Am rămas doar eu

Am rămas doar eu. Ciudat, mai ales că mi-am propus un eu și tu. Am rămas doar eu. Tu... Nu știu. Cred că nici nu ai fost sau nu mai ești acum. Sau ești, dar nu pentru mine. Sau ești, dar te lupți să nu mai fii!

Nu i-am mai spus nimic minții mele. Nu m-am mai îmbătat cu iluzii și n-am mai presupus nimic. Am fost pus în situația de a mă descoperi pe mine. Trebuia să plec eu, dar ai plecat tu. Nu știu dacă să-ți mulțumesc sau să te urăsc. Adevărul e că îmi e dor de tine și de toate conversațiile alea nevinovate. Îmi e dor de noi doi, oricât de toxică ar fi afirmația asta pentru creierul meu. Îmi e dor să mai vorbim.

Te-am tot căutat și nu ai mai răspuns. Ai transformat căutarea mea într-o scenă de disperare și ajunsesem să fiu privit cu ochi răi de tine, tu cea care erai toată doar un zâmbet atunci când ne vedeam. Știu, trebuie să fiu un tip matur, cu perspective, orientat pe carieră și să rup toate nimicurile astea romantice. Îndrăgostelile astea nu's decât în basme și-n filmele cu supereroi.

Ai avut dreptate! Sunt defect! Am avut senzația că te găsisem și că nu mai aveam nevoie de nimeni și de nimic. Se pare că am fost doar un copil care voia să se joace, iar jucăriile i-au fost furate, așa, peste noapte.

Cuvintele astea nu sunt despre amor și nici despre suferință. Am trecut inclusiv de purgatoriu și contrar celor spuse de mulțime, am simțit să te aleg pe tine. Și nu regret nici măcar o clipă dintre cele petrecute cu tine, chiar dacă acum sunt momente în care încă doare sau în care efectiv am impresia că te văd în toate femeile. Asta îți doreai, nu? S-ascult piesa de la Taxi și să te văd, oricând și oriunde, doar pe tine. Ți-a ieșit! Și chiar foarte bine. Și da, ai fost și zen pentru sufletul meu și oază de liniște, dar mai ales ai fost acel tu care mă completa. Dacă nu erai tu nu știam s-ascult Freddie Mercury și Elton John așa cum o fac acum! Am playlist-ul plin de tine, încă! Dacă nu erai tu nu mă vedeam la volanul unei mașini... sunt multe pentru care nu am cum să-ți mulțumesc. Nu am cum pentru că sunt blocat, la propriu. Eu singur m-am blocat - sau așa ai putea spune tu.

Ți-am mai dedicat cuvinte, dar mi-ar permis să le șterg, doar că să nu pară că doar eu sunt disperat. Recunosc c-am greșit, dar nu știu sigur cu ce. Cu tot? 

Mi-a amorțit sufletul de la o vreme. Sper să dea căldura mai repede că nu mă mai recunosc. De fapt, nici pe tine nu te mai recunosc. 

Când te-am văzut ultima dată, acum, de curând, când încă dormeam pe mine, la propriu, mi-a luat aproape o secundă ca să îmi dau seama dacă ești tu. Creierul meu tot încerca să șteargă fișierele care te conțin pe tine - probabil din cauza asta nu-mi mai răspunde atât de repede. Mi s-au aprins toate alarmele și m-am tot gândit dacă să mă opresc sau nu...

Aș fi vrut să mă așez lângă tine, să-ți spun mai mult decât un mulțumesc. Să te îmbrățișez. Ce dor nebun îmi e de îmbrățișarea ta! Dar nu. Am mers mai departe, chiar dacă mi-ai răvășit gândurile și sufletul. Am fost tentat să te sun, să te mai caut, să... dar mi-am adus aminte că nu-mi mai răspunde puștoaica aia îndrăgostită, ci femeia care nu mă mai vrea în viața ei... doar pentru că tu ai ales să te iubești pe tine. Nici nu știu ce înseamnă asta! Am căutat vinovați si mi-am răcit gura cu explicații, totul până când mi s-a părut că nici măcar un pact cu Diavolul nu m-ar fi ajutat. Așteptarea mea a fost doar un exercițiu de imaginație, doar un strigăt de ajutor către sufletul meu rămas undeva unde îi era frică. 

