La semafor

 Aşteptările din viaţa mea ajung să primească o stagnare, deşi, în ochii multora sunt o stea ce nu cade de pe cer, ci doar luminează mai greu. Semaforul la care aştept e montat special în drumul meu, e ca un popas fără alegere, un fel de obligaţie repetitivă ce se încadrează pe toate benzile unei singure autostrăzi - viaţă.
 
 Cunosc ceva culori, însă nu am talentul special pentru a întinde pe o pânză creaţia mea imaginară, semaforul doar mă pune în limitări, mă aduce în reverie şi îmi îngroapă copilăria în vechile suburbii. Printre porumbeii ce zburdă pe cerul eliberat de norii parcă plânşi, tot se mai amestecă o cioară. Mă întreb, oare cine a pus cioara asta în peisaj? Şi cine spune că cioara nu e bună?
 
 Încalec răul şi mă pun pe fapte uriaşe, sper să depăşesc în inteligenţă un copil ce merge în patru labe şi să-mi dau seamă că doar prin fugă am să reuşesc. Dominarea subită a gurilor rele mă îndeamnă la tăcere, iar unde vocea mea se vrea a fi impunătoare, îmi sparge cineva farfuriile în cap - am uitat să le spăl.
 
 La semafor am primit primul sărut, dar şi primul şut în fund. Pentru că nu am ştiut unde îmi ţin ascunsă adevărata faţă, au fost momente când a trebuit să aştept chiar şi pe verde. Mozaic alambicat şi trafic plin de beţivi ce-mi liniştesc apetitul pentru distracţia de moment. Rapiditate în cuvinte şi-o lustră ce nu se aprinde. Lumânări în loc de leduri şi semafoare ce nu se dăruiesc nici duşmanilor.
 
 Un semafor e ca o lecţie de viaţă, e ca şi cum tu ai fi privitorul, iar viitorul ţi l-ar fura următorul, cel care te-a păzit şi te-a atacat în mod intetionat. Vieţile se strică, iar destinul dă eroare, nu-i ies calculele, virgulele apar, iar metematica e doar în scris şi în ultimele pagini, cele ce conţin cuprinsul şi rezolvările.
 
 Verdele e pentru cei corecţi, roşul e plin de furie şi ghinion, iar galbenul aparţine ţării în care supravieţuiesc datorită unui miracol, o ironie subtilă pe care unii o aruncă asupra neamului. Aştept să primesc o amendă şi să învăţ semnele de circulaţie.
 
 
 
 Şi cu toate legile în vigoare, nu suport să-mi dicteze nimeni alegerile!
 
 

| Fata cu ochelari |

Ma tin de cuvant, i-am promis mintii ca am sa scriu si despre asta. Nu refuz nimic, mai ales cand imi miroase a bine. Imi e foame, dar vreau sa-mi asigur si o portie de apa rece, vreau sa mi-o aduci tu. Poti urca cateva etaje bune, sau poti fii spontana.

E o diferenta de la fata de sub dus, la cea care se afiseaza in public cu niste ochelari ce ascund o senzualitate usor de remarcat. Ma minunez, buzele acelea carnoase nu le intalnesc la prea multe. Recunosc, aproape la niciuna. Scriu ca sa compensez ceea ce nu exprim verbal. Nu e vorba de timiditatea, pe ea am lasat-o undeva in copilarie, e doar ceva prea subtil ca sa iti spun pe fata. Nu e genul meu.

Stii doar, una e sa fii bunaciune si alta e sa fii frumoasa. Imi place cum mirosi, iar gustul tau aduce o schimbare. Nu trebuie sa te rastesti, te inteleg si in soapta. Ar trebui sa tremur dupa ce se-nchid luminile, dar starea ta imi perforeaza simturile. As recunoaste efectul de drog, dar tu pui pe masa prea putin. Nu cunosc nimic, dar nimicul ma citeste in palma. Nu tu esti nimicul!

Fata asta e indragostita, plange cand nu se mai simte iubita, si pot declara ca e cat se poate de normala. E sensibila, cam prea frumoasa pentru varsta ei, e o piti desteapta. E cea careia ii place jocul, dar care nu inghite norocul, decat pe-al ei. Nu da nimic, asteapta, vrea ca din cer sa cada fiecare cuvant, fapta, si fericire.

Daca trag perdeaua, si daca zidesc si un perete, si daca inchid si ochii, atunci ma izolez! Totusi ma multumesc cu o voce ce strica tacerea. Se rade cam mult si nu se mai termina, zboara totul, iar timpul nu trage de timp!

Pasionatii de iubire au dreptul la libertate, cei ce cunosc ura pot spune ca au stricat trairea. Si de ce cu ochelari? Poate ca sa vada viata mai bine! E de ajuns sa vrei, nu-i suficient sa poti!

Si sa lasi si tu apa sa curga mai mult, nu era suficient de rece, nu atat cat sa cred c-ai adaugat si gheata. Nu's pretentii, dar ochelarii tai vad detaliile, ajuta-ma sa am aceeasi sursa cand raman in bezna. Sau sa folosesc un plural?

Tot ce stiu e ca nu'i porti mereu, ochelarii raman sa zaca undeva, imprastiati fara voia ta, iar ochii tai raman sa exprime ceea ce nici tu n-ai stiut sa-mi spui direct!