| Singurul cadou special |

Si m-am bagat sa scriu, asta ca sa-ti satisfac curiozitatea si ca sa nu crezi ca vreodata te uit. Acum am 19 ani si am inceput sa numar zilele ce vin peste numar. Nu ma darama nimic si vreau sa stii ca ma simt cam la fel. Sunt doar un eu ce se priveste un pic diferit in oglinda, un eu ce se ingrozeste gandindu-se ca usor, usor, se va duce totul.

Pot inca sa spun ca sunt un copil, unul mai mare. Pot inca sa ma ating si sa stiu ca am pielea fina, ca nu am niciun rid, ca nu am fire albe-n cap, sau alte tampenii. Pot sa ma laud si sa spun ca nu port ura nimanui. As numara cazuri in care idiotii ar fi implicati, dar fiecare isi are iertare, eu le gasesc scopul si ii inteleg.

Ziua ce a trecut de ceva timp a zburat ca si mancarea din farfurie, sau ca sa fie ca pentru desert, ca cireasa de pe tort. Am zburat, dar am si pasit, am fost asaltat, nu cu milioane urari, dar cu atatea cat sa ma simt mai special.

Pana si posta romana mi-a expediat un plic "suspect" si am savurat fiecare cuvintel primit. Telefonul avea loc de multe alte sute de sms-uri, dar au ajuns si atatea, minutele consumate pe mine au fost destule si cineva a avut la propriu de platit. O tipa ce zburda prin locuri necunoscute mi-a cantat in telefon, iar mail-ul a fost cel care a hostat si altceva in afara de spam-uri.

M-am bucurat ca s-a stiut ca e ziua mea si nu am uitat ca totusi anumite voci si chipuri nu si-au facut prezenta. Ma bucur intr-un mod ironic ca nu am gustat din tortul gustos pe care nici nu l-am avut.

Cadourile au fost atat de multe incat va trebui sa mai dau din ele, desi e mai simplu sa spun ca au fost putine si bune.

Am asteptat ceva special, iar pentru acel moment nu aterizase nimic. M-am intristat cand mi-am dat seama ca toate "zborurile" se vor anula si am zis ca doar "m-am udat", sau m-am ametit, sau poate amagit.

Cum tipa lu' Banica nu mai face surpize, ci doar se afirma in felul ei si isi traieste viata, am zis sa trag o gura de aer rece si sa simt specialul. Vreau sa-ti zic ca nu am avut starea de spirit necesara, am tras si parca nici nu era aer, era poluat, era Ploiestiul intr-un curcubeu de "arome".

Am zis sa privesc in jur si mi-am dat seama ca nu era ceva "woow", ci doar lucruri aparent frumoase.

Se lasase intunericul, scoteam abur pe gura, ma plictiseam, iar o luminita imi spunea ca cineva se chinuie sa aterizeze. Nu vroiam sa dau importanta, credeam ca e prea tarziu.

Era intr-o forma diferita, era un mesaj pe care il puteau vedea si cel de langa mine, dar pe care doar eu il citeam, eram fericit ca se pot exprima lucrurile si altfel...

In cuvinte, in lucruri marunte, in aparente idiotenii si in premonitii ce sunt false minciuni, doar pentru a-ti starni buzele la zambet. A fost singura combinatie ce mi-a dat ziua peste cap si din noapte, am facut zi, am aprins becu', dar totusi am avut acel "ceva".

Un singu cadou ce l-am putut numi special, unu' in cuvinte indirecte, unu' ce nu-l stie oricine, din lucruri ce seamana a "coperta" de om.

Undeva... m-am regasit. Cuvintele tale, online-ul ce l-ai depasit prin realitate si specialul facut din lucruri simple... ai stiut... si inca stii...

Multumesc intai tie si apoi orcui.