Țin să te anunț că toți cei din jurul meu mă "obligă" să renunț la treaba asta cu "eu și tu". Cică oamenii au nevoie de nenumărate iubiri pentru a ajunge la profunzimea iubirii. Eu îi contrazic și astăzi, când încă mai cred că sufletul pereche poate veni oricând și nu e nevoie de vreo numărătoare. 

Îți zic zâmbet și tu știi că despre tine scriu. Că ție îți vorbesc. De fapt, toți știu asta. De m-ai vedea cum zâmbesc când mă uit la pozele cu noi doi! Apoi, după câteva minute în care am senzația că urmează să primesc un mesaj de la tine, mă trezesc brusc la realitatea și închid fereastra aia cu amintiri. Sunt singur când adorm și singur când mă trezesc. Sunt doar eu cu mine și pare că nu e imposibil. De fapt e chiar mai simplu. Doar că mie îmi plăcea cu tine. Ție nu?

Textul ăsta e posibil să-l citești prea târziu. Până atunci... ce simt pentru tine va fi tot mai puțin coerent pentru sufletul meu, dar voi ști că măcar a fost ceva.

Aș fi pus pariu că te întorci. Aș fi pus pariu că îți e și ție dor. Aș fi jurat că nimic nu ne-ar fi putut opri. Am fost un idiot și mi-am permis să te iubesc. Oare-ai fugit sau...?

Te-am așteptat de nenumărate ori în gară. M-am rugat să te reîntâlnesc și să ne mai dăm o șansă. Dar zilele... lunile au trecut și tu te-ai asigurat că nu ne mai intersectăm. Treptat am început să cred tot mai puțin la o reîntâlnire, mai ales că tu nu mai erai chiar zâmbet, ci o fată pe care eu o recunoșteam tot mai puțin. Apoi te-am zărit și mi-am adus aminte de tine, de noi si de toate momentele pe care le-am petrecut, de toate trenurile care ne-au ajutat să fugim atunci când era cazul - fugeam de alții, nu unul de altul. Totuși poate tu ești fericită acum!

Nu știu cât va mai persista dorul ăsta de tine, dar știu clar că telefonul meu nu e niciodată pe silențios pentru tine. Ești încă pe lista aia cu prioritate maximă și n-am ratat niciun apel de la tine - tu n-ai sunat, știu!

Îmi găsesc cu greu locul în perioada asta și e pentru prima dată când sunt doar eu. N-am fost niciodată atât de eu și de singur. Am ajuns să-mi petrec timpul cu mine, cu seriale și/sau răsfoind cărți de dezvoltare personală. Ies cu oameni pe care abia de-i știu... și vreau doar să treacă un timp, un timp în care sa nu mă gândesc la tine. Nu vreau să apară o altă ea. Nu vreau să-ți fure alta locul. Nu, nu ți-l va fura! Tu ești tu.

Am tot mai puțini prieteni buni și chiar și cei mai buni par să fie sensibili în perioada asta. Și dacă sunt defect e posibil să rămân doar eu de tot. Probabil că prietenii adevărați nu pleacă niciodată.

Eu, în singuratatea mea, am prins drag de străini. Zâmbete străine și oameni care și ei sunt la fel ca mine... doar ei. Oare ce mai faci tu? Cine sau ce se plimbă prin penthouse-ul minții tale?

Am să mai scriu. Tot aici. Data viitoare.

Era să te pierd

Da, era să te pierd, suflet drag, pe tine, cea pentru care am tânjit, cea pe care am dorit-o dincolo de orice altă alegere, dincolo de orice temelie care s-a zguduit pentru că tu erai singurul început, singurul în adevăr și iubire pură, din cap și până-n picioare. Tu, o floare.

Scriu aici pentru că știu că e un tărâm aproape virgin, pe care nu calcă oricine. Ți-am făcut loc aici pentru că ești tot ce am și ce-mi doresc. Să nu sune copleștitor, dar chiar era să te pierd!

Te vreau pentru că te știu și te știu pentru că te-am cunoscut, dar mai ales te-am ales pentru că te iubesc.

Nu știu a scrie rânduri multe aici. N-am mai revenit de ani de zile. Ceva s-a întâmplat, știm bine ce, pentru că tu ești chiar tu și asta ți-o spun fără să mi se împleticească mintea, fără să am vreun gând idiot, doar iubirea pe care am construit-o de la prima îmbrățișare în beznă, doar noi doi și căldura buzelor noastre care se voiau mai aproape, mai repede, pentru prima dată. Pentru primul film, probabil cel mai plictisitor, dar cea dintâi sărutare.

