M-am mutat pe JohnCristea.RO

Se afișează postările cu eticheta regina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta regina. Afișați toate postările

joi, 7 mai 2009

| Mie-mi place dezordinea |


In camera mea dezordinea isi face de cap. Poti privi din orice unghi si ai sa fii satisfacut, nu ai sa gasesti nimic, acul e aproape infipt in parchet, asta ca sa nu te intepe. Dezordinea asta e ordonata mie si mintii mele. Cam asa gandesc eu, vraiste, si las bucatele din idei peste tot. Nu ma pot rezuma la lucrurile deja finalizate si ce nu mai necesita o "munca". Imi place sa cred ca originalul si starea mea de bine sunt influentate de ceea ce-mi place mie, nu de ceea ce-mi dicteaza cei atotstiutori.

Sufletele sunt in viata mea ca pe o tabla de joc unde totul e intr-o continua batalia. Eu sustrag pionii si ii incarc cu energie. Nu ma atrage regina, dar vreau s-o salut inainte sa plec.

Am o problema atunci cand imi iese in cale nebunul. E un beat ce-si are controlul sprijinit pe un perete. Si ameteala lui atrage cativa pioni, dar nu din ai mei. Iar ca nimeni sa nu fie dezamagit, eu sunt tabla pe care jocul se extinde. Eu pot inghiti din patratele si pot face trisarea evidenta. Iar lupta adevarata are o strategie inculta exprimata-n debandada.

Dupa somnul meu vreau ca cearcefurile sa fie dezordonate, vreau ca si ele sa se relaxeze, pixurile sunt puse in diferite colturi, nu mai mult de patru, asta ca sa ma bucur de o accesare mai rapida. Sosetele sunt ascunse cand sunt murdare, la vedere cand stiu ca urmeaza sa le incalt. Ma implic in dezordine si pot spune ca face parte din viata mea, nu imi trebuie burete, nu vreau sa sterg nimic.

Si daca tu, omulet credul ce citesti randuri, ai de criticat ceva, imi poti spune. Lasa restu' si tasteaza. Eu sunt obligat sa-ti respect parerea, dar nu-mi vei schimba "stilul". Sau incepe cu tine, si ma mai gandesc.

Nici parul meu nu-l vreau standardizat, nu vreau sa creez impresii uluitoare si apoi sa fac sacrificii pentru mentinerea mea. Eu vreau ca cine ma priveste sa-mi detecteze acel eu, dincolo de haine.

E mai greu cu reusita dezbracarii mele, iar vara e anotimpul nepasarii, dezordine in valuri, dezordine sub soare.