| Ce planuri am cu tastele |

Te asigur ca vorbesc la sensul propriu. Nu ma joc cu tine si iti spun totul in fata. Nu am de gand sa te initiez in nicio poveste pana nu te prinzi cu adevarat, dar nu-ti promit ca nu voi mai folosi negatia pana la sfarsit.

Degetele mele tasteaza pentru a realiza un context si mintea mea conspira la realizarea visului meu. Totul e compus din multe bucati si cum spuneam aici e doar o particica.

Pana acum nu am mai creat nimic, cel putin nu din cuvinte. Gandul imi zboara spre o realizare exterioara ce are ca si cuprins lumea mea inconjurata de o ea. O idee pusa in aplicare in mii de randuri, ceva ce se intinde pe multe foi si necesita o prealabila relaxare a mintii tale.

Secretul meu e sculptat de idei, curand va prinde o forma si voi lasa totul sa curga exact asa cum mintea mea va dicta.

Chiar si atunci cand ma voi incurca imi va sopti cineva. Muza e si in trecut, dar si in prezent. Pot reactiona cu oricine si cu orice, dar intactul nu va fi zgariat. Sugestiile vor fi primite, reclamatiile poate vor fi un mijloc de inspiratie.

Ma voi juca cu orice ca sa iasa un "produs" pentru sufletul tau. Ma vei regasi ca si cum ti-as spune totul fata in fata, voi vorbi in soapta, ma voi rasti, voi folosi un ton somnolent, voi plange si apoi voi trece in stare de bine, vei citi un zambet pe buzele mele si-mi voi incercui toate trairile, le voi aduna si voi experimenta altele noi.

Ce te rog? Sa ai ceva rabdare, nu multa, nu te voi fierbe, va trece usor timpul, poate va fugi, iar noi o sa-l prindem din urma....

Fug, revin dupa ce termin.

| Te agiti prea tare |

Vii langa mine si ma privesti in ochi, esti furioasa si te dau de gol, esti o feminitate ce vrei totul. Sari si te rostogolesti, ma vrei si-mi spui povesti. Vorbesti mai mult decat radioul si o teama se instaleaza in tine.

Sau hai sa-i spun frica. Pastrez amintirea de dinainte si surpriza venita imediat dupa. M-ai ametit, dar n-a fost extasy, m-ai prelucrat si mi-ai accentuat starea, te-am crezut si aproape ca m-ai vandut.

Doar pentru ca ti-am adus un repros real, ca ti-am imprastiat niste firimituri, doar pentru atata lucru ai rasculat o lume'ntreaga. Rezultatul tau a fost sters ca praful de pretutindeni.

Ma duc sa-mi cumpar o cola, am sa admir plasticul ce ascunde un lichid, am sa strang un punct de mijloc si am sa frec produsul in contact cu aerul. Mai rau decat ai crede, am sa numar pana la 20 si ma voi incurca de mii de ori.

Acum totul e agitat, ma indrept catre dop si tachinez exteriorul, tu nu incetezi si iti obosesti gura in continuare, tu nu-ti dai seama, dar ai sa explodezi, la fel ca un lichid, ironic iti spun, dar n-am s-apuc sa beau.

Prea mult strica totul, prea perfect nu exista si tocmai asta n-ai inteles, maine sa te-neci urcand in beci, speranta ta ca becul se va aprinde consumand nimic.

| Nemultumiri de moment |

Acest post este in intregime dedicat frustrarilor mele ce-mi vajaie prin cap cateva secunde intr-o singura viata. 

Mor de frig si nu e vinovat nimeni, ci doar eu cel ce sunt fudul si nu am chef sa ma imbrac asa cum trebuie. Am standarde de care nu ma pot detasa, stiu, am o problema.

Ma doare stomacul si asta pentru ca am mancat ceea ce nu trebuia si pentru ca m-am abtinut si nu am zis nimic, am redus totul la tacere si acum sufar doar eu. Ma plang, nu plang.

Trebuia ca istetul primar Volosevici sa intrerupa si el doi douzeciul prizelor noastre pentru o ora, dar nu cred ca a stiut prea multa engleza si traducerea pentru Earth Hour i-a fost imposibila. Sau poate ca lumea d'aia l-a si votat, pentru prostie si putin fotbal, stuff, Mc Donald's.

Imi e tare greu sa spun ca ma simt bine, desi nu-mi lipseste nimic, probabil trebuie sa mai dau si altora ca sa fiu intr-un fel de "echilibru".

Sa nu mai prind nespalati in mijloacele de transport in comun. Sa nu mai vad nemancati ce atenteaza la buzunarele altora si nici tristi fara motiv.

Sa nu mai planga nimeni decat de fericire si sa respiram un aer fara tutun.

Sa faca toata lumea cunostinta cu apa si sapunul, ba chiar si cu periuta de dinti. Sa nu mai "glojgaie" guma de mestecat, ci sa se duca la un dentist.