Era să te pierd din prea mult egoism, din cauza felului meu de a-ți spune un te iubesc agresiv, printre dinți, neasumat, fricos sau deloc. Iar când uit să te iubesc, te pierd, puțin câte puțin. Și uneori taci. Și nu dai semnale.  Sau... ba da!, dai toate semnalele din lume, doar că am fost orb o vreme și am avut nevoie de semne, fizice... și sufletești ca să mi se facă un gol în stomac și să nu te mai am pentru câteva clipe. O clipă fără tine mi-a fost suficientă pentru a-mi da seama că tu ești. Tot o floare.

Și nu uita că ți-ai dorit să mi te doresc doar pentru mine. Știi care e partea frumoasă? Că te simt tot mai intens atunci când știu că era să te pierd. De tot! Să pleci? Să pleci. Rămâi. Rămâi doar dacă și tu simți așa cum eu îți scriu. Și simt că nu vrei să pleci și doar sufletul îmi spune că era să te pierd. "Era" e la trecut. Ce bine!

Ar fi fost simplu dacă nu te iubeam, dacă nu aveam povești și planuri de trăit împreună. Dacă nu am fi fugit pentru că așa am simțit. Pentru că așa ne-am planificat, rând cu rând, fiecare acțiune. Fiecare contract. Fiecare bilețel. Fiecare regulă pe care ne-am hrănit-o cu izolarea și drogarea noastră. Îmi place să fug doar cu tine. Dacă nu ne mai place ceva, fugim împreună. Hai, vii, oaza mea de liniște?

Și mi-aș opri telefonul doar pentru noi, doar pentru a nu pierde următorul tău zâmbet. Da, zâmbet, despre tine vorbesc și toți știu asta. Doar despre tine și despre noi. Ce idiot, eu, om în toata firea, doar un copil ce n-ar face nici doi pași dabușilea fără tine - asta pentru că eu așa iubesc.

Însă dacă vei alege să pleci și să mă uiți, să mă lași și să te pierd, voi ști că n-am iubit până la tine și nici după tine. După tine ar fi doar potopul.

 Iar dacă ai să pleci, să nu uiți să-mi lași puloverul, acel pulover, ca să-mi țină de cald în lipsa ta, atunci când doar vei rătăci, iar eu te voi aștepta...

Dar să nu pleci, pentru că nu! Pentru că nu despre a te pierde e vorba, ci despre faptul că era să te pierd, iar acum m-am trezit și sunt doar cu tine, doar eu și tu. Noi doi.

P.S. Vezi că e cam larg puloverul, gen încăpem amândoi în el!

Când copilul întâlneşte pornografia

             Pornografia are acces nelimitat pe internet. Locul ei se află pe fiecare pagină comercială şi chiar dacă pare nevinovată, copiii interpretează diferit astfel de contexte.

            Jocurile precum leapşa, lapte gros şi monopol, ţările, săritul coardei, ba chiar şi pititea, sunt tradiţii copilăreşti uitate în cărţile pentru poveşti. Copiii manifestă un interes accentuat pentru tehnologie şi internet. Tabletele, telefoanele şi laptopurile îşi fac apariţia în viaţa lor din fragedă vârstă, afectându-le copilăria şi buna dezvoltare psihică. Un copil are nevoie de o bună percepţie a realităţii offline. Socializarea trebuie să se facă la faţa locului şi să existe interacţiune fizică în mod zilnic. Din păcate cei mai mulţi copii uită să se mai despartă de internet şi navighează în neştire. Caută informaţii eronate şi sunt redirecţionaţi către site-uri cu un bogat conţinut pornografic.

            Putem face chiar şi căutări nevinovate pe marele Google, motorul de căutare de care orice copil ştie şi de la jocuri cu maşinuţe să aterizăm la jocuri cu păpuşi, iar de acolo, către un tărâm necunoscut al unor jocuri pline de scene pornografice.

            Sado-masochismul este exprimat în mod exagerat prin jocurile destinate copiilor. Da! Copiii pot avea acces la astfel de jocuri cu doar un clic, fără niciun fel de avertisment sau de o confirmare de vârstă. O astfel de greşală pe care administratorul site-ului o face în mod intenţionat, îl poate costa pe micuţ copilăria sau chiar viaţa.

