M-am mutat pe JohnCristea.RO

luni, 23 iulie 2012

Când prostului i se dă puterea


            Când prostului i se dă puterea se ajunge la România de azi. Nu mă refer strict la puteri mari în stat sau la vreo formaţiune politică, nici la vreun individ ce mai are puţin şi-şi pierde corabia. Eu vreau să atac mica iscoadă de după a mea perdea ce se lasă purtată de vântul toxic al căldurii fără ploaie.

            Dacă acum ceva vreme, mâna unui individ stătea întinsă în faţa unui magazin, acum, acelaşi individ, te poate domina, deşi tu nu eşti în stare să realizezi cum a făcut asta. Ei bine, ai văzut că lipsa lui s-a simţit o vreme, ba chiar a fost curăţenie omenească şi bun simţ. În tot acest interval bine organizat, omuleţul plin de vise, a tras din greu, cu ambele mâini, pe la străini. A prins ce-au aruncat alţii, ba chiar a făcut România o ţară fără calitate, iar în cele din urmă, când soarele a decis că trebuie să apună o astfel de atitudine, prostul s-a întors pe meleagurile pline de criză şi şomeri. Acesta e doar un exemplu al prostului plin de aur şi îngropat în maşini şi motoare pe care le conduce, deşi nu ştie să scrie decât "BUNĂ FRUMOASO" pe vreo reţea de socializare.
            Nu tot prostul a gustat din ceea ce străinul a lăsat la vedere. Sunt nişte mici nemernici, rămaşi în România, care au funcţii bănoase şi care nu acţionează în niciun fel, chiar dacă fişa postului are obligaţii cu nemiluita. Prostul are puterea în mâinile sale şi nimeni nu poate face nimic. Nepotismele au o mare valoare în România, iar în funcţie de context te doare inima sau unde nu te plouă. Ambele cazuri provoacă sechele pe viaţă. Unii au potenţa, dar nu au puterea, alţii stăpânesc, dar nu ştiu să se ţină de promisiuni.

            Absolvenţii de facultate, profesioniştii în arte şi cei ce ar putea ridica ţara, pleacă pentru o veşnicie, în ţări străine. Prostului să-i fie ruşine pentru imaginea şi motivaţia formate în ultimii zece/douăzeci ani. De unde să mai culegem, dacă nimeni nu vrea să dea cu sapa? De ce să mai producem, când produsele noastre sunt direcţionate către export? De ce să mai luptăm, când ei au arme, iar noi suntem nişte coate goale? Unde sunt alternativele?
            Indiferent de votul pe care îl acordăm, sistemul este acelaşi. Taxele cresc pe zi ce trece, salariile scad, totul se leagă pentru o Românie destrămată.

            Vorba lui Creangă "Sunt prost, dar când mă uit în jur prind curaj", are nevoie de modificări serioase, în caz contrar, se va produce o confuzie între cei cu IQ şi cei cu speranţă. Am putea să ne numim prosti cu toţii, dar m-ar durea să jignesc vreun inteligent cu două clase, ce-şi poartă afacerea pe propriile picioare, chiar dacă totul se rezumă la un masaj erotic dus spre prostituţie. Zic aşa: Sunt atât de deştept încât nici ţara nu mă vrea!

            Feţele televizate şi cu puterea-n mâna, joacă un rol de aur: Rolul prostului care-a rămas aşa! Cultura nu se măsoare în puncte de audienţă şi nici kilogramele nu au un cuvânt de spus în semn de apărare. Ne-am obişnuit cu prostia şi nu rezistăm fără o ştire mondenă dusă spre extrem, fără un ziar care pe prima pagină tipăreşte noile dotări ale unei proaspete generaţii.

            Să fii prost, e un dar în România!

