez cu apa si mi se face frig, si doar inceputul imi place, extrag exact ce e mai greu.

Ma prezint in fata cui se crede MARE si ma pitesc dupa degetele mainilor, imi e teama de influenta ce se resimte cu fiecare pas inaintat spre "EL". Poate am sa vomit si ma vor scoate din "camera", poate ma vor lasa sa "zac" in lumea mea, poate divinitatea n-are de aface cu Dumnezeu, nu cu cel pe care-l prezinta "vorbitorii".

Imi pare rau, sunt un pic trist pe veselia unora, pe zambetele ce vin ca o completare a unui ceva formal. Mi-am sugrumuat din vise si am stat in apa calda sa ma inmoi, daca iti era dor de mine, trebuia sa-mi spui. Era sa mor...

Cineva tot e meschin, nu se poate fara, nu exista perfectiune mai tampita ca asta, nu se pot incalca regulile cu o asemnea populatie ce nu are mare lucru in cap, nu poti scormoni dupa vise, nu poti avea amintiri, nu poti simti cu isi face fericirea efectul, nu te poti rade fara sa te tai, nu poti rade fara motiv regesc, nu poti.

Incearca sa retragi "armata", uita de restu', foloseste-te de doi "2", sunt insistent pe asta, intodeauna se schimba regula.

Dar care'i exceptia?

| De ce ma privesti asa? |

O intrebare plamadita din spontan, un raspuns ce intervine pe muteste, semne si observatii subtile, si doua perechi de ochi ce se privesc insistent. Nimeni nu vrea sa fure un raspuns banal, nici macar intrebare nu asteapta o racorire instanta, e un fulg ce pluteste si nu se atinge de pamant.

Sufla cat te tin plamanii, ameteste-te in ritmul invartitorii, balanseaza-te cat sa te pregatesti, zboara la mai putin de un metru, inchide ochii si pune-ti prima ta dorinta, prima care se va implini.

Luna se joaca, si tu o privesti, ii vezi reflexia in primul geamul ce te umbreste, se ascunde doar dupa nori, s-ascunde si tu stii asta.

Iar intrebarea e inca la coada, asteapta, e prea mult zgomot, sunetele sunt necunoscute si amestecate, o maioneza ce se taie din graba, un lapte rece tinut parca la Polul Nord, telefoane ce deranjeaza magia si lumina eleganta ce ne tine in format de doi "2".

Si inca taci. Oare nu pot smulge nici macar un cuvant din miile pe care le gandesti? Oare tre' sa ma conectez cu totul ca sa razbesc? Sa cad spui tu? Sa cad? Atunci deschide-ti bratele si spune-mi ca vrei s-o facem in doi "2".

Incep sa vad o miscare a buzelor tale, au mania de-a ma saruta, dar inca nu le las. Iti tachinez trupul si-ti place, e frumosul ce doua cuvinte l-ar putea desface, e lumina ce vine dupa noapte, e fixul ce nu prevesteste moarte, nu inca.

De ce ma privesti asa? Ma epuizez in vid si lumea mea se camufleaza. Sunt sigur ca te-ai furisat si nu te-ai lasat intoarsa, te-au influentat, dar tot ca tine-ai facut, te-ai mintit, dar simtitul a fost tot pur, te-ai dat peste cap si te-ai lovit, cand m-ai privit ai stiut, ti-a placut, si mai vrei...

M-am prins de piciorul tau stang, mainiile noastre au cautate degete, au cautat unire, ai inchis ochii si-am inceput sa vorbim, pe o alta limba, totul in vid.

De ce vid? Pentru ca tu ai inchis termopanul si te-ai pus pe citit, pentru ca eu am stat semi adormit, iar tu mi-ai soptit, sau doar mi-am inchipuit.

Esti constienta ca eu nu pot citi, ca ma las dus de val si ma pot balbai. Esti TU cand si Eu sunt, de NOI nu scoatem niciun cuvant.

Sa revenim... De ce ma privesti asa?

I-am cenzurat un prim sarut, i-am taiat rasuflarea, ea mi-a pensat dorinta. M-a lasat sa transpir si mi-a raspuns ca o vapaie, in surdina:

" Cu ochi straini?"

