M-am mutat pe JohnCristea.RO

Se afișează postările cu eticheta fericire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fericire. Afișați toate postările

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Asigurare pe viată


Ne mândrim, dar nu ştim sigur cu ce anume. Găsim puncte în comun cu cei ce ne zâmbesc pe la spate şi strigăm cât ne ţin plămânii, ca nu cumva să uite cu toţii de existenţa noastră. Într-o cădere continuă, dominăm necunoscutul, iar dacă peste noapte, un expert se trezeşte să se declare Dumnezeu, lovim la ţintă şi nu permitem ca cineva să ne violeze ideile.
 
 Asigurarea pe viaţă e doar o poliţă bună de înrămat şi de arătat prietenilor ce abia îşi trag pateul pe pâine, un fel de clişeu prin care ceilalţi te privesc cu alţi ochi, iar duşmanii îţi aşteaptă decăderea în glorie. Moştenirea, în caz de incediu asupra trupului, e inestimabilă, doar sufletul ştie câtă patimă va duce în spinare şi câţi îngeri va convinge, că nu vine din iad. Lumea haosului e doar o invenţie a schizofrenicului ce-şi pierde vederea prin cărţile cu tentă religioasă, dar cu scop apocaliptic. Nimic nu e sigur. Intensitatea cu care primim anumite impulsuri ne poate ghida şi influenţa atunci când o alegere este pe punctul de a fi luată. A bate câmpii e o meserie cunoscută până şi de străini, marţienii fac împrejurul lumii, noi doar tragem cu ochiul la o sticlă plină de culoare. Naşterea unor drumuri, aduce de la sine şi o asfaltare a găurilor în care cei mai polizati pe creier se aventurează şi se pierd pentru vecie.
 
 Mi-aş asigura fericirea, dar nu stă locului şi nici nu ştie să se semneze pe contract. Aş bate măcar palma, dar e construită dintr-o materie necunoscută ştiinţei. Pot doar să mă asigur că în liniile mele transparente, răul nu va putea încăleca, ca pe un cal negru şi nu va fugi cu ce am mai de preţ. La schimb aş da aurul şi argintul şi aş păstra pietrele. Mi-aş construi un pat din flori de tei şi aş mirosi a ceea ce simt când sunt întruchipat, metamorfozat în fericire.
 Viaţa e dusă la extrem şi poate fi valorificată doar la limite. Suntem cu susul în jos, iar monetizarea ideilor ce se dezbracă în visele noastre, ne încurcă prea mult şirul firesc al înhămării la un trăi decent. Pieptul dezgolit roade curentul ce se zbate în kilovaţi, iar consumul e strâns legat de o tanti ce acceptă doar bacnote, la fiecare final de lună.
 
 Un câine lătra la intrarea mea pe uşa principală, congelatorul îmi găzduieşte gheaţa utilă migrenelor nocturne, iar duşul fierbinte mă izbeşte de o realitate pe care o trăiesc din copilărie. Am ajuns să îmi păzesc intimitatea de pereţi şi să-mi asigur scurgerea, de teamă să nu fiu absorbit cu totul de ispiratie. În schimbul neglijenţei mele, aş fi un singuratic sec şi fără vlagă, un grup de caractere ce ar marca sfârşitul zile şi nimicul ulterior, un somn profund de somnambul şi un frigider golit la comandă.
 
 Astăzi nu ştiu ce zi e, gradele Pământului se degradează, iar viaţa mea pare sigură - vrea mai mult de la ţărâna din care s-a născut. Mama îmi încurajează doar materialul, iar potenţa ce stă în ochii mei, luceşte ca o văpaie într-un întuneric din primul cartier mărginaş ce-ţi vine în minte. Trăiesc o poveste deloc stropită de fantezie, iar ciudaţii  ar spune că sunt plin de pastile cumpărate de la colţ - replica mea nu le este oferită - mă îmbrac în negru şi fac pe surdul. Sunt prezent la înmormântarea asigurătorilor mei. Ştiam că va veni şi momentul ăsta, însă, legea nu îmi permite să le iau ce ei au acumulat în atâtea vieţi. Vampirul din mine nu o să sugă nimic, asta pentru că filmul rulează doar la cinema, nu şi în fascinanta lume pentru care nu plătesc, ca să vizionez.
 
 Dacă vi se întâmplă ca cineva să vă fluture hârtii prin faţă, indiferent de valoarea lor sentimentală sau bănească, evitaţi orice contact. Nu vă ataşaţi de ceea ce mâna omului a vrut să imite. Dumnezeu lasă un întreg concert să se dezlănţuie dincolo de fereastra în care se prezintă anorexicele mele cuvinte.
 
 De ce anorexice? De teamă că nu au asigurare în faptele uterioare!