            Copilul poate deveni interesat de ceea ce a regăsit pe internet. Spune la grădiniţă/şcoală şi primeşte şi mai multe direcţii. Se ascunde de părinţi, iar pe furiş navighează în defavoarea lui. Încă de la varste fragede, copilul este bombardat de televiziune cu ştiri ce nu-şi au locul. Internetul vine ca o completare, o confirmare a ceea ce nu a fost suficient de credibil pentru un singur mediu de informare.

            Copilul se împrieteneşte cu tehnologia. Facebook-ul îi este la îndemână şi îşi face un cont pe această reţea de socializare. Părinţii ar trebui sa fie atenţi la activitatea copilului desfăşurată pe internet. Facebook-ul nu poate elimina toată pornografia pe care anumiţi utilizatori o împart în mod dorit cu cei ce sunt dornici de socializare. Din neştiinţă, copilul poate intra în interacţiune cu persoane dubioase ce nu ar trebui să existe în libertate.

            Ce poţi face pentru a-ţi proteja copilul de pornografia de pe internet? Nu îţi poţi refuza copilul şi nu vrei să se simtă izolat sau discriminat. Cum toţi copii au acces la internet, vrei ca şi al tău copil să ştie să facă anumite operaţiuni pe internet. Nimic greşit până aici. Părintele nu poate sta non stop în cameră cu copilul, iar nesupravegherea are urmări grave, mai ales la vârste copilăreşti. Pentru a-ţi proteja copilul de oameni dubioşi şi/sau de site-uri ce conţin material pornografic, există programe dedicate ce oferă monitorizare şi restricţionare asupra calculatorului. Este adevărat că pentru astfel de programe trebuie să investeşti un ban, însă, fiecare bănuţ îşi are menirea în astfel de cazuri. Programele de acest gen îţi feresc copilul de pornografie, dar te ajuta să-i creezi şi un mediu mai bun de lucru, ba chiar să-i aduci anumite sugestii navigării sale: site-uri surpriză, jocuri pentru stimularea atenţiei şi informaţii de cultura generală.

            A nu se omite: informaţia a devenit tot mai multă şi de proastă calitate. Ca un bun părinte e bine să-i oferiţi copilului cele mai bune direcţii, chiar dacă România promovează un model de joasă speţă, fără studii superioare şi cu gramatica la pământ.

Atenţie! Era să mă calce maşina!

Civilizaţia în trafic este obligatorie. Atât pietonii, cât şi cei care se află la volan, trebuie să respecte regulile de circulaţie pentru a evita evetualele accidente. În Ploieşti traficul a devenit mai aglomerat decât în Bucureşti. Poate părea dubioasă comparaţia, însă realitatea ar putea lămuri pe oricine.

            La o trecere de pietoni nesemaforizată, după o aşteptare de un minut (nu mi-am riscat picioarele, ci am rămas într-un calm permanent), o maşină a decis să-mi ofere prioritate, aşa cum era şi normal. M-am uitat în ambele direcţii, am traversat primul sens, iar când am ajuns în a doua jumătate a zebrei, o maşină de fiţe ce venea din partea stângă, a intrat în depăşire şi mi-a raşchetat hainele. Am rămas şocat şi am încercat să văd ce maşina era. Un Audi cu număr de IF. Un tâmpit grăbit care avea chef să dea cu subsemnatul sau chiar să facă puşcărie. Dacă de această dată a scăpat fără pedeapsă, poate data viitoare va rămâne fără carnet.

            Şi în postul anterior vorbeam despre proşti şi nici acum nu mă pot abţine să nu-i bag în seamă. Cred că-i fac prietenii mei şi le dau să citească codul rutier plus bonus, codul bunelor maniere.

            Îmi plăcea să cred că sunt în stare să travers strada fără să îmi tremure picioarele, dar când la volan se afla un individ cu probleme psihice, mai bine rămân pe trotuar şi trec pe la un semafor - deşi există riscuri şi în astfel de cazuri.

            Nu ne permitem luxul de a fi călcaţi de o maşină. Sistemul sanitar e la Pământ, iar groapa costa şi ea nişte bani buni. Bugetul ar putea să îndrepte ceva bani spre monitorizarea tuturor trecerilor de pietoni din România. Chiar dacă ar exista ideea de Big Brother, la noi nu merge decât cu frică şi intimidarea, dacă nu, acceleraţia e singura mamă. Punem camere de supraveghere şi mai hrănim ceva guri cu ceva mii de locuri de muncă.

