M-am mutat pe JohnCristea.RO

miercuri, 25 februarie 2009

| Apocalipsa ne intra in vene |


Si cerul din albastru se va face negru si ochii tai nimic nu vor mai vedea. Si doar lacrimi pe chipul tau vei simti si durerea iti va tipa in timpane. Si cladirile se vor face mici, farama din tine nu va mai exista. Vei avea gura inchisa, ti se va opri respiratia, ochii iti vor luci si in continuare vei ingenunchia. Vei observa ca nu e decat efectul unor oameni impotriva altora, nu e decat un pic de diavol in fecare. Atunci va incepe intregul sfarsit.

Si asta e decat o simpla scena. Noi inca suntem pe Pamant. Inca suntem intregi si putem spune ca cineva acolo sus asteapta un semn de la noi. Un semn prin care raul sa fuga, sa se amane, sa intarzie si sa se evapore. Putem fierbe ganduri, le putem gati cum trebuie si servi in forme gustoase, dar tot pacate se vor numi. Putem sa zambim atunci cand mintim si sa nu stie nimeni ce haina falsa ne-am tras, dar o divinitate ne vede dezveliti, lipsiti de trup, rupti de iubire, pierduti si in curand fara suflet.

Maine sa cauti noua ta schimbare, si sa crezi ca totul va incepe din clipa-n care vei citi ceea ce eu ma zbat sa scriu. Nu am sanse sa conving o lume-ntreaga, dar ma pot multumi daca vei duce vorba.

Ceva in noi cica ar vrea sa se bage, iar tu ai fost informat asa cum trebuie. Deci intra si nu mai iese, ii e mai bine acolo.

Multumim Motorola pentru noua "achizitie", pentru aceasta idee, pentru sacrificiu suprem de care omenirea se va bucura. Dar eu zic totusi sa ramanem cum suntem, parca roboti nu ne-ar sta bine, parca aceasta "pecete" e undeva in carti, dar aplicata pe noi nu ar trebui sa fie.

Si poate ca va trebui sa ne refugiem in munti, poate ca vom avea copii analfabeti si ce nu vor vedea lumea cum trebuie, dar ii vom putea invata ce stim noi.

Ma sperie doar gandu', m-as obisnui sa fie doar ceva de publicitate, din care se catiga ceva bani, iar restul o teroarea a vorbei duse din colt in colt. Eu ma cam cert cu gandu' asta si imi pare ca nu e de acord cu mine, cica totusi nimic nu e la intamplare si ca ceva din cer tot cade si ca din pamant se ridica mult noroi.

Iar ar trebui sa-mi fie frica, dar acum sunt linistit, nu-mi iau pulsul, inima-mi bate cum trebuie, dar urmatorul moment m-ar putea schimba.

Noi suntem niste furnici, sau niste fire de nisip pentru lumea asta, iar pentru Univers suntem energii ce sustinem un strop din restul "apei".

Inchid televizorul, nu mai vreau, e prea multa vorbarie pe aceiasi tema si acelasi lucru il fac si eu aici, dorind cumva sa vad ce face aceasta "sfarsire".

Apocalipsa e mai mult decat o stare sau un eveniment despre care sa se discute, se asociaza cu un sfarsit, al lumii, al Universului, desi tot ce facem e sa ne jucam cu noi, apoi " game over".

Terra e o sfera plina de colturi, ne izbim si ne doare, adevarul e ascunsa in fiecare cicatrice ramasa, e vina noastra.

Robotei va face din noi un banal microcip, un asa zis "d-zeu" ne va controla si parca pentru cineva viata totusi va avea gust.

Si totul se regaseste  intr-o normalitate absoluta, unde toti se supun pamantescului, unde Motorola n-are vina, dar prostia se leaga de brand, unde noi oamenii am putea fi atat de idioti incat sa spunem "da".