duminică, 22 iulie 2012

Zen de duminică


             În dezordinea şi haosul continuu în care ne-am obişnuit, ca nişte roboţi ghidaţi de gurile ce ne conduc, am ajuns să facem dintr-o zi de sărbătoare, aşa cum este fiecare zi de duminică, o tensiune dusă la extrem, o roată ce se învârte, deşi nu produce decât acte negative, înzestrate în a genera ceea ce vedem la ştirile de la ora cinci.
            Duminica nu se regăseşte ca zi de odihnă, ci ca o trecere dintr-o săptămână în alta. Şi dacă suntem în vacanţă, timpul ne este rezervat şi activităţilor ce nu includ relaxarea - ne doare, dar nu recunoaştem. Duminica puţini mai sunt cei care servesc masa în familie, care merg la biserică sau care se plimbă prin parc din dorinţa de a a junge la un nou prag de spiritualitate. O variantă mai simplă? Dăm cu bâta-n baltă!
            Incep să cred că ne place agitaţia şi suferim de un tic instinctual ce ne provoacă la şi mai multă acţiune, chiar dacă timpul ne este rezervat somnului sau relaxării. Aleg cuvântul fericire şi îl pun în balans cu o globalizare a "soldaţilor" plini de interese, îmbrăcaţi la costum şi care nu întind mâna săracilor.
            Când mintea se odihneşte, fericirea se regenerează. Unde nu există decât consum, viaţa se scurge fără să clădească clipe de preţuire.
            Mă aşteaptă maşini grăbite, indivizi care se ceartă, hoţi îmbrăcaţi în cerşetori, alarme care sună fără motiv şi nebuni ce-mi vor îmbrăţişarea, chiar dacă nu e FREE HUGS. Ultima parte o programez pentru fiecare moment, restul e trecut într-o agendă veche pe care o ţin la întuneric.
            Sunt un zen de duminică.

sâmbătă, 21 iulie 2012

Ploieşti. Martor la tentativa de suicid

 Poză cu Virgil la prima lui tenativă de suicid, 
strada Zimbrului, zona Malu Roşu, Ploieşti.
            Am fost martor la tentativa de suicid ce s-a desfăşurat azi noapte, în cartierul Malu Roşu, pe strada Zimbrului. Un individ, pe nume Virgil, s-a căţărat pentru a doua oară pe un bloc cu patru etaje pentru a-şi lua viaţa. Era trecut de miezul nopţii, iar Virgil înjura de mama focului, încercând să atragă atenţia şi să-şi spună durerea. Tot mai mulţi oameni s-au adunat la faţa locului pentru a vedea despre ce e vorba.
            Poliţia, ambulanţa şi pompierii au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a convinge bărbatul să coboare de pe bloc. Virgil, însoţit de alcool, a început să-şi verse frustrările şi să dea vina pe Ramona, soţia/concubina lui cu care, din câte am înţeles, are şi copii, pentru viaţa de nimic pe care o are.

 La prima tentativă de suicid a lui Virgil,
 Ramona dădea declaraţii pentru televiziunile locale. 

            De ce s-a urcat Virgil pe bloc? Sunt mai multe motive la mijloc. Din ceea ce spune bărbatul care ameninţă că se sinucide, Ramona a declarat pentru televiziunile locale  că soţul ei a tăiat-o cu lama şi că îi e frică să mai trăiască alături de el. O situaţie cumplită! Virgil a început să dea detalii din viaţa intimă şi a recunoscut că obişnuieşte să ia lumea la baiatie, ba chiar a ameninţat că face "măcel" dacă se pune cineva cu el.
            Închipuiţi-vă următorul tablou: un bărbat de cel mult 33 de ani, cocoţat pe acoperişul blocului, fumegând dintr-o ţigară şi făcându-şi curaj cu alcool. Pentru că era la a doua încercare de suicid, lucrurile au fost uşor familiare. Prima scenă s-a terminat în condiţii de siguranţă, însă, în acest caz, pe timpul nopţii, într-un moment în care nimeni nu se aştepta, Virgil a decis să îşi pună capăt zilelor. S-a aruncat in gol de la etajul patru fara să-şi anunţe căderea cu vreo replică.
            Ambulanţa, aflată la faţa locului, a intervenit de urgenţă. În cădere, individul a întâlnit crăcile unui copac, iar ţigara aprinsă a reacţionat ca un foc ieftin de artificii. Trupul lui Virgil se zbătea între viaţă şi moarte, iar multe voci îl întrebau de ce a procedat aşa. Din ultimele informaţii am aflat că Virgil a scăpat cu viaţă, dar are toate şansele să-şi repete isprava.
            Poliţia nu ar trebui să lase în libertate astfel de indivizii, care îşi pun capăt zilelor. Dacă se întâmplă o dată, se va întâmpla până va reuşi - aşa spune statistica rece. Virgil trebuie trimis la un psihiatru, internat şi ţinut acolo până se face bine.
            În ciuda vremurilor triste pe care le ducem, trebuie să apreciem viaţa şi să vedem şi partea frumoasă a lucrurilor. 

