| Am jucat singur |

Jocul incepe si mintea ta deja zburda spre castig. Se insereaza imagini insuportabile si greu de controlat. Nu poti decide ce urmeaza, dar iti poti perfectiona antrenarea.

Din prag pleci cu ganduri marete, injectand in vene un invizibil risc. Esecul nu-l prea bagi in seama, dar replica "important e sa participi" o tii in siguranta, in caz de urgenta.

Rundele sunt chinuitoare, exista un timp limita de relaxare si unul tinta ce-ti da ultima sansa. Jocul are clipe de spontaneitate, amesteca fiecare nivel, rastalmaceste viziunea ta si o face mai perversa. Istetimea ti-o poti numara in puncte, iar castigurile le acumulezi prin rabdare. Stii ca fiecare minut face ca tensiunea sa fie si mai mare. In minte se calculeaza cifre, replicile sunt lasate deoparte, jocul e incert si nu sti ce te asteapta, nu te poti uita in spate.

O sala mare cu peretii dusi spre cer, cu tavanul sculptat in nimic, un alb ca la spital si asta e primul nivel. Un scaun din alte zeci, un cersetor ce-ngheata de cald. Frisoane ce nu le-nteleg, ce nu le simt, dar unii vor sa invat.

Un ceas identic cu celalat, alte ceasuri ce arata ore diferite, secunde si minute potrivite, o liniste si totul ar rima in cuvinte. Un telefon ce asteapta vibratia, piciorul meu ce vrea sa simta restu', blugul ce trebuie patruns, creierul meu satisfacut.

Si ar inseamna ca totul sa fie un semn. Nu vreau sa cada peretii, nu vreau sa se clatine nimic atunci cand inchid ochii, la mijloc de ceas nu vreau sa ma ridic... e in zadar, dar jocul e surd.

O nebunie lansata si prezisa, dar cu un continut ce trebuia experimentat, nicio lacrima, nici muzica, doar un culoar patat. Un radio deschis intre doua usi, si zeci de treceri ca sa leg un confuz. Si priviri ce incepeam sa le stiu, si bucuros as incepe sa vorbesc cu peretii.

Dotat cu cel mai mare chin, asteptarea, sau picatura chinezeasca inchipuita printr-un stres din ce in ce mai fluent, imi dau seama ca de ceva vreme era noapte.

Si cum unii fug, la fel si revin, eu doar pasesc si tin in spate un ghiozdan, unii ma stiu, altii m-asteapta. Vad prea multe chipuri ce seamana cu "inamicul" greu de infruntat, si vreau sa cred ca iluzia m-a debusolat.

Ma ridic, nivelul urmator deja a plecat, iar asteptarea mea e legata doar de cer, l-as putea privi o groaza de vreme, dar nu mai mult decat pana la rasarit. Si n-a vibrat, nici n-a "vorbit", am tot tastat in mii de directii si doar una a grait.

M-a fugarit un gand, dar rotile m-au oprit, a pornit.

N-am castigat, nici game over n-am primit. Am jucat singur, asa cum am gandit.

| Nu te juca cu prostii |

Nu consuma din imagine !!!

Ce incepe cu "nu" e semn de avertizare. Deja mintea ta trebuie sa-ti creeze imaginea negativului si sa stie sa-l trateze ca atare. Nu poti iesi la aer curat decat atunci cand singuratatea te defineste, asta pentru a evita mirosul neplacut al celor ce cred ca si-au dat cu cel mai scump parfum, desi jegul inca mai persista.

Daca te joci cu "ei" te declari inchis in cusca lor. Ei nu stiu sa se "joace", ei omoara tot ce e nou si pare superior, ei ignora "resturile" si doar inteligenta lor conteaza, chiar daca ea tinde spre zero.

Muzica lor e de jucarie, desi se vinde mai ceva decat un covrig cald. Nu ma iau de manelisti, desi uneori ma tenteaza. Curand am sa le dau in "cap" cu un post si am sa-mi spun parerea mea, promit ca am sa dau accept si comment-urile ce au un caracter vulgar.

Prosti suntem cu totii, dar nu toti promovam prostia. Nu-mi mai place marfa targului, parca au innebunit cu totii, turbarea e pe buzele multora, infectia banului acapareaza femeile frumoase, iar geniile au inceput sa zaca si sa astepte pana dupa 40 de ani.

Youtube-ul merge pe o logica simpla. Prosti sau destepti, vrem sa va avem printre noi. Noi va iubim pe toti si vrem upload-uri in prostie. Vizualizarile cu sase zerouri in coada sunt in speta variante tampite ce au tag-uri atragatoare. Obsedatul nu o sa aiba parte decat de senzatii orgasmice in castile adanc introduse in urechi, ca sa nu-l auda vecinii, si poate de cateva pizdulici umezite, dar din pacate cenzurate. Placute sunt momentele in care utilizatorul se incalzeste si tipa e aproape de "golire", iar radical se instaureaza starea de cutremur necontrolat, iar filmuletul este "atacat", o reclama usuca fiecare hormon intinzand-l pe sarma. Urmeaza alte cautari, un debil mintal, obisnuit si comercial.

