M-am mutat pe JohnCristea.RO

joi, 5 iulie 2012

Particip la Prahova Bloggers Cars Challenge



                Particip în calitate de concurent şi sunt mândru că pot "da în mintea copiilor", chiar şi cu riscul de a supăra câţiva maturi ce duc lipsă de creativitate şi nu recunosc activităţile pe care şi ei le întreprind în particular!       
                Evenimentul are loc sâmbătă, 7 Iulie 2012, ora 12:00 la sediul Centrului de Dezvoltare Personală şi Profesională ( Şoseaua Vestului, nr. 12, parter ). Pentru cei care nu cunosc destinaţia exactă, este vorba de clădirea albastră de lângă Penny Market Vest.
                Sponsorii evenimentului Cosmote, Auto.ro şi SportLocal.ro vor asigura premiile bloggerilor înscrişi în competiţie.
                Motivul pentru care mă înscriu în această cruntă competiţie se leagă de timpul meu liber şi de distracţia de care cu toţii avem nevoie. Rezultatele competiţiei se pot vizuliza în mod live, aici.
Hashtag-ul pentru twitter este #phbcc
                Detalii despre acest eveniment puteţi găsi pe blog-ul organizatorului.

marți, 3 iulie 2012

Radioul înseamnă doar muzică?


        Vă puteţi închipui un radio ce rulează muzică, jingle-uri şi publicitate, fără să existe un om în faţa unui microfon, pregătit pentru o nouă intervenţie?
            Din nefericire, imaginaţia este suficient de mare încât un astfel de proiect să se desfăşoare în multe spaţii licenţiate. Tot ceea ce este ieftin se propagă pe vreme de criză, cu riscul de a deteriora imaginea unui anumit fenomen ce presupune o cu totul şi cu totul altă activitate.
            Ce radio e ăla, fără voci care să-şi dea cu părerea? Radioul are menirea de a informa omul, de a modela un public şi de a sugera nişte intenţii în funcţie de ţintă. Am discutat cu experţii pe tema asta, dar nu am făcut altceva decât să formez două tabere: una vrea doar muzică, alta vrea om în emisie.
            Mă gândesc cum sună un matinal fără intervenţii în direct? Cine poate asculta un asemenea program care duce lipsă de activitate reală, omenească? De ce să ascult acel radio, când am muzică direct în telefonul meu pe care o pot rula în funcţie de starea mea?
            Tabăra care prefera doar muzică pe un radio e ahtiată după câştiguri, cel puţin modice, în timp ce tabăra cealaltă respectă fenomenul de radio şi nu admite un asemenea compromis. Eu zic că peştele a început să se împută, evident de la cap, de când cu atâtea radiouri. Piaţa este aceeaşi, dar cei care vor "să mănânce" din ea s-au înmulţit ca turiştii vara pe litoral.
            În mintea mea de consumator, radioul are nevoie de o identitate, de o subiectivitate şi de un mesaj pe care ascultătorii trebuie să-l recepteze şi să-l înţeleagă în mod diferit. Slogane precum: "cea mai bună muzică", "radioul nr.1 în ...", "cel mai ascultat matinal" sau "asculţi doar hit-uri", mă face să înţeleg cât de mare e disperarea în a atrage un fenomen inexistent. Noţiunea de "muzică bună" a căpătat, din cauza radiourilor, o nuanţă comercială, iar ascultătorul este obligat să se identifice în muzica rulată, fără drept de alternativă, altfel se poate considera, el ca şi ascultător, un nimeni, prin simplu fapt că nu-i plac hit-urile.
            Referitor la oamenii de radio, care nu au pile şi nu profita de nepotisme, jos pălăria. Încă există voci ce grăiesc adevărul şi nu lasă  ascultătorul să doarmă! Intervenţiile telefonice lipsesc atunci când nu există un concurs, iar asta e afacerea cea mai tristă: mulţi ascultă un radio pentru premiul pus în joc, nu pentru calitatea programelor.
            Îmi amintesc, pe scurt, şi de piraţii din FM-ul bucureştean ce difuzează manele şi au ascultători în direct. Ca şi cultură sunt zero, ca şi muncă sunt zece cu felicitări. Dacă există dorinţă, creşte iarbă şi-n nisip!
            Nu o să cedez tentaţiilor şi fenomenului de "Jack FM". Voi numi o afacere ca fiind RADIO, doar dacă va avea emisiuni LIVE. Altfel? Winamp şi terminăm bâlciul!
            Pentru tine ce înseamnă radioul?