Si cand totul se prezinta frumos, sa-ti dai seama ca in cuptor se arde mancarea.

marți, 24 februarie 2009

| Singurul cadou special |


Si m-am bagat sa scriu, asta ca sa-ti satisfac curiozitatea si ca sa nu crezi ca vreodata te uit. Acum am 19 ani si am inceput sa numar zilele ce vin peste numar. Nu ma darama nimic si vreau sa stii ca ma simt cam la fel. Sunt doar un eu ce se priveste un pic diferit in oglinda, un eu ce se ingrozeste gandindu-se ca usor, usor, se va duce totul.

Pot inca sa spun ca sunt un copil, unul mai mare. Pot inca sa ma ating si sa stiu ca am pielea fina, ca nu am niciun rid, ca nu am fire albe-n cap, sau alte tampenii. Pot sa ma laud si sa spun ca nu port ura nimanui. As numara cazuri in care idiotii ar fi implicati, dar fiecare isi are iertare, eu le gasesc scopul si ii inteleg.

Ziua ce a trecut de ceva timp a zburat ca si mancarea din farfurie, sau ca sa fie ca pentru desert, ca cireasa de pe tort. Am zburat, dar am si pasit, am fost asaltat, nu cu milioane urari, dar cu atatea cat sa ma simt mai special.

Pana si posta romana mi-a expediat un plic "suspect" si am savurat fiecare cuvintel primit. Telefonul avea loc de multe alte sute de sms-uri, dar au ajuns si atatea, minutele consumate pe mine au fost destule si cineva a avut la propriu de platit. O tipa ce zburda prin locuri necunoscute mi-a cantat in telefon, iar mail-ul a fost cel care a hostat si altceva in afara de spam-uri.

M-am bucurat ca s-a stiut ca e ziua mea si nu am uitat ca totusi anumite voci si chipuri nu si-au facut prezenta. Ma bucur intr-un mod ironic ca nu am gustat din tortul gustos pe care nici nu l-am avut.

Cadourile au fost atat de multe incat va trebui sa mai dau din ele, desi e mai simplu sa spun ca au fost putine si bune.

Am asteptat ceva special, iar pentru acel moment nu aterizase nimic. M-am intristat cand mi-am dat seama ca toate "zborurile" se vor anula si am zis ca doar "m-am udat", sau m-am ametit, sau poate amagit.

Cum tipa lu' Banica nu mai face surpize, ci doar se afirma in felul ei si isi traieste viata, am zis sa trag o gura de aer rece si sa simt specialul. Vreau sa-ti zic ca nu am avut starea de spirit necesara, am tras si parca nici nu era aer, era poluat, era Ploiestiul intr-un curcubeu de "arome".

Am zis sa privesc in jur si mi-am dat seama ca nu era ceva "woow", ci doar lucruri aparent frumoase.

Se lasase intunericul, scoteam abur pe gura, ma plictiseam, iar o luminita imi spunea ca cineva se chinuie sa aterizeze. Nu vroiam sa dau importanta, credeam ca e prea tarziu.

Era intr-o forma diferita, era un mesaj pe care il puteau vedea si cel de langa mine, dar pe care doar eu il citeam, eram fericit ca se pot exprima lucrurile si altfel...

In cuvinte, in lucruri marunte, in aparente idiotenii si in premonitii ce sunt false minciuni, doar pentru a-ti starni buzele la zambet. A fost singura combinatie ce mi-a dat ziua peste cap si din noapte, am facut zi, am aprins becu', dar totusi am avut acel "ceva".

Un singu cadou ce l-am putut numi special, unu' in cuvinte indirecte, unu' ce nu-l stie oricine, din lucruri ce seamana a "coperta" de om.

Undeva... m-am regasit. Cuvintele tale, online-ul ce l-ai depasit prin realitate si specialul facut din lucruri simple... ai stiut... si inca stii...