            Dacă ai fost martorul unui accedent rutier, dacă era să te calce maşina sau dacă anumiţi bolizi îţi intimidează circulaţia, e bine să spui mai departe pentru a mai tăia de pe lista câţiva prosti.

Când prostului i se dă puterea

            Când prostului i se dă puterea se ajunge la România de azi. Nu mă refer strict la puteri mari în stat sau la vreo formaţiune politică, nici la vreun individ ce mai are puţin şi-şi pierde corabia. Eu vreau să atac mica iscoadă de după a mea perdea ce se lasă purtată de vântul toxic al căldurii fără ploaie.

            Dacă acum ceva vreme, mâna unui individ stătea întinsă în faţa unui magazin, acum, acelaşi individ, te poate domina, deşi tu nu eşti în stare să realizezi cum a făcut asta. Ei bine, ai văzut că lipsa lui s-a simţit o vreme, ba chiar a fost curăţenie omenească şi bun simţ. În tot acest interval bine organizat, omuleţul plin de vise, a tras din greu, cu ambele mâini, pe la străini. A prins ce-au aruncat alţii, ba chiar a făcut România o ţară fără calitate, iar în cele din urmă, când soarele a decis că trebuie să apună o astfel de atitudine, prostul s-a întors pe meleagurile pline de criză şi şomeri. Acesta e doar un exemplu al prostului plin de aur şi îngropat în maşini şi motoare pe care le conduce, deşi nu ştie să scrie decât "BUNĂ FRUMOASO" pe vreo reţea de socializare.

            Nu tot prostul a gustat din ceea ce străinul a lăsat la vedere. Sunt nişte mici nemernici, rămaşi în România, care au funcţii bănoase şi care nu acţionează în niciun fel, chiar dacă fişa postului are obligaţii cu nemiluita. Prostul are puterea în mâinile sale şi nimeni nu poate face nimic. Nepotismele au o mare valoare în România, iar în funcţie de context te doare inima sau unde nu te plouă. Ambele cazuri provoacă sechele pe viaţă. Unii au potenţa, dar nu au puterea, alţii stăpânesc, dar nu ştiu să se ţină de promisiuni.

            Absolvenţii de facultate, profesioniştii în arte şi cei ce ar putea ridica ţara, pleacă pentru o veşnicie, în ţări străine. Prostului să-i fie ruşine pentru imaginea şi motivaţia formate în ultimii zece/douăzeci ani. De unde să mai culegem, dacă nimeni nu vrea să dea cu sapa? De ce să mai producem, când produsele noastre sunt direcţionate către export? De ce să mai luptăm, când ei au arme, iar noi suntem nişte coate goale? Unde sunt alternativele?

            Indiferent de votul pe care îl acordăm, sistemul este acelaşi. Taxele cresc pe zi ce trece, salariile scad, totul se leagă pentru o Românie destrămată.

            Vorba lui Creangă "Sunt prost, dar când mă uit în jur prind curaj", are nevoie de modificări serioase, în caz contrar, se va produce o confuzie între cei cu IQ şi cei cu speranţă. Am putea să ne numim prosti cu toţii, dar m-ar durea să jignesc vreun inteligent cu două clase, ce-şi poartă afacerea pe propriile picioare, chiar dacă totul se rezumă la un masaj erotic dus spre prostituţie. Zic aşa: Sunt atât de deştept încât nici ţara nu mă vrea!

            Feţele televizate şi cu puterea-n mâna, joacă un rol de aur: Rolul prostului care-a rămas aşa! Cultura nu se măsoare în puncte de audienţă şi nici kilogramele nu au un cuvânt de spus în semn de apărare. Ne-am obişnuit cu prostia şi nu rezistăm fără o ştire mondenă dusă spre extrem, fără un ziar care pe prima pagină tipăreşte noile dotări ale unei proaspete generaţii.

            Să fii prost, e un dar în România!

Zen de duminică

             În dezordinea şi haosul continuu în care ne-am obişnuit, ca nişte roboţi ghidaţi de gurile ce ne conduc, am ajuns să facem dintr-o zi de sărbătoare, aşa cum este fiecare zi de duminică, o tensiune dusă la extrem, o roată ce se învârte, deşi nu produce decât acte negative, înzestrate în a genera ceea ce vedem la ştirile de la ora cinci.

