| Zambete cu amprente |

Ador lucrurile marunte. Sunt greu de tinut intre degete, iar daca nu accepta atingerea, atunci mintea are nevoie de amintiri, de experienta, de un fior, si instant de o piele ca de gaina. Inspira ca sa poti simti cum pluteste ceva in aer, sau lasa-te "doborat" de muzica. Construieste un contur cat mai pur al buzelor si indeamna-le sa zambeasca.

Nu'i asa ca'i minunat cand totul vine de la sine? Un "te rog" e mai elegant, decat o exagerare a lui "te rog frumos". Fericirea vine de la sine, daca ne chinuim, mai rau ii dam batai de cap. Nu ai voie sa te amagesti, nici sa citesti mesaje deja trecute, nu te intoarce, vreau ca acum sa spui ceva si despre viitorul "afectat" de prezent. Fascinantul vis, i-a cauzat durerii o durere si mai mare, astfel doua negatii, mi-au adus un surplus de fericire si pot spune ca am tremurat, am scos pe gura cuvinte dezordonate, delicate, si nici macar nu exista in dictionar. As visa si le-as adauga eu.

Viata nu e roz, asta pentru ca nu e o culoare. Viata e biblioteca momentelor noastre. Asezam totul in functie de caracterul nostru si avem o bucatica din fiecare defect si calitate. Nu ramanem neincercati, la final vor ramane doar lucrurile bune.

Zambetul meu, de aceasta data, e natural. Nu am facut nimic special, dar nici nu m-am categorizat ca si cand as trai un normal. Am lasat semnele sa imi atinga simturile si mi-am dorit sa atrag lucrurile bune, cele care incep cu o prima sarutare. Strange-ma de gat daca-ti face placere si fii pregatita ca imediat sa-mi dai din aerul tau.

Pentru clipa asta am comandat o imensa amprenta si fericirea nu se va topi ca o inghetata. Voi pastra nimicul in regim de vid si ma voi expedia doar unde voi simti atractia.

Pana sa te sufoce caldura, pana sa transpiri, pana sa te zvarcolesti prin pat si sa spui ca nu rezisiti, pana in toate astea, relaxeaza-te, foloseste apa cat mai rece, poti inghesui si niste cuburi de gheata. Cate? Atatea cate vrei tu.

In fine, cum te va mai prinde melancolia, sau zambetul in stare inversa, sa te gandesti la inceput, la primele lucruri care te-au atras, la ceea ce a fost special, la amprenta ce s-a sters "mai cu voia ta, mai fara sa-ti dai seama". Sa fim seriosi, toti strabatem acelasi drum, dar nu toti nimerim aceleasi urme. Iar destinatia e cea mai putin importanta. Macar sa te bucuri ca ai ajuns in varf.

E nevoie de minunat, nu de normal. Ai obligatia sa tintesti cat mai sus, pentru ca prea jos inseamna deloc. Si vreau sa nu mai creda nimeni ca fiecare scrirere a mea contine persoanje, nu e adevarat, eu un singular ce are legatura cu mine. Tocmai d'aia, eu si tu.

Am deschis sezonul. Poftiti si zambiti impreuna!

| Musca si balamucul ei |

Nu pot uita ca vine vara. Deja sunt peste treizeci de grade in aerul ce cu greu il inspir si pamantul incepe sa miroasa a ciorba, sau a asfalt proaspat "vopsit". Ma bag la o runda de zambete atunci cand stiu ca ma plasez intr-un loc racoros. Invidiosii mi-au furat cateva frunze cu tot cu copaci, dar soarele se cearta cu umbra deasupra mea. Eu imi aleg necesarul.

Dimineata a inceput sa fie cam dura. Ma irita jaluzele prost concepute. Razele se duc prin ele si imi incearca pleoapele. Nu mai dorm dupa ce simt miros de caldura. Nu am aer conditionat, poate un tricou rupt cu care dorm, si uneori scap de toate "pijamalele", vreau sa raman eu si cu patul, sau aleg destinatia "pe jos".