Multumesc intai tie si apoi orcui.

duminică, 22 februarie 2009

| Ma pot lauda, inca am doar 18 ani |


Un pustan ce pe zi ce trece se vede diferit, in bine, sau in rau. Un pustan uneori destul de ciudat, ce face cunostinta cu tot felul de ciudati. Unu' care adora ciudatul si care e pregatit pentru ceva imprevizibil, defapt se uita la ceas si asteapta.

Timpul s-a obisnuit cu mine, dar eu inca am probleme cu el. Nu vad de ce se grabeste atat, de ce trebuie sa-mi lase momentele doar ca amintire.

Tin minte ca acum vreun an, ma inregistram in fata unui microfon, si spuneam ca mai e un pic si vine valul varstei de 18 ani. Ador sa spun ca in prima zi, major fiind, am plans si mi-a parut rau de multe lucruri.

Intr-un an ti se pot intampla atat de multe incat iti doresti sa ametesti totul, sa se piarda lucrurile rele si sa te bucuri de prezent. 

Inca am 18 ani, sunt inca bobocel in calitatea mea de major, sunt inca un copil ce totusi isi rade barba si mustata, ce raspunde pentru ceea ce face, dar inca ratacit.

Sunt ratacit si deocamdata imi place asa, mor de ciuda ca mai e mai putin de jumatate din cadranul ceasului si o sa schimb 8-ul pe 9.

Si o sa fie totul atat de frumos, incat ma rog ca ceva sa ma impresioneze cu adevarat.

"deci sa ma gandesc la ceva care pentru mine inca nu exista, dar care va exista, varsta de 18 ani"

O varsta pe care acum o tradez si o parasesc, de care o sa-mi fie dor si parca de-as muri acum mi-ar parea rau. Ma pot multumi cu ideea ca viata merge mai departe, si eu ma sui in spinarea ei, sper sa n-o cocosez si sa-i aduc un zambet pe buze.

O infinitate de dorinte ce scapa pe rand, realizari marunte ce se strang, gunoaie de vise ce se recicleza si devin realitate, planul meu de viata, o viata-ntortochiata, pentru mine ideala.

Imi doresc sa traiesc atat cat imi este scris, imi doresc sa iubesc si sa fiu iubit, sa prind rasaritul si apusul doar cu cine merita si sa plang chiar daca stiu ca nu se merita.

Sa mai sufar un pic si sa observ la ce e buna maturizarea, sa ghicesc in stele ce-mi rezerva iubirea si sa adorm doar cand imi e somn.

Ultima seara in care am 18 ani, nimic rau in asta, doar ca mi-a placut, a fost cald si bine, mai mult pentru 19, 20 si tot asa mai departe.

Vama Veche, in "in pleibec", imi amageste ultimele cateva momente, inca am doar 18 ani...

Deci la propriu, telefoanele sunt deschise, mail-ul, messenger-ul, hi5-ul, netlog-ul, orice, sa vedem cine, ce si cum...

Blog-ul e doar revenirea gandurilor mele, ma iubesc mai putin decat pe tine.

sâmbătă, 21 februarie 2009

| Inca putin |


Si sunt fericit de faptul ca si cei buni, dar si ce rai ma urmaresc. Ar vrea sa-mi bata la usa, dar nu nimeresc. Sunt uimit de agresivitatea unora si ma doare cand totusi nu ma excita mental.

Platesc cu darnicie atunci cand stiu ca sunt vinovat si raman incremenit cand surpriza vine dupa. Pot spune ca ma plac, dar mai mult imi place ceea ce vine. Farama aia de pamant, ce toti o scuipau si nimanui nu-i pasa, vrea sa dea roade si gandul ma bate sa-i dau si eu sperante.

Am cladit acum cateva siruri de minute o speranta proiectata-n viitor, prezentul sa nu crezi ca l-am uitat si cred ca totul e firesc. N-am uitat de unde am plecat, dar nici n-am inchis usa.

O disperare ce-mi striga in cuvinte, deschid si nu-mi pare rau.  Si vrea sa pice. Inspiratia e pusa-n joc si nu cred ca cineva-mi va pune stop.

