| D'alea nefacute |

Ma otravesc constant cu tot felul de ganduri, stau langa o calimara plina cu cerneala si stiu ca stiloul nu m-a avantajat niciodata. Apas tasta dupa tasta si observ ca doar stilul literelor poate fi comun, ideea mea va ramane ametita pana cand dintr-o imprastiere voi alcatui disparitia mea.

Bat la usi exagerat de inalte si mereu imi deschide cate un pitic, e chel si paseste fara orientare. Vorbeste o limba pe care n-o-nteleg si ma retrag. Mi se inchid usile si incep sa accept sunetul soneriei, e strident si mereu suna la fel.

Alarma telefonului e inca stresanta, niciun ton nu e mai bland, toate se inraiesc si nu mai am variante. Vibratia nu ma va trezi ci-mi va continua visul, vopsind un spatiu voi alege culori tremurate, un efect de iris si voi face primul lucru original.

Nefacutul e mai mult decat facut. Doar cerul plin de stele, plin de istorie, aduce un pic de originalitate si din ceva ce nu o sa prindem niciodata in timp real. Un delay enorm ne face sa murim in timpi diferiti, si inca mai lumineaza, dar nu ai tu habar de cat timp s-a stins.

Vino, asaza-te, asteapta, inchide ochii si nu te lasa speriata de manifestul din jurul tau. Un prizonier intr-o lume agitata, unde lumina bate imprejur, dar nu si in cetru. O colivie a planetei ce detine controlul, corpul tau la fel de fin si de cald, doua batai ce se sincronizeaza si un sarut ce nu se vrea terminat.

Gustul marului acrisor pe care-l suporti si pe care gura ta il savureaza, picuri de ploaie deloc sarati, dar spre seara totul se schimba.

Acum e chiar liniste si nimic nu-mi intretine gandu', poate doar cate o lumina ce intervine, ma anunta sa ma uit la ceva anume, asteptand si mai mult, adorm si ma trezesc.

Ma desfasor pe toate partile, nu-mi gasesc lumea si nici visul in care sa raman, nici cearceaful nu e rece, nimic la fel.

Muzica parca as da-o la maximum, as fi multumit pentru mica scapare si as reveni cand mi-ai spune tu.

Despre ceva facut in trecut, revenit in prezent, diferit pentru ceea ce urmeaza. 

Simt ceva unic, nu definesc, nu reusesc, nu acum...

| Articol despre un gelos |

Mascul gelos, lipeste vise si iubiri cu "superglue". Isi pateaza gandurile cu probleme inexistente si stie sa strice totul exact atunci cand nu trebuie.

Aratos de fel, atragator pentru o intreaga natiune, dar dotat cu o prostie ce-o raspandeste atunci cand se afirma. 

Discutii despre un necunoscut ce-si arata chipul prin alte persoane, ce lasa semne ce devin cicatrici si ce miroase a parfum de mantuaiala. Nu gresesc sa spun ca poate intr-o zi a fost si el special, a folosit delicatul si l-a pus in practica, s-a jucat cu picaturile de ploaie si nu a ezitat picurii. Afirm cu putere ca posibil iubirea lui a fost mare si a putut s-o exprime asa cum vroia, mai tarziu a stiut sa rupa...

A rupt tot farmecul si s-a inghesuit in vorbe, a cladit un sir de afirmatii si a ranit o ea. O doare, ii doare si totul pentru ca exista un ceva ce si-a bagat nasu', sau o manifestare ce nu-si avea rostu'.

Gelozia e departe de iubire. E neincrederea in persoana. E ca o femeie ce pe dinautru e chiar goala, e felia de tort fara gust, e lacrima falsa ce un actor o fabrica.

El, reuseste sa sparga usa. Sa intre fortat, sa urmareasca si sa descopere lumea de dupa... si surpriza nu apare. E prea simplu totul, iar asta il roade. Vrea actiune si tot verifica, dramatizeaza si accentueaza, vrea sa nu-i scape nimic, vrea sa nu doarma decat legat cu ea de maini...

E dependent si mai mult de atat e si obsedat. Are probleme, are obisnuinte, sufera de gelozie si totul se'mpute. Groaznica boala face ca reciprocul sa dispara. Balanta se inclina doar spre el, e doborat si vrea un lucru imposibil.

Ameninta cu moartea libertatii, distruge pana si ultimu' zambet, trage apa dupa orice conversatie si izoleaza specialul doar pentru el.

Zeita se duce... si plange, e doar o exprimare pentru a-i ascunde numele, iar renumitul rege cu pompa se umfla in piept. Si cea mai mica miscare provoaca in el o explozie si nimeni nu vede.