Ce-as vrea sa simt? Miros de ceata, sa stiu ca nu supravietuieste oricine. Sa fie cum e noaptea langa mare. Vreau ca perdeaua sa fie de calitate, n-am nevoie de vapori, imi e de ajuns sa stingi tu becul.

Ahhh, e zi, e balamuc, e o musca, prima pe anu' asta. Imi vorbeste prin camera. Spune ca pana n-o prind nu se lasa. Alerg dupa ea si casa incepe sa se dezordoneze, am spart cana cu care imi incepeam dimineata, am facut ceva mizerie. Musca am prins-o langa geam, nu am lovit-o, am lasat-o sa zboare spre soare, sa se topeasca. Daca e inteligenta va zburda spre umbra, asta cat inca mai are aripi.

Ma mandresc cu starea de noapte, si nu uit anumite weekend-uri in care nici telefonul nu a sunat, doar fluvii ce s-au lansat din mine. E omenesc sa vina linistea odata cu luna. Eu m-am obisnuit cu dezordinea ordonata, cu venele incinse, cu mirosul ei, asta doar noaptea. Abia nu'si baga nasu' musca.

Hai ca eu inca scriu pe blog, iar tastele nu se mai apasa singure, mai ales cand o tipa, cu un nume usor de digerat imi tine calea. Ea doar ma'ntreaba, ea nu-mi vrea rau, cred ca m-a scapat de musca. Nu e umbra, nu? Si cum o cheama? Sau sunt mai multe? Poate's dobitoc, poate nu e nimeni. Iar poate?

Si ca sa nu-ti dau impresia ca as fi prea inteligent, iti spun ca azi m-am trezit treptat. Am facut flotari, genoflexiuni, "batai" cu mierea si cateva tentative narcisiste. Banuiesc ca mierea a suprins musca, dar pana sa ajunga la ea, m-a gasit pe mine...  m-a respins, nu m-a vrut... Ti-am zis ca nu ma duce capu'. Ce bine!

Iar tu musculito te rog sa te dezbraci, ia sa te prezinti inainte. Nu mai insista, ca tantarul deja mi-a comunicat. Ai consumat minutele retelei ca sa impacientezi furnicile, printre insecte nu e criza, doar oamenii isi exprima agitatia.

Nenea, pe blogul asta vezi doar balamuc, citesti aberatii, dar poti intelege lucruri din mine. Iti suna, sau doar se aude?

| Un tramvai mai ametit |

Tare greu sa ma ridic, m-am fixat intr-un scaun ce ma pune sa privesc totul de sus, nu vreau o coborare, nu vreau plutire, si nu vreau sa ametesc. Soaptele imi alcatuiesc concluzia, se crede ca sunt beat, eu "stau static", Pamantul se clatina.

Te intrebi ce cauta un tramvai prin gandul meu... s-a ratacit si el, a sarit de pe sina, are o alta cale, e haotic si nu-i e rusine. Nu vrea oprire si functioneaza ca si tine, cu aer. Se hraneste din gandurile noastre si ne inconjoara, ne duce la destinatie.

Tramvaiul vrea, dar omul e sucit, intoarce capul in trecut si nu poate reusi desprinderea, sunt niste lacrimi ce conduc imaginea, sunt copacii ce vor sa-si arate fata, sunt banii ce intr-o zi nu vor mai avea valoare, e iala ce curand se va inchide pe viata, e rugaciunea ce se va rosti pentru ultima data, e ea, cea pe care ai sarutat-o, candva, demult.

Tramvaiul asta nu e din visele vreunui schizofrenic, nu e nici imaginatia mea, el exista si se plimba prin ochii celor ce iau decizii. Un nimic inseamna mult intr-o anumita clipa. Iar babuta cu inceput de chelie pe care o zaresti asezata pe scaun e primul semn ca urmeaza o scurtatura. Iar frigul ce iti intra prin haine are un efect invers, te face sa te dezbraci, te agati de toate cuiele, te jumulesti si te imparti. Gol te zaresti in oglinda, dar tu ai doar geamuri, pleci ca sa stii ca poti veni, pleci spre cunoasterea normalizata, acum nu mai gasesti copii.

