Asculta Radio PROFI online

Mă prezint ca fiind un client pretențios! Când sunt la cumpărături merit toată atenția și am nevoie de servicii de calitate. Pe lângă avantajele pe care magazinele de proximitate Profi mi le oferă, mai există un bonus pe care-l îl iau în considerare și mă folosesc de el: MUZICA

Muzica din magazinele Profi e aleasă cu bun gust, iar spoturile/jingle-urile personalizate mă fac să înțeleg că e vorba de o întreagă rețea radio, împrăștiată în toată tara, care împărtășește aceeași muzică, în același timp. Am intrat pe site-ul Profi www.profi.ro și am găsit exact cireașă de pe tort, o informație de care mă pot folosi chiar și în acest moment. Am găsit Radio Profi! Un server online la care oricine are acces, iar muzica din magazine se poate asculta și acasă.

În timp ce-mi fac cumpărăturile, mi se pare absolut normal să am un ambient plăcut, iar muzica ce rulează în difuzoare să îmi dea o dispoziție de zile mari. Profi reușește!

Vocile din spoturi aparțin voice over-ului de la Radio21, dar in proiect se implică si un moderator de emisiuni ale aceluiași radio - Nicoleta Craciunesc.

Poți asculta și tu Radio Profi și astfel afli în timp real ce promoții sunt valabile!

Chiar în acest moment ascult Radio Profi Online :) !

Am trait s-o văd si p-asta! Profi si reclama

 În ciuda nenumăratelor critici pe care această reclamă le-a adus în prin promovare, scopul a fost/este unul bine ţintit, iar PR-ul şi-a făcut treaba temeinic. Nu e cel mai inspirat script pentru o reclamă, nici cel mai bun montaj, însă, se poartă ca replicile din reclame să devină un trend/vorba satului. Recomandată de către magazinul de proximitate Profi, reclama face furori cu o replică de senzaţie pe care nu o poţi uita aşa uşor: "Am trăit s-o văd şi p-asta!"


Acesta este reclama! Aveţi liber la comentarii!

Avantajele noilor magazine de proximitate Profi

Când spui avantaj din prima te gândești la anumite plusuri pe care un produs/brand, le stăpânește și le organizează pentru a atrage cât mai mulți clienți. Cu cât există mai multe avantaje, cu atât clientul, adică eu, este mai atras de idee și încearcă, chiar și din pură curiozitate să profite de serviciile oferite.

Avantajele noilor magazine de proximitate Profi, fac din mine un client dependent de calitate:

-magazinul se află în imediata vecinătate a locuinței

-card de fidelitate

-prețuri mici

-promoții

-produse fresh

O să aprofundez fiecare avantaj în parte pentru a mă face înțeles de toată lumea:

Magazinul se află în imediata vecinătate a locuinței - durează aproximativ un minut mersul pe jos până la magazinul de proximitate Profi. Sunt suficient de comod și nu îmi place să străbat orașul pentru produsele pe care mi le doresc. Cu ajutorul Profi, cumpărăturile mele sunt mai ușor de făcut și economisesc timp prețios pe care îl pot investi în alte direcții.

Cardul de fidelitate - Dețin un card de fidelitate pentru magazinul de proximitate Profi, iar asta mă face să înțeleg că sunt un client respectat. Cardul de fidelitate l-am procurat din magazinul Profi și după ce am completat datele mele, în mod corect, pe un flayer, a durat mai puțin de 48 de ore pentru ca fiecare cumpărătură să conteze în următoarele campanii.

Promoțiile - Eu, ca și client, am nevoie de produse la prețuri mici. Magazinul de proximitate Profi nu duce lipsă de promoții. Pe luna februarie am prins o reducere de până la 70% la mai mult de 100 de produse, astfel am făcut ceva economii, iar frigiderul a fost complet satisfăcut.

Produse fresh/proaspete - Este esențial acest avantaj! Am nevoie de produse ce se prezintă bine ca și imagine, gust și miros. Vreau prospețime și o am! Magazinul de proximitate Profi, m-a dat peste cap cu grill-ul. La orice ora pot să-mi cumpăr, cu maxim 16 lei, un pui abia scos din cuptor, deja condimentat, ambalat pe loc și servit cu întreaga familie în cel mai scurt timp.

Acestea sunt principalele motive pentru care eu aleg Profi. Din câte am înțeles nu toate magazinele de proximitate Profi sunt non stop, însă eu mă bucur de zona în care stau. În Ploiești, zona Malu Roșu, magazinul este non stop, iar personalul abia așteaptă să-și vândă marfa cu drag (asta fiind o calitate greu de găsit în magazinele din România).