Sunt cuvintele mele si mai e putin.

Inca pot folosi cuvantul "inca" si daca inca te zgarie acest "inca", il pot folosi la nesfarsit, in speranta c-ai sa te trezesti.

Raceala mi-a cam trecut, pot repira aerul asa cum trebuie. Mintea mi se oxigeneaza corect, deci pot gandi normal, ca si pana acum.

A, ma consideri altfel? Atunci asa sa fiu pentru tine. Ochii tai se plimba pe-o margine, dincolo nu mai e nicio culoare, se-amesteca totul cu ploaie si pierzi esenta din prima. O tocire a mintii tale, o iluzie ce totusi o-ntelegi, te face sa crezi, sa-ntelegi, e prima ta lacrima de fericire, imaginea.

Ti-am scris tie, pe-o foaie imaginara si apoi ti-am dat send. Am crezut ca am sa te dezamagesc, dar totusi am reusit sa fac inversul.

Cum? Nu stie nimeni? Pai... dar nici nu trebuie. Oricum, o farama din tot, pentru multi, va fi intregul inteles.

Acum impachetez totul, si pe sfarsit las de banuit ca deocmadata mai e putin, inca ceva... si devenim un "eu".

joi, 19 februarie 2009

| Eu in imagini si sunete |

| Doi vinovati, Ene si raceala |



Ahh, urasc lumina monitorului ce ma face sa vad in ceata, efectul e datorat plonjarii mele intr-un intuneric, bun pentru un somn profund.

Nu pot sa gandesc, dar totusi tastez. Nu se numesc aberatii, ci cuvinte gandite inainte. Nici diazepamul nu ma poate ajuta, cafeaua sau ness-ul mi-ar provoca o stare de drogare inconstienta si ceaiul ar avea efect doar de relaxare.

Un blank de cateva secunde ce-mi atrage atentia, dupa care un jingle si iar muzica, asta pe kiss fm. Asta pentru ca-mi place sa adorm pe muzica, asta daca reusesc. 

Frustrarea asta cu somnu' trebuie sa-mi treaca cat mai curand. Si raceala isi face de cap prin corpul meu si umbla libera, sunt incapatant, inca nu mi-am luat pastilele, posibil de maine.

Vreau sa ma fac bine si ma bucur cand vad un efect din partea anticorpilor mei. Sa stau cu o tigaie la colt, langa prag, sa pandesc orice miscare si efectul ulterior sa fie un zgomot, am distrus si ultimul virus.

Nu ma inec in prea multe lacrimi. Doar un ochi se distreaza cu mine, parca-as fi la teatru. Imi lacrimeaza si vrea sa zac. 

Stau in patura, apoi o parasesc, ma invelesc cu ceva rece, apoi vreau sa scap de tot, apoi strang recele intre picioare si tot nu gasesc un antitod pentru "defectul" meu.

Cineva cu mintea lucida mi-ar spune ca am probleme cu hormonii, eu ii spun ca hormonii au ceva cu mine, nu vor sa-mi vorbeasca, ci doar se manifesta.

Paca nici nu mai am chef sa dorm, dar nasu' e inca plin si cere batista, gasesc unele parfumate, cam feminine, dar nu-mi pasa. Ma descarc si tampenia se repeta la infinit. De unde curge atata "nebunie" si de ce nu se mai opreste ?

Daca pana dimineata am sa adorm promit ca am sa ma si trezesc, ca sa-mi fac o bunatate de ceai in care am sa arunc finut o parte din mijlocul unei proaspete lamai, o sa-mi placa. Apoi o sa iau un pliculet, doua, trei, din cele cu efect calmant al racelii. Am sa ma indop cu pastile si cu trucuri naturiste...

Si tanarul Ene nu mai lucreaza cu mine. De maine vorbesc  cu o domnisoara atragatoare si cu vocea placuta mie, sa ma ajute, sa adorm, iar muzica o sa faca restu'...