            Duminica nu se regăseşte ca zi de odihnă, ci ca o trecere dintr-o săptămână în alta. Şi dacă suntem în vacanţă, timpul ne este rezervat şi activităţilor ce nu includ relaxarea - ne doare, dar nu recunoaştem. Duminica puţini mai sunt cei care servesc masa în familie, care merg la biserică sau care se plimbă prin parc din dorinţa de a a junge la un nou prag de spiritualitate. O variantă mai simplă? Dăm cu bâta-n baltă!

            Incep să cred că ne place agitaţia şi suferim de un tic instinctual ce ne provoacă la şi mai multă acţiune, chiar dacă timpul ne este rezervat somnului sau relaxării. Aleg cuvântul fericire şi îl pun în balans cu o globalizare a "soldaţilor" plini de interese, îmbrăcaţi la costum şi care nu întind mâna săracilor.

            Când mintea se odihneşte, fericirea se regenerează. Unde nu există decât consum, viaţa se scurge fără să clădească clipe de preţuire.

            Mă aşteaptă maşini grăbite, indivizi care se ceartă, hoţi îmbrăcaţi în cerşetori, alarme care sună fără motiv şi nebuni ce-mi vor îmbrăţişarea, chiar dacă nu e FREE HUGS. Ultima parte o programez pentru fiecare moment, restul e trecut într-o agendă veche pe care o ţin la întuneric.

            Sunt un zen de duminică.

Ploieşti. Martor la tentativa de suicid

 Poză cu Virgil la prima lui tenativă de suicid, 

strada Zimbrului, zona Malu Roşu, Ploieşti.

            Am fost martor la tentativa de suicid ce s-a desfăşurat azi noapte, în cartierul Malu Roşu, pe strada Zimbrului. Un individ, pe nume Virgil, s-a căţărat pentru a doua oară pe un bloc cu patru etaje pentru a-şi lua viaţa. Era trecut de miezul nopţii, iar Virgil înjura de mama focului, încercând să atragă atenţia şi să-şi spună durerea. Tot mai mulţi oameni s-au adunat la faţa locului pentru a vedea despre ce e vorba.

            Poliţia, ambulanţa şi pompierii au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a convinge bărbatul să coboare de pe bloc. Virgil, însoţit de alcool, a început să-şi verse frustrările şi să dea vina pe Ramona, soţia/concubina lui cu care, din câte am înţeles, are şi copii, pentru viaţa de nimic pe care o are.

 La prima tentativă de suicid a lui Virgil,

 Ramona dădea declaraţii pentru televiziunile locale. 

            De ce s-a urcat Virgil pe bloc? Sunt mai multe motive la mijloc. Din ceea ce spune bărbatul care ameninţă că se sinucide, Ramona a declarat pentru televiziunile locale  că soţul ei a tăiat-o cu lama şi că îi e frică să mai trăiască alături de el. O situaţie cumplită! Virgil a început să dea detalii din viaţa intimă şi a recunoscut că obişnuieşte să ia lumea la baiatie, ba chiar a ameninţat că face "măcel" dacă se pune cineva cu el.

            Închipuiţi-vă următorul tablou: un bărbat de cel mult 33 de ani, cocoţat pe acoperişul blocului, fumegând dintr-o ţigară şi făcându-şi curaj cu alcool. Pentru că era la a doua încercare de suicid, lucrurile au fost uşor familiare. Prima scenă s-a terminat în condiţii de siguranţă, însă, în acest caz, pe timpul nopţii, într-un moment în care nimeni nu se aştepta, Virgil a decis să îşi pună capăt zilelor. S-a aruncat in gol de la etajul patru fara să-şi anunţe căderea cu vreo replică.

            Ambulanţa, aflată la faţa locului, a intervenit de urgenţă. În cădere, individul a întâlnit crăcile unui copac, iar ţigara aprinsă a reacţionat ca un foc ieftin de artificii. Trupul lui Virgil se zbătea între viaţă şi moarte, iar multe voci îl întrebau de ce a procedat aşa. Din ultimele informaţii am aflat că Virgil a scăpat cu viaţă, dar are toate şansele să-şi repete isprava.

            Poliţia nu ar trebui să lase în libertate astfel de indivizii, care îşi pun capăt zilelor. Dacă se întâmplă o dată, se va întâmpla până va reuşi - aşa spune statistica rece. Virgil trebuie trimis la un psihiatru, internat şi ţinut acolo până se face bine.

            În ciuda vremurilor triste pe care le ducem, trebuie să apreciem viaţa şi să vedem şi partea frumoasă a lucrurilor.