Sa ninga afara atunci cand trebuie si sa fie cald la vara. 

Dorinte si nemultumiri de moment, si prea scarbos sa cred ca mai suport. Si greu sa cred ca se schimba totul intr-o clipa.

Si ma oftic ca altii pot, noi nici macar nu incercam.

| Aroma serii de marti |

Stai un pic ! Inca frige, dar imi place. Mai astept o scurta vreme cat sa-ti fac si tie o idee despre senzatia mea. Din cate ma cunosti iti poti da seama ca am o legatura cu lucrurile unice, cu exceptiile si cu ceea ce se numeste dezordine pentru altii.

Unii simt cu ochii, altii cu mintea, altii cu mainile. Eu simt ce-mi place, atunci cand inchid ochii. Adevarul e ca inca am lumina aprinsa. Vreau sa ma crezi, m-am dus spre intrerupator si am interactionat cu el. M-am "batut" cu lumina si rezultatul a fost favorabil mie.

Poate ca ziua de marti nu e una tocmai buna, poate ca-ti poti rupe un picior, te poti taia in zone delicate, o cearta poate interveni, sau te poti "echipa" cu un full, ghinion.

Norocul din tine poate incepe abia cat seara iti pune vederea la incercarea si contorul la mai multe cercuri pe minut. Parca nici n-ar fi noroc, parca totul ar fi un dezastru de proportii mici, toate adunate construind un ceva ce bate la usa mintii tale.

Porcarii inutile la care ne gandim, griji ce ne seaca mintea, si ceaiul meu ce tinde spre racire.

O fizica haotica ce vrea sa-si gaseasca stabilitatea, un gust ce-mi tachineaza limba si buzele mirate mai vor un pic din dulcea acrisoara aroma.

Secretul nu ai sa-l afli. Amestecul e divin si sunt lucruri de care nu trebuie sa stii, ci doar sa le traiesti. Nu conteaza cata truda a suportat restu', conteaza ca bucuria ta sa fie adevarata.

Ma bucur ca si tu gusti, imi place cand iti place si te rog sa nu-ti scape nici macar o litera din vedere. 

Scopul meu incepe sa fie atins, dezvirginarea aromei se apropie de complet si totul seamana cu o poveste, cu siguranta are un sfarsit.

Cum spuneam, pentru mine acum cand scriu e fix si trebuie sa recunosc ca cineva imi bantuie mintea.

Poate ca ea putea face un ceai chiar mult mai bun. Si nici nu se chinuia, nu facea pregatiri, era spontana, vroia sa tina totul fierbinte. Iar ea cu siguranta vroia miere, eu am pus zahar, dar vreau sa ma crezi ca doar o lingurita s-a strecurat in cana.

Si nu-mi e mila ca am sacrificat o jumatate de lamaie, stiu doar ca restu' zace. Si vreau sa nu se termine asa usor, mai mult de-atat, sa savurez, ascuns, cu tine-n dormitor.

Timpul ce vine mai tarziu mi-a propus ceva, sa ma joc pititea, ea se-ascunde si bea, eu o gasesc, ii simt aroma.

| Cel mai fericit post din lume |

E de ajuns sa dai play piesei si sa-ti dai seama ca vocea te acapareaza in intregime. Mintea-ti fuge departe. Esti inofensiv, incepi sa-ti distrezi neuronii, te ametesti din cuvinte si totul e pozitiv.

Heliul nelimitat vandut in visele tale il inspiri in fiecare clipa, aduci cerul aproape de tine si poti zbura fara probleme. Ai scapat si de ultima lacrima, ai dezordonat ordinea nesigurantei si iti topaie sentimentul pozitiv.

Tu, un simplu om ca si mine esti fericit si satisfacut de sunete ce pot face orice din tine. 

Eu expun si-ti daruiesc cel mai de pret lucru pentru cateva sute de secunde. Si parca mi te imaginez cum zambesti, nu te vede nimeni, dar eu stiu. Te cunosc atat cat imi palce mie.

Am cam exagerat cu fericirea si nu-mi pare rau deloc, mi-am creat locuri perfecte in care ma refugiez pentru doze de zambete, totul pe rand, nu las nimic neterminat.

Un zambet cuprinzator cat sa-ti joace si inima, iar daca tipa de pe fundal vrei sa-ti mai cante, ii poti da play la nesfarsit, e Ingrid, e o ea cu voce, iar in momentul asta chiar imi place.

Mai mult decat fericit, impart prin cuvinte limitate, fericire neconditionata, tinuta ceva timp la rece.

| Prescurtari in viata |

Postul anterior se juca cu mintea ta si iti aducea aminte de caracterele din orizontul mintii ce le poti asterne dupa pofta inimii. Am omis multe lucruri ce mi s-au parut inutile si inca astept reactii din acea directie.