luni, 11 iunie 2012

Din dragoste pentru alegeri


                După o dezinformare în masă şi  şpăgi ce şi-au avut rostul pentru hrănirea populaţiei sărace, a venit şi momentul în care îmi pot vărsa supărările în legătură cu alegerile locale din Ploieşti. Cum sistemul de votare nu diferă, cred că urmatorele afirmaţii vor face referire la întreaga Românie.
                Nu e de mirare că prezenţa la vot a crescut radical, faţă de alegerile precedente. Din câte am înţeles, din anul 1992, nu s-a mai înregistrat o asemenea performanţă. Foamea îl face pe om să reacţioneze, chiar dacă nu ştie care este cea mai bună opţiune. Se vor feţe noi, dar nu se mizează pe potenţial şi echipa din spatele unui partid. OTV-istii au fost convinşi că PP-DD are un cuvânt de spus în Ploieşti, dar procentele, estimative, au arătat că încă ne place vechea structura şi că vrem să ne schimbăm tigăile o dată la patru ani. Ne-am dus la vot, nu din spirit civic, ci pentru că mass media şi-a făcut treaba şi a stimulat poporul aşa cum a putut - prin prezentarea prostiei în toate formele existente. Indiferent ce canal a rulat în casele poporului, există un scor favorabil pentru cei care făceau EXIT POLL-uri, ceea ce a dus la o subiectivitate de mari proporţii şi la o marjă de eroare cu dureri de cap.
                Marja de eroare produce, la mai mult de 12 ore de la închiderea votării, o curiozitate de proporţii în legătură cu noul primar. Am ales după cum mi-a tunat mie şi nu am ţinut cont de sugestiile primite ca la orice campanie electorală. Ţin să precizez că în comisia de votare am receptat oameni incompetenţi sau care nu au ştiut exact de ce au ajuns în respectiva postura - cu greu îmi regăsesc numele pe o listă ce-mi conţine numele, prenumele, cnp-ul, adresa completă, precum şi seria şi numărul de buletin. Cam multe detalii, nu credeţi? Pentru aproximativ două sute ron, cei din comisie au acceptat să facă parte dintr-un partid, fără să aibă o dragoste pentru politică. Nu ar fi rău să se mărească "salariu" celor din comisie şi să se facă o selecţie mai dură!
                Buletinele de vot au fost mari (risipă de hârtie) şi pline de informaţii nefolositoare în acel moment. Ştampila, ca şi în alţi ani, a fost la limita aşteptărilor. Pentru ultimul vot pe care l-am acordat, a trebuit să apăs cu putere, pentru ca "VOTAT" să aibă o oarecare vizibilitate. Suntem în anul 2012, iar ştampilă a rămas la fel de antică.
                Nu cred că a fost mare inginerie ca cineva să numere voturile pentru Primar, înainte de "închiderea uşilor" (hârtia de vot a fost suficient de proastă, o sugativă ce a oferit transparenţă).
                În direcţia televiziunilor, felicitări celor care şi-au dat interesul în a oferi informaţii de calitate, nu de interes. Am butonat din curiozitate şi am colectat următoarele informaţii:
                Alpha Tv a prezentat un dezinteres total în legătură cu alegerile. Dezbateri care lăsau de dorit şi intervenţii în dorul lenii. Imaginea acestei televiziuni a decăzut în ultimele şase luni. Noua conducere să fie vinovată?
                Wyl Tv şi-a făcut treabă împreună cu foştii angajaţi ai Alpha Tv, într-o notă clasică şi de bun simţ, dar care m-a pus să butonez în continuare.
                M-am oprit, ca majoritatea, pe Prahova Tv, acolo unde a existat un adevărat maraton de transmisiuni LIVE. Cu resurse minime, informaţia a ajuns în casele oamenilor aşa cum se dorea. După ziua de ieri, această  televiziune a crescut şi mai mult în faţa concurenţei care a lăsat de înţeles că bate vântul prin Ploieşti.
                Cum s-au văzut alegerile din canapea? Pline de incidente, cu urne închise înainte de ora 21, cu interlopi ce păzesc intersele de după alegeri şi cu încă patru ani fără nicio schimbare.

