Nu i-am mai spus nimic minții mele. Nu m-am mai îmbătat cu iluzii și n-am mai presupus nimic. Am fost pus în situația de a mă descoperi pe mine. Trebuia să plec eu, dar ai plecat tu. Nu știu dacă să-ți mulțumesc sau să te urăsc. Adevărul e că îmi e dor de tine și de toate conversațiile alea nevinovate. Îmi e dor de noi doi, oricât de toxică ar fi afirmația asta pentru creierul meu. Îmi e dor să mai vorbim.
Te-am tot căutat și nu ai mai răspuns. Ai transformat căutarea mea într-o scenă de disperare și ajunsesem să fiu privit cu ochi răi de tine, tu cea care erai toată doar un zâmbet atunci când ne vedeam. Știu, trebuie să fiu un tip matur, cu perspective, orientat pe carieră și să rup toate nimicurile astea romantice. Îndrăgostelile astea nu's decât în basme și-n filmele cu supereroi.
Ai avut dreptate! Sunt defect! Am avut senzația că te găsisem și că nu mai aveam nevoie de nimeni și de nimic. Se pare că am fost doar un copil care voia să se joace, iar jucăriile i-au fost furate, așa, peste noapte.
Cuvintele astea nu sunt despre amor și nici despre suferință. Am trecut inclusiv de purgatoriu și contrar celor spuse de mulțime, am simțit să te aleg pe tine. Și nu regret nici măcar o clipă dintre cele petrecute cu tine, chiar dacă acum sunt momente în care încă doare sau în care efectiv am impresia că te văd în toate femeile. Asta îți doreai, nu? S-ascult piesa de la Taxi și să te văd, oricând și oriunde, doar pe tine. Ți-a ieșit! Și chiar foarte bine. Și da, ai fost și zen pentru sufletul meu și oază de liniște, dar mai ales ai fost acel tu care mă completa. Dacă nu erai tu nu știam s-ascult Freddie Mercury și Elton John așa cum o fac acum! Am playlist-ul plin de tine, încă! Dacă nu erai tu nu mă vedeam la volanul unei mașini... sunt multe pentru care nu am cum să-ți mulțumesc. Nu am cum pentru că sunt blocat, la propriu. Eu singur m-am blocat - sau așa ai putea spune tu.
Ți-am mai dedicat cuvinte, dar mi-ar permis să le șterg, doar că să nu pară că doar eu sunt disperat. Recunosc c-am greșit, dar nu știu sigur cu ce. Cu tot?
Mi-a amorțit sufletul de la o vreme. Sper să dea căldura mai repede că nu mă mai recunosc. De fapt, nici pe tine nu te mai recunosc.
Când te-am văzut ultima dată, acum, de curând, când încă dormeam pe mine, la propriu, mi-a luat aproape o secundă ca să îmi dau seama dacă ești tu. Creierul meu tot încerca să șteargă fișierele care te conțin pe tine - probabil din cauza asta nu-mi mai răspunde atât de repede. Mi s-au aprins toate alarmele și m-am tot gândit dacă să mă opresc sau nu...
Aș fi vrut să mă așez lângă tine, să-ți spun mai mult decât un mulțumesc. Să te îmbrățișez. Ce dor nebun îmi e de îmbrățișarea ta! Dar nu. Am mers mai departe, chiar dacă mi-ai răvășit gândurile și sufletul. Am fost tentat să te sun, să te mai caut, să... dar mi-am adus aminte că nu-mi mai răspunde puștoaica aia îndrăgostită, ci femeia care nu mă mai vrea în viața ei... doar pentru că tu ai ales să te iubești pe tine. Nici nu știu ce înseamnă asta! Am căutat vinovați si mi-am răcit gura cu explicații, totul până când mi s-a părut că nici măcar un pact cu Diavolul nu m-ar fi ajutat. Așteptarea mea a fost doar un exercițiu de imaginație, doar un strigăt de ajutor către sufletul meu rămas undeva unde îi era frică.
Țin să te anunț că toți cei din jurul meu mă "obligă" să renunț la treaba asta cu "eu și tu". Cică oamenii au nevoie de nenumărate iubiri pentru a ajunge la profunzimea iubirii. Eu îi contrazic și astăzi, când încă mai cred că sufletul pereche poate veni oricând și nu e nevoie de vreo numărătoare.
Îți zic zâmbet și tu știi că despre tine scriu. Că ție îți vorbesc. De fapt, toți știu asta. De m-ai vedea cum zâmbesc când mă uit la pozele cu noi doi! Apoi, după câteva minute în care am senzația că urmează să primesc un mesaj de la tine, mă trezesc brusc la realitatea și închid fereastra aia cu amintiri. Sunt singur când adorm și singur când mă trezesc. Sunt doar eu cu mine și pare că nu e imposibil. De fapt e chiar mai simplu. Doar că mie îmi plăcea cu tine. Ție nu?
Textul ăsta e posibil să-l citești prea târziu. Până atunci... ce simt pentru tine va fi tot mai puțin coerent pentru sufletul meu, dar voi ști că măcar a fost ceva.
Aș fi pus pariu că te întorci. Aș fi pus pariu că îți e și ție dor. Aș fi jurat că nimic nu ne-ar fi putut opri. Am fost un idiot și mi-am permis să te iubesc. Oare-ai fugit sau...?
Te-am așteptat de nenumărate ori în gară. M-am rugat să te reîntâlnesc și să ne mai dăm o șansă. Dar zilele... lunile au trecut și tu te-ai asigurat că nu ne mai intersectăm. Treptat am început să cred tot mai puțin la o reîntâlnire, mai ales că tu nu mai erai chiar zâmbet, ci o fată pe care eu o recunoșteam tot mai puțin. Apoi te-am zărit și mi-am adus aminte de tine, de noi si de toate momentele pe care le-am petrecut, de toate trenurile care ne-au ajutat să fugim atunci când era cazul - fugeam de alții, nu unul de altul. Totuși poate tu ești fericită acum!
Nu știu cât va mai persista dorul ăsta de tine, dar știu clar că telefonul meu nu e niciodată pe silențios pentru tine. Ești încă pe lista aia cu prioritate maximă și n-am ratat niciun apel de la tine - tu n-ai sunat, știu!
Îmi găsesc cu greu locul în perioada asta și e pentru prima dată când sunt doar eu. N-am fost niciodată atât de eu și de singur. Am ajuns să-mi petrec timpul cu mine, cu seriale și/sau răsfoind cărți de dezvoltare personală. Ies cu oameni pe care abia de-i știu... și vreau doar să treacă un timp, un timp în care sa nu mă gândesc la tine. Nu vreau să apară o altă ea. Nu vreau să-ți fure alta locul. Nu, nu ți-l va fura! Tu ești tu.
Am tot mai puțini prieteni buni și chiar și cei mai buni par să fie sensibili în perioada asta. Și dacă sunt defect e posibil să rămân doar eu de tot. Probabil că prietenii adevărați nu pleacă niciodată.
Eu, în singuratatea mea, am prins drag de străini. Zâmbete străine și oameni care și ei sunt la fel ca mine... doar ei. Oare ce mai faci tu? Cine sau ce se plimbă prin penthouse-ul minții tale?
Am să mai scriu. Tot aici. Data viitoare.