E tonul calm pe care il crezi divin, sunt ochii blanzi pe care magia'i cuprinde, scotocind in sertarul iubirii, bataia de joc intervine...

Si prostu' se risca, in momentul urmator e pus pe val, furtuna incepe si imi pare ca se-neaca.

Pierde...

| Ce poti face intr-o clipa |

Iar retoricul intervine. Se apropie de mine, se grabeste, insista, transpira, se toceste mai rau ca o pila, se rupe, se dezleaga, tuna si fulgera, apoi vezi totul ratacind in noroaie, doar intr-o clipa.

Verdele la semafor, sarutul sub clar de luna, mintea fugindu-ti fara sa oboseasca, rasul ce-ncepe si nu sti cand se termina, prima gura de apa ce-ti potoleste setea, prima ninsoare, sau primul ghiocel rasarit imediat dupa... Totul e potrivit intr-o lume perversa, totul sincronizat la secunda.

Si imi pare ideal ca mana ta sa fie mai libera, ceasulului sa-i rapesti timpu’ ,ciocanele sa-l zdrobeasca, sa sari in jos spre imposibil, sa crezi, iar trambulina sa te salveze, sa rostesti cu mintea si sufletu’ sa presara incredere, sa comunici fara cuvinte.

Si parca un poet are mai mult farmec atunci cand ii intalnesti rima. Viata ta pe o panza intinsa pe toti peretii, rupta in colturi, jignita de timp, culoarea palita de-un soare crud si inca respira si inca se-admira, si nu e singura, e ca in povesti.

Ai lacrimat si ai fugit spre oglinda, ai vrut sa nu pierzi nimic, ai castigat incredere si totu’ a durat o clipa, ai clipit. Si parca-mi aduc aminte cand ai fugit...

In camera ta zace un pat dezvelit, e rece si nimeni nu sta in el,asteapta momentul cand se va cladi un reciproc. Se va simti...

Si tu vei spune intre doua batai de inima, intre caderea unei nopti si revenirea zilei, intre vidul din mintea ta si umezirea buzelor, vei spune totul, vei spune... Te iubesc.

Urmeaza imagini scrise, urmeaza pete de culoare, urmeaza ceea ce e inainte de sfarsit, urmeaza inceputul unei noi clipe si n-ai sa mai astepti nimic.

Astfel ploaia continua si fiecare o vede cum suporta si geamu’ e in dublura si eu numar trei, am doua bucati ce se elimina si una ce-mi bruiaza ideea.

Dincolo e imaginea a ceva facut intr-o clipa uitata, dincolo e ceea ce ai lasat inainte sa vii aici, dincolo e dormitoru’ de veci, dincolo nimic nu mai e...

Acum... la ce nu-ti place... da NEXT...

FINISH

| Beat-ul omenesc |

Gresesc daca spun ca toti traim pe beat si folosesc cuvantul asta pentru a ignora alte expresii mult prea dificile.

 Inainte de beat avem si ceva “drog” , asta ca sa nu credem ca rozul ne inconjoara. Si sunt oamenii ce exista, dar care au expirat inainte de termen, posomorati in haine vechi ce nu stiu sa mai zambeasca, vinovati asternuti pe banci populate, aerieni ce nu-si gasesc un port, invidiosi ce nu lasa nimic de la ei.

 Ca sa poti trai trebuie sa stii mai intai ce-ti place. E obligatoriu sa vrei si sa crezi. La “intrare” se percepe o taxa pe care tu o achiti, iar apoi drumu’ tau e partial asigurat. Mergi unde vrei tu, dar in perimetrul permis. Inceteaza cu ignoranta, nu te intepeni batut in niste scanduri impodobite cu ceva moale, nu te lasa cu prea mult alcool in sange si nu face din tine un surd fara gura.

 Ilogic vorbind, dar chiar nu mai esti pe beat.

 “Omenescu' beat”, e ca vitamina careia trebuie sa-i dai “add” si daca vrei si ceva calm , cum apare un spam poti da “ignore”.

 Marea prostie e ca afirmarea are replici dureroase, ai nevoie de ochelari de cal si pe desupra si o protectie de rezerva. Ai nevoie de un vis adevarat, sa-ti tina venele incinse de circulatie, sa nu lase ignorantii sa afecteze ceva.

 Orice se strica se poate repara. Urmele exista, dar satisfactia continua. Sugestia ta e simpla, inca pot, dar trebuie sa am grija. Totusi afundarea in vise trebuie mereu pusa in balanta cu realitatea, nu de alta, dar visele mereu trag la cantar...

 Cand te mananca te scarpini si cand iti e pofta mananci.