UPDATE: Am mai scris despre Profi:   aici, aici, aici și aici!

Rolul lui 14 februarie în viaţa românului

 Încă mai visăm la America şi ne plac filmele subtitrate, că pe cele româneşti nu le înţelegem sau nu ştim să le apreciem. Nu avem nimic nou în ţara asta şi trăim pentru a consuma ceea ce exteriorul ne lasă se vedem. Da, suntem o ţară de consum, indiferent cât de productivi am vrea să fim.
 
 La români merg bine afacerile cu iubirea şi cu Valentine's Day-ul, încât aproape că mă simt obligat să mă opresc la o florărie pe 14 februarie şi să impresionez, doar pentru că aşa îmi dictează mass media, nu inima. Nu mai există partea în care lucrurile frumoase vin de la sine, ci doar ne chinuim şi aşteptăm să ne rezumăm la nişte date. Calendarul ne spune ce avem voie!
 
 Data de 14 februarie îşi face bine treaba şi nimic nu rămâne neexploatat. Se înţelege iubirea asta... ca pe o carne bună de consum, iar cine nu intră în tradiţie, pare a se feri să cotizeze către dragoste.
 
 Cei ce sunt singuri, au şansa de a-şi găsi marea dragoste şi chiar de a se căsători pentru 24 de ore. Tot felul de manifestări, stupide din punctul meu de vedere, care nu se aplică şi în alte momente. Asta e supărarea mea, că aşteptăm prea mult un moment, pentru a acţiona după cum simte inima, iar în cazul în care pe 14 februarie suntem dărâmaţi de vreo veste proastă sau dragostea nu se perindă pe la noi prin grădină, rămânem cu buza umflată şi sperăm la un viitor mai bun - cel mai posibil într-un alt Univers.
   Românul e sărac la buzunar. Ce-i mai trebuie României Valentine's Day? Nu putem dormi fără o sărbătoare catolică şi americană? Banii de la saltea şi de prin carduri se consumă şi ei pe bunuri de-o zi, iar adevăratele trebuinţe rămân nesatisfăcute. (întâi obligaţiile, apoi distracţiile)
 
 O cină romantică în doi, de Valentine's Day, e un prilej bun de bucurie şi iubire, dar asta nu înseamnă că doar pe 14 februarie iubirea e în "aer".
 
 Sper să nu ajung să tai curcanul de Ziua Independenţei şi să nu cânt imnul Americii, doar pentru că sună mai bine decât "adormirea noastră".
 
 Suntem ca nişte copii, facem ceea ce vedem la cei mai mari şi ne reeducăm în funcţie de ce ne dictează "mami şi tati".
  Sunt în dubii: Oare românul e mai activ din punct de vedere sexual/emoţional pe data de 14 februarie? Şi apoi ce se întâmplă? 24 februarie devine zi de abstinenţă? Post negru şi regrete eterne pentru dezvirginarea de proporţii?
   Am înţeles că se poartă dragostea la prima vedere şi uitarea cea de-a doua zi. Am evoluat în prostie şi ne grăbim să credem că funcţionăm la fel de repede ca mesajele instant de pe internet.
  Nu suntem pregătiţi pentru 14 februarie. O vom da în bară în fiecare an şi nu ne va păsa că doar aruncăm banii pentru momente incendiare şi forţate. Tradiţiile străvechi sunt pe cale să devină o istorie incredibilă pentru noua generaţie. Ne vom uita unii la alţii şi nu vom ştii dacă suntem americani sau români. Ne e ruşine cu noi?
  Ceea ce se reflectă în mediile online, dar şi offline, sunt doar creaţii imaginare - trăim o iluzie pentru care muncim în fiecare lună. Uităm să ne bucurăm  de ceea ce ne place şi sperăm ca plăcerea celuilalt să ajungă şi la inima noastră.
   Eu unul sunt concentrat pe a trăi clipe frumoase alături de cei ce-mi provoacă stări pozitive. Fug atunci când sunt valuri şi furtuni şi nu bag în seamă obiceiurile prosteşti ce vor să remarce o falsă iubire.
  Rolul lui 14 februarie în viaţa romanului se joacă pe marile scene şi se serveşte cu un vin ieftin la care s-a adăugat apă.
 
 
 
 P.S. În rest să curgă şampania! 

Fabrica de fericire

 Deşi îmi doresc o fabrică de fericire, în mintea mea nu reuşesc să realizez un contur al acestei minunăţii care ar schimba lumea. Avem fabrici nenumărate şi producţie cât pentru întreaga populaţie, dar nu avem încă  o fabrică de fericire. 
 