vineri, 20 iulie 2012

Licitează online în scop caritabil


           Prin deţinerea unui spaţiu online ce este vizitat în mod constant de o mulţime, se exercită dreptul la influenţă şi opinie publică. Uite-mă în aceeaşi oală ca orice alt blogger sau scriitor online, care-şi dă cu părerea şi promovează după cum îi pică-n desagă. După cum se cunoaşte, de prea multă vreme (ar spune unii tineri plini de vise) nu aştept să primesc remuneraţii şi nici să mi se acorde atenţie pentru ceea ce impulsionez sau propulsez pe prima poziţie. Cei care vor parcurge întreaga postare vor avea şansa să facă o faptă bună.
            Zilele trecute urmăream activitatea oamenilor de pe reţeaua de socializare twitter (apropo, ăsta e twitter-ul meu).
            Am găsit o licitaţie online cu scop caritabil şi am văzut că se vrea ceva în online-ul ăsta, chiar dacă mulţi spun că nu se mişcă decât comercialul. Dacă e aşa, atunci facerea de bine trebuie să devină comercială şi să ne punem în mişcare cu ceea ce putem. Chiar dacă avem bani puţini şi timp limitat, putem da o fugă pe blog-ul Denisei Stamate pentru a afla detalii despre o idee ce nu deţine scopuri ascunse sau promovări inutile de blog şi scurgeri de trafic în ideea de a mai da cineva clic pe un banner. Există intenţii şi nu putem face altceva decât să ne lăsăm influenţaţi în bine.
            Extrag, din mail-ul pe care l-am primit, exact ceea ce a împins-o pe deţinătoarea blog-ului în această acţiune:

          "Ce m-a motivat a fost că grupul acesta de copii şi bătrâni este alcătuit din persoane care, în majoritate, nu vor fi în stare să ne mulţumească sau măcar să-şi ţină capul ridicat ca să ne zâmbească. Bătrânii au fost asemenea copiilor din orfelinat, persoane atât de bolnave încât au fost nevoite să se mute dintr-un cămin social în alt cămin social toată viaţa.

           Ei nu ştiu ce înseamnă lumea aceasta, care e tare frumoasă. Ei nu ştiu că o viaţă normală include o familie, nici că poţi să trăieşti o zi fără să te doară ceva. Ei nu ştiu ce înseamnă dragostea în plinătatea ei. Sau să stai, pur şi simplu, pe un aşternut uscat. Cel puţin în căminul de bătrâni nu poţi intra de miros pentru că pamperşii sunt scumpi şi uneori sunt şi lăsaţi să stea în propria mizerie.

          Noi ştim bunătăţile acestei lumi, am gustat din toate acestea, ştim ce înseamnă prietenia, sănătatea, gustul apei reci atunci când ne este sete şi îmbrăţişarea caldă care să ne aline lacrimile. Dacă le ştim, de ce nu am împărtăşi ce am primit şi avem şi cu cei care nu le-au cunoscut? E drept, aceşti oameni nu se vor vindeca, nici nu vor putea să mărturisească despre faptele noastre. Dar sunt sigură că nu pentru asta o fac cei care au anunţat că vor să ajute. Eu cred că, în ciuda egoismului şi comodităţii de care ne facem vinovaţi toţi, în grade diferite, putem să facem ceva valoros chiar şi fără a căuta o răsplata.

             Pe mine m-a impresionat această descriere amănunţită, ce cuprinde detalii ce-ţi provoacă piele de găină, în sensul mai puţin dorit. O emoţie ce trebuie hrănită  prin orice fel de mijloc.
             Poţi susţine această idee dacă o răspândeşti pe reţelele de socializare, pe messenger sau pe blog-ul tău. Iar pentru cei ce sunt mai mult decât dornici de fapte bune se poate licita.
            Grăbeşte-te! Licitaţia se încheie pe data de 26 iulie 2012, ora 23:59:59.