...ar trebui sa citesti inainte de culcare, sa dormi bine oricand, somn plin de vise placute, macar tu sa dormi bine...

miercuri, 18 februarie 2009

| Telefonul meu, atractia babutelor |


Ca sa am si mai multa pofta de viata am sa-ti spun ce mi s-a intamplat in urma cu putine ore.

Telefonul meu, setat pe silentios, suna de zor, nu l-am observat ceva vreme, la un moment dat am vazut ceva ce se stinge si se aprinde, era mai furios decat credeam, era ecranul telefonului meu ce-mi spuneam ca am un alt apel, privat...

Nu am stat pe ganduri si am raspuns. Nu raspund cu "pronto" ci cu alo, dupa care un moment de tacere se lasa, parca zici ca eram pe "mute", dupa care ceva rupe momentul unic si parca la ceva se da "plei"...

Incepe o babuta sa vorbeasca, imi semana cu cineva, dar nu-mi puteam da seama, am raspuns, m-am bagat in joc....

"Plei" si tu inchipuindu-ti ca vorbesti cu babuta...


Buun, si gandeste-te ca asta am auzit eu in telefon si abia am gasit vocea babutei, dar farsa tot mi s-a facut. O poti proba pe oricine, vei vedea ca se pica usa in plasa.

Tu babuto, sexi cum esti, sa vii aici pe blog sa ne rostesti, cuvinte suave si darnice, sa rupi din rasul tau haios, sa faci farse la toti. Multumesc celui ce a inventat nebunia asta, ma astept la si mai mult.

Si imi e ciuda ca nu stiu cine a fost faptasu', eu sunt victima. Vreau sa dau si un premiu, deci astept...

Si... revin...

marți, 17 februarie 2009

| Am pofta de viata |


Intr-o zi o sa murim, fiecare pentru el si in numele lui, iar pana in clipa aceea iti promit ca nu ai de ce sa stai inchis in termopanu' tau faimos. Nu ai de ce sa plangi, nu ai de ce sa te simti lipsit de prieteni, sau de iubire. Nu ai voie sa te simti lipsit de tine.

De aici incepem si combinam totul cu stare ta de acum. Electrocutam tristetea si apoi te lasam sa te relaxezi pentru o vreme. Apoi te bagam si pe tine-n priza, ai sa prinzi un val de energie ce-ti va provoca starea de libertate.

Nu ai nevoie decat de tine. Esti pofta de care ai nevoie, trebuie doar sa crezi si restul e un geam ce se sparge, doar ca sa iti continui drumul. Pofta ta de viata, de a trai si de a iubi.

Incepe orice prin tine, judeca prin mintea ta, pune-te in locul orcarui om, scapa de ura si de minciuna, fii sigur atunci cand spui ceva, renunta la tacere, scuipa ghinionul, accepta o lacrima si improspateaza-o cu un zambet, lucreaza cu dusmanii si fa-i sa te placa, uita-te in oglinda si ai sa incepi schimbarea.

Doar sa crezi, ca intr-o zi ai sa mori, la fel si eu, si trebuie sa profitam, altfel ne punem doar negativul in minte si ne lovim exact de ceea ce ne ferim, nici nu trebuie pronuntat ce nu vrem in viata noastra. Inainte de culcare sa nu uiti numele persoanei iubite si nici pe tine sa nu te uiti.

Unge-te cu ceva speranta si nu lasa cizma sa te striveasca. Poarta adidasi cat mai usori si poti simti un oarecare zbor. Nu forta nota, ci cosuma cat crezi ca e necesar, "freaca-te" de de pereti cat sa le dai vibratie, vibreaza si tu, dar stai cu picioarele pe pamant. Totusi, viseaza.

Pasionat de mine, narcisist din fire, sfatul meu, fa ca mine. Iubeste-te si apoi si ce-i in jurul tau, urla de bucurie, dar nu uita de ecou.

Iubit si eu, iubesc la randul meu, sa dai si tu, dar nu uita de al tau "eu".