 Regret confuzia pe care mulţi o fac renunţând la valori şi construind imaginea unui produs pe baza emoţiilor şi a fericirii. Mă refer la acea băutură pe care cu toţii o cunoaştem, o consumăm, dar am vrea să renunţăm la ea. Undeva există o oarecare legătură. Sunt mulţi care încă nu au o percepţie clară despre ce înseamnă fericirea, iar dacă acest sentiment, dacă îl putem numi aşa, se nuanţează şi începe să existe într-un anumit individ - se poate crea o confuzie, o frică şi chiar o renunţare. Dar nu cred că vrea cineva să renunţe la fericire. Undeva, ar trebui să zacă o informaţie despre ce înseamnă fericirea şi cu ce se mănâncă ea. Prea multe cupluri se despart, chiar şi înainte de moarte, doar pentr a-şi împlini poftele carnale sau pentru a recunoaşte că singurătate e o alternativă mai blândă. Mă sperie societatea în care trăiesc şi sunt adeptul munţilor ce-mi lasă imaginaţia în toată libertatea ei.
 
 Fabrica de fericire ar trebui inventată de noi toţi, energie cu energie, o ecuaţie care trebuie să aibă un rezultat tot mai bun cu fiecare clipă trecută. Deşi există atâtea motive pentru care viaţa să-ţi pară o buda în care ne complacem cu toţii, undeva există şi o aerisire, un mic spaţiu pe care trebuie să-l mărim pentru a scăpa din blocajul numit obişnuinţă. Mintea are dreptul să combine lucrurile cum vrea, să ia elementele pozitive, să le exploateze şi să le împărtăşească cu cei ce ştiu să profite de oportunitate. 
 
 Cu toţii avem dreptul la fericire şi unde există posibilitate, există o piesă ce ajută la crearea fabricii.
 
 Cum putem începe realizarea acestei fabrici de fericire? Poate sună ca un extras al vreunui pocăit plin de manipulare şi putere religioasă, însă, dacă lucrurile sunt tratate ca atare, dăruirea necondiţionată ar fi suficientă pentru această fabrică de fericire.
 
 Stând cu mâinile în sân alegem să renunţăm la ceea ce ni s-a dăruit, la viaţă. Motivaţia e doar un steag pe care îl ridicăm pentru semenii noştri, ca ei să ştie că existăm şi că avem puterea să facem ceva.
 
 Fericirea ta are legătură cu fericirea mea? Sunt surprins de această întrebare primită din interiorul sufletului meu la care se lucrează la foc continuu pentru ca îngheţul exterior să nu aibă de câştigat. Fericirea este aceeaşi pentru întreg mapamondul, însă existenţa mai multor stadii ale aceleaşi manifestări, decid confuzia totală a celor ce vor să definească fericirea. Ea, fericirea, nu trebuie definită, ci trăită. Prin trăirea fericirii putem contribui la această fabrică, la care cu toţii am lucra cot la cot, şi am câştiga în mod egal.
 
 Eu sunt doar un alt frustrat care încearcă să-şi exercite drepturi de exprimare. Când scriu nu pierd timpul, ci mă simt conectat cu plăcerea mea. Mă simt fericit atunci când scriu - nu contează care sunt activităţile tale, contează ca tu să nu-l dereanjezi pe cel de lângă tine şi să te simţi bine cu tine.
 
 Stăm şi butonăm cu toţii despre ce anume vrea să însemne fericirea, însă comportamentul nostru în viaţă reală nu denotă ceva mai bun. Ceea ce suntem în spaţiul virtual suntem şi în viaţa de zi cu zi, cea care continuă să existe între pereţii ce ne adăpostesc/feresc de interacţiune.
 
 Va urma un "update" atunci când voi putea percepe ... mai mult.
 

Pozitivismul în faţa eşecului

 Mă pregătesc, încă din vârstă fragedă, pentru toate darurile scumpe, dar valoroase din punct de vedere spiritual. Îmi aştern în pagini neînsemnate un plan inteligent şi sper ca totul să decurgă exact ca pe ciorna ascunsă în buzunarul de la blug. Nicio hartă nu-mi poate ajuta destinul şi oricâte ţipete îndrumătoare aş auzi în spatele meu, nu aş întoarce capul să văd cine are drept asupra propriului meu destin. Poate că am urme de egoism şi îmi place să mă lovesc de probleme şi să le găsesc o rezolvare - însă am descoperit că nu mai avem timp pentru aşa ceva. mă simt limitat şi recunosc că sunt multe momente în care nu pot ţine pasul cu cei de aceeaşi calitate cu mine. Pic pe gânduri şi cineva îmi face haşuri asupra percepţiei. Liniştea se tulbură la prima mea acţiune şi sunt derutat, cer ajutor prietenilor, dar din vina mea, i-am lăsat în urmă, prea în urmă. Sufăr de o izolare completă şi oricâtă libertate mi s-ar da pe tavă, tot întâlnesc robotizarea şi răceala oamenilor.
 