           P.S. Cine este noul primar al oraşului Ploieşti?

miercuri, 30 mai 2012

De ce am sunat la serviciul naţional de urgenţă 112?



Am observat în amănunt suficiente situaţii conflictuale, în decursul ultimilor ani şi am realizat că siguranţa pe stradă  are de suferit, în momente limită, atunci când îţi e lumea mai dragă şi când te simţi liber şi fără ameninţare.

Astăzi, s-a întâmplat un eveniment neplăcut în faţa ochilor mei. Un scenariu în care doi indivizi aveau un comportament deviant, bruscând o adolescentă şi vorbindu-i pe un ton agresiv. Lucrurile au devenit serioase din momentul în care a fost forţată să se îndrepte către o zonă nedorită de ea. Tot speram să fie un joc prostesc şi să se termine cât mai curând în hohote de râs. S-a demonstrat că gluma nu mai ţine, iar în staţia unde mă aflam, nimeni nu acţiona. Primul gând care mi-a venit în minte a fost să îi îndepărtez pe cei doi de fata respectivă. Mi-am evaluat potenţialul şi am renunţat - nu uitaţi că astfel de persoane sunt imprevizibile şi pot avea asupra lor un cuţit sau, de ce nu, o armă pe care au achiziţionat-o de pe internet (la negru). Pentru câteva clipe am analizat la rece şi am luat telefonul, formând numărul de urgenţă 112. Ăsta a fost singurul meu lucru bun pe care l-am făcut, în ciuda celor care priveau neputincioşi (printre cei aflaţi în staţie se aflau şi oameni cu un potenţial de BIDEPA).

Apelul mi-a fost băgat în seamă. La capătul firului se afla o domnişoară care mi-a luat rapid datele de contact şi m-a pus să descriu în amănunt ceea ce văd ochii mei. După ce s-a lămurit că nu e o farsă de doi bani, iar treaba se încinge, m-a direcţionat către Poliţia Ploieşti. Am detaliat, încă o dată, imaginea crudă pe care tinerii o colorau în mod violent. În tot acest timp, nimeni nu a luat nicio măsură - mă refer la cei care se aflau în jurul meu, pietoni fără nicio vină. O linişte totală şi spectacol pe gratis regăseam asupra acestei perspective. Am lăsat poliţia să-şi facă treaba şi am cronometrat intervenţia. Poliţia a sosit în mai puţin de două minute. Surprinzător, nu? Să ţinem cont că nu e vorba de campania electorală, ci de viaţa unei tinere maltratată atât psihic, cât şi fizic.

Astfel de cadre le puteţi surprinde în jungla românească, la orice oră din zi - noaptea, mintea prostului se odihneşte. Misterul nu există, e trăit pe pielea tuturor. Ţi se poate da în cap, iar ceilalţi fac poze, scriu pe facebook sau se amuză pe seama incidentului. Luaţi atitudine şi măcar un apel la 112 efectuaţi. Nu costă niciun ban şi e necesar pentru un astfel de eveniment.


P.S. Înainte să plec spre destinaţia mea, un tip parcă venit de la sală, adică plin de muşchi, m-a întrebat: Aţi sunat dumneavoastră la poliţie?