Pofta de mine si de "eu".

sâmbătă, 14 februarie 2009

| Te iubesc, doar de Valentine's Day |


Azi e ziua aia minunata in care toti se simt iubiti si in care ceva pluteste in aer. In America e atat de frumos incat trebuie sa privim pe harta si sa ne dam seama ca noi pasim prin Romania.

Ne-am obisnuit sa aratam o particica din noi doar atunci cand avalansa de publicitate ne indeamna la ceva. Toti au ceva de castigat, iar massmedia se lauda cu si mai multi bani zilele astea si cu o promovare din plin.

Mai tii minte acel "te iubesc" subtil pe care il puteai sopti oricand, atunci cand simteai, cand sperai ca doar o ea sa te auda si simteai cand excesivul nu-si avea locul.

Am un zambet pe chip pentru ca sarbatorile de genu' asta au o farama de efect, dar asta pana a doua zi cand certurile revin, cand el da in ea, sau o inseala, cand romantismul se duce si un pahar cu apa e mai bun, cand nu suporti si cand iti dai seama ca nu e iubire.

Pentru seara asta pun pariu ca i-ai pregatit ceva din categoria "special". O sa va retrageti doar voi doi intr-un loc necunoscut, o sa fugiti din locul asta, o sa vreti sa numarati toate stelele de pe cer si sarutarile sa completeze nestirea, o sa fie ceva romantic, iar nepasarea o sa va aduca furnicaturi si tachinarea isi va face rostu'. Vroiam sa-ti zic ceva si de ploaie, dar poate nu e momentul potrivit, iti dau prea multe idei si vreau totusi sa vad originalul.

De Dragobete nici nu mai spun mare lucru, deja s-a cam uitat, buretele bine udat poate sterge si o minune.

Nu am ura pe Valentine's Day, dar nici nu ma impac cu fenomenu', e unu' fals, comercial si parca scopul adevarat e uitat undeva si concetrat doar pentru un simplu " te iubesc ".

Noi uitam sa iubim si ne ametim printre fenomenul majoritar, nu stam intr-o lume a noastra unde s-o chemam si pe ea, suntem egoisiti si facem ca si ceilalti.

Eu inca sunt adormit, ametit, nu am baut nimic si totusi vroiam sa scriu ceva despre ziua de azi, cica una mareata. 

Promit ca pe seara am sa-ti dau un rezultat la ceea ce s-a intamplat cu-adevarat.

Pana atunci te poti juca, poti avea aripi, iar cupidon sa iti aleaga iubirea, chiar si pentru o zi.

joi, 12 februarie 2009

| Trag aer, respir, traiesc |


Pentru ca intre patru, sau sase pereti imi e greu  sa ma exprim si nu vreau sa ma sufoc,  dar am sa fac aceste cuvinte sa fie necioplite pentru inceput si te-as ruga ca tu sa le dai ce forma doresti, esti in mintea mea un sculptor, poti crede ce vrei tu.

In momentul asta e intuneric si auzul meu e cladit din cuvinte cantate si vreau sa-inchid ochii, ore in sir, cat de multe se poate, sa rup din zambetul de altadata si sa ma bucur de ce am acum.

Ar trebui sa ploua la ora asta, vremea sa-si faca de cap, sa-ti amestec parul cu picaturi de ploaie, sa fiu eu si doar tu sa vezi asta, sa simti, nu doar in vis.

Ma consoleaza faptul ca imi pot crea orice stare vreau si reusesc sa ma urc si in cel mai inalt copac, sa ajung pe creanga cea mai subtire si sa ma apuc de un nor, sa ma droghez cu o doza de lumina si apoi sa o vad ca fiind chiar tu.

Da, as vrea si inca nu stiu cum. Prapadit e timpul acum, dar nemernicu' prinde  curaj cand imi place, cand ne place, nimic nu e cum vrem, dar ne putem face de cap, de vrem, amandoi.