 
  Libertate se referă la interacţiunea sufletului, dar printre fiare vechi nu poţi decât să cauţi un adăpost şi ziua de mâine.
 
 Când eşecul îmi face o vizită, îi specific faptul că nu e pe mâini bune, el nu înţelege şi insistă, ca în final să-şi dea seama cât de agresiv sunt în mentenanţa ce-mi provoacă lene şi sedentarism. Ar merge până la capăt cu mine, dar eşecul primeşte în mod repetat pozitivism la kilogram. E ca şi cum mă prefac că sunt orb, doar că să nu văd câte cifre trebuie să înapoiez băncii.
 
   Devin pozitiv atunci când am o motivaţie - când ştiu că rănile se pot vindeca. Mă simt ca într-un spital în care nu trebuie să dau spagă pentru a primi un tratament corect, oamenii se comportă frumos cu mine, dar nu primesc vizite...
 
  Dacă am prea mult pozitivism îndesat în spaţiu meu închiriat de viaţă, mă feresc în a-l arăta, de teamă să nu fiu catalogat drept copil. Şi ştiu, dacă eşti copil nu e o ruşine, doar că eşti exclus din programul de robotizare, iar toate şansele tale se nimicesc, pozitivismul arătând că nu poate face faţă.
 
 
  Un şut în fund eşecului şi o bună administrare a pozitivisumului. Un vals unde doar roboţii se calcă în picioare!  

La semafor

 Aşteptările din viaţa mea ajung să primească o stagnare, deşi, în ochii multora sunt o stea ce nu cade de pe cer, ci doar luminează mai greu. Semaforul la care aştept e montat special în drumul meu, e ca un popas fără alegere, un fel de obligaţie repetitivă ce se încadrează pe toate benzile unei singure autostrăzi - viaţă.
 
 Cunosc ceva culori, însă nu am talentul special pentru a întinde pe o pânză creaţia mea imaginară, semaforul doar mă pune în limitări, mă aduce în reverie şi îmi îngroapă copilăria în vechile suburbii. Printre porumbeii ce zburdă pe cerul eliberat de norii parcă plânşi, tot se mai amestecă o cioară. Mă întreb, oare cine a pus cioara asta în peisaj? Şi cine spune că cioara nu e bună?
 
 Încalec răul şi mă pun pe fapte uriaşe, sper să depăşesc în inteligenţă un copil ce merge în patru labe şi să-mi dau seamă că doar prin fugă am să reuşesc. Dominarea subită a gurilor rele mă îndeamnă la tăcere, iar unde vocea mea se vrea a fi impunătoare, îmi sparge cineva farfuriile în cap - am uitat să le spăl.
 
 La semafor am primit primul sărut, dar şi primul şut în fund. Pentru că nu am ştiut unde îmi ţin ascunsă adevărata faţă, au fost momente când a trebuit să aştept chiar şi pe verde. Mozaic alambicat şi trafic plin de beţivi ce-mi liniştesc apetitul pentru distracţia de moment. Rapiditate în cuvinte şi-o lustră ce nu se aprinde. Lumânări în loc de leduri şi semafoare ce nu se dăruiesc nici duşmanilor.
 
 Un semafor e ca o lecţie de viaţă, e ca şi cum tu ai fi privitorul, iar viitorul ţi l-ar fura următorul, cel care te-a păzit şi te-a atacat în mod intetionat. Vieţile se strică, iar destinul dă eroare, nu-i ies calculele, virgulele apar, iar metematica e doar în scris şi în ultimele pagini, cele ce conţin cuprinsul şi rezolvările.
 
 Verdele e pentru cei corecţi, roşul e plin de furie şi ghinion, iar galbenul aparţine ţării în care supravieţuiesc datorită unui miracol, o ironie subtilă pe care unii o aruncă asupra neamului. Aştept să primesc o amendă şi să învăţ semnele de circulaţie.
 
 
 
 Şi cu toate legile în vigoare, nu suport să-mi dicteze nimeni alegerile!