Nu m-am gandit, am citit exact in "carte", am pretins ca limba mea va articula ce trebuie, iar glasul il va auzi doar ea, i-am cedat un raspuns ametit:

"Nu, cu ochii tai.."

N-a mai urmat nimic, nimic care sa fie tiparit, nimic care sa implice caractere amestecate.

Am zburdat fara plecari programate, iar cei ce ar fi trebui sa ne ceara taxe pe visare,ne-au evitat in mod intentionat, n-au vrut sa ne strice starea.

"Doar doua?" Asta a fost intrebare dumanului, un grasut ce vroia marunt pe motiv ca luna e de ceva vreme pe cer si lumineaza fix spre noi. Nu se multumea cu ce-a primit, vroia exageratul. I-am spus ca mai mult nu exista, egalul se vroia in drepturi regesti. Am comis exact placutul.

Acum numar clipele pana la trezire, mi s-a promis ca nu dureaza mult.

Dar daca ar dura o eternitate si un strop din un strain infinit? As mai avea rabdare?

| Un rau necesar |

Imi plescaie cineva in urechi si ma chinuie, nu ma lasa sa-mi astern cateva idei sucite cat sa-mi rup inca o zi intr-o cuvantare rapida. Ma grabesc sa-mi fie bine, dar porcaria din jurul meu imi face rau, un rau necesar, un rau ce nu pleaca si se joaca inca de cand ma trezesc.

Ca sa scap, ma imbrac si fug, imi iau cu mine doar cateva ramasite active in orice moment, plus licuricii invizibili ce nu-i regasesc decat in copialrie. Imi iau si doza de nebunie si imi pun sub limba un cantecel fara note, totul pe "blank", totul in surdina. Astept ca cineva sa-mi strice linistea, sa-mi lucreze spatele, sa mi-l zgarie, sa simt durerea de dinaintea placerii, dar totusi ma invidiaza cineva, un rau, unul ce ma stimuleaza, e cel necesar.

Critica constructiva incepe inca de cand pici prima data in cap, asta daca ai norocul sa practici asa ceva. O vreme tot te vor crede nebuni, dar cand le vei spune ca a fost doar o fantezie in visul tau prelungit pana spre dimineata, atunci toti vor avea un orgasm la nivelul cordelor vocale, vor canta in cor si vibratia va spune ca imposibilul pentru ei ramane in acelasi stadiu.

Raul necesar sta in gura celor cu prea putina minte si cu gura mereu plina, evident de mancare. Caloriile sunt banoase, sau sug exact de la spate, daca esti femeie, geanta iti este invadata si subtiata, scazuta in gramaj, foite ce trebuie sa dispara din orice peisaj.

Ma prefac, respiratia imi e redusa la minimum, oasele vor cedare, iar ochii sunt inchisi exact ca in efect de sarut. Chiar de curge sange in jur, ma stimulez cu necesarul, iar de ma limitez deschid ochii inainte de termen. Vad suprafata goala si centrul ce ma distruge, cineva ma adoarme, ma trezeste tarziu in noapte, imi spune c-am fost pe un norisor pufos, dar negru.

E graba si lupta pe literele astea, toti vor sa le prinda mai bine in cusca, sa fie scrise pentru intaia oara si sa fie citite de zeci de mii de ochi indopati cu insomnie. Nu privim la fel, ci simtit in acelasi mod. Daca respiram in acelasi " bi pi em", deducem din start o ameliorare a stresului si o fuga mereu doar in 2 "doi".

Hai sa glumim dupa ce am ras, hai sa plangem inainte de durere, hai sa mancam atunci cand nu ne e foame, hai sa ne spalam pe dinti inainte de masa, hai sa ne rugam atunci cand nu ne simtim descurajati, hai sa iubim atunci cand deja suntem iubiti si sa daruim mai mult decat aerul conditionat.

Hai sa facem totul pe dos, hai sa ne folosim de un rau necesar, doar sa avem grija sa stim sa zicem stop, inainte de ultima rasuflare.

A profita de NOI, e ca si cum ai fura un suflet de la amanet. E un viol cu tenta reciproca.

Pare o alta simpla nebunie?