duminică, 27 mai 2012

Tudorel Popa în gara Bucureşti Nord


Cei care au urmărit cu sufletul la gură, ediţia de anul acesta, Românii au talent, cu siguranţă s-au lăsat surprinşi de talentele ascunse pe care, participantul Tudorel Popa, le-a etalat într-o manieră demnă de un adevărat câştigător.
Tudorel Popa, cel pe care l-am văzut la televizor şi care mi-a încântat atât ochii cu prezenţa lui hazlie, cât şi urechile cu sunetele scoase parcă dintr-un montaj audio gata pregătit, mi-a atras atenţia în gara Bucureşti Nord. Un om simplu la prima vedere, care stătea la un scurt dialog cu toţi călătorii, un om care zâmbea inclusiv pentru posomorâţii doborâţi de ploaie.
Să trecem la ... treabă - a fost vorba cu care m-a agăţat într-o discuţie liberă. Avea la îndemână o bucată zdravănă de brânză şi o pâine. Era bucuros că-şi serveşte masa, aşteptând un tren care să-l ducă într-o altă localitate - acolo unde avea spectacol caritabil - vă vine să credeţi? Tudorel mi-a dezvăluit câteva din secretele sale şi că nu are nevoie de sume exorbitante pentru a-şi face show-ul - o masă caldă, transport inclus şi cazare.
Pentru mulţi trecători era doar un om neînsemnat care părea că întinde mâna după un ban, aşa cum fac majoritatea oamenilor prin gară. Dar nu, el doar aştepta trenul!
Mi-a spus să salut tot Ploieştiul şi în special pe un blogger ce l-a susţinut, aşa cum a putut el, în semifinala.
În Las Fierbinţi a prins trei sezoane, adică treizeci de episoade. Pro-ul îi asigură mâncarea, cazarea şi 800 de euro pe sezon. Faceţi voi calculele. Mi-a vorbit şi de Gigel Frone, într-un mod frumos, deşi a ţinut să specifice că nu va juca în Las Fierbinţi la fel de mult ca şi el, ci doar un singur sezon (a zâmbit larg).
Un om mic, cu un nume mare. Un român cu uşi deschise spre un viitor strălucit.

P.S. Dacă daţi nas în nas cu el, nu vă lăsaţi păcăliţi de hainele sale!

Naveta de dimineaţă, Ploieşti - Bucureşti


            scriu pe blog direct de pe telefon, face parte din lenea de dimineaţă sau plictiseala acută întâlnită în staţia din Ploieşti Sud. Nu se mai repara nimic în gara asta, chiar dacă suntem în ajun de campanie. Mizerie cât cuprinde şi nespălaţi ce strica imaginea unui oraş cu renume - nu-i aşa? Stâlpii ce susţin acoperişurile peroanelor, sunt mâncaţi de trecerea timpului - sunt ai nimănui. Nu pot să trec cu vederea faianţa sau marmura de proastă calitate, sărită pe alocuri, ca să te împiedici, dacă eşti un căscat ca mine. Îmi plac monitoarele ce-mi afişează informaţii despre viitoarele trenuri, precum şi vocea ce dă spre difuzoare pline de atenţie din partea oamenilor grăbiţi. Am plecat la drum, fără nici pic de întârziere. Urmează aproximativ 40 de minute de suspans abstract. De ce abstract? Am un gol în stomac, doar că nu e provocat de vreo emoţie, ci de foametea închipuită sau de micile detalii pe care le iau în calcul şi le valorizez în mod diferit, ca timpul să treacă pe nesimţite - şi cu toate astea, tot îl simt, mai ales acum când tastez şi nu privesc în jurul meu. Mirosuri străine îmi trezesc interesul şi mă tentează să ridic privirea, doar o impresie de tutun mă alunga din ispită. Exact! Fără tutun!
            Alţii vin de la celălalt colţ al ţării, iar transpiraţia lor mă face să cred că nu au auzit de apă şi de săpun - n-au nicio vină, am înţeles pe pielea mea ce înseamnă să călătoreşti pe timp de noapte cu trenul - ba e prea cald, ba e frig de îngheaţă apa. Cum arată trenul pe interior!? Impecabil, la o primă vedere. Sunt la clasa a doua, dar la toaletă nu am curajul să intru! Ce fac dacă totuşi explodez? Mă plimb prin tot trenul până ajung la o situaţie decentă, iar în cel mai rău caz, număr minutele rămase până la sosirea trenului în Bucureşti Nord.

             Sunt fascinat de ceea ce văd pe ruta Ploieşti - Bucureşti. Atât de mult verde şi totuşi atât de gol. Nu se investeşte nimic în ţara asta, iar dacă prin excepţie aterizează ceva finanţări prin păşunea asta, majoritatea profitului revine unei ţări străine. Tot în tren sunt şi scriu atât cât îmi permit spaţiu şi timpul.