sâmbătă, 14 iulie 2012

Facebook-ul provoacă TOC


            Până în prezent, nicio altă reţea de socializare nu a reuşit să se facă atât de ramarcată în România, precum Facebook. Viaţa online deţine o umbră de tristeţe şi umple momentele de singurătate cu nişte conexiuni puţin prea departe de realul palpabil.
            România are facebook şi se prezintă la datorie neaşteptat de bine, chiar dacă cifrele îi prezintă pe 20% dintre romani în incapabilitatea de a scrie şi a citi. Dacă fenomenul de social media încă nu a acaparat întreaga populaţie, există suficient timp pentru ca fiecare roman să aibă o conexiune. În România lucrurile se extind mai greu, indiferent cât de comerciale ar fi. Nici nu vreau să-mi imaginez o societate de consum care-şi petrece majoritatea clipelor, în mod online. Vreau să mai găsesc un zugrav disponibil, un ţăran care mulge o vacă şi o mândră care să calce fânul.
            Facebook-ul te obligă în mod indirect să-ţi verifici activitatea afişată pe perete/wall. Fiecare utilizator face tot posibilul să creeze şi să împrăştie informaţie, chiar dacă în realitate bate vântul. De aici începe o influenţă de temut, o armă manipulatoare ce-şi construieşte utilizatorii după bunul plac. Nu eşti obligat să ai facebook, dar în cazul în care deţii un cont pe această reţea de socializare, eşti maleabil - urmezi turma chiar dacă acţiunile nu sunt tocmai pe placul tău sau chiar dacă timpul tău începe să devină tot mai limitat.
            Ce face Facebook-ul? Aglomerează informaţia şi creează dependenă, stimulând astfel TOC - Tulburarea obsesiv-compulsivă. E un nume pompos şi uşor de evitat, doar că obiceiurile repetitive, verificările inutile, precum şi gândurile focusate pe un singur subiect interzis, provoacă o tulburare de care suferă un individ din 50. E o cifră îngrijorătoare, mai ales că studiul are ceva vechime în spate şi nu a ţinut cont de reţelele de socializare şi de obsesiile pe care acestea le provoacă încă de la prima logare.
            Cum funcţionează TOC pentru Facebook? Schema e simplă! Dacă activitatea ta pe facebook este incoerentă, lipsită de acţiuni majore, dar ea continua să existe tot mai intens, chiar şi din oră în oră, TOC este şi în viaţa ta.Chiar dacă negăm, obsesia pe care o avem pentru facebook ne afectează viaţa şi deciziile. Vrem să ştim ce notificari avem, dacă există utilizatori care ne-au mai cerut prietenia, dacă cineva ne place poză de la profil, cine ne comentează starea, cine mai este într-o relaţie, cine creează conţinut şi cine se zbate pentru a ne scrie pe chat, chiar dacă noi nu înţelegem limba în care ni se adresează. Cu fiecare logare, obiceiurile devin parcă trase la indigo, o reclamă ieftină ce stimulează chiar şi depresiile.
            Cine citeşte aceste rânduri să ia la cunoştinţă cele scrise mai sus şi să se îndrepte spre o cale mai uşoară de exteriorizare, pentru a defavoriza facebook-ul. Plăcerea pentru această reţea a fost stimulată şi de către televiziuni care şi-au dorit să intre în contact cu fanii. Surpriză! Au reuşit această magnifică performanţă, iar acum orice produs are pagina de Facebook. O turmă greu de refuzat, dar nu singura.

            Am putea suferi de TOC dacă:
            1. Ne uităm la ecranul telefonului de multe ori pe zi, butonam, dar fără să avem vreo activitate reală, ci doar una instinctuală.
            2. Vizităm site-uri de internet doar din obişnuinţă, iar informaţia o lăsăm pentru alţi utilizatori.
            3. Ne gândim o mare parte din timp dacă am închis uşa casei, dacă aragazul este oprit, ba chiar ne gândim dacă nu cumva ne-a luat foc locuinţa.

            În funcţie de mediul în care ne petrecem timpul, avem onoarea de a căpăta anumite ticuri, ba chiar obsesii şi putem dezvolta TOC. TOC nu este depistabilă în prima fază, însă până la maturitate (vârsta de 40 de ani), tulburarea ajuge să fie evidentă şi pentru "gazdă".
            Putem să-i venim de hac tulburării obsesiv-compulsive prin terapie şi tratament medicamentos.

P.S. Imaginea ilustrează ipostaza unei adolescente obsedată de spălatul pe mâini.