Rusine mie, am stiut ceva, dar nu tot. Valurile marii mi-au grabit inaintarea, spre mal, iar soarele m-a uscat instantaneu. Nici nu am avut timp sa simt toate etapele. Frigul nu m-a doborat, iar efectul de sera s-ar fi aratat. Totul in parti nesemnificative.

Imprumut o bucatica din aberatie ca sa am pot extinde cu gandurile. Totul s-a derulat prea repede si nu am avut timp sa ma opresc in fata etapelor placute. Si cand ploua nu ai voie sa dormi, ci doar sa inchizi ochii pentru a visa.

Trebuie sa simti si sa te intalnesti cu o ea exact asa cum iti imaginezi tu. Nu ai voie sa permiti cuiva violarea viselor tale.

Ce vor cei din jurul tau? Prescurtari! Vor calea cea mai usoara, uita minoritatile, uita micile placeri si se axeaza pe scopul cel legat de stele, unele ce se sting cand le privesti.

Ma agat de o reverie si incerc sa-mi dau seama de ce ar trebui sa topai printr-o lume ce nu-mi apartine. Sunt ca o papusa fara viata ce ma hranesc cu energia simplelor baterii.

Sterg praful ca sa vad urma, curand descopar pluralul si-mi dau seama ca nimic nu se face de unu' singur. 

Repetitia constanta e ultima speranta pe care o mai ai, calaresti prostia si te recunosti prin ea. Ai sarit prea repede, te-ai inaltat si ai uitat de fiecare detaliu.

Cand a fost vorba sa cobori te-ai impotmolit intr-un strat subtire de noroi, te-ai curatat, dar n-ai scapat. Te-ai indragostit de pamant si ti-ai dat seama ca el iti daruieste orice, mai putin ceea ce-ti doresti tu.

Ai prescurtat viata si ma gandesc ca planul tau era plin de alcool. Venele tale au iesit in evidenta, iar glasul orcui nu l-ai auzit. Ai surzit si poti doar sa vezi.

Poti mima iubirea si acum pui punct inainte de vreme.

O retragere a focului ce te-a ars si stingerea ta provocata de apa, de ploaie. Un gust amar si apoi sarat, consecinte si doar...

Si doar ti-am creat starea de dinainte de lesin si poti face ce-ti trece prin minte. Un cactus iti va intepa spatele in cazul in care gandul tau nu'i cuminte.

Si plante si viata si oameni si tu.

Si eu? Probabil altfel decat ma stiu. Si nu gasesc o foaie,  stiu sigur c-am pus-o p-aici, e... prea mult praf, dar ma descurc.

Iar am cladit un vis, o urma, o umbra, un TU.

| Cateodata imi da cu virgula |

Asta se intampla atunci cand punctul e inexistent, sau cand intarzie sa apara. Cand cerneala vrea sa scrie mai mult, "doneaza mai mult de o urma" si dispare dorinta incheierii, se vrea o continuare ce nu'si are un final.

Si ma intreb oare ce urmeaza imediat dupa virgula. Am fost pregatit pentru ceva, iar spontanul mi-a adus in casa resturile de care nu mi-a pasat. Totul a avut efect, iar pentru acest moment ar trebui sa dedic semne de exclamare.

Caracterele imi joaca feste, fac ce vor din mine si imi distrag atentia de la realitate. Sunt un buton on-off ce m-am blocat la mijloc, un scurtcircuit ce creeaza panica, consecinte, lacrimi venite din senin ce arata ca intreruperea nu va tine mult. 

Oscilararea intre doua trairi , o trezire instanta, o mana rece peste un corp fierbinte, o soapta intr-o tacere visatoare. 

Sa pasesc pe drumul meu incurcat si sa las in urma mea o dara de fericire, un strop din "ceva-ul" meu si mai tarziu fiecare virgula sa-si aiba rostul.

Linia de dialog imi tine un monolog cam lung. Ma cearta si vrea sa spun ceva despre ea. Invidia o cuprinde in momentul in care este aproape de negasit in cuvintele mele. Am sters-o si am transpus-o asa cum m-am priceput. Apararea mea vine din partea parantezelor, iar ghilimelele au avut si ele un scop patat cu vopsea invizibila.

Pragul critic se dezvolta cu fiecare punct. Totul devine mai clar si oricine'si da seama de inceputul unui sfarsit.

Fiecare si-l imagineaza dupa dictarea sufletului, iar mintea lenesa impinge din cand in cand imaginatia, o inspira si ii presara sudoarea concentrarii sub forme anormale. Simt respiratia genialului in cateva exprimari si imi dau seama ca nu e doar mana mea.

Nimic trist de spus, nimic despre o ea pe care tu sa o cunosti, nimic comun si obisnuit, nimic din ceea ce ar semana c'un "copy - paste".