 Si mai tarziu... te duci, te rezemi de primu’ stalp, iar ameteala din viata ta revine mai tarziu ca o pofta repetata.

 Beat-ul asta nu-i prostesc, e ca o alarma la ceva ce trebuie facut si trait.

 Schimba ceva doar atunci cand e nevoie si cand se merita, altfel vei avea sansa sa nu te mai opresti, sa nu faci “norma” si sa parasesti interesul.

| Bucataria mintii mele |

Tu citesti in aceeasi pagina, iar eu scriu pe unde apuc. Transcriu randuri si uneori le las doar pentru mine. Si nu ca egosimul meu ar fi prea mare, ci pentru ca am clipe cand ma deschid prea mult.

 Acum e un alt moment la fel de vulnerabil si probabil ce scriu am sa public, defapt e deja publicat din moment ce si tu citesti. E un joc intre prezent si viitor, nu pot prezice decat intamplarea fericita, in cazul unui esec totul e sters, e rupt sau mototolit si aruncat spre gunoi.

 Acum nu amestesc decat zgomotul pe care-l produce unitatea cu ploaia. Muzica stationeaza de ceva vreme, nu am o explicatie si nici nu adaug comentarii.

 Succesul pentru clipa urmatoare mi-l aduce o reteta gasita intr-o carte. Nu ai de citit cu adevarat, caci nu exista pagini sau cuvinte scrise. E o revenire de la un moment la altu', sunt capitole formate din grupuri de oameni, din dominatiile lor, din iubirea pe care-o poarta si chiar si prin negativu’ ce-l emana atunci cand furia’i  doboara.

 Pe langa toate astea tu esti un punct ce poti atinge “cartea”, sau te poti pune pe lenevit, in pat, in picaturile de ploaie ce nu tin o viata, sub dus timp de ore intregi, sau cititind in adevaratul sens.

Inveti din orice, dar mai presus de toate, din viata.

 Am o dictie a mintii ce-mi dicteaza fiecare cuvant si cred ca nu s-ar opri ceva vreme, eu o cam grabesc, ii sugerez ca vreau doar esentialul... si apoi fac greseala... ma pierd in detalii.

 Urmeaza o alta mica perioada in care nu voi face nimic, nimic interesant, ceva ce are legatura cu odihna si ceva legat de mine.

 Masor timpul si vad ca trece dupa capu’ lui, am un vartej in imaginatie si trebuie sa pun stop, schimb “placa” si vad ca cineva tot pune “hold”.

 Si ca sa folosesc si eu expresia “dragii mei”, va spun ca incetez pentru o clipa si revin cand sunt sub o forma mai usor de rezolvat. Acum atarn ca o fractie, ascund in mine o reteta si cred ca totul va da roade...

 Si stii de ce ? Pentru ca voi incepe cu tine...

| Despre idioti, prosti si tarani |

Imi e un pic jena sa scriu despre asa ceva. Parca nu pot inghiti mental ceea ce voi scrie si parca nu as vrea sa-ti provoc si tie starea mocirla nenorocita.

Zvonuri ce le prind din zbor si verificand imi dau seama ca sunt realitati nespuse. As taia o bucata din viata s-o bat in cuie, s-o vada oricine. Mai tarziu un bocanc ce-mi loveste trupul, un pumn ce imi da senzatia gustului de menta combinat cu durere. O ameteala ce proneste de la prea multa idiotenie si un calmant ce ma pune in balanta.

Trantit in mijloc nu pot nici sa urc, nici sa cobor. Zgmote din toate partile si cuvinte vulgare ce se aud prin pereti. O creatie demonica ce se apropie de mine, un termopan ce ma face sa fiu departe de tot si o perna rece ce imi spune ca eu doar visez.

Un taran ce are castile in urechile pline de clei, o mutra mult prea sifonata ce nu pupa niciodata o masina de calcat, un zgomot provocat de ritmul unei tampite manele, totul o mare prostie.

Un idiot ce scuipa in disperare si la doi pasi mai trage si o tigare. Un miros ce il gasesti pe scaunul din autobuz si-n spate si-n fata. Fete palide si triste ce nu cred in nimic si nici nu merita. Copii rupti de realitate ce isi bat parintii, sau mai bine spus, animale ce nu si-au gasit cusca.

Minti "tratate" cu sange si umplute de idei lichide. Un prost ce se face ca citeste, o mireasa mult prea tavnoasa, un calugar ce are pagini cu femei goale, un tigan ce vrea sa se dea roman in tari straine, un Marius Moga ceva mai "copiator", o pitipoanca un pic cam stirba, o injuratura fara rost, totul despre idioti.