Si multe jocuri pentru copii cu varsta cuprinsa intre 3 si 10 ani au acum parte de jocuri dintre cele mai stupide. Noi nu mai avem idei, noi futem internetul si cladim prospetimea prostiei, noi iritam noua generatie si o inconjuram de vulgaritate. Si tot noi o sa ne vaitam cand o sa fim vinovati pentru ploaia de prostie ce o sa ne ude pe toti.

Umezirea e deja in extindere. Pana si un copil de 8 anisori stie sa scrie la pc, se pricepe chiar si la facut bani, 5 euro ca sa-si arate "sexul", maine se vor inventa bordeluri "pedofilice", maine prostia va avea un gust mai "crud".

Nu te scarbi, nu inceta sa citesti ce-ti scriu, e adevarul pur, nu e nimic care sa fie suspect, rugamintea mea e sa nu te infectezi.

Si acum a mai aparut in lumea "mondena" si gripa porcina, si imi doresc ca porcii sa raceasca, eu sunt vaccinat, si cica asta e o alta problema.

Si Kiss Fm nu mai ascult dimineata pentru ca "marele" sef Serban a inceput sa aiba ticuri mai ceva decat un incepator, cred ca i s-a ridicat tensiunea, "o sufletelul meu". Si parca e deja fumata chestia asta, dar lui mereu ii sta pe limba. Ma inclin in fata FM-ului, "domnu' Dan, dar ce cap mare are carcotasul asta".

Nimicuri, tampenii, prostioare la nivel ceresc, un national tipic romanesc.

Prostie, prostitutie, ratati promovati in floare, religii si conceptii calcate-n picioare, totul prin publicitate.

P.S. Un prost nu joaca sah, ci se chinuie sa "futa" regina.

| Protestez, vreau ca o clipa sa tina mai mult |

Vreau sa arunci dictionarele, dex-ul online sa nu fie accesat de privirile tale, sa nu te informezi haotic din gura lumii, sa nu scormonesti prin dosarele arhivate in mintea ta, vreau doar sa-mi citesti aberatiile mele placute si sa crezi ca se poate intampla lucrul asta.

Timpul e un etalon, iar noi ne ghidam dupa el. Cand ni se daruieste prea mult numaram monotonii si vrem niste minusuri pe care sa le aplicam in problema, cand nici nu avem timp sa ne exprimam si sa simtim senzatia insistam sa punem stop. Nu reusim pentru ca ce fuge nu se mai intoarce.

Comunicarea instanta chiar si la departari considerabile e doar o insistare, un accent ce e pus pe un anume caz, un ceva neconsumat, sau o fericire in fata unui tel.

Timpul are clipe, iar clipa nu inseamna neaparat distanta de la o secunda la alta. O clipa dureaza exact atat cat momentul cere.

Daca ne-am stradui, clipa ar dura exact cat tot timpul nostru. Noi reincercam si schimbam datele vietii ca sa ne complicam. Nu ne place un "Da" prea sigur, vrem si ceva tachinare, risc, pericol de "inmormantare", si daca se poate chiar si coincidenta ce seamana cu acel "nimic intamplator". Totul e batut in cuie, clipa de clipa.

Clipa incepe de cand are loc o schimbare si pana cand aceasta nu te mai afecteaza in niciun mod. Si cu un zambet incarc noi idei si cred ca o clipa poate reveni oricand.

Am dreptul de a da in judecata anumite cuvinte ce doar si-ar dori sa spuna ceva, ma intristez cand vad ca sunt mai proaste decat aberatia mea. Sentinta e decisa, am dreptul de a spanzura fiecare cuvant ce-mi nimiceste visele. Am dreptul sa protestez, am dreptul sa ma exprim, sa visez si sa te indop cu fericire, totusi n-as vrea sa te inceci.

Si nu traim in Matrix, nu ne place posesia, vrem sa fim hoinari in cautare de necunoscut, nu vrem sa se stie nimic din negativul nostru, asta numim noi adevarata viata.

Si pe prima straduta din Paris am sa aterizez, am sa ma asez pe o bordura si am sa las ochii mei sa vada cum altii se clatina dezorientati, ei cred ca au o destinatie.

Sau pot sa aleg un Bucuresti, sau un oras plin de lumini, si astfel sa profit de noapte, sa ma folosesc de ea si sa nu adorm inaintea ei.