miercuri, 11 iulie 2012

Egalitatea e doar în dicţionar

         Înclin să cred că în viaţa asta sunt capabil de mai mult decât  de ceea ce-mi arată televizorul. În orice caz, am început să mă detaşez de informaţie şi să cred că în felul ăsta mă aplec în faţa unei realităţi palpabile, nu în faţa minciunilor sau scenariilor făcute de cine ştie ce bolnavi, trataţi cu greu, la psihiatru.
         E o chestiune dificilă ce-mi pune creierul la muncă şi îmi invoca amintiri, dar şi estimări pentru viitor. Mă gândesc la ce nu aş face niciodată şi îmi imaginez Cutia Pandorei în mâinile mele. Eu, maestrul neînfricat care posedă orice detaliu şi fiecare fir de aţă ce se întinde în faţa sufletelor rătăcite. Îmi e uşor să înşir picanterii şi să fac pe breazul în faţa răului, dar ştiu că omul e în stare de orice pentru o supravieţuire, cel puţin, decentă.
         O doză de răutate o deţinem cu toţii. Recunoaşterea e prima etapă în evoluţia sufletească. E ca la spitalul de nebuni, unde doar nebunii mai sunt consideraţi sănătoşi mintal - noroc că există pastile care să le inducă starea scrisă pe foi colorate şi mâzgălite de experţi ce ar putea omorî minţi luminate.
         Hai să mă luminez şi eu. Iau o lanternă? Nu! Nu de alta, dar nu vreau ca duşmanul să-mi sesizeze mişcările şi să mă înscriu într-un roman poliţist. Sunt o victimă a răutăţilor ce mă înconjoară şi chiar dacă nu din cauza mea se întâmplă un incident în stradă, am voinţa de a crede că şi eu sunt parte din acea acţiune. Nu pot să exprim ceea ce simt pentru cei pe care-i zăresc în sărăcie, în boală şi foamete. Nu îmi doresc să le împrumut obiceiurile, dar mă simt vinovat pentru că trăiesc într-o lume în care echilibrul suferă un cutremur constant. Capetele căzute pentru o libertate deplină nu au reuşit să liniştească şi hoţia mediatizată. Criticăm şi trecem peste. Nu avem putere de reacţie. Acţiunile ne sunt limitate, iar democraţia e doar în dicţionar. În tarişoara asta ne sunt monitorizate toate mişcările, iar cel ce confunda bunătatea cu un securist, poate să-şi facă griji pentru cine îi bate la uşă.
         Să-mi pun alarmă la imaginaţie, ca să nu mi-o fure nimeni. La fel o să procedez şi cu visele şi trec pe modul silenţios. Aici, în singurătatea mea închipuită, doar perdeaua mă face să nu exist! Fac o vizită muţilor şi le împrumut afinitatea pentru muzicalitate. De ce?
         Printre ţipetele haosului, vreau să-mi găsesc frecvenţa - să-mi hrănesc sufletul. Poftă bună mie!

duminică, 8 iulie 2012

Recenzie Prahova Bloggers Cars Challenge


            Iată-mă ajuns şi în momentul de după Prahova Bloggers Cars Challenge, la care am luat parte fără să fiu obligat şi fără să am remuneraţii, aşa cum au  comentat câţiva dintre cei neprezenti la eveniment.
            Ca un fel de recenzie, m-am gândit să mă dau cu părerea despre acest proiect şi să-mi spun oful în direcţii constructive, aşa cum ar trebui să facem cu toţii. Mi-am făcut o idee despre ce înseamnă aceasta joacă copilărească şi mi-a priit distracţia din plin. Nu se rezuma totul la apăsarea unui buton pentru ca maşinuţa să se deplaseze, ci există şi emoţia şi lipsa de experienţă. Mai exact, stângăcia de care am dat dovadă.
            Nu am luat niciun premiu, deşi nici nu am venit cu astfel de aşteptări, ci m-am înscris, ca un curios din fire, la un proiect îndrăzneţ. Maşinuţa de culoare portocalie nu mi-a purtat noroc nici mie, dar nici celorlalţi înscrişi în această cursă. Nu e vina nimănui... nu există suficientă calitate de la prima ediţie, dar iniţiativa a contat.
            Pe această cale vreau să ridic, pentru scurtă vreme, în "slăvi", organizatorul (asta e de bine, în cazul în care se încurcă cineva în context) şi să sper că şi alţii vor avea astfel de iniţiative sau vor vrea să îmbunătăţească conceptul. Dragoş a pus la punct fiecare detaliu şi a pus bani din bugetul personal pentru ca acest eveniment să aibă loc, în cele mai bune condiţii. Răutăcioşii ce au stat pe bară au ştiut să comenteze pe reţelele de socializare şi să critice fiecare detaliu, fără să se gâdeasca la investiţie şi la zilele pierdute în acest "joc".
            Băutura a fost la discreţie pe o vreme caniculară. Poate părea un lucru mai puţin important, dar gazda chiar a ţinut cont de confortul invitaţilor şi le-a asigurat strictul necesar pentru o distracţie copioasă. Eheee, şi dacă luăm la puricat fiecare amănunt, nu ajungem decât în... cosmos, ne lovim de o stea şi facem complicaţii bune de expus în vreun scandal mediatic.
            Mi-a plăcut socializarea, mi-a plăcut câştigătorul locului întâi, dar nu am ezitat să schimb o vorbă şi cu ceilalţi participanţi. Salut pe această cale, bloggerii mei preferaţi:  Vienela, Vali Ovidiu, Haotik, IPloiesti, Ana Muşat, Saramon, Doicin ... Lipsesc câţiva din această postare, dar au ei timp să se afirme şi să mă impresioneze la vreun GrătarMeet, spre exemplu.
            Acestea fiind spuse, aştept următoarea întâlnire, indiferent sub ce context se va desfăşura.