Ma injunghie visul ce-l am uneori, cosmarul ca nici macar nu exist, ca bag mana prin mine si pot trece dincolo, ca ma opresc in fata unei oglinzi si vad altfel de reflexie, cea fara mine.

N-am sa las doua geamuri sa zaca sparte pe jos, am sa le ridic si sudate vor fi, lipite si cicatricele vor numi totul amintire.

Trag aer proaspat in mine... acum chiar ma droghez si ametesc, mi-as baga acel cip in mana si as crede ca ceva necurat se-ntampla. Stop si continuare. Respir si am nevoie de tine, tu si amandoi, respiram impreuna, unu' prin celalat, egoisti vom fi, uitat sa fie restul... neimportant.

Ce spui? Traiesc, sau e goana dupa un stupid vis? E vibratia ce-o provoaca tremurul, fiorul, placutul, ai uitat, sau iti mai aduci aminte... a fost... parca acu' o clipa.

Azi traiesc, numarand sperante-n tine si ma pun si pe mine. Pun  o noua caramida, e totul altfel decat la vecinu' si el nici are habar de ce se-ntampla.

Am scris postu' asta ascultand September, o piesa sub o alta forma decat cea comerciala, "Because I love you".

luni, 9 februarie 2009

| Cobor in sus |


Iar acest post este mai mult decat narcisist. Am sa-mi dau silinta in a folosi doar persoana intai si in a vorbi doar despre mine.

Vorbesc doar despre anumite momente din viata mea ce seamana izbitor cu o aglomeratie de oameni dezorientati ce nu se cunosc decat din priviri.

Voci ce-mi tipa in urechi si-mi zgarie auzul si asta doar pentru ca unii se cred prea destepti. Undeva e Dumnezeu si cineva vrea sa-l ajunga si sa-l detroneze. Vrea sa-L doboare si sa comande orice gand. El e mai special, ne lasa sa alegem noi cum vrem sa pasim.

Eu unu' cobor in sus si evit un pleonasm ce-mi place sa-l aud, iar apoi sa ma amuz. Imi place sa dau impresia ca lumea s-a sfarsit si ca am aruncat pana si ultima fila in foc, imi place sa se creada ca sunt scrum si sa pot cobori in sus.

Am ocazia de a plonja in sens invers si de a-i face pe dusmani sa inteleaga totul pe dos. Un joc de cuvinte evident orcarui ochi. Tu privesti, citesti, iti dai cu parerea, poate ma si critci, iar lucru' asta'mi place, imi da o satisfactie. Probabil iti pasa si prost as fi sa nu ma exprim.

Spuneam ca nu am sa vorbesc decat despre mine, dar nici macar nu am spus mare lucru. Poate ca mi-ar placea ca si tu sa faci ca mine, sa "inchiriezi" strategia mainilor ce nu se vad, dar pot atinge orice, a ochilor ce nu se vad, dar te pot tine minte, a gandului ce nu-l cunosti, dar pe care intr-o zi il vei regasi intr-un jurnal...

Cel mai negru punct e cel in care ai siguranta ca urci si-ti dai seama ca josul te trage, ai un magnet fixat pe spate la care nu poti ajunge, tu urci in jos....

Coincidenta face ca nimic sa nu fie intamplator, eu sa scriu, iar tu sa aplici. Asa e viata, invatam din lucrurile ce nu sunt grozave, dar se pot incerca. Daca ceva ne iese, continuam, ne e imposibil sa mai renuntam. Devenim dependenti si spunem ca ne place.

Am sa ma retrag deocamdata undeva, am sa cobor o scara, iar cand tu nu te uiti am sa urc, privindu-te cum tu inca astepti sa revin pe aceiasi cale... nimic nu e la fel.

Nu las nimic neterminat, doar ca accept altfel.

Acum muzica, a inceput ceva ce-mi place. O sa ma coboare-n starea de somnolenta, dimineata voi "urca" o noua idee acolo unde-i va fi locul.