             În tren am impresia că toate gândurile rămân într-un singur loc şi cu fiecare kilometru în plus, mă îndepărtez de ele. În altă ordine de idei, nu doar drumul e gol, ci şi mintea mea, pe care o umplu cu măruntaie provenite parcă dintr-o pâine uscată - las ploaia să-mi înmoaie imaginaţia. Ştiţi pe unde umblu momentan? Prin spaţii înguste ce dau către picioare şi IAR picioare. Sunt pe muchie de cuţit, e aglomeraţie, e sufocant şi nu mă pot linişti într-un somn adânc. Lângă mine două pocăite, la vreo 60 ani vorbesc despre porţile raiului, faţă în faţă cu mine, tatăl şi fiul păstrează vorbele pentru mai târziu, lângă mine o mămică se relaxează după ce a păzit toaleta şi a atacat-o din direcţii bine indicate. E o adevărată bătaie pe toaletă, nici la mare nu ajunge o toaletă publică asaltată în maniera asta - nu acolo unde mă duc eu. Fiecare călător are cel puţin un telefon - stop -  mi-a sărit inima din loc, un tren din direcţie opusă mi-a stricat concentrarea şi m-a luat prin surprindere. Ahh, ce drum lung pare că străbat.

            Atunci când scriu sau citesc, pare că timpul îşi sacrifica secundele şi le bate în cuie, în speranţa că eu să profit din plin. Peisajul pictat cu ziduri desenate în stil graffti, îmi dă de înţeles cam câte minute mai am de savurat din această scriere uniformă, din scaunul unui tren. Poate data viitoare voi scrie din propria-mi buda, cu intenţia de a vorbi despre apa de la robinet, ce picură ca o muzică şi despre inundaţia vecinilor. Sunt la final de drum cu trenul. Deşi e Capitala, după atâtea ploi, simt aer proaspăt în comparaţie cu suferinţa din trenul Inter Regio.
P.S. Şi în Bucureşti e campanie murdară ... 

sâmbătă, 26 mai 2012

Hrana sufletească nu se regăseşte la fast food

 Cele două elemente din titlu nu se pupă de niciun fel, decât dacă ne ataşăm nişte ochelari speciali cu ajutorul cărora să vedem micile detalii ce ne bruschează viaţa şi ne aduc în stare de dezorientare.
 
 Hrana sufletească e un element surpriză pentru noua generaţie în care se încadrează chiar şi cei născuţi înainte de Revoluţie. Hrana suflleteasca cuprinde ceva profund din ceea ce divinitatea sau lumea superioară a pus la conservare, în borcane ermetic închise, la fel cum mai fac doar bunicii şi gospodinele iscusite. Nu găsim alternative (telefonul sună ocupat), nu gândim prea tare, ci ne orientăm spre partea sentimental-culinară.
  Depindem de mâncare, în măsura în care avem nevoie să ne hrănim trupul ca să putem supravieţui. Mâncarea este suficientă( în România), poate prea multă şi asta ne mutilează pofta zilnică. Stările negative ne fac să alimentăm trupul mai mult decât e necesar şi astfel spunem că supărarea trece, se duce pe apa sâmbetei. În mod practic, suferinţa este estompată pentru scurt timp, pentru că trupul şi mintea sunt obosite în a procesa ce gura a primit fără voie, în cantităţi industriale.
   Hrana sufletească nu se regăseşte la fast food sub nicio formă, oricât de mult ne-am păcăli şi am trece cu vederea.
  Mâncarea trebuie să ne hrănească atât sufletul cât şi trupul. Se spune că trebuie să fim atenţi la prepararea unui fel de mâncare, să punem dragoste şi să iasă o compoziţie pe gustul reţetei. În caz că prepararea a acumulat energii negative din partea bucătarului/manipulantului, cel ce serveşte cina, suferă în aceeaşi măsură, într-un scurt timp (mâncarea se digeră greu, apar constipaţiile, tensiune crescută). Poate părea o treabă amuzantă şi extrasă din cărţile pentru adormit copiii, în schimb, adevărul zace în fiecare om ce trăieşte pe propria piele fast food-ul mondial.
 
  Jos pălăria în faţa veganilor spirituali!