Pot clipi de mii de ori, pot alerga de nebun fara sa las vreo urma, pot plange, inceta si reincepe, pot vorbi unei multimi gandindu-ma la o ea, pot adormi fara sa visez, pot simti senzatia de roua chiar pe buzele mele, pot iubi, tu poti ?

Nu am nevoie de proteste, am nevoie de viata si de oameni ce vor clipe de durata.

| Fericirea, cel mai periculos drog |

O visam, sau o avem. Radem si apoi izbucnim in plans. Tremuram si renuntam. Ne informam si nu reusim. Integrarea noastra e irecuperabila, am inaintat prea mult si deja am facut rau.

Negativ in masa pentru o picatura de fericire. Am renuntat la atatea pentru simplul zambet pe care l-am obtinut, doar pentru o noapte. Am reusit sa adun toate stelele intr-un sac si tu nici nu le-ai privit. Am ramas ca un trist sa le-agat pe cer.

Tu ai pitit printr-un buzunar adanc luna, mi-ai interzis s-o privesc. Eu am dat mana cu fericirea, eu cred ca-nnebunesc. Nu e important restu', stiu ca m-ai drogat, sau ne-am drogat impreuna.

Tii minte? Tu cautai, iar eu mereu iti dadeam variante. Tu priveai si eu ma vedeam prin ochii tai. Erau mai clari ca oglinda aceea limpede si ma puteam vedea exact asa cum si tu puteai.

Ma pricep sa instaurez confuzia, trag foarte usor o perdea plina de ceata, tu poti sa pasesti cu mine chiar si pe gheata. Si neg daca vrei sa-mi spui ca e poezie, trebuie instant sa eviti rima, eu vreau doar sa stii ca imi e greu noaptea, e clar ca si ziua.

Iar acum primesc pasiunea, nu vreau in cuvinte, nu vreau formal, nu rataciri, nu cu mine. Si din prea multe calmuri poti alcatui un stres, poti deranja o lume si un vis indraznet, poti retrai sau crea noul, poti ingropa raul. Te droghezi !

Vreau un schimb periculos. Vreau sa risiti, vreau sa crezi, vreau sa fugi cu mine. E simplu, nu? Nici nu ma-ndoiesc.

Ratacesc, sunt strazi multe de parcurs pana la tine, mai ales cand pasesc doar eu. Dar stand doar intr-un punct, te vad cum imi place mie.

Cum, tu nu ma vezi? Aaaa, iertare, tu doar ma auzi, si totusi ai niste indicii, sunt pitite-n amintiri inca prezente.

Si punctul acela se sprijina de Pamant, e inalt si e placut doar noaptea. E greu sa stai prea mult, nu rezisti, nu singura. Banuiesc ca de acolo e plecarea. Drumul e doar un segment ce mai tese ceva nou, e "update-ul" facut atasarii, e un pic de mister, un dor nebun, si un drog.

Nu tragem pe nas decat ce vrem, si eu-ti cunosc mirosul, tu sigur pe-al meu. Tu ma cunosti, repet, eu pe mine nu ! Eu ma oftic, tu te amuzi, eu nu pot, eu nu stiu, tu-mi ceri totul.

Si-am intalnit messenger-isti cu "forme" feminine ce spuneau ca's prea idiot. Se exprimau atat de usor si vroiam sa cred si eu acelasi lucru. Mi-au spus ca vand o marfa mult prea ieftina, ca drogul meu e doar o amagire, ca nu e bine, ca starea mea nu'i fericire.

Fericirea e sustinuta de pericol. Si orice pahar se poate sparge, cioburile sunt pastrate intr-o ordine, vor sa ma taie.

Ma ataca, ma zgarie, uneori am senzatia ca-mi place, iar cand din cer o mana ma alinta ar trebui sa zic stop, e pericol.

Eu incerc, ce naiba sa fac? E drog, si ma injectez si cand visez, pana si perna ma agita, si cearceful e rece prea putin, pot transpira peste noapte, pot, si totul e un chin.

Drogul agita o viata, eu mizez pentru doua.

| Iar imi e dor |

Si starea asta ma cuprinde doar cand e noapte. Doar cand nu e nimeni langa mine, cand imi pot inchipui si cand totusi ea lipseste in nestire. Cand o parte simte, iar cealalata zburda, cand un bebelus se joaca si altu' plange, cand eu ma infior si imi e teama ca stiu de ce...

Si nu-mi place cand se repeta, nu-mi place cand raman in asteptare, cand timpul meu liber nu e o scapare. Si imi e dor, si cladesc doar imagini, si acum ma dor. Ma imbata luna si nu inteleg de ce m-as lua de lumina ei. E atat de slaba si totusi reusesc s-o zaresc printre jaluzele. Si acel loc e privit de un intreg si toti ne legam de ceva unic. Mie-mi place cand tu visezi, eu nu pot, nu vreau, singur nu-mi place. Eu respir si singur prin lume, dar imbratisarea ta m-ar face sa si traiesc.