Tu... poti merge liber si drept, poti pica, dar sa te si ridici. Ador sa-ti pot face cu mana, oriunde as fi.

sâmbătă, 7 februarie 2009

| Pielea gainii |


In materie de internet si explorare fara atingere ii multumesc youtube-ului ce are o cantitate din care eu imi pot alege. Am dat peste SOko si Voltaj, mi-am adus aminte de acea "dematurizare" si am combinat totul in cateva clipe, reteta a fost gata cat sa-mi produca o stare de excitatie mentala, pielea gainii  a iesit la suprafata si mi-a fost teama de moment, totusi satisfacut de prezenta a ceva special cu adevarat.

Si nici nu m-am gandit inainte, nici nu mi-am propus, doar s-a spart un geam, iar sunetul a grait ceva, cioburile nu m-au taiat, ci mi-au "agravat" starea.

Stand in fata unui monitor e zadarnic sa astept ceva nepretuit, aici e locul unde se fabrica doar comercialul si m-as trage de par pentru ca-l consum zilnic.

Pielea gainii e o senzatie pe care o traiesc rar, poate doar atunci cand ea ma saruta pe spate, sau cand ajunge cu buzele ei aproape de gatul, sau ceafa mea, atunci cand sta aproape si-mi respira incet, iar eu  simt din caldura ei, atunci cand e goala si nu o ating, nu am voie, ci doar o privesc.

Atunci cand n-o pot vedea cu lunile sau anii, chiar daca realitatea-mi spune ca n-au trecut decat doua zile. Atunci cand imi suna telefonul, uneori si cu numar ascuns si ii aud vocea in soapta.

Acum trebuie sa dea un mail si sa ma surpinda si nu mi se va face pielea gainii, dar daca ea va stii dinainte ce-mi doresc imi va intretine dorinta.

Si mi s-ar face pielea gainii de-as stii care ar fi ultimul lucru la care m-as putea gandi. Au fost si minti nebune ce-au putut da totul peste cap si lucruri negative le-au "lucrat" si postat.

Si mi se face pielea gainii cand eu fredonez, ma opresc, ea ma surpinde si termina ce-am inceput chiar eu. Cand ma loveste in taina, dar fara sa ma doara, cand nu-mi spune nimic si e atenta la detalii.

Si-ti dai seama si tu cine iti poate provoca astfel de stari. Si parca as da pe "ripit" sa cante SoKO, imi place naturaletea ei, e un lucru ce se aprecieaza in ziua de azi, o spun chiar studiile facute de cate o pustoaica de pe netlog.

Si iar mi se face... cand stiu ca viata e ca o voce pe ritm ce oricand se poate termina. Si stiu ca si tu ai observat ce repede fuge timpul cand esti beat dupa viata, cand consumi ceva din raftul special, cand se rupe scara si tu poti sa zbori.

Si colorezi si te joci cu un creion atunci cand iubesti si nu sti cum sa te exprimi, te ridici avand un mers zapacit, cobori si-ai evita sa spui, poate in sus, rucsacul tau e plin de vise, al meu e plin de tine.

N-am sa las senzatie ca asta sa moara pe zi ce trece, ci am sa-ncerc sa vad cum viata vrea s-o "frece". Nu-i lampa fermecata, doar ca prostia nu se lasa balta, si-mi da batai de cap. Azi de mi  s-a furat un vis, tot azi cladesc un alt...

Izolat intre pereti n-as uita nimic. Si-acum peste sa fiu, sa ratacesc in al tau acvariu, e noapte si acum ma stii... plutesc.

vineri, 6 februarie 2009

| Care ar fi ultimul lucru la care te-ai gandi ? |


Vreau sa fii scurt, sincer si la obiect. Scrie exact ceea ce de obicei nu ti-ar trece prin minte. Acest efort este un "studiu" cautator de raspunsuri si de feedback real.

Astept un comentariu, deloc timid, dubios  din fire...

Nu uita, parerea ta ma intereseaza.