Imagini ce se deruleaza intr-un geam, iar eu sunt pitit, asezat, intr-un compartiment. Un tren ce merge repede spre destinatie, iar eu un ignorant ce nu vrea altceva in cale. Nu-mi place sa gandesc prea mult atunci cand scriu, nu suport sa zic aceeasi chestie de prea mult ori, iar atunci cand o zic doar o data, am impresia ca nimeni nu m-a auzit.
Nimeni, un general, dar stii ca eu ma raportez mereu la o singura persoana. Poate mereu alta, dar niciodata la un grup, decat daca-mi place ghiveciul si am pofta. Acum sunt agitat, ma grabesc sa-mi fie bine.
Cu ea in pat, spate'n spate. O mica ploaie de vara amagitoare, totul s-a racorit atat de bruc. E cam rece, dar nu-mi e frig, ea transpira, iar daca mai stau prea mult, am s-adorm in bratele ei. Si nu c-ar fi ceva rau, dar prea multi de "nu" primiti inainte mi-au stimulat cateva lacrimi. Am stat cu ochii'nchisi, shhh, ea nu stie nimic.
Acum foloseste distanta, buze ce doar se ating, dar nu se saruta, apa ce e doar rece, dar nu-mi satisface setea, imbratisari ce ar vrea sa existe, dar sunt doar la plecare. Acum vreau sa merg la Paris, acolo totul e mai usor, am multa iubire si asa nu prea mai rezist. Am transpirat si eu.
Iar bulinele sunt de la o rochita, si sa stiti ca nimic nu e in perfecta stare. Rochita e mai mult decat transparenta si are doua gauri, s-a agatat in ceva. La cum traim noi, avem un suflet mai gaurit decat o sita. Filtrele nu le folosesc decat in stare de depresie, in rest primesc orice suflet ratacit. Nu te mai vreau distanta, nu-mi place cand nu-mi oferi niciun semn concret, nici confuzia n-o diger prea bine si nici nu accept frica de fericire.
Ma' oameni buni, ia sa nu mai puneti suflet, decat daca se merita. Ia sa cumparati si ceva indiferenta si sa va hraniti doar cu daruire, sa nu mai "cersiti" nimic. Cand veti vedea ca vi se ofera mai mult decat totul, la fel sa fiti, nu de alta, dar nu vreau sa va raniti. Eu sangerez constant, multumesc pansamentelor zilnice, nici nu mai stiu cine mi le aplica.
Suflete ce au promis si totusi nu-mi tin de cald. Ma uit la piese de teatru in fiecare zi, sunt mai mult decat reale, au efecte speciale, nu pot sa plang mereu. Nu's pesimist, dar mi-e dor de buline, sau de pielea aia fina, sau de avalansa de mesaje, de atentia aceea dezordonata, dar constanta,de ochii mari si caprui, de o bruneta, de cateva guri de aer, de o fuga departe de orasul asta, de noi si de'ale noastre...
Senzatia persista, m-as bucura ca soarele din vara asta sa n-o topeasca.