Am abonament, mi-am  permis sa urc in tramvai. Nu am vrut sa caut un scaun pe care sa lenevesc, mi-am clatit ochii cu alti ochisori, dar am dat si peste fete triste. Babuta? Era si ea, zambea ironic, s-a uitat l-a parul meu, mi-ar fi recomandat un pieptan, dar a citit pe fata mea ironia urmatoare.

Am promis sa nu ma imbat pana nu ajung in locatie, dar curba mi-a confirmat mahmureala, traseul meu se schimbase, gresisem numarul, eram neasigurat. Coborarea mea a fost repezita, dezamagit si transpirat am inceput sa merg, am parcurs pietrele si mi-au oferit batai inntr-o talpa, doar un picior a calcat accentuat.

Am ajuns leoarca, cineva imi picura apa calda din cer, iar un strigat ma anunta sa ma grabesc. Si eu si altii, toti am ajuns la timp, tramvaiul mi-a schimbat viata si eu pe-a lui.

Maine am sa merg tot pe jos, peste o luna nu o sa mai am abonament, o sa zbor.

| Cobor in sus |

Iar acest post este mai mult decat narcisist. Am sa-mi dau silinta in a folosi doar persoana intai si in a vorbi doar despre mine.

Vorbesc doar despre anumite momente din viata mea ce seamana izbitor cu o aglomeratie de oameni dezorientati ce nu se cunosc decat din priviri.

Voci ce-mi tipa in urechi si-mi zgarie auzul si asta doar pentru ca unii se cred prea destepti. Undeva e Dumnezeu si cineva vrea sa-l ajunga si sa-l detroneze. Vrea sa-L doboare si sa comande orice gand. El e mai special, ne lasa sa alegem noi cum vrem sa pasim.

Eu unu' cobor in sus si evit un pleonasm ce-mi place sa-l aud, iar apoi sa ma amuz. Imi place sa dau impresia ca lumea s-a sfarsit si ca am aruncat pana si ultima fila in foc, imi place sa se creada ca sunt scrum si sa pot cobori in sus.

Am ocazia de a plonja in sens invers si de a-i face pe dusmani sa inteleaga totul pe dos. Un joc de cuvinte evident orcarui ochi. Tu privesti, citesti, iti dai cu parerea, poate ma si critci, iar lucru' asta'mi place, imi da o satisfactie. Probabil iti pasa si prost as fi sa nu ma exprim.

Spuneam ca nu am sa vorbesc decat despre mine, dar nici macar nu am spus mare lucru. Poate ca mi-ar placea ca si tu sa faci ca mine, sa "inchiriezi" strategia mainilor ce nu se vad, dar pot atinge orice, a ochilor ce nu se vad, dar te pot tine minte, a gandului ce nu-l cunosti, dar pe care intr-o zi il vei regasi intr-un jurnal...

Cel mai negru punct e cel in care ai siguranta ca urci si-ti dai seama ca josul te trage, ai un magnet fixat pe spate la care nu poti ajunge, tu urci in jos....

Coincidenta face ca nimic sa nu fie intamplator, eu sa scriu, iar tu sa aplici. Asa e viata, invatam din lucrurile ce nu sunt grozave, dar se pot incerca. Daca ceva ne iese, continuam, ne e imposibil sa mai renuntam. Devenim dependenti si spunem ca ne place.

Am sa ma retrag deocamdata undeva, am sa cobor o scara, iar cand tu nu te uiti am sa urc, privindu-te cum tu inca astepti sa revin pe aceiasi cale... nimic nu e la fel.

Nu las nimic neterminat, doar ca accept altfel.

Acum muzica, a inceput ceva ce-mi place. O sa ma coboare-n starea de somnolenta, dimineata voi "urca" o noua idee acolo unde-i va fi locul.

Tu... poti merge liber si drept, poti pica, dar sa te si ridici. Ador sa-ti pot face cu mana, oriunde as fi.