Tudorel Popa, cel pe care l-am văzut la televizor şi care mi-a încântat atât ochii cu prezenţa lui hazlie, cât şi urechile cu sunetele scoase parcă dintr-un montaj audio gata pregătit, mi-a atras atenţia în gara Bucureşti Nord. Un om simplu la prima vedere, care stătea la un scurt dialog cu toţi călătorii, un om care zâmbea inclusiv pentru posomorâţii doborâţi de ploaie.
Să trecem la ... treabă - a fost vorba cu care m-a agăţat într-o discuţie liberă. Avea la îndemână o bucată zdravănă de brânză şi o pâine. Era bucuros că-şi serveşte masa, aşteptând un tren care să-l ducă într-o altă localitate - acolo unde avea spectacol caritabil - vă vine să credeţi? Tudorel mi-a dezvăluit câteva din secretele sale şi că nu are nevoie de sume exorbitante pentru a-şi face show-ul - o masă caldă, transport inclus şi cazare.
Pentru mulţi trecători era doar un om neînsemnat care părea că întinde mâna după un ban, aşa cum fac majoritatea oamenilor prin gară. Dar nu, el doar aştepta trenul!
Mi-a spus să salut tot Ploieştiul şi în special pe un blogger ce l-a susţinut, aşa cum a putut el, în semifinala.
În Las Fierbinţi a prins trei sezoane, adică treizeci de episoade. Pro-ul îi asigură mâncarea, cazarea şi 800 de euro pe sezon. Faceţi voi calculele. Mi-a vorbit şi de Gigel Frone, într-un mod frumos, deşi a ţinut să specifice că nu va juca în Las Fierbinţi la fel de mult ca şi el, ci doar un singur sezon (a zâmbit larg).
Un om mic, cu un nume mare. Un român cu uşi deschise spre un viitor strălucit.
P.S. Dacă daţi nas în nas cu el, nu vă lăsaţi păcăliţi de hainele sale!