Ratati ce se enerveaza si le tremura carnea, obsedati ce stiu doar sa faca rau, ofticati ce isi incurca viata, ambitiosi ce au ambitii prea mari, mos craciun in varianta iepureasca, un gay dandu-se la o femeie, o masina "tunata" intr-un parc, o lumina tipatoare intr-un loc minunat, barfitori ce au uitat de periuta de dinti...

Mucosi ce nu-si sterg nasu' si ce au "pofta" de mai mult. Nespalati ce poarta o pereche de ciorapi timp indelungat. 

Iubiri ce au scop general banii, si cheliosi ce sustin "monicutze". Un fustangiu ce spune mereu "te iubesc". Dependenti de nimic ce vor sa se afirme cu... nimic.

Totul e in lumea asta, undeva, oriunde. Eu, pe o banca si restu' imagini in cuvinte...

| Apocalipsa ne intra in vene |

Si cerul din albastru se va face negru si ochii tai nimic nu vor mai vedea. Si doar lacrimi pe chipul tau vei simti si durerea iti va tipa in timpane. Si cladirile se vor face mici, farama din tine nu va mai exista. Vei avea gura inchisa, ti se va opri respiratia, ochii iti vor luci si in continuare vei ingenunchia. Vei observa ca nu e decat efectul unor oameni impotriva altora, nu e decat un pic de diavol in fecare. Atunci va incepe intregul sfarsit.

Si asta e decat o simpla scena. Noi inca suntem pe Pamant. Inca suntem intregi si putem spune ca cineva acolo sus asteapta un semn de la noi. Un semn prin care raul sa fuga, sa se amane, sa intarzie si sa se evapore. Putem fierbe ganduri, le putem gati cum trebuie si servi in forme gustoase, dar tot pacate se vor numi. Putem sa zambim atunci cand mintim si sa nu stie nimeni ce haina falsa ne-am tras, dar o divinitate ne vede dezveliti, lipsiti de trup, rupti de iubire, pierduti si in curand fara suflet.

Maine sa cauti noua ta schimbare, si sa crezi ca totul va incepe din clipa-n care vei citi ceea ce eu ma zbat sa scriu. Nu am sanse sa conving o lume-ntreaga, dar ma pot multumi daca vei duce vorba.

Ceva in noi cica ar vrea sa se bage, iar tu ai fost informat asa cum trebuie. Deci intra si nu mai iese, ii e mai bine acolo.

Multumim Motorola pentru noua "achizitie", pentru aceasta idee, pentru sacrificiu suprem de care omenirea se va bucura. Dar eu zic totusi sa ramanem cum suntem, parca roboti nu ne-ar sta bine, parca aceasta "pecete" e undeva in carti, dar aplicata pe noi nu ar trebui sa fie.

Si poate ca va trebui sa ne refugiem in munti, poate ca vom avea copii analfabeti si ce nu vor vedea lumea cum trebuie, dar ii vom putea invata ce stim noi.

Ma sperie doar gandu', m-as obisnui sa fie doar ceva de publicitate, din care se catiga ceva bani, iar restul o teroarea a vorbei duse din colt in colt. Eu ma cam cert cu gandu' asta si imi pare ca nu e de acord cu mine, cica totusi nimic nu e la intamplare si ca ceva din cer tot cade si ca din pamant se ridica mult noroi.

Iar ar trebui sa-mi fie frica, dar acum sunt linistit, nu-mi iau pulsul, inima-mi bate cum trebuie, dar urmatorul moment m-ar putea schimba.

Noi suntem niste furnici, sau niste fire de nisip pentru lumea asta, iar pentru Univers suntem energii ce sustinem un strop din restul "apei".

Inchid televizorul, nu mai vreau, e prea multa vorbarie pe aceiasi tema si acelasi lucru il fac si eu aici, dorind cumva sa vad ce face aceasta "sfarsire".

Apocalipsa e mai mult decat o stare sau un eveniment despre care sa se discute, se asociaza cu un sfarsit, al lumii, al Universului, desi tot ce facem e sa ne jucam cu noi, apoi " game over".

Terra e o sfera plina de colturi, ne izbim si ne doare, adevarul e ascunsa in fiecare cicatrice ramasa, e vina noastra.

Robotei va face din noi un banal microcip, un asa zis "d-zeu" ne va controla si parca pentru cineva viata totusi va avea gust.

Si totul se regaseste  intr-o normalitate absoluta, unde toti se supun pamantescului, unde Motorola n-are vina, dar prostia se leaga de brand, unde noi oamenii am putea fi atat de idioti incat sa spunem "da".

Si cand totul se prezinta frumos, sa-ti dai seama ca in cuptor se arde mancarea.