Si doar stii ca e un joc, si fiecare are un rol, eu rup mii de foi si sunt un escroc. Ma joc doar cand e foc. Ma ard si am rani, imi trec, si-mi fac altele.

Nu am final, nu pun stop, nu fac gauri in Pamant, nu rascolesc amintiri, ci doar ele pe mine, nu primesc, ci doar dau. Nu lacrimez, eu doar plang ca sa scap.

Si cineva are urechi sa asculte, ascunderea i-a fost dupa prima usa, secretul ramane acelasi si inca nu-l stie nimeni. Nimeni suntem noi, e bucuria pe care nu toti o vad, nici noi, dar o simtim.

Si tacerea sau evitarea e cauzata de fiecare milimetru ce ma desparte de tine, e vinovata si muzica si scaunul pe care stau. Caderea mea e brusca, iar ameteala ma ia doar cand inchid ochii. Se invarte cu mine lumea, sau ea in jurul meu.

Nu cedez, nu sar peste, nu ezit, nu's copil. Eu nu ma cunosc, tu sigur ma stii.

| Ne cutremuram cand nu trebuie |

Iar acum cateva zeci de minute am simtit vibratii ce porneau dintr-un singur punct. Era scaunul meu ce se lega de restul lumii si imi dadea semne ce ma faceau sa cred ca ceva nu e in regula. M-am gandit ca am innebunit, ca am vreo boala ce si-a declasat miscari lente ale imaginilor, m-a trezit vitualul si mi-a spus ca nu visez.

Cei ce se iubeau pasional in acele momente au avut parte de experiente izbitor de orgasmice, iar adrenalina i-a facut sa scape de griji inainte de termen.

Otv-ul s-a crezut noul Dumnezeu, un stapan ce deja prevedea inca o "miscare" in urmatoarele cinci minute. Se bazau doar pe niste "replici", pacat ca presupunerile au esuat.

Messenger-ul a urlat in floare, toti au fost informati de ceva resimtit la nivel national. Si Romania s-a trezit un pic. Betivii s-au oprit din "galgaiala", sexul s-a intensificat, criza a mai lasat de la ea, iar noi am reactionat in ultimul hal.

Eu am fugit spre pragul usii, mi-am pus in sa infrunt vibratii mari, ma uitam ca nu cumva sa intalnesc vreo caramida si sa-mi arat lesinul ulterior. Mi-am imaginat multe, si asta doar in cateva clipe.

Comunistii au stat linistiti, stiau ca nu e nimci grav, eu am tremurat si nu stiam sa ma stapanesc. Nu puteam sa ma dovedesc breaz, vroaim doar sa inceteze galagia, si a incetat.

Unii au coborat pe marele Pamant, altii s-au suspendat in ganduri. Eu am preferat sa vad ce zice lumea, stereotipul se manifestase.

Si cand mai vine vreo furnicatura, vreo vibratie, vreun sentiment ce vrea sa ma distruga promit ca am sa fiu mai barbat, deocamdata sunt inca speriat.

Acum raule vreau sa pleci, fugi de aici, cauta-ti loc departe de Universul asta.

| Am ambitia sa nu trec peste |

Si te lupti cu muntii si te cateri pe cele mai inalte varfuri, te impaci cu Diavolul si incepi sa simti fiecare sudoare. Sacrificiul tau devine permanent, depui tot ceea ce ai acumulat. Iti risti fiecare picatura de sange si nu conteaza de vorba ce o auzi in urechi.

Totul tine de moralul tau si increderea e maxima. Esti doar dispus, dar inca nu ai incercat prea multe. Gura ta spune nevrute si crede ca restul e putred. Sfaturile devin cuvinte murdare si cartea prosteste atunci cand e tratata ca atare.

Excesul strica orice, la rand e si viata. Timpanele iti tiuie si e semnalul de renuntare. Teama se instaleaza in simtul tau, inima vrea sa bata mai tare decat in mod regulamentar, esti jupuit de carne si visele postesc spulberand "cererea" ta.

Mirosul mult prea viu devine realitate cruda, ai musca din tine, din timpane. Ai ramane intr-o lume surda. Apoi te-ai bucura, a disparut teama... dar totul trebuia in acele secvente.

Si clepsidra zace sparta in timpul trecut, firele de nisip concep judecata, pedeapsa va incatusa fericirea absurda.

Darul meu, o alta soarta ce o sustin in spate, fac juraminte si cred ca doar eu scriu ce va urma. Nimic nu se prezice, totul e o presupunere, autosugestia intervine si sfarsitul traieste.

Si mie-mi place si cred ca vreau pentru fiecare un final, nu renunt si am ambitia sa nu trec peste.

Iar daca in ultimul moment sclipirea duce spre ispitire, te rog din suflet, te rog, sa sari.